ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5487/2024

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constantă – secția I Civilă la data de 04.01.2024 sub număr unic de dosar x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, obligarea pârâtei să efectueze operațiunea administrativă de indexare a cuantumului pensiei militare de serviciu, prin aplicarea prevederilor art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, respectiv prin eliminarea aplicării prevederilor art. VIII alin. (7) din O.U.G. nr. 226/2020; obligarea pârâtei să-i achite sumele de bani la care era îndreptățit potrivit art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 de la data nașterii acestor drepturi și până la data plății efective, cu indexarea cu 100% din rata medie anuală a inflației, la care se adaugă dobânda legală, respectiv prin eliminarea aplicării prevederilor art. VIII alin. (7) din O.U.G. nr. 226/2020, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Hotărârea Tribunalului Constanța, secția I civilă

Prin sentința civilă nr. 2276 din 20 iunie 2024, Tribunalul Constanța – secția I Civilă a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA SECTORIALĂ DE PENSII A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, în esență, a reținut că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea autorităților pârâte la plata de despăgubiri pentru vătămarea produsă prin aplicarea dispozițiilor unei ordonanțe de urgență a Guvernului declarată neconstituțională, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei fiind stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (5), coroborate cu art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 289 din 30 septembrie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța – secția I Civilă.

A constatat ivit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal și Tribunalului Constanța – secția I Civilă, a suspendat judecarea cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA SECTORIALĂ DE PENSII A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, a avut în vedere că reclamantul a înțeles să introducă acțiunea la secția civilă a tribunalului, sens în care a invocat prevederile Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. De asemenea, acesta nu a indicat expres dispoziții și nici nu a făcut trimitere la prevederi din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. A concluzionat că acțiunea de față nu este întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Analizând prezentul conflict de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Constanța, secția I civilă, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluționării în prezentul dosar, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul de competență între instanțe care și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces îl constituie problema identificării obiectului cauzei deduse soluționării și a criteriului de determinare a competenței aplicabil cauzei, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, în cauza pendinte, raportul juridic litigios nu este cel privitor la dreptul la pensie, în sine, nefiind puse în discuție nici aspecte privind stabilirea unui astfel de drept și nici neîndeplinirea de către pârâtă, în fapt, a unei obligații de achitare a pensiei.

Ceea ce reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată a fost acordarea diferențelor bănești reținute greșit de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă sumelor eronat neachitate, în temeiul disp. art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, așa încât litigiul se circumscrie, pentru aceste motive, jurisdicției asigurărilor sociale, iar obiectul acțiunii introductive de instanță privește dreptul la pensie al reclamantului care solicită recalcularea și restituirea unor sume reținute din pensie ca urmare a intervenirii modificărilor legislative.

Înalta Curte observă că nu sunt incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, întrucât acestea nu reprezintă temeiul acțiunii, astfel cum se poate observa din parcurgerea cererii de chemare în judecată, aceste prevederi speciale reținute din oficiu de Tribunalul Constanța, secția I civilă, de contencios administrativ și fiscal nu pot fi extinse prin analogie la orice litigii introduse ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 160/2021, cu atât mai mult cu cât acțiunea reclamantului vizează un raport juridic ivit cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, subsecvent ordonanței Guvernului.

Așadar, cererea de chemare în judecată nu s-a fundamentat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 și, deși în cadrul cererii de chemare în judecată reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. VIII – (7) din O.U.G. nr. 226/2020, acțiunea nu s-a fundamentat nici pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, Înalta Curte este de acord cu ceea ce a reținut și curtea de apel implicată în conflictul de competență de față în sensul că reclamantul nu a solicitat, nici acordarea de despăgubiri, în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, nici obligarea unei autorități publice al emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative, ci restituirea unor sume pretins a fi reținute din pensie în mod nelegal, acesta neinvocând un raport de drept administrativ, ci un raport ce ține de domeniul pensiilor și asigurărilor sociale.

În contextul în care prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat anularea unor acte administrative emise în baza ordonanței de guvern, nu poate fi reținută incidența criteriului subiectiv de stabilire a competenței, reglementat de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind rangul autorității emitente a actului.

În raport, însă, de dispozițiile art. 1 pct. 11 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu cele ale Titlului V din Codul fiscal, conform cărora reprezintă creanță fiscală principală dreptul la perceperea impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, precum și dreptul contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate și la rambursarea sumelor cuvenite, în situațiile și condițiile prevăzute de lege, Înalta Curte consideră că, în cauza pendinte, fiind vorba de un litigiu ce privește despăgubiri sub forma restituirii unor sume plătite cu titlu de contribuție socială, este incident criteriul obiectiv/valoric de stabilire a competenței, reglementat de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Întrucât din actele dosarului nu rezultă că valoarea sumelor vizate de cererea de chemare în judecată ar depăși valoarea prag de 3.000.000 de RON stabilită de sus indicatul text normativ, instanța învestită cu regulatorul de competență reține că revine tribunalului administrativ-fiscal competența de a soluționa o cauză precum cea pendinte, în litigiul de față, în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competent fiind tribunalul, secția sau completul specializat în materie de contencios administrativ.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță, în favoarea Tribunalului Constanța, secția I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectoriala a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului Constanța – secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată astăzi, 22 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.