ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5386/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5386/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2024
Asupra prezentei contestații privind tergiversarea procesului,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1 . Contestația privind tergiversarea procesului
La data de 20 noiembrie 2024, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2024/a1, contestația privind tergiversarea procesului formulată de contestatoarea A. cu privire la dosarul nr. x/2024 al Curții de Apel București.
Contestația privind tergiversarea procesului s-a întemeiat pe dispozițiile art. 522 alin. (1) și alin. (2) pct. 1 și 4 din C. proc. civ., contestatoarea solicitând Înaltei Curți să dispună obligarea instanței de judecată învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2024 la redactarea, semnarea și comunicarea sentinței civile nr. 81 din 11 noiembrie 2024, având în vedere că termenul de redactare a hotărârii, prevăzut de art. 999 alin. (4) C. proc. civ., a fost depășit.
A mai învederat contestatoarea că prezentul litigiu este în strânsă legătură cu procedurile electorale aflate la acest moment în derulare, în cadrul alegerilor pentru Președintele României din anul 2024, guvernate de dispozițiile Legii nr. 370/2004, care impun cerințe stricte de timp, precum și un calendar al acțiunilor electorale cu termene limită foarte scurte. În consecință, a apreciat că nemotivarea hotărârii pronunțate în această materie într-un termen scurt reprezintă o încălcare a dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și creează prejudicii contestatoarei, în contextul datei primului scrutin electoral pentru alegerea Președintelui României – 24.11.2024.
Apărările formulate în cauză
Intimatul Biroul Electoral Central pentru Alegerea Președintelui României 24 noiembrie 2024 nu a formulat un punct de vedere cu privire la contestația privind tergiversarea procesului, formulată de contestatoarea A..
Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra contestației privind tergiversarea procesului
Analizând cu prioritate excepția lipsei de obiect a contestației privind tergiversarea procesului, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 522 din C. proc. civ.: "(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată. (2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri: 1. când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat; (...) 4. când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."
Contestația privind tergiversarea procesului reprezintă mijlocul procedural prin care partea urmărește înlăturarea dificultăților ivite în soluționarea cauzelor civile într-un termen optim și previzibil, scopul procedurii fiind acela de a se lua măsurile legale pentru ca eventuala situația de tergiversare să înceteze. Rațiunea reglementării acestei proceduri a fost aceea de a asigura dreptul părții la o procedură echitabilă, eficientă, desfășurată cu celeritate, prin sancționarea conduitelor procesuale care se îndepărtează de la aceste rigori.
Înalta Curte constată că obiectul prezentei contestații îl reprezintă luarea măsurilor legale pentru motivarea, redactarea și comunicarea sentinței civile nr. 81/11.11.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024 al Curții de Apel București, în materie electorală. Din verificările efectuate în evidența electronică ECRIS, reiese că sentința menționată a fost redactată la data de 21 noiembrie 2024, după înregistrarea prezentei contestații privind tergiversarea procesului, conținutul său putând fi vizualizat și de părți, prin accesarea dosarului electronic. Semnarea hotărârii se realizează conform art. 426 C. proc. civ., iar în speță îndeplinirea acestei formalități se deduce din înregistrarea sentinței în evidența ECRIS și punerea la dispoziția părților în dosarul electronic. Cât privește comunicarea sentinței către părți, aceasta reprezintă o etapă ulterioară redactării motivelor hotărârii și se efectuează conform art. 427 C. proc. civ., potrivit căruia "Hotărârea se va comunica din oficiu părților, în copie, chiar dacă este definitivă. Comunicarea se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată și semnată în condițiile legii."
Reținând că instanța a motivat hotărârea vizată de contestația privind tergiversarea procesului întemeiată pe dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 1 și 4 din C. proc. civ., iar comunicarea sentinței se face "de îndată" ce hotărârea a fost redactată și semnată, Înalta Curte constată că cererea a rămas fără obiect, în condițiile art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., care reglementează una dintre condițiile de exercitare a dreptului la acțiune, respectiv cea privind formularea unei pretenții și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei.
În concluzie, întrucât în speță a fost realizată pretenția concretă dedusă judecății, demersul judiciar formulat de contestatoare a rămas fără obiect, astfel că, în condițiile art. 525 raportat la art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația privind tergiversarea procesului formulată de contestatoarea A., cu privire la dosarul nr. x/2024 al Curții de Apel București, ca rămasă fără obiect.
Fără cale de atac.
Pronunțată astăzi, 21 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.