ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1655/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1655/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 9

aprilie 2009 și precizată la data de 27 ianuarie 2010, reclamanții M.V. și

alții, în contradictoriu cu pârâtele SSIF M. și C.N.V.M. au solicitat instanței

obligarea pârâtelor, în solidar, să achite reclamanților cu titlu de

despăgubiri, suma totală de 7.592.041,74 RON, precum și dobânda legală, de la

data de 10 iulie 2008, până la plata efectivă a sumei, reprezentând prejudiciul

suferit de reclamanți ca urmare a imposibilității valorificării de către

aceștia a acțiunilor deținute la diverse societăți în perioada 9 iulie 2008 - 6

decembrie 2008, prejudiciul fiind cuantificat conform tabelului anexat cererii

de chemare în judecată, fiind calculat ca diferență între valoarea

portofoliului de acțiuni la data de 9 iulie 2008 și valoarea din 5 decembrie

2008, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au precizat că au avut calitatea de clienți ai pârâtei

SSIF M., cu contracte ferme pentru încheierea unor tranzacții pe piața

bursieră, deținând portofolii cuprinzând acțiuni la diverse societăți listate

la bursă.

Prin Ordonanțele nr.

368 din 9 iulie 2008, 395 din 23 iulie 2008, 456 din 15 august 2008 și 492 din

29 august 2008, C.N.V.M. a suspendat, ca măsură asigurătorie, activitatea SSIF

M. SA dispunând totodată blocarea conturilor de disponibilități ale societății,

atât la vedere, cât și la termen și a celor de instrumente financiare, măsură

care a avut efect blocarea posibilității reclamanților de a dispune cu privire

la portofoliile lor de acțiuni.

Reclamanții consideră

culpabile ambele pârâte pentru generarea prejudiciului; SSIF M. SA pentru că nu

a respectat condițiile contractuale prevăzute în contractele de intermediere de

valori mobiliare în raport cu fiecare reclamant în parte, iar C.N.V.M. pentru

că a dispus în mod nelegal prelungirea sine die a măsurii preventive.

Prin Sentința

comercială nr. 127/COM din 28 ianuarie 2010, Tribunalul Bihor a admis acțiunea

precizată a reclamanților și în consecință a obligat pârâtele, în solidar, să

achite reclamanților cu titlu de despăgubiri, suma totală de 7.592.041,74 RON,

precum și dobânda legală de la data de 10 iulie 2008, până la plata efectivă a

sumei, reprezentând prejudiciu suferit de reclamanți ca urmare a

imposibilității valorificării acțiunilor deținute la diverse societăți în

perioada 9 iulie 2008 - 6 decembrie 2008, după cum urmează:

Pentru reclamantul

M.V., suma de 1.657.749,28 RON; M.G. - 70.779,75 RON; U.A. - 87.475,44 RON;

U.M.F. - 45.703,08 RON; C.V. - 251.540,00 RON; S.D.G. - 718.608,41 RON; C.M. -

47.590,82 RON; C.D. - 221.038,8 RON; S.G. - 224.586,02 RON; S.M.D. - 61.828,92

RON; S.T. - 204.210,00 RON; I.L. - 22.125,00 RON; I.D.C. - 28.574,20 RON; N.I.

- 40.467,00 RON; SC F. SRL - 18.411,00 RON; S.V. - 75.386,80 RON; T.S.N. -

22.510,20 RON; T.C. - 3.212,30 RON; C.G. - 13.594,00 RON; O.V. - 3.494,00 RON;

O.C. - 580,50 RON; G.V.N. - 258,00 RON; T.M. - 312.435,20 RON; F.L.A. -

1.132,40 RON; C.M.I. - 100.628,69 RON; W.T. - 9.103,13 RON; L.C. - 1.803,60

RON; M.L. - 317.905,64 RON; P.M.S. - 20.216,88 RON; B.C. - 5.160,00 RON; B.B. -

7.020,00 RON; F.Ș. - 5.050,00 RON; T.M. - 7.746,90 RON; A.A. - 69.017,63 RON;

