ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1319/2024

HOTĂRÂRE

12.06.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1319/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 12 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 20 octombrie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată în calitate de pârât Parlamentul României - Camera Deputaților, solicitând ca, prin hotărâre judecătorească să se dispună: obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând dobânda legală aplicată fiecăreia dintre obligațiile pârâtului la plata indemnizației pentru limită de vârstă, din perioada martie 2021- iunie 2022, pentru întârzierea la plată de la data nașterii fiecărei obligații și până la data plății efective din 09.02.2023, potrivit O.G. nr. 13/2011; obligarea pârâtului la plata sumei necesare pentru actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate cu titlu de indemnizație lunară în perioada martie 2021- iunie 2022, conform datelor oficiale ale B.N.R., calculată de la data nașterii fiecărei obligații până la data plății efective din 09.02.2023; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 2556 din 8 decembrie 2023, Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Instanța a apreciat că, în primul rând, se impune să se stabilească natura juridică a prezentului litigiu, element cu implicații asupra competenței de soluționare.

În acest sens, instanța a înlăturat argumentația reclamantului, referitoare la natura indemnizației cu regim de drept salarial, având drept consecință incidența Codului muncii, întrucât indemnizația a cărei încetare s-a dispus prin ordinul contestat este reglementată de art. 49 din Legea nr. 96/2006 și nu de art. 42 alin. (1) din aceeași lege.

Dacă în cazul indemnizației reglementate de art. 42 alin. (3) din lege instanța a reținut, în acord cu susținerile reclamantului, că are regimul juridic prevăzut de lege pentru salariu, nu același lucru se poate afirma despre indemnizația pentru limită de vârstă reglementată de art. 49 din Legea nr. 96/2006.

În opinia instanței, distincția dintre cele două categorii de indemnizații rezultă și din faptul că dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă s-a abrogat prin Legea nr. 192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor (art. I).

De asemenea, tot Legea nr. 192/2023 a reglementat ca indemnizația pentru limită de vârstă deja acordată să nu mai fie plătită - "De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare" - art. II.

Prin urmare, norma de abrogare vizează doar această categorie de indemnizație, pentru limită de vârstă cuprinsă în art. 49 din Legea nr. 96/2006, iar nu și indemnizația lunară de care beneficiază demnitarul pe durata exercitării mandatului de parlamentar.

Așadar, instanța a arătat că indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor, cuvenită foștilor membri ai Parlamentului României, are caracterul unui drept asimilat de legiuitor dreptului la pensie, reprezentând o contraprestație socială acordată de lege foștilor parlamentari, după împlinirea vârstei standard de pensionare, pentru activitatea desfășurată în perioada ocupării funcției de demnitate publică.

În raport de susținerea reclamantului în sensul că litigiul principal prin care s-a contestat ordinul anterior privind încetarea indemnizației pentru limită de vârstă a fost calificat și judecat ca fiind un litigiu de muncă, ceea ce atrage, competența de soluționare a prezentei cauze specifică unui litigiu de muncă, instanța a arătat că cererea de față este o cerere nouă, principală, iar nu o cerere accesorie litigiului anterior.

Chiar așa fiind, instanța a precizat că în litigiul finalizat cu sentința nr. 406/23 iunie 2022, competența de soluționare și natura litigiului au fost stabilite prin regulator de competență, respectiv decizia nr. 1480 din 11 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, redată sumar și în considerentele sentinței nr. 406/23 iunie 2022.

Prin urmare, natura litigiului a fost stabilită prin decizia dată în regulator de competență, aspect care este tranșat definitiv, fără putință de se stabili contrariul, neputând fi primite aceste argumente aduse în sprijinul ideii că litigiul de față este un litigiu de muncă, opinia instanței fiind fermă în sensul că litigiul este de asigurări sociale.

Că este așa rezultă și din trimiterea pe care art. 49 din lege o face la dispozițiile Legii nr. 263/2010, aspect de natură să sublinieze caracterul de normă generală în această materie a Legii nr. 263/2010, principiu care determină incidența acesteia din urmă ori de câte ori nu există o dispoziție specială.

