Decizia nr. 5006/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 97/2023 a Curții de Apel Iași

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/19.08.2022, prin care s-a constatat încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților. În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat. În cursul procesului reclamantul a solicitat suspendarea judecății, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 1 și alin. (2) C. proc. civ., până la soluționarea cauzei C-40/21 înregistrată pe rolul CJUE, iar ulterior a formulat o cerere de sesizare a CJUE cu o trimitere preliminară privind interpretarea art. 49, art. 15 alin. (1) și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a UE din perspectiva principiului proporționalității pedepselor, a dreptului la muncă și a aplicării ope legis a unei interdicții pe o perioadă de 3 ani de a ocupa funcții publice, fără posibilitatea de a se stabili o sancțiune proporțional cu abaterea săvârșită.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 97 din 26 aprilie 2023, Curtea de Apel Iași – secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., solicitând în principal, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată. În motivarea recursului, recurentul – reclamant a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat pe motivele de nulitate și nelegalitate a raportului de evaluare invocate în cererea depusă la termenul de judecată din data de 01.03.2023 și nici cu privire la cererea depusă la termenul din 01.02.2023 prin care a solicitat sesizarea CJUE. Astfel, în dispozitivul hotărârii recurate instanța de fond a omis să se pronunțe atât asupra cererii de sesizare a CJUR cât și asupra cererii de suspendare a cauzei. De asemenea, instanța de fond în mod nejustificat a respins apărările sale în legătură cu proporționalitatea sancțiunii fundamentată pe jurisprudența CJUE, apreciind că acestea sunt străine de limitele învestirii. Susținerile instanței de fond sunt contrare Hotărârii Curții Europene de Justiție (Camera întâi) din 4 mai 2023 pronunțată în cauza C40-2021. Lecturând dispozitivul precum și considerentele Deciziei CJUE rezultă că pentru a fi în acord cu legislația europeană obligatorie conform Constituției României, articolele 160 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019, articolul 25 din Legea nr. 176/2010 și articolul 160 alin. (9) din O.U.G. nr. 57/2019 trebuie interpretate în sensul că judecătorul învestit cu soluționarea contestației formulată de persoana vizată împotriva Ordinului emis de prefect cu privire la încetarea mandatului de primar ca urmare a rămânerii definitive a Raportului de evaluare întocmit de ANI, are obligația de a verifica sancțiunea aplicată în temeiul rămânerii definitive a Raportului de evaluare, inclusiv prin prisma proporționalității acesteia. Totodată, judecătorul de contencios administrativ are obligația să verifice dacă, având în vedere toate împrejurările relevante și ținând seama de obiectivul de a asigura integritatea și transparența în exercitarea demnităților publice, precum și de a preveni corupția instituțională, contestatorul se găsește în situația excepțională în care comportamentul său ilicit astfel cum a fost constatat prin Raportul de evaluare nu prezintă nici un element de gravitate, în timp ce sancțiunea încetării de drept a mandatului de primar cu consecința interdicției pe o perioadă de 3 ani de a mai ocupa funcții publice se dovedește deosebit de gravă asupra situației personale, profesionale și economice a contestatorului. Pe fondul cauzei, în ceea ce privește încălcarea regimului juridic al incompatibilităților în exercitarea funcției publice, în raport cu cele două perioade temporale indicate în raportul de evaluare, consideră că Agenția Națională de Integritate și, ulterior, instanța de fond au interpretat eronat dispozițiile legale relevante. În aceste condiții, arată că că durata suspendării dispusă prin dispoziția nr. x/26.08.2020, în vederea participării la campania electorală, nu îi poate fi imputată, emitentul actului având obligația legală de a stabili corect durata suspendării în condițiile art. 514 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 57/2019 raportat la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, durata legală și efectivă a suspendării fiind determinată prin efectul legii, emitentul actului administrativ de suspendare neputând decât să o constate. În acest sens, invocă prevederile art. 94 alin. (1) și art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, care reglementează regimul juridic al incompatibilităților în exercitarea unei funcții publice, precum și situația raportului de serviciu în cazul în care funcționarul public decide să participe la alegerea într-o funcție de demnitate publică. De asemenea, precizează că instanța de fond a