D.R.E. - 54.852,00 RON; T.M.A. - 17.260,00 RON; M.A.L. - 6.434,60 RON; R.N.A. -

10.910,60 RON; R.F.A. - 43.508,65 RON; P.C. - 30.194,83 RON; P.F. - 25.800 RON;

V.C.M. - 123.961,00 RON; V.E. - 399.982,56 RON; G.A. - 14.040,00 RON; B.V. -

13.330,03 RON; Ț.P. - 99.436,50 RON; T.M.B. - 79.940,00 RON; F.A. - 29.480,00

RON; F.S. - 40.745,30 RON; N.T. - 14.532,00 RON; U.M. - 84.250,99 RON; N.C. -

61.920,00 RON; S.L. - 19.470,00 RON; S.I. - 32.733,18 RON; M.F. - 15.395,75

RON; M.I.A. - 14.979,00 RON; M.A.D. - 44.829,79 RON; T.I.A. - 23.657,31 RON;

S.C. - 23.699,84 RON; T.C.A. -5.265,00 RON; N.C.A. - 3.510,00 RON; B.V. -

36.521,60 RON; B.L. - 28.460,94 RON; L.A. -8.052,00 RON; P.F. - 68.572,40 RON;

P.C.A. - 18.035,0 RON; V.E.G. - 8.377,90 RON; M.T. - 187.226,00 RON; O.D.H. -

3.950,00 RON; O.C.G. - 2.172,50 RON; C.I. - 34.852,56 RON; D.D. - 5.160,00 RON;

N.N. - 16.483,42 RON; B.D.A. - 34.664,33 RON; A.P. - 10.320,00 RON; S.C.A. -

53.528,20 RON; M.V.C. - 24.147,50 RON; I.I. - 88.390,87 RON; S.G.A. - 3.150,00

RON; S.H.A. - 46.620,74 RON; S.G.B. - 19.570,41 RON; D.A. - 72.880,72 RON; D.G.

- 45.563,69 RON; D.L. - 45.518,66 RON; D.G.A. - 32.345,40 RON; C.F. - 9.256,17

RON; C.G.N. - 2.519,00 RON; I.R. - 4.723,50 RON; B.L.A. - 81.663,74 RON; B.D. -

23.641,20 RON; B.N. - 10.990,80 RON; B.V. - 5.768,60 RON; F.M. - 17.505,70 RON;

F.V. - 7.158,00 RON; P.F.M. - 28.591,75 RON; I.C.D. - 12.379,00 RON; I.I.A. -

8.404,48 RON; R.C.C. - 10.268,40 RON; P.D. - 44.734,32 RON; M.F.A. - 103.638,02

RON; S.D. - 39.642,00 RON; P.I.C. - 15.234,00 RON; M.S.I. - 17.921,00 RON; L.M.

- 10.541,88 RON; M.G.A. - 59.481,89 RON; M.D.C. - 22.572,02 RON; F.L. -

73.615,34 RON; F.M.A. - 84.163,53 RON, conform Raportului de expertiză

contabilă judiciară întocmit de expert contabil ec. P.L.M.E. la data de 2

noiembrie 2009.

Totodată, pârâtele au

fost obligate în solidar să achite reclamanților suma de 10.000 RON cheltuieli

de judecată cu titlul de onorariu avocațial, 5.213,50 RON cu titlul de onorariu

de expertiză și 49.124,3 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru

judiciar, precum și sumele de 1.005 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru și

timbru judiciar în favoarea reclamantului S.M.D.; 5.505 RON cu titlu de taxă

judiciară de timbru și timbru judiciar în favoarea reclamantului S.G.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că prin suspendarea de la

tranzacționarea pe piața de capital a portofoliilor deținute de reclamanți la

societăți listate la bursă, în condițiile în care această măsură nu a fost

fundamentată pe baza unor considerente explicite de către C.N.V.M., iar această

măsură asigurătorie a fost suspendată de către Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 2330

din 17 septembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 4563/2/2008, reclamanții au