În acest context, instanța a arătat că prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/2016, republicată, dată în executarea legii (potrivit art. 49 alin. (11) din Legea nr. 96/2006), s-au adoptat Normele metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată.

Instanța a apreciat că, întrucât nici Legea nr. 96/2006, nici Hotărârea nr. 1/2016 nu cuprinde norme de procedură vizând competența de soluționare a cauzelor având ca obiect contestarea actelor având ca obiect indemnizație pentru limită de vârstă, sunt incidente în cauză, sub aspectul competenței, dispozițiile Legii 263/2010, care reprezintă cadrul general cu privire la sistemul de pensii.

Totodată, instanța a mai arătat că, în materia pensiilor și altor drepturi de asigurări sociale, competența teritorială exclusivă este stabilită de art. 154 din Legea nr. 263/2010, potrivit căruia:

"(1) Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. (2) Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul".

Întrucât cererea de chemare în judecată nu este îndreptată împotriva C.N.P.P. sau a unei case teritoriale de pensii, pentru a fi incidente dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 (competența teritorială a instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul), în cauza dedusă judecății își are aplicabilitate alin. (2) al aceluiași articol (competența teritorială a instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul pârâtul).

Ca urmare a declinării competenței, cauza a fost înregistrată la pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub același număr de dosar.

Învestit prin declinare, Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale prin sentința civilă nr. 2345 din 3 aprilie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de conflict a reținut că indemnizația pentru limită de vârstă este reglementată de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevede la art. 49 faptul că deputații și senatorii care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare, eșalonate, după caz, în anexele nr. 5 și 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleași legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat.

A mai arătat că, Instanța supremă a stabilit că raporturile juridice care se nasc între demnitari și structurile în care activează se înscriu în sfera raporturilor juridice de dreptul muncii, chiar în lipsa unui contract individual de muncă, soluție cuprinsă în considerentele deciziei RIL nr. 16/26.09.2016. În aceeași decizie, Înalta Curte a mai stabilit că:

"Prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar și unitatea administrativ-teritorială, dacă legi speciale nu conțin dispoziții specifice, inclusiv după încetarea mandatelor".

Or, având în vedere că potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 "perioada de exercitare a mandatului de parlamentar constituie vechime în muncă și în specialitate, cu toate drepturile prevăzute de lege", iar conform art. 49 alin. (1) din aceeași lege, "deputații și senatorii (...) au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat", rezultă că indemnizația pentru limită de vârstă este un drept patrimonial, întrucât rezultă din desfășurarea unor raporturi de muncă.

A mai arătat instanța că, întrucât legea specială nr. 96/2006 privind statutul deputaților și ai senatorilor nu conține dispoziții cu caracter jurisdicțional privind indemnizația limită de vârstă și, implicit, nu conține prevederi legale derogatorii sub acest aspect de la dreptul comun (Codul muncii), conflictul dedus judecății este un conflict de muncă, iar prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre reclamant și instituțiile pârâte, inclusiv după încetarea mandatului, conform deciziei RIL nr. 16/26.09.2016 mai sus citată.

De asemenea, cu privire la competența materială, instanța reține si decizia civilă nr. 863/07.04.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Potrivit instanței, întrucât indemnizația limită de vârstă se acordă doar pentru parlamentarii care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare stabilite de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și doar de la data încetării mandatului, ea reprezintă o contraprestație socială cu caracter mixt (substitutiv și compensatoriu), acordată pe de o parte în considerarea încetării veniturilor salariale, ca urmare a ocupării unei funcții de demnitate publică, iar pe de altă parte, în considerarea numeroaselor restricții și incompatibilități impuse pe perioada mandatului, restricții stabilite fie prin Legea nr. 96/2006, fie prin legi speciale (de exemplu Legea nr. 161/2003).

Prin urmare, dată fiind natura raporturilor juridice stabilite între reclamant și Camera Deputaților/Senat, ca entități în cadrul cărora și-a desfășurat activitatea pe parcursul mandatelor îndeplinite, competența de soluționare a prezentei cauze revine completelor de dreptul muncii și asigurărilor sociale din cadrul secțiilor civile ale instanțelor.

