ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1655/2014

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 9 aprilie 2009 și precizată la data de 27 ianuarie 2010, reclamanții M.V. și alții, în contradictoriu cu pârâtele SSIF M. și C.N.V.M. au solicitat instanței obligarea pârâtelor, în solidar, să achite reclamanților cu titlu de despăgubiri, suma totală de 7.592.041,74 RON, precum și dobânda legală, de la data de 10 iulie 2008, până la plata efectivă a sumei, reprezentând prejudiciul suferit de reclamanți ca urmare a imposibilității valorificării de către aceștia a acțiunilor deținute la diverse societăți în perioada 9 iulie 2008 - 6 decembrie 2008, prejudiciul fiind cuantificat conform tabelului anexat cererii de chemare în judecată, fiind calculat ca diferență între valoarea portofoliului de acțiuni la data de 9 iulie 2008 și valoarea din 5 decembrie 2008, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au precizat că au avut calitatea de clienți ai pârâtei SSIF M., cu contracte ferme pentru încheierea unor tranzacții pe piața bursieră, deținând portofolii cuprinzând acțiuni la diverse societăți listate la bursă. Prin Ordonanțele nr. 368 din 9 iulie 2008, 395 din 23 iulie 2008, 456 din 15 august 2008 și 492 din 29 august 2008, C.N.V.M. a suspendat, ca măsură asigurătorie, activitatea SSIF M. SA dispunând totodată blocarea conturilor de disponibilități ale societății, atât la vedere, cât și la termen și a celor de instrumente financiare, măsură care a avut efect blocarea posibilității reclamanților de a dispune cu privire la portofoliile lor de acțiuni. Reclamanții consideră culpabile ambele pârâte pentru generarea prejudiciului; SSIF M. SA pentru că nu a respectat condițiile contractuale prevăzute în contractele de intermediere de valori mobiliare în raport cu fiecare reclamant în parte, iar C.N.V.M.

pentru că a dispus în mod nelegal prelungirea sine die a măsurii preventive. Prin Sentința comercială nr. 127/COM din 28 ianuarie 2010, Tribunalul Bihor a admis acțiunea precizată a reclamanților și în consecință a obligat pârâtele, în solidar, să achite reclamanților cu titlu de despăgubiri, suma totală de 7.592.041,74 RON, precum și dobânda legală de la data de 10 iulie 2008, până la plata efectivă a sumei, reprezentând prejudiciu suferit de reclamanți ca urmare a imposibilității valorificării acțiunilor deținute la diverse societăți în perioada 9 iulie 2008 - 6 decembrie 2008, după cum urmează: Pentru reclamantul M.V., suma de 1.657.749,28 RON; M.G. - 70.779,75 RON; U.A. - 87.475,44 RON; U.M.F.

- 45.703,08 RON; C.V. - 251.540,00 RON; S.D.G. - 718.608,41 RON; C.M. - 47.590,82 RON; C.D. - 221.038,8 RON; S.G. - 224.586,02 RON; S.M.D. - 61.828,92 RON; S.T. - 204.210,00 RON; I.L. - 22.125,00 RON; I.D.C. - 28.574,20 RON; N.I. - 40.467,00 RON; SC F. SRL - 18.411,00 RON; S.V. - 75.386,80 RON; T.S.N. - 22.510,20 RON; T.C. - 3.212,30 RON; C.G. - 13.594,00 RON; O.V. - 3.494,00 RON; O.C. - 580,50 RON; G.V.N. - 258,00 RON; T.M. - 312.435,20 RON; F.L.A. - 1.132,40 RON; C.M.I. - 100.628,69 RON; W.T. - 9.103,13 RON; L.C. - 1.803,60 RON; M.L. - 317.905,64 RON; P.M.S. - 20.216,88 RON; B.C. - 5.160,00 RON; B.B. - 7.020,00 RON; F.Ș. - 5.050,00 RON; T.M. - 7.746,90 RON; A.A. - 69.017,63 RON; D.R.E. - 54.852,00 RON; T.M.A.