suferit un prejudiciu material direct sub forma unui beneficiu nerealizat,

cuantificat prin expertiza tehnică administrată în cauză, constând în

imposibilitatea realizării de profit pe baza tranzacționării acțiunilor

deținute pe piața bursieră, în cauză fiind incidente elementele răspunderii

civile delictuale întemeiate pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. în cazul

răspunderii C.N.V.M., constând în blocarea sine die a conturilor societății,

prin măsuri asigurătorii repetitive și fiind incidentă răspunderea

contractuală, întemeiată pe prevederile art. 969 - 970 C. civ., în cazul

pârâtei SSIF M., constând în nerespectarea condițiilor contractuale prevăzute

de art. 10 și 11 din contractul de intermediere de valori mobiliare, care

stabilește obligațiile brokerului, precum și obligațiile prevăzute de Legea nr.

297/2004 privind piața de capital.

Cu privire la

cheltuielile de judecată s-a reținut incidența art. 277 C. proc. civ.

Apelul declarat de

pârâta C.N.V.M. împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia nr.

27/C/2011-A din 8 martie 2011 a Curții de Apel Oradea, cu consecința schimbării

în parte a acesteia, în sensul respingerii acțiunii precizate formulate de reclamanți

în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., precum și a cererii de obligare a

acesteia la plata cheltuielilor de judecată în fond. Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței. Totodată, intimații au fost obligați să

plătească apelantei suma de 178.341,58 RON cheltuieli de judecată în apel.

În considerentele

deciziei, instanța de apel a reținut următoarele:

Acțiunea

reclamanților este întemeiată pe dispozițiile art. 969 și art. 998 - 999 C.

civ., aceștia solicitând obligarea celor două pârâte la plata unor despăgubiri

materiale pentru repararea prejudiciului cauzat pentru imposibilitatea de a-și

vinde pe bursă acțiunile deținute la mai multe societăți comerciale, prin

blocarea conturilor SSIF M. SA, cu care reclamanții aveau încheiate contracte

de intermedieri tranzacții bursiere. Astfel, cererea are natură comercială,

acțiunea nefiind precedată de o cerere în contencios administrativ, iar

excepția de necompetență materială a Tribunalului Bihor este nefondată.

Motivele care au

susținut excepția inadmisibilității au fost apreciate ca motive de fond și

analizate ca atare.

A fost respinsă

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-apelante ca nefondată,

raportat la obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, pe temeiul

răspunderii civile delictuale a autorității care a dispus blocarea conturilor

SSIF M. SA, apreciindu-se ca fiind fără relevanță temeiul răspunderii

celeilalte pârâte, precum și faptul că îndeplinirea sau neîndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. vizează temeinicia cererii de

chemare în judecată și nu pot fi analizate în cadrul excepției lipsei calității

procesuale pasive.

Pe fond s-a reținut

că nu sunt întrunite în privința apelantei condițiile răspunderii civile

delictuale, lipsind caracterul ilicit al faptei. Reclamanții au arătat că fapta

ilicită ar consta în emiterea unor ordonanțe succesive prin care pârâta a luat

măsura asigurătorie a suspendării activității și blocării tuturor conturilor

SSIF M. SA, punându-i în situația de a nu mai putea valorifica acțiunile

deținute la diferite societăți comerciale.

Instanța a reținut,

cu privire la acest aspect, că ilegalitatea actului administrativ, spre a fi o

condiție a răspunderii delictuale, trebuie să fie constatată numai de către

instanța de judecată în baza Legii contenciosului administrativ.

Prin urmare, atâta

timp cât actele administrative nu au fost anulate sau constatate nelegale de

către instanța de contencios administrativ ele se bucură de prezumția de

legalitate, iar emiterea, de către o autoritate administrativă, a unui act

administrativ prezumat legal, nu poate fi considerată, în opinia instanței,

faptă ilicită.