ratificat interpretarea și aplicarea greșită făcută de Agenția Națională de Integritate a dispozițiilor art. 513 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019, potrivit cărora raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în situația în care a fost ales într-o funcție de demnitate publică, pe perioada respectivă. Consideră că durata efectivă a suspendării este cea prevăzută de lege în condițiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și anume: "pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales", respectiv "până la încetarea funcției eligibile sau a funcției de demnitate publică, în cazul în care funcționarul public a fost ales sau numit". Astfel, durata efectivă a suspendării, dat fiind și formularea dispozițiilor art. 97 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, este stabilită prin lege, emitentul actului administrativ de suspendare neputând opta sub aspectul duratei efective. Instanța de fond nu a observat că, raportat la dispozițiile legale, actele administrative de suspendare conțin în esență o eroare materială sub aspectul duratei suspendării, eroare care poate fi oricând corectată, în acest sens urmând a fi avute în vedere dispozițiile art. 512 alin. (1) și art. 528 alin. (1) și alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019. Întrucât actul alegerii într-o funcție de demnitate publică presupune două etape - dobândirea și intrarea în exercitarea mandatului, respectiv încetarea mandatului consilierilor anteriori - apreciază că în mod greșit instanța de fond a constatat identificarea elementelor de încălcare a regimului juridic al incompatibilităților, contrar prevederilor art. 492 alin. (2) lit. i), art. 513 alin. (1) lit. b) și art. 204 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019. Termenul de 15 zile pentru exprimarea opțiunii în vederea înlăturării stării de incompatibilitate se împlinea abia la data de 16.11.2020, acest termen fiind calculat în condițiile art. 2553 și art. 2554 din C. civ., de la data de 29.10.2020, când prin Ordinul nr. 460/29.10.2020 Prefectul Județului Vaslui a constatat constituirea legală a Consiliului Local al Comunei Pogana. Întrucât raporturile de serviciu se desfășoară în zilele de lucru, urmează să se constate existența unei suprapuneri a celor două calități pe o durată de 9 zile lucrătoare (17.11.2020-27.11.2022 din care zilele de 30.11.2020 și 01.12.2020 fiind zile libere legale) și nu pe o perioadă de 64 de zile, cum în mod nelegal a reținut instanța de fond. Prima ședință de lucru a consiliului local al Comunei Pogana a avut loc la data de 30.11.2020, când recurentul a fost ales viceprimar, fiind zi liberă (Sfântul Andrei) nelucrătoare pentru aparatul bugetar, iar la data de 02.12.2020 s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de serviciu. Recurentul a arătat că în perioada indicată nu a desfășurat raporturile de serviciu concomitent cu activitatea de consilier local, astfel încât funcțiile deținute în stare de incompatibilitate nu s-au influențat și nici nu au fost apte să se influențeze reciproc, iar exercitarea raporturilor de serviciu au fost realizate în condiții de obiectivitate și imparțialitate, sens în care apreciază că raportul de evaluare încalcă principiul proporționalității.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În ceea ce privește criticile recurentului întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., acestea sunt nefondate; instanța de fond a respectat toate regulile de procedură, iar recurentul nu realizează trimitere nici cu privire la o altă hotărâre a unei alte instanțe de judecată care se bucură de autoritate de lucru judecat. Nici criticite recurentului întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt fondate, având în vedere că, în justețea soluției date, instanța de fond a arătat care sunt motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția de respingere a acțiunii formulate de recurent, respectiv a arătat care sunt motivele pentru care a respins apărările acestuia, astfel că sentința civilă nr. 97/26.04.2023 a fost pronunțată de Curtea de Apel Iași cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. De asemenea, instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii cu care a fost învestită, privind sesizarea CJUE, calificând-o drept inadmisibilă, calificare pe care, de altfel, Curtea de Apel Iași a și motivat-o. De altfel, câtă vreme instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii privind sesizarea CJUE, prin încheierea din data de 12.04.2023, aceasta nu avea obligativitatea de a se pronunța și prin intermediul sentinței. Și în ceea ce privește argumentele expuse de recurent referitoare la o pretinsă lipsă a pronunțării și a motivării asupra cererii de suspendare a litigiului până la soluționarea cauzei C40 - 21, arată că instanța