ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5210/2024

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, solicitând instanței obligarea pârâților la includerea în Lista medicamentelor cuprinzând denumirile comune internaționale în regim de compensare 100% a medicamentului Pembrolizumab pentru indicația terapeutică tratamentul de primă linie al cancerului colorectal.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 127 din 24 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca netimbrată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul A. criticând-o în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. S-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 158 alin. (1) din C. proc. civ., arătându-se că instanța de fond nu a comunicat actul de procedură prin care i s-a pus în vedere obligația timbrării, la domiciliul procesual ales, respectiv la cabinetul de avocat B..

Apărările formulate în cauză Intimatul – pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepție, nulitatea recursului pentru nemotivare, excepție respingă în ședința publică. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătându-se că reclamantul a fost citat în fața primei instanțe cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 40 din O.U.G. nr. 80/2013, taxa trebuind a fi achitată în contul unității administrativ teritoriale de la domiciliul reclamantului, sub sancțiunea nulității.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este întemeiat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt relevante Recurentul – reclamant a învestit la data de 28.08.2023 Curtea de apel Bacău cu o acțiune privind obligarea pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, la includerea în Lista medicamentelor cuprinzând denumirile comune internaționale în regim de compensare 100% a medicamentului Pembrolizumab pentru indicația terapeutică tratamentul de primă linie al cancerului colorectal, afecțiune de care suferă. Prin rezoluția Președintelui completului de judecată din data de 30.08.2023 s-a pus în vedere reclamantului să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 de RON, potrivit art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013. Curtea de apel, constatând că în dosar a fost atașată o chitanță de plată a taxei plătită de către cabinet de avocatură B. având ca beneficiar Direcția Generală de Impozite și taxe Locale Sector 4 - București, deși reclamantul domiciliază în municipiul Târgu Ocna, a dispus pentru primul termen de judecată citarea reclamantului cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare conform art. 40 din O.U.G. nr. 80/2013, respectiv să facă dovada că taxa judiciară de timbru achitată în prezenta cauză a fost făcută în contul de venituri al bugetului local al U.A.T. unde domiciliază, respectiv U.A.T. Târgu Ocna, sub sancțiunea anulării. Întrucât reclamantul nu s-a conformat dispoziției instanței, la primul termen de judecată s-a dispus anularea acțiunii, în temeiul art. 197 teza a doua din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 40 din O.U.G. nr. 80/2013. În analiza recursului cu care a fost învestită, Înalta Curte reține că motivul prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. Înalta Curte are în vedere că art. 14 din C. proc. civ., care reglementează principiul contradictorialității în procesul civil, stipulează la alin. (1) că instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel, iar principiul contradictorialității constituie o garanție a unui proces echitabil prin prisma exigențelor cerute de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului procedurii de judecată propriu-zise. De asemenea, potrivit art. 153 din C. proc. civ., care este alcătuit din norme imperative, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel, iar instanța va amâna judecarea și va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității. Instanța de control judiciar constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a precizat în mod expres sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat B. din București, str. x, corp A, însă citarea acestuia, împreună cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în contul unității administrativ teritoriale de la domiciliu s-a realizat, prin afișare, la domiciliul său din Târgu Ocna, Vîlcele, nr. 138, județul Bacău, astfel cum rezultă din "Înștiințarea" aflată la dosarului de fond. Potrivit dispozițiilor art. 158 din C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea mențiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156, astfel. Dacă partea și-a ales, în condițiile legii, un domiciliu procesual pentru comunicarea actelor de procedură, instanța dispune citarea părții exclusiv la acest domiciliu, alegerea făcută fiind obligatorie atât pentru parte (care nu poate invoca vreo neregularitate reieșind din necomunicarea actelor la "domiciliul" său legal) cât și pentru instanță [care nu poate aprecia ca fiind legal îndeplinită comunicarea făcută altundeva decât la domiciliul ales conform art. 158 alin. (1) din C. proc. civ..]. Sancțiunea care intervine în ipoteza în care citarea nu s-a efectuat la domiciliul procesual ales este nulitatea procedurii de citare [citația și dovada de înmânare sau procesul-verbal, după caz, fiind nule prin raportare la art. 157 alin. (3) din C. proc. civ. cu trimitere la alin. (1) lit. e) al aceluiași articol, respectiv art. 164 alin. (3) cu trimitere la alin. (1) lit. c)]. Textul art. 158 alin. (1) din C. proc. civ. nu introduce vreo deosebire între felul persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură, persoană fizică sau persoană juridică, motiv pentru care nici interpretarea nu poate fi făcută diferențiat, astfel că, în ipoteza în care partea își alege domiciliul la sediul profesional al avocatului care îi asigură reprezentarea în proces, este suficient să indice cabinetul ori societatea de avocatură din care face parte avocatul și la sediul profesional al căruia și-a ales domiciliul, iar nu să precizeze în mod expres și un avocat sau funcționar din cadrul cabinetului, astfel, cum rezultă și din dispozițiile art. 162 alin. (1) din C. proc. civ., privind înmânarea citației. În speță, caracterul expres al nulității determină prezumția relativă a vătămării, potrivit art. 175 alin. (2) din C. proc. civ., prezumție care ar fi putut fi răsturnată doar dacă partea, citată la domiciliul legal, ar fi primit și semnat citația, fiind astfel înștiințată cu privire la termen, precum și în legătură cu dispoziția instanței de a se acoperi viciul procedural prin achitarea taxei de timbru în contul unității administrativ – teritoriale de la domiciliu, ceea ce, însă, nu este cazul. Prin urmare, se apreciază că hotărârea pronunțată de instanța de fond nu respectă exigențele procedurale impuse de textele de lege anterior menționate, fiind lovită de nulitate în condițiile art. 175 alin. (2) din C. proc. civ., astfel încât, în vederea respectării principiilor ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și ținând cont de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție, se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.