În ceea ce privește

Sentința civilă nr. 2330 din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel București,

invocată de reclamanți ca stabilind existența unei serioase îndoieli cu privire

la legalitatea actelor administrative contestate, Curtea a reținut că aceasta

nu s-a pronunțat decât asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a unei

cereri de suspendare a executării unui act administrativ, analizând condiția

cazului bine justificat și a pagubei iminente, efectuând doar o cercetare

sumară a aparenței dreptului.

Instanța de apel a

analizat și condiția prejudiciului, pornind de la specificul activității

bursiere, concluzionând că, în speță, reclamanții nu au făcut dovada că ar fi

intenționat să-și vândă tot portofoliul sau o parte din acesta și ar fi lansat

ordine de vânzare în acest sens și nici că acțiunile deținute ar fi fost

cumpărate la cursul stabilit pentru data de 9 iulie 2008, însă încheierea

contractelor nu a fost posibilă datorită ordonanțelor emise de apelantă.

Raportul de expertiză

a relevat că nu se poate stabili cu certitudine că, în situația în care se

ridica restricția instituită de apelantă, acțiunile deținute de

reclamanții-intimați se puteau vinde în condițiile oferite de piața de capital

în acea perioadă, întrucât raportul între cerere și ofertă era altul și,

implicit, și prețul de tranzacționare.

Instanța a mai

reținut că efectele deciziei date în apel nu se pot extinde și în privința

pârâtei-intimate SSIF M. SA, în temeiul art. 48 alin. (2) C. proc. civ., între

cele două pârâte nefiind raporturi de solidaritate, așa cum în mod greșit a

reținut prima instanță, apelul fiind fondat și sub acest aspect, deoarece

izvoarele solidarității pasive sunt legea și voința părților, ori, în cauză,

reclamanții au invocat față de cele două pârâte temeiuri juridice diferite:

răspunderea contractuală față de SSIF M. SA și răspunderea delictuală față de

C.N.V.M., astfel că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 1003 C. civ. și

nici cele ale art. 42 C. com., care consacră solidaritatea codebitorilor,

neexistând niciun acord al părților cu privire la răspunderea solidară.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată ocazionate cu plata onorariului avocațial s-a reținut

că suma de 100.000 RON are un caracter rezonabil, astfel că s-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., totalul cheltuielilor de

judecată la care intimații-reclamanți au fost obligați potrivit art. 274 alin. (1)

C. proc. civ. fiind de 178.341,58 RON, cu includerea taxelor de timbru, a

onorariului expertului și cheltuielilor de deplasare.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel au declarat recurs reclamanții și pârâta SSIF M. SA.

1 În dezvoltarea

motivelor de recurs reclamanții arată că, raportat la dispozițiile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ., hotărârea instanței de apel este criticabilă sub mai

multe aspecte.

a) Astfel, recurenții

susțin că, în ceea ce privește fapta ilicită, aceasta constă în nerespectarea

Sentinței civile nr. 2330 din 17 septembrie 2008, prin care Curtea de Apel

București a dispus suspendarea măsurilor asigurătorii, așa cum au fost ele

instituite prin Ordonanțele nr. 368/2008, nr. 395/2008 și cele subsecvente,

hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 4997 din 11

noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În concret, aceasta

trebuia ca, în momentul pronunțării hotărârii de suspendare să ridice măsura

blocării conturilor și să le permită recurenților să dispună în mod liber de

acțiunile pe care le dețineau în portofoliu la acel moment, fiind nelegală

susținerea din apel conform căreia nedesființarea pe calea contenciosului

administrativ a ordonanțelor C.N.V.M. oferă acestora o prezumție de legalitate

care nu a fost răsturnată și, prin urmare, nu se poate discuta despre existența

unui fapt ilicit care să atragă răspunderea instituției.

Din această

perspectivă recurenții invocă încălcarea art. 14 pct. 4 - 7 din Legea nr.