- 17.260,00 RON; M.A.L. - 6.434,60 RON; R.N.A. - 10.910,60 RON; R.F.A. - 43.508,65 RON; P.C. - 30.194,83 RON; P.F. - 25.800 RON; V.C.M. - 123.961,00 RON; V.E. - 399.982,56 RON; G.A. - 14.040,00 RON; B.V. - 13.330,03 RON; Ț.P. - 99.436,50 RON; T.M.B. - 79.940,00 RON; F.A. - 29.480,00 RON; F.S. - 40.745,30 RON; N.T. - 14.532,00 RON; U.M. - 84.250,99 RON; N.C. - 61.920,00 RON; S.L. - 19.470,00 RON; S.I. - 32.733,18 RON; M.F. - 15.395,75 RON; M.I.A. - 14.979,00 RON; M.A.D. - 44.829,79 RON; T.I.A. - 23.657,31 RON; S.C. - 23.699,84 RON; T.C.A. -5.265,00 RON; N.C.A. - 3.510,00 RON; B.V. - 36.521,60 RON; B.L. - 28.460,94 RON; L.A. -8.052,00 RON; P.F. - 68.572,40 RON; P.C.A. - 18.035,0 RON; V.E.G. - 8.377,90 RON; M.T.

- 187.226,00 RON; O.D.H. - 3.950,00 RON; O.C.G. - 2.172,50 RON; C.I. - 34.852,56 RON; D.D. - 5.160,00 RON; N.N. - 16.483,42 RON; B.D.A. - 34.664,33 RON; A.P. - 10.320,00 RON; S.C.A. - 53.528,20 RON; M.V.C. - 24.147,50 RON; I.I. - 88.390,87 RON; S.G.A. - 3.150,00 RON; S.H.A. - 46.620,74 RON; S.G.B. - 19.570,41 RON; D.A. - 72.880,72 RON; D.G. - 45.563,69 RON; D.L. - 45.518,66 RON; D.G.A. - 32.345,40 RON; C.F. - 9.256,17 RON; C.G.N. - 2.519,00 RON; I.R. - 4.723,50 RON; B.L.A. - 81.663,74 RON; B.D. - 23.641,20 RON; B.N. - 10.990,80 RON; B.V. - 5.768,60 RON; F.M. - 17.505,70 RON; F.V. - 7.158,00 RON; P.F.M. - 28.591,75 RON; I.C.D. - 12.379,00 RON; I.I.A. - 8.404,48 RON; R.C.C. - 10.268,40 RON; P.D.

- 44.734,32 RON; M.F.A. - 103.638,02 RON; S.D. - 39.642,00 RON; P.I.C. - 15.234,00 RON; M.S.I. - 17.921,00 RON; L.M. - 10.541,88 RON; M.G.A. - 59.481,89 RON; M.D.C. - 22.572,02 RON; F.L. - 73.615,34 RON; F.M.A. - 84.163,53 RON, conform Raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert contabil ec. P.L.M.E. la data de 2 noiembrie 2009. Totodată, pârâtele au fost obligate în solidar să achite reclamanților suma de 10.000 RON cheltuieli de judecată cu titlul de onorariu avocațial, 5.213,50 RON cu titlul de onorariu de expertiză și 49.124,3 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și sumele de 1.005 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în favoarea reclamantului S.M.D.; 5.505 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în favoarea reclamantului S.G.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin suspendarea de la tranzacționarea pe piața de capital a portofoliilor deținute de reclamanți la societăți listate la bursă, în condițiile în care această măsură nu a fost fundamentată pe baza unor considerente explicite de către C.N.V.M., iar această măsură asigurătorie a fost suspendată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 2330 din 17 septembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 4563/2/2008, reclamanții au suferit un prejudiciu material direct sub forma unui beneficiu nerealizat, cuantificat prin expertiza tehnică administrată în cauză, constând în imposibilitatea realizării de profit pe baza tranzacționării acțiunilor deținute pe piața bursieră, în cauză fiind incidente elementele răspunderii civile delictuale întemeiate pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ.

