ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5002/2024

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 02.03.2023, revizuentul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata Inspecția Judiciară, revizuire împotriva sentinței civile nr. 792/11.09.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 4750/19.10.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a hotărârii, în sensul admiterii contestației formulate împotriva rezoluției IJ nr. 4030/A/25.11.2019, emisă de Inspectorul-șef în dosarul nr. x, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare a inspectorului de cercetare în dosarul nr. x, să se constate netemeinicia rezoluțiilor și să se dispună continuarea verificărilor, susținând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene.

Prin sentința civilă nr. 1158 din 26 iunie 2023, Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 792/11.09.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata INSPECȚIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuentul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, și anume încălcarea și aplicarea greșită a respectării principiului priorității dreptului UE, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, precum și a art. 47 CDFUE.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței nr. 1158/26.06.2023 și, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire. În subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În motivarea recursului, a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut faptul că, art. 47 CDFUE se raportează strict la o cale de atac formală.

Hotărârea a cărei revizuire o solicită a fost pronunțată cu încălcarea art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și anume "Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil".

În fapt, statul român, prin instituțiile sale a refuzat și refuză în continuare să pună în executare o hotărâre judecătorească, încălcând art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Astfel, în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Craiova a pronunțat hotărârea judecătorească nr. 3454/17.10.2019, prin care s-a aplicat directorului Muzeului Județean Gorj o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi aferentă perioadei 15.04.2019-16.09.2019 inclusiv.

După pronunțarea acestei sentințe, dosarul a fost retrimis la Tribunalul Gorj, instituție care până în momentul de față nu a trimis către organul de executare fiscal documentația de plată a amenzii.

A sesizat Tribunalul Gorj printr-un memoriu, la data de 20.05.2019, prin care a adus la cunoștință neaplicarea prevederilor acestei hotărâri, iar judecătorul delegat cu executările civile a considerat aceasta ca fiind o cerere de chemare în judecată pentru fixarea sumei definitive a amenzii, în condițiile în care aceasta a fost deja stabilită prin hotărâre definitivă (Decizia nr. 3454/17.10.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018).

Astfel, statul român, prin instituțiile sale a refuzat și refuză în continuare să pună în executare o hotărâre judecătorească, încălcând art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, astfel că, garanțiile justițiabilului în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. În jurisprudența CDFUE, pasivitatea creditorului nu poate constitui o justificare pentru neexecutarea unei hotărâri deoarece nu este rezonabil să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o hotărâre împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită sau să intenteze noi acțiuni împotriva autorității pentru a obține executarea silită a obligației în cauză. De asemenea, tot în jurisprudența CDFUE se reține faptul că, refuzul creditorului de a efectua formalități legale rezonabile pentru executarea hotărârii reprezintă o imposibilitate obiectivă de executare. Refuzul creditorului de a coopera, atunci când îndeplinirea obligației autorităților implică în mod necesar cooperarea acestuia, constituie un caz de imposibilitate obiectivă.

Mai mult decât atât, așa cum este în cazul său, în interpretarea CDFUE, refuzul autorităților de a executa o hotărâre, invocând argumente care nu fuseseră aduse la cunoștința instanței de fond, nu poate reprezenta o imposibilitate obiectivă de executare. De asemenea, refuzul de executare întemeiat pe elemente de fapt care fuseseră analizate și respinse de instanțele judecătorești, nu poate reprezenta o imposibilitate obiectivă de executare.

Pronunțarea unei hotărâri, care oblige autoritatea debitoare la plata unor despăgubiri/zi de întârziere pentru neexecutare, constituie o dovadă că executarea era la acel moment posibilă, în ciuda susținerilor debitoarei privind imposibilitatea de executare.

A precizat faptul că judecătorul delegat cu executări civile a tergiversat timp de aproape un an de la data trimiterii spre arhivare la Tribunalul Gorj a dosarului nr. x/2018 punerea în executare a hotărârii judecătorești pronunțate în respectivul dosar. Demararea procedurii s-a făcut prin adresele din 20.09.2019, 07.102019 și 10.10.2019, încălcând astfel dispozițiile celor două hotărâri judecătorești, iar la 24.10.2019 a revenit asupra deciziei de punere în executare. Prin adresa de revenire se precizează că s-a stabilit că obligația din titlul executoriu a fost executată, fără a se preciza în concret actul care a dus la această constatare.

A arătat recurentul că, în cadrul recursului din dosarul nr. x/2018, pârâta a invocat prevederile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, solicitând de facto să nu mai fie amendat conducătorul unității, iar instanța a respins aceste apărări și a decis în mod definitiv aplicarea amenzii.

Nereușind pe această cale, a solicitat Tribunalului Gorj prin adresa din 14.11.2018 să nu mai fixeze suma datorată statului.

Aceleași prevederi le-a invocat și în dezbaterile din dosarul nr. x/2018 în care a fost pronunțată sentința nr. 612/2019, iar instanța a constatat că nu mai este necesară parcurgerea prevederilor prevăzute de art. 24 alin. (4).