de fond a analizat solicitarea cu care a fost învestită. Încheierea din data de 12.04.2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași conține pe lângă motivarea respingerii ca inadmisibilă a cererii de sesizare a CJUE și motivarea respingerii cererii de suspendare a prezentului litigiu până la soluționarea cauzei C40 - 21. Cu privire la criticile recurentului întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-pârâtă a susținut că și acestea sunt nefondate. În mod corect a reținut Curtea de Apel Iași că debutul campaniei electorale a avut loc la data de 28.08.2020, iar ziua următoare alegerilor a fost 28.09.2020. Având în vedere dispozițiile art. 514 alin. (1) lit. h), perioada în care se impunea ca recurentul să solicite suspendarea raportului de serviciu a fost 28.08.2020 - 28.09.2020. Prin cererea nr. x/21.08.2020, respectiv cererea nr. x/27.09.2020, recurentul a solicitat suspendarea raportului de serviciu începând cu data 01.09.2020, încălcând astfel dispozițiile legale incidente, mai sus menționate. Este adevărat faptul că durata efectivă a suspendării este prevăzută de Legea nr. 161/2003, prin intermediul art. 97 alin. (1), însă această durată se impunea a fi cunoscută și respectată și de către recurent la momentul formulării solicitării privind suspendarea raportului de serviciu. Regimul juridic al incompatibilităților a fost încălcat de către recurent și în ceea ce privește alegerea sa în funcția de consilier local. De altfel, însuși recurentul recunoaște existența încălcării regimului juridic al incompatibilităților, acesta susținând în esență că au existat "doar" 9 zile de încălcare, apreciind în mod eronat că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 91 alin. (3) din legea nr. 161/2003, referitoare la dreptul de opțiune al alesului local. Cu toate acestea, în mod corect a reținut instanța de fond faptul că prevederile legale ante menționate nu sunt aplicabile recurentului câtă vreme Agenția Națională de Integritate a reținut încălcarea regimului juridic al incompatibilităților prin raportare la funcția publică, iar nu prin raportare la calitatea de consilier local.

Aspecte procesuale Astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a constatat că susținerile recurentului se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale La termenul de judecată din 02.04.2024, recurentul-reclamant A. a depus o cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 în forma inițială, în raport cu prevederile art. 1 alin. (3) și (5) și art. 147 alin. (1) și (4) din Constituția României și cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 din Legea nr. 176/2010 în forma republicată, în raport cu prevederile art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României, precum și în raport cu art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate.

Apărările formulate cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus la dosarul cauzei note scrise, prin care a solicitat respingerea cererea de suspendare, arătând că prin dispozițiile art. 1 pct. 3 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 au fost abrogate expres dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată cu modificările și completările ulterioare, modificare legislativă ce este de imediată aplicabilitate. Astfel că, în eventualitatea admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale, nu mai există temei pentru suspendarea judecării cauzei la instanța de drept comun, până la judecarea excepției de neconstituționalitate, o eventuală admitere a excepției putând face obiectul unei cereri de revizuire. II. Soluția instanței de recurs II.1. În ceea ce privește cererea formulată de recurentul – reclamant privind suspendarea judecării cauzei, până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate Înalta Curte reține că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă a judecății, ceea ce presupune o analiză din partea instanței asupra oportunității suspendării judecării cauzei. În cauza de față, în raport de soluția de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 în forma inițială, precum și a prevederilor art. 25 din Legea nr. 176/2010 în forma republicată, pronunțată prin încheierea din 5 noiembrie 2024, în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte apreciază că suspendarea judecării prezentului recurs în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este oportună, adoptarea acestei măsuri putând conduce la o temporizare excesivă a soluționării unei căi extraordinare de atac. Este de observat că, în cazul sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate invocată în cursul soluționării unei cereri de chemare în judecată sau a unei căi de atac, măsura suspendării judecării pricinii nu mai este prevăzută de lege, odată cu abrogarea, prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care