ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5381/2024

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, la 31.07.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Inspectorarul General al Poliției Române și B., a solicitat instanței anularea Anexei nr. 1 pct. 3 din Dispoziția nr. 6946/31.10.2016 privind desemnarea domnului B. în calitate de polițist rutier.

Prin nr. 517 din 10 noiembrie 2023, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., având ca obiect anularea parțială a Anexei nr. 1 pct. 3 din Dispoziția nr. 6946/31.10.2016.

Împotriva sentinței nr. 517 din 10 noiembrie 2023 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, invocând în drept art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civillă solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată formulate.

În dezvoltare cererii de recurs, după o expunere a situației de fapt și reiterarea argumentelor invocate în susținerea temeiniciei acțiunii formulate, recurentul a susținut, referitor la nesemnarea dispoziției atacate de către chestorul principal de poliție C., că, contrar celor reținute de către instanța de fond, dispoziția nu este semnată de către chestorul principal de poliție C.. De asemenea, dispoziția atacată nu a fost semnată pentru legalitate și nu poartă viza Direcției Rutiere și Direcției Management Resurse Umane.

Or, semnătura este o condiție de existență a actului administrativ, în lipsa acesteia actul neputând să producă efecte juridice.

În ceea ce privește Anexa nr. 1 la Dispozitia nr. 6946/31.10.2016, recurentul susține că aceasta cuprinde tabelul nominal privind ofițerii și agenții din cadrul Poliției Române, desemnați ca polițiști rutieri și, contrar celor reținute de către instanța de fond și așa cum rezultă din cuprinsul anexei, aceasta nu poartă semnătura emitentului actului administrativ și nici semnătura agentului șef de poliție D..

Referitor la elementele de identificare ale agentului constator, recurentul a susținut că, în mod greșit, instanța de fond a constatat că în cuprinsul anexei se regăsesc suficiente elemente de individualizare, neputându-se aprecia că dispoziția atacată este afectată de nulitate din această perspectivă, întrucât anexa menționată nu cuprinde umnitatea de poliție la care își desfășoară activitatea agentul de poliție B., apreciind că numele, prenumele și funcția deținută de către agentul constatator nu reprezintă elemente de identificare suficiente pentru confirmarea legalității actului administrative atacat.

Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române a invocat, prin întâmpinarea formulată, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., considerându-l nul pentru argumentele arătate. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte o apreciază întemeiată și o va admite, urmând să constate că recursul declarat de reclamant este nul, pentru considerentele ce succed.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte amintește că recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:…d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același Cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform art. 489 alin. (2) din același cod, sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile legale amintite.

În speță, recurentul-reclamant a clamat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă nu a formulat veritabile critici la adresa sentinței pronunțate de instanța de fond, prin care să arate în ce constă, în concret, nelegalitatea acesteia, raportat la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii, pentru a putea fi încadrate în textul de lege precizat, care, prin urmare, a fost invocat exclusiv în mod formal.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs și susținerile recurentului, reține caracterul nemotivat al căii de atac, acesta limitându-se să reitereze aspectele ce vizează situația de fapt dedusă judecății și probatoriul administrat și să-și exprime nemulțumirea cu privire la modalitatea în care i-a fost soluționată acțiunea, reluând argumentele invocate prin aceasta. În concret, recursul formulat nu cuprinde decât argumente ce au fost tranșate deja de instanța de fond și care nu pot fi analizate în raport cu acestea, întrucât nu au natura unor argumente ce țin de legalitate, ce pot fi invocate în calea de atac a recursului, fiind simple reiterări ale fondului cauzei.

Așadar, se constată că recursul nu conține motive care să poată fi încadrate în cazul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat în susținerea căii de atac exercitate, reclamantul neformulând critici concrete de nelegalitate la adresa sentinței atacate. Or, față de rigorile ce caracterizează calea de atac a recursului în actuala reglementare, modalitatea de redactare a cererii formulate de recurentul-reclamant nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii atacate.

În egală măsură, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a argumentelor din acțiunea introductivă nu se constituie într-o critică concretă de nelegalitate a sentinței de fond, dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

În aceste condiții, reținând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul dintre cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului exercitat de reclamantă.

Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor impuse de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din același cod, va constata nul recursul declarat de reclamant și va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 517 din 10 noiembrie 2023 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.