544/2004, potrivit cu care "Hotărârea prin care se pronunță suspendarea

este executorie de drept" și "Suspendarea executării actului

administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la

expirarea duratei suspendării".

b) În ceea ce

privește caracterul cert al prejudiciului, atât sub aspectul existenței, cât și

al întinderii sale, recurenții susțin că instanța de apel a ignorat

împrejurarea că existența sa a fost prezumată prin aceeași hotărâre de

suspendare, potrivit art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, urmând ca

doar întinderea sa să fie stabilită raportat la pierderile suferite de

recurenți prin măsurile dispuse în mod abuziv și prin nerespectarea hotărârilor

judecătorești pronunțate prin care s-a dispus suspendarea actelor

administrative emise.

La termenul din 24

ianuarie 2014, recurenții-reclamanți au depus la dosar un script intitulat

"motive suplimentare de recurs", prin care au solicitat casarea

integrală a deciziei din apel și a Încheierii din 22 februarie 2011, care a

precedat-o, și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Se invocă

în drept art. 306 alin. (2) C. proc. civ. ca motiv de ordine publică,

încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, conform

art. 304 pct. 5 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., întrucât judecata în apel s-a

făcut în contradictoriu cu o persoană decedată, fără a se dispune introducerea

în cauză a moștenitorilor. Astfel, se arată că reclamantul F.Ș. a decedat în

timpul judecării apelului, la 24 iulie 2010, anterior soluționării cauzei.

În al doilea rând, se

susține că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra unui motiv esențial

invocat de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, și care atrage

casarea cu trimitere spre rejudecare, referitor la fapta delictuală imputată

pârâtei C.N.V.M. constând în nerespectarea și chiar încălcarea măsurilor

dispuse prin hotărârile judecătorești de suspendare a măsurilor dispuse prin

ordonanțele emise de această parte.

Astfel, se arată că,

deși în decizie se reține faptul că reclamanții au arătat că, în aprecierea lor,

la baza răspunderii C.N.V.M. stă și faptul ilicit constând în nerespectarea

Sentinței nr. 2330 din 17 septembrie 2008, în considerente se analizează

această sentință exclusiv din perspectiva aprecierii legalității faptei ilicite

imputate C.N.V.M. constând în blocarea conturilor, prin raportare la

legalitatea Ordonanței C.N.V.M. nr. 368/2008. Se critică, deci, neanalizarea,

nedeliberarea și faptul că nu s-a dispus cu privire la răspunderea C.N.V.M.

pentru fapta ilicită constând în nerespectarea și chiar încălcarea cu

rea-intenție a unei hotărâri judecătorești.

pronunțate în apel a declarat recurs și pârâta SSIF M. SA, fără a indica însă

motivele pentru care o critică și fără a achita taxa judiciară de timbru

aferentă acestuia.

Prin întâmpinarea

depusă la fila 154, intimata-pârâtă C.N.V.M. a invocat excepția netimbrării

recursului pârâtei SSIF M. SA, precum și excepțiile tardivității,

inadmisibilității și nulității recursului acesteia.

De asemenea, aceeași

intimată a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamanți, prin care a

invocat excepția netimbrării și excepția lipsei calității de reprezentant a

avocatului semnatar al recursului, iar pe fond a solicitat respingerea

acestuia.

Ulterior depunerii de

către reclamanți a motivelor suplimentare de recurs, intimata C.N.V.M. a

formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității acestora.

La fila 222 au fost

introduși în cauză, în calitate de părți, moștenitorii reclamantului decedat

F.Ș.: F.I. - soție supraviețuitoare, A.A. și C.T.E., fiice.

La fila 244, aceștia

au depus motive suplimentare de recurs prin care au invocat, la rândul lor,

excepția nulității Deciziei 27/C/2011, inclusiv a Încheierii din 22 februarie

2011 a Curții de Apel Oradea, pe motiv că au fost date cu încălcarea

capacității de folosință și de exercițiu prin pronunțarea în contradictoriu cu

o persoană decedată în timpul soluționării apelului.

Prin concluziile

scrise depuse de intimata-pârâtă C.N.V.M., aceasta invocă art. 25 din O.U.G.

nr. 93/2012, conform căruia denumirea sa actuală este Autoritatea de

Supraveghere Financiară.

reclamanților prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele:

Potrivit Contractului

de intermediere de valori mobiliare din 17 septembrie 2007, reclamanții au

calitatea de posesori ai portofoliilor pentru intermedierea unor tranzacții pe

piața bursieră, cuprinzând acțiuni la diverse societăți listate la bursă.

