ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 539/2024

Ședința publică din data de 1 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 30.08.2021 sub nr. x/2021, reclamantul Sindicatul Eco al Polițiștilor de Penitenciare Târgu Ocna a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției:

- anularea Ordinului Ministerului Justiției nr. 399/C/2007

- constatarea inopozabilității față de terți a actului administrativ contestat.

Prin cererea formulată pentru termenul de judecată din 10.02.2022 reclamantul a precizat obiectul acțiunii ca fiind doar constatarea inopozabilității față de terți a Ordinului nr. 399/C/2007.

2.1. Prin încheierea din 10 februarie 2022, Curtea de Apel Bacău a amânat pronunțarea la data de 24 februarie 2022.

2.2. Prin sentința civilă nr. 15/2022 din 24 februarie 2022, Curtea de Apel Bacău a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii din 10 februarie 2022 și a sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul Sindicatul Eco al Polițiștilor de Penitenciare Târgu Ocna, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

I. Recurentul-reclamant critică încheierea din 10.02.2022 prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținând că instanța de fond a pronunțat încheierea cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, întrucât a terminat cercetarea judecătorească fără a pune în discuția părților excepția inadmisibilității cererii introductive. În acest fel, a fost încălcat atât rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, dreptul reclamantului la un proces echitabil, cât și principiul egalității armelor.

II. Cât privește sentința civilă, recurentul-reclamant susține că aceasta este, pe de o parte, nemotivată, iar pe de altă parte, a fost dată cu încălcarea legii, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Astfel, în "motivarea" sentinței civile nr. 15/24.02.2022, Curtea de Apel Bacău nu se referă la niciunul dintre capetele de cerere formulate, deși cu privire la unul dintre acestea (anularea OMJ nr. 399C/2007) s-a formulat o renunțare la judecată pe care instanța de fond avea obligația să o pună în discuția părților și să ia act de renunțare prin hotărârea luată. Procedând astfel, Curtea de Apel Bacău a încălcat prevederile exprese ale art. 406 alin. (1), (4) și (6) C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond nu se circumscrie exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condițiile în care nu sunt analizate raporturile juridice dintre părți prin prisma tuturor susținerilor, apărărilor și probelor de la dosar, inclusiv asupra existenței abaterilor de la legalitate (nepublicarea OMJ nr. 399C/2007 în Monitorul Oficial al României - încălcarea art. 11 din Legea nr. 24/2000, respectiv art. 5 lit. H) din Legea nr. 202/1998).

Nu în cele din urmă, arată că OMJ nr. 399C/2007, a cărui inopozabilitate a solicitat să se constate prin hotărârea atacată, încalcă principiul ierarhiei actelor normative cuprinse în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată și art. 77 și 78 din aceeași lege.

Din punct de vedere doctrinar și al tehnicii legislative, în cazul în care se abrogă actul normativ primar care a constituit temei pentru emiterea unui act normativ de reglementare secundară, de la data intrării în vigoare a actului de abrogare încetează a mai exista temeiul legal al emiterii actului de reglementare secundară. În consecință, de la momentul intrării în vigoare a actului normativ de abrogare încetează, ca urmare a ieșirii din vigoare a actului de reglementare primară abrogat, nu numai efectele acestui act, dar și efectele actului normativ de reglementare secundară, întrucât a încetat temeiul juridic primar (actul de reglementare primară abrogat) al acestuia.

Legal citat, intimatul-pârât Ministerul Justiției nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Recurentul-reclamant a invocat în susținerea recursului promovat, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Motivul de nelegalitate invocat de recurentul-reclamant în raport de încheierea din 10.02.2022 și întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, urmează să fie respins ca nefondat.

Recurentul-reclamant susține că nepunerea în discuția părților a excepției inadmisibilității cererii introductive, la termenul din 10.02.2022, când instanța a reținut cauza în pronunțare, reprezintă o încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității încheierii recurate.

Pentru a răspunde acestei critici, Înalta Curte constată că, prin întâmpinarea formulată față de cererea de chemare în judecată, pârâtul Ministerul Justiției s-a apărat în sensul că "este inadmisibilă o solicitare de revocare/anulare a unor prevederi dintr-un act normativ formal abrogat", iar reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care, la rândul său, a invocat o serie de excepții.

Este adevărat că, la termenul din 10.02.2022, reprezentantul reclamantului nu a formulat concluzii în mod explicit asupra excepției inadmisibilității acțiunii, însă nici nu se poate susține că acest aspect nu a fost pus în discuția părților, în condițiile în care, așa cum rezultă din cuprinsul încheierii aferente termenului de judecată, chiar acesta a solicitat ca "instanța să nu țină cont de apărările formulate de pârât prin întâmpinare (...)".