prevedeau suspendarea de drept a judecării cererilor pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate. Abrogarea acestor dispoziții a fost însoțită de reglementarea unui caz de revizuire suplimentar în materie civilă, de natură să asigure părților garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, ulterior rămânerii definitive a hotărârii, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții. În concluzie, apreciind că măsura suspendării judecării cauzei nu este oportună, iar în cazul admiterii excepției de neconstituționalitate există un remediu procedural, constând în revizuirea hotărârii pronunțate de instanța de judecată, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare formulată de recurentul-reclamant. II.2. Examinând sentința atacată, în raport de actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Motivul de casare/nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greșită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Înalta Curte reține că, prin raportul contestat, intimata ANI a identificat o stare de incompatibilitate în ceea ce-l privește pe recurentul-reclamat, motivat de faptul că acesta, în calitate de funcționar public, nu și-a suspendat raportul de serviciu pentru întreaga durata a campaniei electorale, iar după alegerea sa în funcția de consilier, deși intervenea suspendarea de drept a raportului de serviciu, a exercitat atribuțiile specifice funcției publice până la data de 01.12.2020, contrar prevederilor art. 97 alin. (2) lit. a) și b) din Legea 161/2003, art. 514 alin. (1) lit. h) și art. 513 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019. În opinia instanței de fond, pârâta a reținut corect faptul că reclamantul a încălcat regimul juridic al incompatibilităților specific funcției publice deoarece a solicitat suspendarea raportului de serviciu pentru participarea la campania electorală începând cu data de 01.09.2020 și până la data de 27.09.2020, deși suspendarea raportului de serviciu trebuia să intervină pentru perioada 28.08.2020, ca dată de început a campaniei, și 28.09.2020, ziua următoare alegerilor. Cu privire la perioadă ulterioară alegerilor locale la care reclamantul a participat în anul 2020, prima instanță a constatat, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 88 alin. (1) lit. c), art. 94 alin. (1), art. 97 alin. (2) lit. b) și art. 91 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, că acesta avea obligația de a solicita autorității publice să constate suspendarea de drept a raportului de serviciu, până la încetarea funcției eligibile, de la data validării mandatului de consilier local. A mai reținut instanța de fond și prevederile art. 514 alin. (1) lit. h) din Codul Administrativ care reglementează un caz de suspendare a raportului de serviciu la cererea funcționarului public, pentru participarea la campania electorală, pe durata campaniei electorale și până în ziua ulterioară alegerilor. În ceea ce privește apărările reclamantului în legătură cu proporționalitatea sancțiunii, fundamentate pe jurisprudența CJUE și Curtea Constituțională a României, judecătorul fondului a apreciat că acestea sunt străine de limitele investirii, obiectul acțiunii în contencios fiind legalitatea și temeinicia raportului de evaluare întocmit de către agenția pârâtă, care nu cuprinde nicio sancțiune. Ori, Înalta Curte reține că în mod greșit judecătorul fondului nu a ținut cont, în soluția adoptată și în motivarea acesteia, de proporționalității sancțiunii pe care o va suporta reclamantul-recurent în condițiile definitivării raportului de evaluare contestat supus controlului instanței de contencios. În plus față de criticile formulate împotriva raportului de evaluare ce au vizat nelegalitatea actului emis, în cauză s-a invocat de către reclamant necesitatea verificării modului de aplicare a sancțiunilor și interdicțiilor prevăzute de Legea nr. 176/2010 prin prisma principiului proporționalității, în raport de care a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și suspendarea dosarului până la pronunțarea Curții în cauza C-40/21. Cu privire la această din urmă împrejurare, instanța superioară arată că trebuie avut în vedere că hotărârile prin care Curtea de Justiție a Uniunii Europene se pronunță cu privire la interpretarea dreptului Uniunii Europene au un efect retroactiv care operează de la data intrării în vigoare a normei interpretate, precedentul judiciar fiind consacrat prin jurisprudența Curții de Justiție; astfel cum s-a reținut în Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kühne & Heitz NV, C-453/00, punctul 2, interpretarea pe care Curtea Europeană de Justiție o dă unei norme de drept a Uniunii Europene, "clarifică și precizează, dacă este necesar, semnificația și sfera de aplicare a acestei norme, astfel cum