Prin Ordonanțele nr.

368 din 9 iulie 2009, 395 din 23 iulie 2008, 456 din 15 august 2008 și 492 din 29

august 2008, pârâta C.N.V.M. a dispus suspendarea activității SSIF M. SA ca

măsură asigurătorie și, totodată, blocarea conturilor de disponibilități ale

societății, atât la vedere, cât și la termen și a celor de instrumente

financiare, conducând la blocarea provizorie posibilității reclamanților de a

dispune cu privire la portofoliile de acțiuni ale acestora.

Aceste măsuri au fost

dispuse în urma controlului tematic care a avut loc la SSIF M. SA în perioada

13 - 26 mai 2008, fiind însoțite și de sesizarea organelor de urmărire penală,

care au reținut că societatea a constituit în numele său depozite la

termen/overnight, prin utilizarea fondurilor unor clienți.

În cele din urmă,

societății i-a fost retrasă autorizația de funcționare, măsură care a rămas ca

atare, începând cu data de 5 decembrie 2008, prin respingerea irevocabilă a

acțiunii pentru constatarea nelegalității retragerii autorizației, conform

Sentinței nr. 3608/2010 a Curții de Apel București și Deciziei nr. 6153 din 19

decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Consecințele acestor

măsuri dispuse de pârâta C.N.V.M., invocate de reclamanți au constat în

blocarea portofoliilor clienților SSIF M. SA, fără ca aceștia să fi avut vreo

implicare culpabilă, ceea ce a adus atingere dreptului de proprietate asupra

instrumentelor financiare deținute și, implicit, afectând dreptul lor de

dispoziție. Conturile au fost deblocate doar la data de 5 decembrie 2008, când,

prin Ordonanța nr. 712 C.N.V.M. a decis retragerea autorizației.

Cererea de chemare în

judecată a vizat răspunderea delictuală a pârâtei C.N.V.M. și contractuală a

SSIF M. SA.

Astfel, un prim

aspect ce se va reține este că, prin acțiune, reclamanții au susținut că fapta

ilicită a pârâtei C.N.V.M. constă în emiterea de către aceasta a ordonanțelor

care au dispus blocarea conturilor și suspendarea activității SSIF M. SA.

Aceasta rezultă din petitele cererii precizate, prin care s-a solicitat

obligarea la despăgubiri reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a

imposibilității valorificării acțiunilor deținute la diverse societăți, în

perioada 9 iulie 2008 (data primei ordonanțe) - 6 decembrie 2008 (data ultimei

ordonanțe, când s-a ridicat măsura blocării portofoliilor) și din motivarea

acțiunii, în care se arată că C.N.V.M. este culpabilă pentru că a dispus în mod

nelegal prelungirea sine die a măsurii preventive, prin ordonanțele de

prelungire succesivă a măsurilor luate inițial prin Ordonanța nr. 368 din 9

iulie 2008.

Sentința civilă nr.

2330 din 17 septembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 4563/2/2008 al Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin

care s-a dispus cu caracter provizoriu suspendarea ordonanțelor C.N.V.M. a fost

menționată în acțiune de reclamanți în expunerea situației de fapt, însă,

nerespectarea acesteia a fost invocată drept fapt ilicit abia prin motivele de

recurs, pentru ca, în susținerile orale să se arate că fapta ilicită a pârâtei

C.N.V.M. a constat în aceea că nu a transferat conturile reclamanților,

începând cu prima ordonanță emisă în iulie 2008, unui alt broker.

