Decizia nr. 2271/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 149/2023 a Curții de Apel Pitești

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 2.10.2023, reclamanta A. a formulat cerere de ordonanță președințială în contradictoriu cu Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, solicitând obligarea pârâților la asigurarea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Pitești.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 149 din 9 noiembrie 2023 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Guvernului României, a respins excepția inadmisibilității cererii invocată de Ministerul Sănătății și de Guvernul României, precum și cererea formulată pe cale de ordonanță președințială de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii, iar pe fond admiterea cererii de ordonanță președințială. În motivarea recursului, s-a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate. Astfel, urgența este dată de prejudiciul direct, imediat și permanent, pe care recurenta îl suportă datorită imposibilității de a-și asigura din venituri proprii tratamentul necesar, fapt ce îi afectează direct dreptul la viață, drept protejat atât de Constituția României, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această problematică a făcut obiectul mai multor cauze pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, statuându-se constant că statul are obligația pozitivă de a proteja viața cetățenilor săi (Cauza D.vs United Kingdom nr. 30240/1996, Calvelli, Ciglio vs. Italy nr. 32967/1996) și de a adopta măsuri adecvae care să asigure protecția vieții pacienților (Cauza G.N. vs. Italy nr. 43134/2005, Panaitescu vs. România nr. 30909/2006. De asemenea, caracterul vremelnic rezidă din faptul că măsura solicitată nu are un caracter definitiv, ea va produce efecte vremelnice, doar până la soluționarea litigiului asupra fondului, respectiv a cererii de chemare în judecată a pârâților pentru "refuz nejustificat de a soluționa o cerere", în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004. A mai arătat recurenta că este îndeplinită și cea de a treia condiție de admisibilitate, respectiv neprejudecarea fondului, având în vedere că în favoarea reclamantei există "aparența de drept". Medicamentul solicitat este autorizat pentru punerea pe piață în România, prin procedura centralizată la nivelul Uniunii Europene, are preț aprobat, este inclus în Lista de medicamente compensate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, iar pacienții beneficiază de compensare 100% pentru tratamentul anumitor afecțiuni oncologice, iar A.N.M.D.M.R. are posibilitatea legală de a proceda din oficiu la evaluarea medicamentului pentru includerea în lista menționată și pentru indicația terapeutică neoplasm endometrial. În finalul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a indicat practica judiciară apreciată ca fiind relevantă în acest tip de litigii.

Apărările formulate de intimați Intimații-pârâți Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România au depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe. Intimatul Ministerul Sănătății a invocat, totodată, excepția nulității recursului pentru nemotivare, apreciind că recurenta nu a indicat normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de către instanță, ci s-a rezumat la a reitera aspectele privind fondul cauzei, invocate și prin cererea de chemare în judecată.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, instanța de control judiciar apreciază că recursul reclamantei A. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului). Înalta Curte are în vedere că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.. Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Raportat cu cele reținute, Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă a precizat că își întemeiază recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv. Textul de lege menționat se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. O astfel de critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material. Înalta Curte reține că prima instanță a răspuns, punctual, argumentelor invocate prin acțiune, astfel cum a fost precizată de reclamantă, în raport cu actele depuse la dosar și cu apărările pârâților formulate prin întâmpinare. Instanța de fond a reținut, în esență, în ceea ce privește condiția urgenței, că deși datele dosarului relevă faptul că reclamanta are nevoie de tratamentul cu medicamentul solicitat, care i-a fost prescris de medic, la dosar nu au fost depuse dovezi cu privire la nivelul veniturilor familiei, care să ateste imposibilitatea procurării tratamentului cu resurse proprii și nici nu s-a susținut un asemenea aspect. Dovezile anterior menționate nu au fost depuse nici în fața instanței de recurs, sub acest aspect recurenta-reclamantă limitându-se la a invoca nivelul ridicat al prețului pentru medicamentul în discuție. Așadar, după cum s-a expus la pct. 3 al prezentei decizii, recurenta-reclamantă nu a combătut și nu și-a circumstanțiat în niciun mod criticile de nelegalitate în raport cu considerentele hotărârii recurate, în sensul de a preciza de ce sentința ce face obiectul prezentului recurs ar fi nelegală sau de a evidenția modalitatea în care instanța de fond ar fi aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei. Simpla nemulțumire a recurentei cu privire la soluția instanței de fond, fără a invoca niciun argument referitor la nelegalitatea hotărârii recurate, nu echivalează cu motivarea căii de atac, întrucât recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă și nu este menit a corecta eventualele greșeli de apreciere/calificare a situației de fapt deduse judecății, instanța de control judiciar, în analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având competența de a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului promovat în cauză. PENTRU ACESTE MOTIVE,