în cazul răspunderii C.N.V.M., constând în blocarea sine die a conturilor societății, prin măsuri asigurătorii repetitive și fiind incidentă răspunderea contractuală, întemeiată pe prevederile art. 969 - 970 C. civ., în cazul pârâtei SSIF M., constând în nerespectarea condițiilor contractuale prevăzute de art. 10 și 11 din contractul de intermediere de valori mobiliare, care stabilește obligațiile brokerului, precum și obligațiile prevăzute de Legea nr. 297/2004 privind piața de capital. Cu privire la cheltuielile de judecată s-a reținut incidența art. 277 C. proc. civ. Apelul declarat de pârâta C.N.V.M. împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia nr. 27/C/2011-A din 8 martie 2011 a Curții de Apel Oradea, cu consecința schimbării în parte a acesteia, în sensul respingerii acțiunii precizate formulate de reclamanți în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., precum și a cererii de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată în fond.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Totodată, intimații au fost obligați să plătească apelantei suma de 178.341,58 RON cheltuieli de judecată în apel. În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut următoarele: Acțiunea reclamanților este întemeiată pe dispozițiile art. 969 și art. 998 - 999 C. civ., aceștia solicitând obligarea celor două pârâte la plata unor despăgubiri materiale pentru repararea prejudiciului cauzat pentru imposibilitatea de a-și vinde pe bursă acțiunile deținute la mai multe societăți comerciale, prin blocarea conturilor SSIF M. SA, cu care reclamanții aveau încheiate contracte de intermedieri tranzacții bursiere. Astfel, cererea are natură comercială, acțiunea nefiind precedată de o cerere în contencios administrativ, iar excepția de necompetență materială a Tribunalului Bihor este nefondată.

Motivele care au susținut excepția inadmisibilității au fost apreciate ca motive de fond și analizate ca atare. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-apelante ca nefondată, raportat la obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, pe temeiul răspunderii civile delictuale a autorității care a dispus blocarea conturilor SSIF M. SA, apreciindu-se ca fiind fără relevanță temeiul răspunderii celeilalte pârâte, precum și faptul că îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. vizează temeinicia cererii de chemare în judecată și nu pot fi analizate în cadrul excepției lipsei calității procesuale pasive. Pe fond s-a reținut că nu sunt întrunite în privința apelantei condițiile răspunderii civile delictuale, lipsind caracterul ilicit al faptei.

Reclamanții au arătat că fapta ilicită ar consta în emiterea unor ordonanțe succesive prin care pârâta a luat măsura asigurătorie a suspendării activității și blocării tuturor conturilor SSIF M. SA, punându-i în situația de a nu mai putea valorifica acțiunile deținute la diferite societăți comerciale. Instanța a reținut, cu privire la acest aspect, că ilegalitatea actului administrativ, spre a fi o condiție a răspunderii delictuale, trebuie să fie constatată numai de către instanța de judecată în baza Legii contenciosului administrativ. Prin urmare, atâta timp cât actele administrative nu au fost anulate sau constatate nelegale de către instanța de contencios administrativ ele se bucură de prezumția de legalitate, iar emiterea, de către o autoritate administrativă, a unui act administrativ prezumat legal, nu poate fi considerată, în opinia instanței, faptă ilicită.

În ceea ce privește Sentința civilă nr. 2330 din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel București, invocată de reclamanți ca stabilind existența unei serioase îndoieli cu privire la legalitatea actelor administrative contestate, Curtea a reținut că aceasta nu s-a pronunțat decât asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ, analizând condiția cazului bine justificat și a pagubei iminente, efectuând doar o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Instanța de apel a analizat și condiția prejudiciului, pornind de la specificul activității bursiere, concluzionând că, în speță, reclamanții nu au făcut dovada că ar fi intenționat să-și vândă tot portofoliul sau o parte din acesta și ar fi lansat ordine de vânzare în acest sens și nici că acțiunile deținute ar fi fost cumpărate la cursul stabilit pentru data de 9 iulie 2008, însă încheierea contractelor nu a fost posibilă datorită ordonanțelor emise de apelantă. Raportul de expertiză a relevat că nu se poate stabili cu certitudine că, în situația în care se ridica restricția instituită de apelantă, acțiunile deținute de reclamanții-intimați se puteau vinde în condițiile oferite de piața de capital în acea perioadă, întrucât raportul între cerere și ofertă era altul și, implicit, și prețul de tranzacționare.