Distinct de această

observație se va reține că recurenții-reclamanți au adus critici potrivit

cărora instanța de apel a omis să se pronunțe asupra faptei delictuale a

pârâtei C.N.V.M. care nu a respectat ci, dimpotrivă, a încălcat măsurile

dispuse prin hotărârea judecătorească sus-menționată, abia prin motivele

suplimentare de recurs. Acestea nu constituie motive de ordine publică, cum

greșit susțin recurenții deoarece, chiar în ipoteza invocării și a acestui aspect

ca făcând parte din conduita ilicită a pârâtei C.N.V.M., eventuala neanalizare

de către instanță poate fi cel mult încadrată în drept ca motiv de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece vizează argumentele

folosite în considerente, motiv ce trebuia invocat în termenul definit de lege

la art. 301 C. proc. civ., cu sancțiunea corespunzătoare prevăzută de art. 306

alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte se

va reține că, în apel, s-a făcut o analiză a efectelor sentinței judecătorești

pronunțate de instanța de contencios administrativ pe cererea incidentală de

suspendare a efectelor ordonanțelor emise de C.N.V.M.

Astfel, în Decizia

nr. 27/C/2011-A din 8 martie 2011 Curtea de Apel Oradea a reținut că prin

sentința mai sus arătată Curtea de Apel București s-a pronunțat doar asupra

îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a unei cereri de suspendare a

executării unui act administrativ, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004,

analizând condiția cazului bine justificat și a pagubei iminente, prin

efectuarea unei cercetări sumare a aparenței dreptului, în condițiile în care,

în această etapă procesuală nu se pot antama aspecte ce țin de fondul

litigiului dedus judecății. S-a concluzionat că, prin această sentință nu s-a

reținut caracterul ilegal al actelor administrative emise de către C.N.V.M.,

iar pentru considerentele avute în vedere s-a apreciat că nu este îndeplinită

condiția existenței unei fapte ilicite.

Din această

perspectivă sunt corecte cele reținute prin decizia pronunțată în apel, cu

mențiunea că măsurile au fost luate în considerarea dispozițiilor art. 17 alin.

(1) din Statutul C.N.V.M., adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002, aprobată și

modificată prin Legea nr. 514/2002, modificată și completată prin Legea nr.

297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare,

și au avut caracter asigurător.

Totodată, instanța de

apel a reținut corect că, pentru a putea fi o condiție a răspunderii

delictuale, ilegalitatea actului administrativ trebuie să fie constatată doar

de către instanța de judecată în baza Legii contenciosului administrativ.

Prin urmare, atâta

timp cât actele administrative nu au fost anulate sau constatate nelegale de

către instanța de contencios administrativ, acestea se bucură de prezumția de

legalitate.

Confirmarea

caracterului legal al actelor administrative în speță este dată de Sentința nr.

427 din 4 februarie 2009 a Curții de Apel București, prin care s-a respins

acțiunea în contencios administrativ inițiată de SSIF M. SA, iar emiterea unui

act legal de către o autoritate administrativă, nu poate avea caracter ilicit.

În ceea ce privește

critica recurenților sub aspectul prejudiciului suferit prin fapta pârâtei

C.N.V.M. se va reține că, în materia răspunderii civile delictuale, se cere

întrunirea cumulativă a condițiilor în care ea este antrenată astfel că,

statuând asupra lipsei caracterului ilicit al faptei imputate, celelalte

condiții nu se mai impuneau a fi analizate.

Pe de altă parte,

distinct de cele arătate cu privire la lipsa necesității de a mai analiza

prejudiciul în condițiile date, respectarea principiului nemijlocirii impunea

instanței de apel să verifice sub aspect probator existența acestuia, să-i

determine cuantumul și caracterul cert, fără a se putea vorbi în speță despre o

autoritate de lucru judecat, în ceea ce privește prejudiciul, între cele

statuate cu privire la acesta în considerentele unei hotărâri pronunțate în

contencios administrativ, într-o cerere incidentală prin care s-a luat o măsură

cu caracter provizoriu și considerentele avute în vedere în cadrul unui litigiu

de drept comun, în legătură cu prejudiciul, ca element al răspunderii civile

delictuale.

Nici criticile din

motivele suplimentare de recurs ale reclamanților, cu privire la nulitatea

deciziei pronunțate în apel și a încheierii pronunțate la dezbaterea pe fond a

cauzei, din 22 februarie 2011 nu sunt fondate.

