ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.11.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5489/2024

HOTĂRÂRE
22.11.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5489/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2024

Asupra contestației privind tergiversarea procesului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

La data de 19 decembrie 2023, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal dosarul nr. x/2022, având ca obiect recursul împotriva sentinței civile nr. 611 din 15 noiembrie 2023 pronunțate de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul "Eco" al Polițiștilor de Penitenciare Târgu Ocna, în numele și pentru membrul de sindicat A..

Cauza a fost repartizată aleatoriu, prin programul B., Completului nr. CAF4, care a fixat prim termen de judecată la data de 16.04.2024, ocazie cu care instanța de recurs a reținut fondul recursului spre soluționare.

Astfel, prin Decizia nr. 450 de la data de 16 aprilie 2024, Curtea de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Admite recursul. Casează în parte sentința recurată în sensul că perioada pentru care sunt acordate drepturile salariale aferente concediilor medicale, altor concedii și a învoirilor plătite este 8.06.2019 - 4.04.2022. Menține restul dispozițiilor din sentința recurată. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, azi, 16 aprilie 2024"

La data de 18 octombrie 2024, petentul SINDICATUL ECO AL POLIȚIȘTILOR DE PENITENCIARE TG OCNA, în numele și pentru membrul de sindicat A., a formulat contestație privind tergiversarea procesului, solicitând admiterea acesteia și obligarea instanței care a judecat cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2022 să redacteze și să comunice Decizia nr. 450/16.04.2024.

În esență, în motivarea contestației, petentul a arătat că acesta reprezintă un remediu procesual menit să dinamizeze judecata unei cauze, prin identificarea punctelor în care instanța care judecă cererea principală nu a îndeplinit în termenul prevăzut de lege anumite acte ce țin de judecata cauzei, nu a luat măsurile legale pentru a responsabiliza participanții la proces sau nu și-a îndeplinit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil și, pe de altă parte, prin luarea măsurilor necesare înlăturării situației care a provocat tergiversarea judecății.

Astfel, este de observat că scopul instituirii procedurii a fost acela de a se remedia rapid și eficient situațiile în care judecarea cauzei stagnează fie din motive neimputabile instanței, dar cu privire la care aceasta nu a luat măsurile legale necesare dinamizării procesului, fie din motive imputabile instanței care nu a efectuat lucrările cauzei în termenul defipt de lege sau a avut o conduită procesuală ce denotă lentoare.

Termenul optim și previzibil de desfășurare a procedurii în fața instanțelor de judecată reprezintă o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil, fiind instituit de prevederile C. proc. civ., atât în beneficiul reclamantului, cât și în favoarea pârâtului, subiecți procesuali care sunt, în aceeași măsură, îndreptățiți la un proces cu o durată previzibilă.

Ca atare, în îndeplinirea obligațiilor ce decurg în sarcina statului din prevederile art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv de a crea un sistem judiciar eficient, capabil să asigure rezolvarea cauzelor și să asigure, la nivelul legislației naționale, un remediu efectiv, care să permită valorificarea drepturilor și libertăților consacrate prin Constituție, a fost reglementată de legiuitorul român instituția contestației privind tergiversarea procesului civil, ce are ca obiect și finalitate atât constatarea unor eventuale încălcări ale dreptului la soluționarea procesului într-un termen previzibil, astfel cum este consacrat acest principiu în cuprinsul art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală și în art. 238 C. proc. civ., cât și îndreptarea unor asemenea încălcări, prin accelerarea procedurii.

Indiscutabil, prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României în plan intern și ale art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în plan internațional instituie dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale într-un termen optim și previzibil, într-o procedură echitabilă.

Începând cu cauza Kudla c. Polonia, art. 13 din Convenție a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca instituind o obligație a statului de a garanta dreptul la un recurs efectiv în fața instanței naționale pentru a permite invocarea eventualei nerespectări a art. 6 par.l privind soluționarea cauzelor în termen optim și previzibil.

Corelativ dreptului oricărei persoane la judecarea cauzei sale într-un termen optim și previzibil, statului îi revine obligația pozitivă de a lua toate măsurile necesare pentru respectarea acestui drept, răspunderea sa într-o atare situație putând fi antrenată în baza răspunderii civile delictuale, iar legitimitatea demersului eventual și ulterior al reclamantului are drept temei prevederile art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În plan intern, nefiind reglementată la acest moment o procedură specială care să permită analizarea pretențiilor având acest obiect, recurgerea la dispozițiile de drept comun ale răspunderii civile delictuale este justificată, prin aplicarea lor garantându-se dreptul la un recurs efectiv în plan intern.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație privind tergiversarea procesului este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 522 C. proc. civ.:

"(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

Potrivit art. 426 alin. (5) C. proc. civ.: "Hotărârea se redactează și semnează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării, urmând ca, în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori. Opinia separată a judecătorului rămas în minoritate, precum și, când este cazul, opinia concurentă se redactează și se semnează în același termen".

Conform prevederilor art. 6 C. proc. civ. "orice persoană are dreptul la judecarea cauzei în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă imparțială și stabilită de lege".

Raportând aceste reglementări legale la speța de față, instanța supremă constată că este întemeiată prezenta contestație fundamentată pe art. 522 alin. (2) pct. 1 teza finală C. proc. civ., având în vedere că hotărârea prin care curtea de apel a soluționat cererea de recurs împotriva sentinței civile a tribunalului, cu nr. 450/2024, a fost pronunțată la 16.04.2024, iar până în prezent, nu este redactată.

Așadar, față de împrejurarea că termenul legal de redactare a hotărârii este expirat, iar părților nu le-a fost comunicată decizia pronunțată în cauză, Înalta Curte urmează a admite contestația privind tergiversarea procesului și a dispune redactarea deciziei civile nr. 450 din 16.04.2024 a Curții de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022, în termen de 1 lună de la data pronunțării prezentei hotărâri.

Admite contestația privind tergiversarea procesului formulată de contestatorul Sindicatul Eco al Polițiștilor de Penitenciare Tg Ocna în numele și pentru membrul de Sindicat A., cu privire la dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă instanța de judecată să procedeze la redactarea deciziei civile nr. 450 din 16.04.2024 a Curții de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022, în termen de 1 lună de la data pronunțării prezentei hotărâri.

Fără cale de atac.

Pronunțată astăzi, 22 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-11-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5488/2024
Ședința publică din data de 22 noiembrie 2024 Asupra contestației privind tergiversarea procesului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: La data de 25 octombrie 2022, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacă
ÎCCJ 2023-11-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5692/2023
Ședința publică din data de 29 noiembrie 2023 Asupra contestației privind tergiversarea procesului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: La data de 24.06.2021, pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă
ÎCCJ 2022-03-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1439/2022
Ședința publică din data de 10 martie 2022 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de cont
ÎCCJ 2024-02-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 539/2024
Ședința publică din data de 1 februarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2022-02-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 772/2022
Ședința publică din data de 10 februarie 2022 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea primei instanțe Prin încheierea de ședință din data de 23 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bacău,
Sursă