Instanța a mai reținut că efectele deciziei date în apel nu se pot extinde și în privința pârâtei-intimate SSIF M. SA, în temeiul art. 48 alin. (2) C. proc. civ., între cele două pârâte nefiind raporturi de solidaritate, așa cum în mod greșit a reținut prima instanță, apelul fiind fondat și sub acest aspect, deoarece izvoarele solidarității pasive sunt legea și voința părților, ori, în cauză, reclamanții au invocat față de cele două pârâte temeiuri juridice diferite: răspunderea contractuală față de SSIF M. SA și răspunderea delictuală față de C.N.V.M., astfel că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 1003 C. civ. și nici cele ale art. 42 C. com., care consacră solidaritatea codebitorilor, neexistând niciun acord al părților cu privire la răspunderea solidară.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată ocazionate cu plata onorariului avocațial s-a reținut că suma de 100.000 RON are un caracter rezonabil, astfel că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., totalul cheltuielilor de judecată la care intimații-reclamanți au fost obligați potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. fiind de 178.341,58 RON, cu includerea taxelor de timbru, a onorariului expertului și cheltuielilor de deplasare. Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs reclamanții și pârâta SSIF M. SA. 1 În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanții arată că, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., hotărârea instanței de apel este criticabilă sub mai multe aspecte.

a) Astfel, recurenții susțin că, în ceea ce privește fapta ilicită, aceasta constă în nerespectarea Sentinței civile nr. 2330 din 17 septembrie 2008, prin care Curtea de Apel București a dispus suspendarea măsurilor asigurătorii, așa cum au fost ele instituite prin Ordonanțele nr. 368/2008, nr. 395/2008 și cele subsecvente, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 4997 din 11 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În concret, aceasta trebuia ca, în momentul pronunțării hotărârii de suspendare să ridice măsura blocării conturilor și să le permită recurenților să dispună în mod liber de acțiunile pe care le dețineau în portofoliu la acel moment, fiind nelegală susținerea din apel conform căreia nedesființarea pe calea contenciosului administrativ a ordonanțelor C.N.V.M.

oferă acestora o prezumție de legalitate care nu a fost răsturnată și, prin urmare, nu se poate discuta despre existența unui fapt ilicit care să atragă răspunderea instituției.

Din această perspectivă recurenții invocă încălcarea art. 14 pct. 4 - 7 din Legea nr. 544/2004, potrivit cu care "Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept" și "Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării". b) În ceea ce privește caracterul cert al prejudiciului, atât sub aspectul existenței, cât și al întinderii sale, recurenții susțin că instanța de apel a ignorat împrejurarea că existența sa a fost prezumată prin aceeași hotărâre de suspendare, potrivit art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, urmând ca doar întinderea sa să fie stabilită raportat la pierderile suferite de recurenți prin măsurile dispuse în mod abuziv și prin nerespectarea hotărârilor judecătorești pronunțate prin care s-a dispus suspendarea actelor administrative emise.

La termenul din 24 ianuarie 2014, recurenții-reclamanți au depus la dosar un script intitulat "motive suplimentare de recurs", prin care au solicitat casarea integrală a deciziei din apel și a Încheierii din 22 februarie 2011, care a precedat-o, și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Se invocă în drept art. 306 alin. (2) C. proc. civ. ca motiv de ordine publică, încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, conform art. 304 pct. 5 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., întrucât judecata în apel s-a făcut în contradictoriu cu o persoană decedată, fără a se dispune introducerea în cauză a moștenitorilor. Astfel, se arată că reclamantul F.Ș. a decedat în timpul judecării apelului, la 24 iulie 2010, anterior soluționării cauzei.

În al doilea rând, se susține că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra unui motiv esențial invocat de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, și care atrage casarea cu trimitere spre rejudecare, referitor la fapta delictuală imputată pârâtei C.N.V.M. constând în nerespectarea și chiar încălcarea măsurilor dispuse prin hotărârile judecătorești de suspendare a măsurilor dispuse prin ordonanțele emise de această parte. Astfel, se arată că, deși în decizie se reține faptul că reclamanții au arătat că, în aprecierea lor, la baza răspunderii C.N.V.M. stă și faptul ilicit constând în nerespectarea Sentinței nr. 2330 din 17 septembrie 2008, în considerente se analizează această sentință exclusiv din perspectiva aprecierii legalității faptei ilicite imputate C.N.V.M.

constând în blocarea conturilor, prin raportare la legalitatea Ordonanței C.N.V.M. nr. 368/2008. Se critică, deci, neanalizarea, nedeliberarea și faptul că nu s-a dispus cu privire la răspunderea C.N.V.M. pentru fapta ilicită constând în nerespectarea și chiar încălcarea cu rea-intenție a unei hotărâri judecătorești. 2. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs și pârâta SSIF M. SA, fără a indica însă motivele pentru care o critică și fără a achita taxa judiciară de timbru aferentă acestuia. Prin întâmpinarea depusă la fila 154, intimata-pârâtă C.N.V.M. a invocat excepția netimbrării recursului pârâtei SSIF M. SA, precum și excepțiile tardivității, inadmisibilității și nulității recursului acesteia.