Prin urmare, având în vedere reglementarea expresă, instanța a reținut că indemnizația respectivă nu reprezintă un drept de asigurări sociale, ci este un beneficiu specific calității de fost parlamentar, care se achită prin bugetul Camerei Deputaților și al Senatului, iar trimiterea la dispozițiile Legii nr. 263/2010 din cuprinsul acestei reglementări, se face strict pentru stabilirea momentului de la care parlamentarii pot beneficia de o astfel de indemnizație, fără ca acest lucru să transforme acest drept în unul de asigurări sociale.

Specializarea secției de asigurări sociale din cadrul tribunalului se raportează la dispozițiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de asigurări sociale (art. 152, 153, 154).

Sub un ultim aspect, instanța a mai arătat că, în materia pensiilor și altor drepturi de asigurări sociale, competența teritorială exclusivă este stabilită de art. 154 din Legea 263/2010:

Cum domiciliul reclamantului este în Drobeta Turnu Severin, jud, Mehedinți, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 31 mai 2024, sub același număr de dosar.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Mehedinți competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, prin sentința nr. 406 din 23 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2021, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, a fost respinsă exepția lipsei calității procesuale pasive a Secretarului General al Camerei Deputaților; s-a dispus anularea ordinului nr. 685/08.03.2021 și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului indemnizația pentru limită de vârstă, începând cu data de 27.02.2021, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 RON.

Competența de soluționare a cauzei arătate mai sus s-a stabilit, prin regulator de competență, prin decizia nr. 1480 din 11 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, instanța reținând că indemnizația pentru limită de vârstă cuvenită deputaților și senatorilor, a fost asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale.

Totodată, Înalta Curte a reținut că un litigiu având ca obiect verificarea legalității încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, cade sub incidența art. 152, art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii.

Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a dosarului nr. x/2021 în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Înalta Curte reține că, în cauza pendinte, același reclamant, A., a chemat în judecată în calitate de pârât Parlamentul României - Camera Deputaților, solicitând ca, prin hotărâre judecătorească să se dispună: obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând dobânda legală aplicată fiecăreia dintre obligațiile pârâtului la plata indemnizației pentru limită de vârstă, din perioada martie 2021- iunie 2022, pentru întârzierea la plată de la data nașterii fiecărei obligații și până la data plății efective din 09.02.2023, potrivit O.G. nr. 13/2011; obligarea pârâtului la plata sumei necesare pentru actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate cu titlu de indemnizație lunară în perioada martie 2021- iunie 2022, conform datelor oficiale ale B.N.R., calculată de la data nașterii fiecărei obligații până la data plății efective din 09.02.2023.

În motivare, a arătat că drepturile sale au fost stabilite prin sentința nr. 406 din 23 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2021 și că aceste drepturi au fost achitate, fără a i se plăti, însă, dobânda și fără a fi actualizate cu rata inflației.

Înalta Curte reține că prin regulatorul de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a stabilit, prin decizia nr. 1480 din 11 martie 2022, competența de soluționare a dosarului nr. x/2021, în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, iar în prezenta cauză se solicită dobânda legală cu privire la indemnizația pentru limită de vârstă, precum și actualizarea sumelor cu indicele de inflație.

Sub acest aspect, reiese că s-a tranșat definitiv, prin decizia dată în regulator de competență, natura litigiului și instanța competentă.

Este adevărat că pentru a fi în prezența unei cereri accesorii este necesar ca partea să o formuleze în cadrul aceluiași litigiu cu cererea principală de a cărei soluționare depinde. În cazul în care cererea a cărei soluționare depinde de o altă cerere ce face obiectul unei alte judecăți este formulată separat, vor exista două cereri principale și nu una principală și una accesorie, însă, între părți, prin regulator de competență s-a tranșat definitiv că Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale este competent să soluționeze cererea de anulare a ordinului de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă nr. 685/08.03.2021 și de obligare a pârâtului la repunerea în plată a acestei indemnizații, începând cu 27.02.2021 la zi.

Ca atare, față de decizia nr. 1480 din 11 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale este competent să soluționeze și cererea privind acordarea dobânzii legale și actualizarea cu indicele de inflație a sumelor reprezentând indemnizația pentru limită de vârstă acordată reclamantului.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.