trebuie sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată încă din momentul intrării sale în vigoare (Hotărârea din 27 martie 1980, Denkavit italiana, 61/79, Rec., p. 1205, punctul 16, și Hotărârea din 10 februarie 2000, Deutsche Telekom, C-50/96, Rec., p. I-743, punctul 43)." În raport de aceste dispoziții, instanța reține criticile recurentului - reclamant ca fiind parțial fondate. Înalta Curte subliniază rolul fundamental al garanțiilor procedurale în litigiile care, precum cel de față, produc consecințe ireversibile de o gravitate deosebită asupra carierei profesionale a recurentului printr-o eventuală constatare a stării de incompatibilitate. Curtea de apel nu a avut în vedere împrejurările relevante ale cauzei din această perspectivă, respectiv analiza criteriului proporționalității, o cerință pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pronunțând cauza C-40/21, a apreciat că trebuie avută în vedere în analiza legalității raportului de evaluare, de vreme ce o eventuală constatare a legalității acestuia este urmată automat de aplicarea unor sancțiuni de o gravitate deosebită. În acest sens, instanța europeană a subliniat că aplicarea legislației în materie de incompatibilități trebuie să conducă la aplicarea unei sancțiuni adecvate gravității încălcării pe care o reprimă, ținând seama de obiectivul de a asigura integritatea și transparența în exercitarea funcțiilor și a demnităților publice, precum și de a preveni corupția instituțională. Această situație nu s-ar regăsi atunci când, în mod excepțional, având în vedere obiectivul amintit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul măsurii respective asupra situației personale, profesionale și economice a acestei persoane se dovedește deosebit de grav. Dreptul la o cale de atac efectivă presupune printre altele ca titularul acestui drept să poată avea acces la o instanță competentă să asigure respectarea drepturilor care îi sunt garantate de dreptul Uniunii și, în acest scop, să examineze toate aspectele de drept și de fapt pertinente pentru soluționarea litigiului cu care este sesizată. În speță, acest drept presupune ca instanța să poată controla legalitatea raportului de evaluare care o privește pe reclamantă și, dacă este cazul, să anuleze raportul respectiv, precum și sancțiunile aplicate în temeiul acestuia, inclusiv sub aspectul criteriului proporționalității. Prin raportare la natura faptei de incompatibilitate, faptă ilicită care impune cu necesitate reținerea atât a existenței unei acțiuni contrare normelor de drept apărate de legiuitor cu prilejul incriminării, dar și a vinovăției persoanei în cauză, Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente din perspectiva modalității concrete în care cele două elemente au fost reținute în cauză în ceea ce îl privește pe recurentul-reclamant. Așa fiind, se impune ca instanța de fond să analizeze din perspectiva criteriului proporționalității legătura între fapta imputată reclamantului-recurent (încălcarea dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu disp. art. 514 alin. (1) lit. h) și art. 513 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ) și sancțiunea prevăzută de lege (art. 25 din Legea nr. 176/2010). Nu va fi reținut ca fiind întemeiat și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care vizează situațiile în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, pentru că raționamentul judiciar pe care s-a fondat sentința atacată este explicat în mod adecvat, cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., criticabilă fiind, așa cum s-a arătat mai sus, maniera de interpretare și aplicare a normelor de drept material. De asemenea, instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a CJUE și a cererii de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea cauzei C40 – 21, prin încheierea din data de 12.04.2021. Reținând incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte concluzionează în sensul admiterii recursului și casării sentinței atacate. Cu ocazia rejudecării cauzei după casarea cu trimitere, instanța de fond va fi ținută, prin raportare la decizia CJUE C-40/21, să facă o analiză a raportului de evaluare atacat inclusiv din perspectiva principiului proporționalității între eventualele abateri de la regimul incompatibilităților și consecințele pe care recurenta-reclamantă ar urma să le suporte, ținându-se seama de gradul de vinovăție al acesteia raportat la circumstanțele concrete ale cauzei. În acest sens, instanța de fond va analiza cauza din perspectiva tuturor aspectelor mai sus reliefate ca fiind relevante pentru analiza criteriului proporționalității, urmând, de asemenea, să stabilească nu doar latura obiectivă a incompatibilității, ci și vinovăția, ca element subiectiv al acesteia. Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.