Invocarea obligativității parcurgerii procedurii prevăzute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca și acțiunile privind executarea obligației din titlul executoriu nu sunt altceva decât o punere în discuție a ceea ce s-a stabilit pe calea judecății, căutându-se motive pentru a fi exonerate persoanele implicate de plata amenzii.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

A susținut intimata că instanța a analizat și a reținut că art. 47 CDFUE reglementează dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, dar ea nu este incidență în ceea ce privește cadrul legal aplicabil în dosarul nr. x/2020, și, ca atare, nu poate să atragă incidența art. 21 alin. (1) LCA, astfel cum a susținut revizuentul.

Hotărârea fondului cuprinde, după prezentarea situației de fapt, argumentarea soluției, raportat la dispozițiile legale relevante, reținând că în dosarul în care s-a pronunțat sentința atacată cu revizuire nu este aplicabil art. 47 CDFUE, ci norme de drept intern, obiectul dosarului fiind cel de verificare a respectării dispozițiilor legale de către magistrații care au instrumentat dosarul nr. x/2018, astfel încât chiar dacă acțiunea revizuentului - reclamant ar fi fost găsită întemeiată ea nu ar fi condus în mod direct la soluția urmărită de revizuent, ci eventual la continuarea verificărilor de către Inspecția Judiciară în privința magistraților vizați, cu posibilitatea aplicării sau nu a unei sancțiuni disciplinare acestora.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui prevederi se încadrează criticile din calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul A. nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, revizuentul A. a formulat revizuire împotriva sentinței civile nr. 792/11.09.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 4750/19.10.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta fiind respinsă de instanță, ca neîntemeiată.

Contrar susținerilor recurentului-revizuent, Înalta Curte reține că este corectă soluția pronunțată de prima instanță.

Cazul de revizuire instituit prin textul legal a fost conceput ca un ultim remediu intern, menit să asigure preeminența prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte prevederi cu caracter obligatoriu, în lumina principiilor și interpretărilor cristalizate în jurisprudența jurisdicțiilor Uniunii Europene.

Motivul de revizuire urmează a fi analizat însă în contextual reglementării generale a acestei căi de atac extraordinare, de retractare, pentru că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicții naționale să reia în discuție fondul litigiului și să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri.

În speță, prin cererea de revizuire, revizuentul a susținut că prin sentința atacată cu revizuire (sentința civilă nr. 792/11.09.2020 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal) instanța a nesocotit principiul constituțional al priorității dreptului Uniunii Europene, încălcând art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, atât timp Statul român, prin instanțele sale, a refuzat să pună în executare decizia civilă nr. 3454/17.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în cadrul dosarului nr. x/2018, prin care instanța a dispus aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie directorului Muzeului Județean Gorj "Alexandru Ștefulescu" pentru perioada 15.04.2018 - 16.09.2018.

Raportat la susținerile revizuentului, se constată că în cauză acesta nu indică o normă din dreptul Uniunii aplicabilă cauzei, cu excepția principiilor din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, pe care revizuentul le apreciază a fi fost încălcate prin decizia supusă revizuirii.

Or, principiile de drept unional sunt incidente numai în situațiile în care o altă normă de drept unional este, de asemenea, aplicabilă raportului juridic dedus judecății întrucât protecția acestor principii generale este asigurată când statele membre acționează în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii Europene.

În speță, prin sentința civilă nr. 1158/26.06.2023 ce face obiectul prezentului recurs, Curtea de Apel București a reținut că art. 47 CDFUE reglementează dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, dar a apreciat în mod corect că acesta nu este incident cadrului legal din dosarul nr. x/2020, dosar care are ca obiect contestația reclamantului împotriva rezoluției inspectorului-șef din dosar nr. x – 248 și a rezoluției de clasare a inspectorului de cercetare din dosarul x (obiectul sesizării Inspecției Judiciare fiind cel al săvârșirii de către judecătorul delegat la secția executări civile din cadrul Tribunalului Gorj, B., a faptei prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, în contextul în care aceasta și-a exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență prin neefectuarea procedurii de punere în executare a deciziei civile nr. 3454/17.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în cadrul dosarului nr. x/2018).

Așadar, având în vedere că obiectul dosarului nr. x/2020, în care s-a pronunțat sentința atacată cu revizuire, a fost cel de verificare a respectării dispozițiilor legale de către magistrații care au instrumentat dosarul nr. x/2018, în mod corect și legal instanța de fond a reținut că în acest dosar (x/2020) nu este aplicabil art. 47 CDFUE, ci norme de drept intern, astfel încât invocarea principiului reglementat de acest articol nu poate să atragă incidența art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum susține recurentul – revizuent, criticile formulate în calea prezentului recurs fiind nefondate.

Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva sentinței civile nr. 1158 din 26 iunie 2023 a Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva sentinței civile nr. 1158 din 26 iunie 2023 a Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 noiembrie 2024.