De asemenea, aceeași intimată a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamanți, prin care a invocat excepția netimbrării și excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului semnatar al recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia. Ulterior depunerii de către reclamanți a motivelor suplimentare de recurs, intimata C.N.V.M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității acestora. La fila 222 au fost introduși în cauză, în calitate de părți, moștenitorii reclamantului decedat F.Ș.: F.I. - soție supraviețuitoare, A.A. și C.T.E., fiice. La fila 244, aceștia au depus motive suplimentare de recurs prin care au invocat, la rândul lor, excepția nulității Deciziei 27/C/2011, inclusiv a Încheierii din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, pe motiv că au fost date cu încălcarea capacității de folosință și de exercițiu prin pronunțarea în contradictoriu cu o persoană decedată în timpul soluționării apelului.

Prin concluziile scrise depuse de intimata-pârâtă C.N.V.M., aceasta invocă art. 25 din O.U.G. nr. 93/2012, conform căruia denumirea sa actuală este Autoritatea de Supraveghere Financiară. 1. Analizând recursul reclamanților prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele: Potrivit Contractului de intermediere de valori mobiliare din 17 septembrie 2007, reclamanții au calitatea de posesori ai portofoliilor pentru intermedierea unor tranzacții pe piața bursieră, cuprinzând acțiuni la diverse societăți listate la bursă. Prin Ordonanțele nr. 368 din 9 iulie 2009, 395 din 23 iulie 2008, 456 din 15 august 2008 și 492 din 29 august 2008, pârâta C.N.V.M.

a dispus suspendarea activității SSIF M. SA ca măsură asigurătorie și, totodată, blocarea conturilor de disponibilități ale societății, atât la vedere, cât și la termen și a celor de instrumente financiare, conducând la blocarea provizorie posibilității reclamanților de a dispune cu privire la portofoliile de acțiuni ale acestora. Aceste măsuri au fost dispuse în urma controlului tematic care a avut loc la SSIF M. SA în perioada 13 - 26 mai 2008, fiind însoțite și de sesizarea organelor de urmărire penală, care au reținut că societatea a constituit în numele său depozite la termen/overnight, prin utilizarea fondurilor unor clienți.

În cele din urmă, societății i-a fost retrasă autorizația de funcționare, măsură care a rămas ca atare, începând cu data de 5 decembrie 2008, prin respingerea irevocabilă a acțiunii pentru constatarea nelegalității retragerii autorizației, conform Sentinței nr. 3608/2010 a Curții de Apel București și Deciziei nr. 6153 din 19 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Consecințele acestor măsuri dispuse de pârâta C.N.V.M., invocate de reclamanți au constat în blocarea portofoliilor clienților SSIF M. SA, fără ca aceștia să fi avut vreo implicare culpabilă, ceea ce a adus atingere dreptului de proprietate asupra instrumentelor financiare deținute și, implicit, afectând dreptul lor de dispoziție.

Conturile au fost deblocate doar la data de 5 decembrie 2008, când, prin Ordonanța nr. 712 C.N.V.M. a decis retragerea autorizației. Cererea de chemare în judecată a vizat răspunderea delictuală a pârâtei C.N.V.M. și contractuală a

SSIF M. SA.

