ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5485/2024

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea depusă la data de 26.06.0223, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., toți prin Sindicatul Național Pro Lex, au solicitat obligarea pârâtului INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE ALBA la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% din salariu; la plata unor despăgubiri bănești reprezentând diferența dintre sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică acordat și cel la care erau îndreptățiți, respectiv 25% din salariul de bază lunar, pentru o perioadă cuprinsă între data aferentă celor 3 ani anteriori datei introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă a sporului în procentul de 25%, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație, calculată până la achitarea efectivă; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale de la data scadenței și până la data plății efective. Totodată, au invocat excepția de nelegalitate a Ordinului MAI nr. S/7/2018.

2.1. Hotărârea Tribunalului București -, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 1128 din 12 martie 2024, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., toți prin Sindicatul Național Pro Lex, și pe pârâtul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE ALBA, în favoarea Tribunalului Alba.

Pentru a pronunța această soluție, în esență, a reținut că prin normele de competență prevăzute în art. 10 alin. (3) și (4) din Legea 554/2004 se stabilește, implicit, că procesul privind raportul de serviciu al funcționarului public este de competența exclusivă a instanței de la domiciliul său.

2.2. Hotărârea Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență

Prin sentința civilă nr. 439/CAF/2024 din 25 septembrie 2024, Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Alba, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul Sindicatul Național PRO LEX, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Alba, în favoarea Tribunalului București.

A constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Alba și Tribunalul București, a suspendat soluționarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție a avut în vedere că raportul între autoritate și funcționar este un raport de drept administrativ, care are un regim juridic aparte reglementat de O.U.G. nr. 57/2019 și care, dat fiind faptul că prin acesta se exercită o muncă, asemănându-se cu raportul de muncă, se complinește cu normele de drept al muncii.

Analizând prezentul conflict de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluționării, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul de competență între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces (Tribunalul București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență) îl constituie identificarea instanței competente din punct de vedere teritorial a judeca procesul de față.

Astfel, în fapt, Înalta Curte constată că prin cererea dedusă judecății, reclamanții, prin Sindicatul National Pro Lex, au învestit instanța de judecată cu un litigiu ce intră în sfera contenciosului administrativ, având drept obiect obligarea pârâților la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% din salariu; la plata unor despăgubiri bănești reprezentând diferența dintre sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică acordat și cel la care erau îndreptățiți, respectiv 25% din salariul de bază lunar, pentru o perioadă cuprinsă între data aferentă celor 3 ani anteriori datei introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă a sporului în procentul de 25%, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație, calculată până la achitarea efectivă; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale de la data scadenței și până la data plății efective.

Totodată, Înalta Curte reține că reclamanții au calitatea de funcționari publici cu statut special care activează în cadrul poliției judiciare.

În drept, conform art. 536 din Codul administrativ "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competenta secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.", iar în temeiul alin. (4) din același act, "Competenta teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Așadar, Înalta Curte reține că prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 reglementează o competență teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, stabilită în raport cu domiciliul reclamantului, persoană fizică și nu în raport cu locuința în fapt a acestuia.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar "reședința" este locul unde persoana fizică are locuința secundară. Cele două noțiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, iar dovada fiecăreia se realizează prin mențiuni diferite în actul de identitate. Totodată, Înalta Curte observă că înscrierea domiciliului în cartea de identitate are la bază un act material de declarare a locuinței principale (domiciliului), provenind de la titularul cărții de identitate, drept expresie a manifestării de voință a acestuia în sensul alegerii locuinței principale, conform art. 89 alin. (3) C. civ.

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăsește utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalității procedurii de citare, respectiv înștiințării corespunzătoare a părților aflate în litigiu cu privire la existența și obiectul pricinii.

Din analizarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, rezultă că, în privința stabilirii instanței competente, legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului și nu la reședința acestuia. Astfel, nu se poate susține că domiciliul părții este echivalent cu locuința sa în fapt, aceasta din urmă neputând constitui temei al stabilirii competenței, în contextul în care ea are relevanță doar sub aspectul comunicării actelor de procedură.

În acest sens, prin Soluția de principiu adoptată la data de 2 noiembrie 2020, de către secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că: noțiunea de "domiciliu", ca element de determinare a competenței instanțelor judecătorești, trebuie interpretată în sens restrâns, respectiv ca adresa domiciliului înscris în actul de identitate.

Întrucât din actele dosarului rezultă că reclamanții au domiciliul pe raza județului Alba, acțiunea în contencios administrativ promovată de Sindicatul Național Pro Lex, în numele membrilor de sindicat, se află, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, în competența de soluționare a instanței din circumscripția teritorială a localității de domiciliu, care, în prezenta cauză, este Tribunalul Alba.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță, în favoarea Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și de insolvență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., toți prin Sindicatul Național Pro Lex, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Alba, în favoarea Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și de insolvență.

Fără cale de atac.

Pronunțată astăzi, 22 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.