Astfel, culpa

soluționării cauzei în contradictoriu cu F.Ș., decedat pe parcursul litigiului

în faza apelului nu-i aparține nici instanței și nu le poate fi imputată nici

pârâtelor, ci, tocmai reclamanților, respectiv succesorilor reclamantului

defunct, care, cunoscând survenirea acestui fapt, nu l-a adus la cunoștința

instanței. Prin urmare, motivul de recurs invocat, pe lângă faptul că nu este

de ordine publică, deoarece interesul pretins vătămat este personal, nu este

nici fondat, potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Pentru toate aceste

considerente, nefiind fondat, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., să fie respins recursul declarat de reclamanți, cu mențiunea că

excepțiile netimbrării recursului și a lipsei calității de reprezentant al

apărătorului recurenților-reclamanți, invocate de intimata-pârâtă C.N.V.M. prin

întâmpinare se vor respinge întrucât, anterior pronunțării deciziei în recurs,

în ședința publică din 24 ianuarie 2012, recurenții au depus dovezile care

atestă calitatea de reprezentant și chitanța cu restul de 355,71 RON taxă

judiciară de timbru.

recursul pârâtei SSIF M. SA, urmează a se admite excepția netimbrării acestuia,

ridicată de aceeași intimată-pârâtă C.N.V.M. prin întâmpinare, care primează

față de restul excepțiilor invocate.

Astfel, întrucât

instanța este legal învestită cu soluționarea recursului doar dacă taxa de

timbru este achitată în cuantumul datorat, în lipsa acesteia, văzând că

recurenta, deși legal citată, nu a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de

40.015,7 RON, urmează a se dispune, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997, anularea recursului ca netimbrat.

În baza art. 274 C.

proc. civ., fiind în culpă procesuală, urmează ca recurenții-reclamanți și

recurenta-pârâtă SSIF M. SA să îi achite intimatei-pârâte Autoritatea de

Supraveghere Financiară suma de 105.920,80 RON cheltuieli de judecată

ocazionate cu plata onorariului avocațial, conform chitanței depuse la fila

469.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții A.A., A.P., B.V., B.L.A., B.D., B.D.A., B.B.,

B.C., B.N., B.V., B.L., B.V., C.I., C.G., C.M.I., C.D., C.M., C.T.E., C.G.N.,

C.F., C.V., D.A., D.G., D.G.A., D.L., D.D., D.R.E., F.L., F.M.A., F.A., F.S.,

F.L.A., F.M., F.I., F.V., G.V.N., G.A., I.I., I.I.A., I.R., I.D.C., I.C.D.,

I.L., L.C., L.A., L.M., M.F.A., M.A.D., M.I.A., M.V.C., M.L., M.G., M.V.,

M.D.C., M.G.A., M.S.I., M.T., M.A.L., M.F., N.C., N.N., N.C.A., N.T., N.I.,

O.C.G., O.D.H., O.C., O.V., P.C., P.C.A., P.F., P.D., P.F.M., P.I.C., P.M.S.,

P.F.A., R.C.C., R.F.A., R.N.A., S.T., S.V., S.L., S.D.G., S.D., S.I., S.C., SC

F. SRL, S.G.B., S.H., S.G., S.G., S.M.D., S.C.A., T.M., T.M., Ț.P., T.M.A.,

T.M.B., T.C.A., T.S.N., T.I.A., U.M., U.A., V.C.M., V.E., V.E.G. și W.T.

împotriva Deciziei nr. 27/C/2011-A din 8 martie 2011, pronunțată de Curtea de

Apel Oradea, secția civilă de contencios administrativ și fiscal.

Anulează ca netimbrat

recursul declarat de pârâta S.S.I.F. M. SA Oradea împotriva aceleiași decizii.

Obligă

recurenții-reclamanți și recurenta-pârâtă, în solidar, să achite

intimatei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară suma de 105.920,80 RON,

reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 13 mai 2014.

Procesat

de GGC - AZ