Astfel, un prim aspect ce se va reține este că, prin acțiune, reclamanții au susținut că fapta ilicită a pârâtei C.N.V.M. constă în emiterea de către aceasta a ordonanțelor care au dispus blocarea conturilor și suspendarea activității SSIF M. SA. Aceasta rezultă din petitele cererii precizate, prin care s-a solicitat obligarea la despăgubiri reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a imposibilității valorificării acțiunilor deținute la diverse societăți, în perioada 9 iulie 2008 (data primei ordonanțe) - 6 decembrie 2008 (data ultimei ordonanțe, când s-a ridicat măsura blocării portofoliilor) și din motivarea acțiunii, în care se arată că C.N.V.M.

este culpabilă pentru că a dispus în mod nelegal prelungirea sine die a măsurii preventive, prin ordonanțele de prelungire succesivă a măsurilor luate inițial prin Ordonanța nr. 368 din 9 iulie 2008. Sentința civilă nr. 2330 din 17 septembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 4563/2/2008 al Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a dispus cu caracter provizoriu suspendarea ordonanțelor C.N.V.M. a fost menționată în acțiune de reclamanți în expunerea situației de fapt, însă, nerespectarea acesteia a fost invocată drept fapt ilicit abia prin motivele de recurs, pentru ca, în susținerile orale să se arate că fapta ilicită a pârâtei C.N.V.M. a constat în aceea că nu a transferat conturile reclamanților, începând cu prima ordonanță emisă în iulie 2008, unui alt broker.

Distinct de această observație se va reține că recurenții-reclamanți au adus critici potrivit cărora instanța de apel a omis să se pronunțe asupra faptei delictuale a pârâtei C.N.V.M. care nu a respectat ci, dimpotrivă, a încălcat măsurile dispuse prin hotărârea judecătorească sus-menționată, abia prin motivele suplimentare de recurs. Acestea nu constituie motive de ordine publică, cum greșit susțin recurenții deoarece, chiar în ipoteza invocării și a acestui aspect ca făcând parte din conduita ilicită a pârâtei C.N.V.M., eventuala neanalizare de către instanță poate fi cel mult încadrată în drept ca motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece vizează argumentele folosite în considerente, motiv ce trebuia invocat în termenul definit de lege la art. 301 C. proc.

civ., cu sancțiunea corespunzătoare prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă parte se va reține că, în apel, s-a făcut o analiză a efectelor sentinței judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ pe cererea incidentală de suspendare a efectelor ordonanțelor emise de C.N.V.M. Astfel, în Decizia nr. 27/C/2011-A din 8 martie 2011 Curtea de Apel Oradea a reținut că prin sentința mai sus arătată Curtea de Apel București s-a pronunțat doar asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, analizând condiția cazului bine justificat și a pagubei iminente, prin efectuarea unei cercetări sumare a aparenței dreptului, în condițiile în care, în această etapă procesuală nu se pot antama aspecte ce țin de fondul litigiului dedus judecății.

S-a concluzionat că, prin această sentință nu s-a reținut caracterul ilegal al actelor administrative emise de către C.N.V.M., iar pentru considerentele avute în vedere s-a apreciat că nu este îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite. Din această perspectivă sunt corecte cele reținute prin decizia pronunțată în apel, cu mențiunea că măsurile au fost luate în considerarea dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Statutul C.N.V.M., adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002, aprobată și modificată prin Legea nr. 514/2002, modificată și completată prin Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, și au avut caracter asigurător. Totodată, instanța de apel a reținut corect că, pentru a putea fi o condiție a răspunderii delictuale, ilegalitatea actului administrativ trebuie să fie constatată doar de către instanța de judecată în baza Legii contenciosului administrativ.

Prin urmare, atâta timp cât actele administrative nu au fost anulate sau constatate nelegale de către instanța de contencios administrativ, acestea se bucură de prezumția de legalitate. Confirmarea caracterului legal al actelor administrative în speță este dată de Sentința nr. 427 din 4 februarie 2009 a Curții de Apel București, prin care s-a respins acțiunea în contencios administrativ inițiată de SSIF M. SA, iar emiterea unui act legal de către o autoritate administrativă, nu poate avea caracter ilicit. În ceea ce privește critica recurenților sub aspectul prejudiciului suferit prin fapta pârâtei C.N.V.M. se va reține că, în materia răspunderii civile delictuale, se cere întrunirea cumulativă a condițiilor în care ea este antrenată astfel că, statuând asupra lipsei caracterului ilicit al faptei imputate, celelalte condiții nu se mai impuneau a fi analizate.

