ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4505/2024

Ședința publică din data de 11 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 04.08.2023, sub nr. x/2023, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâții Parlamentul României – Camera Deputatilor și Secretarul General al Camerei Deputatilor, solicitând instantei să dispună:

Prin încheierea de ședință din data de 17.10.2023, în baza art. 139 alin. (5) C. proc. civ. s-a disjuns acțiunea în ceea ce îl privește pe reclamantul B., formându-se dosar separat.

2.1. Hotărârea Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale

Prin sentința civilă nr. 580 de la data de 21 noiembrie 2024, Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea cauzei în favoarea instanței competente, respectiv în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această soluție, în esență, instanța a reținut că prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/2016, rep., dată în executarea legii (potrivit art. 49, alin. (11) din Legea nr. 96/2006),s-au adoptat Normele metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, iar potrivit art. 14 din Hotărârea nr. 1/2016 – "Drepturile privind indemnizația pentru limită de vârstă se supun reglementărilor prevăzute de lege."

A apreciat că nici Legea nr. 96/2006 și nici Hotărârea nr. 1/2016 nu cuprind norme de procedură vizând competența de soluționare a cauzelor având ca obiect contestarea actelor privind indemnizația pentru limită de vârstă, astfel că incidente în cauză, sub aspectul competenței, sunt dispozițiile Legii 263/2010, care reprezintă cadrul general cu privire la sistemul de pensii.

A arătat că în materia pensiilor și altor drepturi de asigurări sociale, competența teritorială exclusivă este stabilită de art. 154 din Lg. 263/2010: "(1) Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. (2) Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul."

Întrucât cererea de chemare în judecată nu este îndreptată împotriva CNPP sau a unei case teritoriale de pensii, pentru a fi incidente dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 (competența teritorială a instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul), instanța a apreciat că în cauză are aplicabilitate alin. (2) al aceluiași articol din Legea nr. 263/2010 (competența teritorială a instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul pârâtul).

2.2. Hotărârea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale

Prin încheierea de ședință din data de 25.03.2024, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut că actele juridice privind încetarea plății indemnizației contestate în cauză sunt acte administrative cu caracter individual emise de către Camera Deputaților – "autoritate publică centrală" în sensul prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ și că, din punct de vedere material, în temeiul prevederilor art. 96 punctul 1 C. proc. civ., coroborat cu art. 10 alin. (1) si alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competența revine Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, față de faptul că domiciliul reclamantei se află în loc. Orșova, jud. Mehedinți.

Pentru argumentele învederate, instanța a admis excepțiile necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului București invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

2.3. Hotărârea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 307/24.06.2024, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a reținut că, deși este emis de către o autoritate publică, ordinul contestat nu este emis în regim de putere publică, pentru a fi calificat ca fiind act administrativ ce poate fi atacat în fața instanței de contencios administrativ.

A mai arătat că, de asemenea, calitatea emitentului ordinului nu este de natură a atrage de plano competența instanței de contencios administrativ, întrucât o astfel de competență specială intervine doar în cazurile și în condițiile în mod expres prevăzute de legiuitor, iar norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.

Ca urmare, instanța a apreciat că litigiul pendinte este unul de asigurări sociale, întrucât reclamanta a supus controlului instanței de judecată modalitatea în care emitentul ordinelor a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, raportat și la dispozițiile art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor republicată, potrivit cărora: "Deputații și senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar, republicată cu modificările și completările ulterioare, nu pot valorifica aceleași perioade de mandat și pentru a solicita indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, republicată"; art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006; art. 382 lit. e) din Codul administrativ care prevede faptul că persoanele alese în funcție de demnitate publică au fost excluse din categoria funcționarilor publici.

Totodată, a mai reținut și prevederile art. 142 alin. (2) din Legea nr. 127/2019 care prevăd că, "celelalte cereri, inclusiv cele prevăzute la art. 141 lit. d), se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.", precum și faptul că Tribunalul Mehedinți nu a pus în discuție necompetența teritorială la primul termen de judecată, la care procedura era legal îndeplinită și se puteau pune concluzii cel puțin asupra chestiunii disjungerii cauzei, pe care instanța a și dispus-o la acel prim termen.

A mai arătat că, în condițiile la care la primul termen cu procedura legal îndeplinită Tribunalul Mehedinți nu și-a verificat competența teritorială, acesta nu mai avea posibilitatea de a dispune la al doilea termen de judecată declinarea competenței pentru necompetență teritorială.

Astfel, Curtea a admis excepția invocată și a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, instanță pe care reclamanta a optat să o sesizeze inițial.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Examinând aspectele cauzei deduse judecății, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze este anularea ordinului de încetare a plății indemnizației pentru limită de vârstă, prevăzută de dispozițiile art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor și obligarea pârâtului la repunerea în plată, respectiv achitarea la zi a indemnizației.

Totodată, Înalta Curte apreciază că ordinul contestat nu reprezintă un act administrativ emis în regim de putere publică, care să atragă competența contenciosului administrativ pe criteriul rangului autorității publice centrale emitente, ci, raportat la obiectul cauzei, constată că litigiul pendinte este unul de asigurări sociale, întrucât reclamanta a supus controlului instanței de judecată modalitatea în care emitentul ordinelor a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

În acest sens, Înalta Curte apreciază că, raportat la obiectul prezentei cauze, competența materială a judecării litigiilor privind anularea Ordinului de încetare a plății indemnizației pentru limită de vârstă, prevăzută de dispozițiile art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006, și obligarea pârâților Secretarul General al Camerei Deputaților și Parlamentul României la repunerea în plată, respectiv achitarea la zi a indemnizației respective se impune să fie stabilită în favoarea tribunalului – secția specializată în litigii de muncă și asigurări sociale.

În ceea ce privește competența teritorială, Înalta Curte are în vedere dispozițiile prevăzute de art. 154 din Legea nr. 263/2010 (în vigoare la data formulării cererii) care prevăd, la alin. (1), că: "cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizații și pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul", iar la alin. (2) că "celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul."

De asemenea, Înalta Curte reține și considerentele Deciziei nr. 31 din 2019 pronunțate de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, raportat la faptul că Tribunalul Mehedinți nu a pus în discuție necompetența materială sau teritorială la primul termen de judecată, la care procedura era legal îndeplinită și se puteau pune concluzii. În acest caz, Înalta Curte constată că, potrivit Deciziei RIL 31/2019 neinvocarea în termen a excepției de necompetență are ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis.

Astfel, pentru motivele mai sus arătate, Înalta Curte apreciază că prezenta cauză este de competența materială a tribunalului – secția specializată de conflicte de muncă și asigurări sociale, respectiv a Tribunalului Mehedinți, în ceea ce privește competența teritorială, având în vedere consolidarea competenței instanței inițial sesizate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâții SECRETARUL GENERAL AL CAMEREI DEPUTAȚILOR și PARLAMENTUL ROMÂNIEI-CAMERA DEPUTAȚILOR în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.