Pe de altă parte, din aceeași încheiere recurată reiese că, la interpelarea instanței, partea reclamantă, recurentul din cauză, a precizat că, "prin prezenta acțiune solicită doar constatarea inopozabilității față de terți, nu și anularea, având în vedere că ordinul s-a anulat între timp (...)".

Înalta Curte reține că aceasta este a doua precizare a acțiunii, având în vedere că, la un termen anterior, din 9 decembrie 2021, instanța de fond constatase că reprezentantul reclamantului și-a precizat acțiunea în același sens, respectiv că "obiectul acțiunii (...) privește constatarea inopozabilității Ordinului nr. 399/C/2007 (...)".

În contextul celor arătate, nu rezultă încălcarea rolului judecătorului fondului în aflarea adevărului, respectiv de a stabili în mod corespunzător obiectul cererii de chemare în judecată ci, dimpotrivă, rezultă că instanța a exercitat un rol activ, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., de vreme ce, la termenul de judecată din 10.02.2022, a solicitat părții din nou să formuleze precizări asupra obiectului acțiunii, iar față de această precizare instanța a ajuns la raționamentul juridic exprimat prin soluția adoptată în cauză.

Cât privește susținerile recurentului-reclamant privind încălcarea dreptului său la un proces echitabil și principiul egalității armelor, se constată că aceste aspecte sunt invocate formal, din actele dosarului reieșind contrariul acestor susțineri.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproșa primei instanțe că ar fi încălcat principiile menționate sau vreo regulă de procedură care atrage sancțiunea nulității, așa încât alegațiile părții nu pot fi primite.

Cât privește criticile aduse sentinței recurate subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că nu pot fi primite criticile recurentului-reclamant în condițiile în care instanța de fond a expus în întregime raționamentul pe care se sprijină soluția de respingere a cererii ca inadmisibilă, arătând atât motivele de fapt cât și temeiul de drept pentru admiterea excepției.

Faptul că recurentul-reclamant nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată.

În concluzie, nu este incident motivul de nelegalitate a hotărârii pronunțate în fond prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motivele pe care se întemeiază și, în același timp, necuprinzând motive contradictorii în raport cu dispozitivul hotărârii.

Examinând sentința atacată și din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond, întrucât instanța a aplicat judicios dispozițiile de drept material incidente, considerentele prezentate justificând soluția adoptată.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, inițial, reclamantul a solicitat anularea Ordinului Ministerului Justiției nr. 399/C/2007 și constatarea inopozabilității față de terți a actului administrativ contestat, iar ulterior, prin cererea formulată pentru termenul de judecată din 10.02.2022, reclamantul a precizat obiectul acțiunii ca fiind doar constatarea inopozabilității față de terți a Ordinului nr. 399/C/2007.

Din interpretarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, redate și în considerentele sentinței atacate, rezultă că obiectul acțiunii în contencios administrativ îl poate constitui fie anularea unui act administrativ, fie obligarea unei autorități administrative care refuză să rezolve o cerere la rezolvarea acesteia și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Or, așa cum rezultă din analiza cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la termenul din 10.02.2022, obiectul acesteia este reprezentat exclusiv de solicitarea de constatare a inopozabilității față de terți a Ordinului nr. 399/C/2007 și, ca atare, obiectul acțiunii nu se circumscrie dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că inadmisibilitatea este acea sancțiune procedurală care împiedică soluționarea pe fond a cererii introductive de instanță, având ca efect neprimirea pretențiilor deduse judecății, acestea rămânând, ca urmare a pronunțării inadmisibilității, neanalizate.

În fine, nefondată este și critica recurentului-reclamant prin care se susține încălcarea prevederilor art. 406 C. proc. civ., referitoare la condițiile renunțării la judecată, din moment ce, din actele dosarului, nu rezultă că reclamantul ar fi formulat vreo cerere de renunțare la judecată, ci, doar că și-a precizat acțiunea, după cum în mod corect a reținut instanța de fond.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs de către reclamant nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul "Eco" al Polițiștilor de Penitenciare Târgu Ocna, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Sindicatul "Eco" al Polițiștilor de Penitenciare Târgu Ocna împotriva încheierii din 10 februarie 2022 și împotriva sentinței civile nr. 15/2022 din 24 februarie 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 1 februarie 2024.