Pe de altă parte, distinct de cele arătate cu privire la lipsa necesității de a mai analiza prejudiciul în condițiile date, respectarea principiului nemijlocirii impunea instanței de apel să verifice sub aspect probator existența acestuia, să-i determine cuantumul și caracterul cert, fără a se putea vorbi în speță despre o autoritate de lucru judecat, în ceea ce privește prejudiciul, între cele statuate cu privire la acesta în considerentele unei hotărâri pronunțate în contencios administrativ, într-o cerere incidentală prin care s-a luat o măsură cu caracter provizoriu și considerentele avute în vedere în cadrul unui litigiu de drept comun, în legătură cu prejudiciul, ca element al răspunderii civile delictuale.

Nici criticile din motivele suplimentare de recurs ale reclamanților, cu privire la nulitatea deciziei pronunțate în apel și a încheierii pronunțate la dezbaterea pe fond a cauzei, din 22 februarie 2011 nu sunt fondate. Astfel, culpa soluționării cauzei în contradictoriu cu F.Ș., decedat pe parcursul litigiului în faza apelului nu-i aparține nici instanței și nu le poate fi imputată nici pârâtelor, ci, tocmai reclamanților, respectiv succesorilor reclamantului defunct, care, cunoscând survenirea acestui fapt, nu l-a adus la cunoștința instanței. Prin urmare, motivul de recurs invocat, pe lângă faptul că nu este de ordine publică, deoarece interesul pretins vătămat este personal, nu este nici fondat, potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Pentru toate aceste considerente, nefiind fondat, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de reclamanți, cu mențiunea că excepțiile netimbrării recursului și a lipsei calității de reprezentant al apărătorului recurenților-reclamanți, invocate de intimata-pârâtă C.N.V.M. prin întâmpinare se vor respinge întrucât, anterior pronunțării deciziei în recurs, în ședința publică din 24 ianuarie 2012, recurenții au depus dovezile care atestă calitatea de reprezentant și chitanța cu restul de 355,71 RON taxă judiciară de timbru. 2. Cât privește recursul pârâtei SSIF M. SA, urmează a se admite excepția netimbrării acestuia, ridicată de aceeași intimată-pârâtă C.N.V.M.

prin întâmpinare, care primează față de restul excepțiilor invocate. Astfel, întrucât instanța este legal învestită cu soluționarea recursului doar dacă taxa de timbru este achitată în cuantumul datorat, în lipsa acesteia, văzând că recurenta, deși legal citată, nu a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 40.015,7 RON, urmează a se dispune, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, anularea recursului ca netimbrat. În baza art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, urmează ca recurenții-reclamanți și recurenta-pârâtă SSIF M. SA să îi achite intimatei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară suma de 105.920,80 RON cheltuieli de judecată ocazionate cu plata onorariului avocațial, conform chitanței depuse la fila 469.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A.A., A.P., B.V., B.L.A., B.D., B.D.A., B.B., B.C., B.N., B.V., B.L., B.V., C.I., C.G., C.M.I., C.D., C.M., C.T.E., C.G.N., C.F., C.V., D.A., D.G., D.G.A., D.L., D.D., D.R.E., F.L., F.M.A., F.A., F.S., F.L.A., F.M., F.I., F.V., G.V.N., G.A., I.I., I.I.A., I.R., I.D.C., I.C.D., I.L., L.C., L.A., L.M., M.F.A., M.A.D., M.I.A., M.V.C., M.L., M.G., M.V., M.D.C., M.G.A., M.S.I., M.T., M.A.L., M.F., N.C., N.N., N.C.A., N.T., N.I., O.C.G., O.D.H., O.C., O.V., P.C., P.C.A., P.F., P.D., P.F.M., P.I.C., P.M.S., P.F.A., R.C.C., R.F.A., R.N.A., S.T., S.V., S.L., S.D.G., S.D., S.I., S.C., SC F. SRL, S.G.B., S.H., S.G., S.G., S.M.D., S.C.A., T.M., T.M., Ț.P., T.M.A., T.M.B., T.C.A., T.S.N., T.I.A., U.M., U.A., V.C.M., V.E., V.E.G.

și W.T. împotriva Deciziei nr. 27/C/2011-A din 8 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă de contencios administrativ și fiscal. Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta S.S.I.F. M. SA Oradea împotriva aceleiași decizii. Obligă recurenții-reclamanți și recurenta-pârâtă, în solidar, să achite intimatei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară suma de 105.920,80 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 mai 2014. Procesat de GGC - AZ