ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1343/2025

Asupra conflictului negativ de competență:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 21.03.2024, sub nr. x/3/2024, reclamantul A în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României – Senat, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei totale de 17.191,10 lei, compuse din: 6.872,01 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare aplicată indemnizației pentru limita de vârstă datorate de pârât în perioada martie 2021 - iunie 2022, de la scadența fiecărei obligații până la 09.06.2023 data plății efective; 10.319,09 lei reprezentând actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate de pârât cu titlu de indemnizație pentru limita de vârstă din perioada martie 2021 - iunie 2022, calculată conform datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, de la scadența fiecărei obligații până la 09.06.2023 data plății efective.

2.1. Prin sentința civilă nr. 4764 din 20 iunie 2024, Tribunalul București – Secția VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis excepția necompetenței sale materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – Secția Contencios Administrativ și Fiscal.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că determinarea instanței competente material să soluționeze prezenta cauză este strâns legată de stabilirea naturii juridice a indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor.

În acest sens, a apreciat că această indemnizație nu poate fi asimilată unui drept din categoria asigurărilor sociale, ci reprezintă drepturi patrimoniale acordate deputaților și senatorilor ulterior încetării mandatului lor, drepturi ce constituie unul dintre elementele constitutive ale statutului constituțional al membrilor Parlamentului, fiind intrinsec legate de regimul constituțional al protecției mandatului reprezentativ (în acest sens, a se vedea par. 75 din Decizia nr. 261/2022 din 5 mai 2022 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor).

Cu toate că în cuprinsul art. 49 din Legea nr. 96/2006 (abrogat ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 192/2023, începând cu data de 1 iulie 2023) acest drept era condiționat și de îndeplinirea vârstei standard de pensionare, determinarea momentului de la care parlamentarii pot beneficia de o astfel de indemnizație nu poate atrage competența completelor specializate în litigii de asigurări sociale, în condițiile în care celelalte criterii în funcție de care se stabilește competența instanței conduc la concluzia că, în speță, competența aparține instanței de contencios administrativ.

Astfel, a arătat că Legea nr. 96/2006 nu oferă o calificare juridică a noțiunii de „indemnizație pentru limită de vârstă”, dar din dispozițiile legale care reglementează condițiile de acordare și modalitatea de plată rezultă că indemnizația pentru limită de vârstă de care beneficiază deputații și senatori excede noțiunii de „alt drept de asigurare socială”. Suma este acordată și plătită lunar de către Camera Deputaților sau Senat, la data de 15 a lunii curente pentru drepturile aferente lunii anterioare, iar bugetul din care sunt susținute aceste indemnizații este bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputaților și al Senatului.

În sistemul de asigurări sociale de pensii, Legea nr. 263/2010 este actul normativ general care reglementează sistemul de pensii publice, definiția legală a noțiunii de „prestații de asigurări sociale” fiind cea de veniturile de înlocuire acordate la intervenirea riscurilor asigurate sub formă de pensii, ajutoare sau alte tipuri de prestații prevăzute de prezenta lege, pentru pierderea totală ori parțială a veniturilor asigurate.

Pe lângă sistemul de asigurări sociale de pensii, celelalte sisteme de asigurări sociale din România sunt: sistemul de asigurări sociale de sănătate, sistemul de asigurări sociale de șomaj, asigurări pentru accidente și boli profesionale. Pentru toate acestea sisteme de asigurări există obligația plății unor contribuții la fond, există o „mutualitate”, un sistem de asigurări sociale.

Or, în opinia tribunalului, indemnizația pentru limită de vârstă reglementată de Legea nr. 96/2006 nu are configurația unui venit de înlocuire suportat dintr-un buget de asigurări și nu se regăsește în niciunul dintre sistemele de asigurări sociale.

De asemenea, indemnizațiile prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu sunt nici pensii de serviciu, deoarece pensiile de serviciu se acordă unor categorii socioprofesionale în considerarea carierei profesionale în respectivele funcții. Calificarea juridică a indemnizațiilor pentru limită de vârstă a făcut obiect al analizei de constituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 393/2004, reglementarea indemnizației pentru aleșii locali având aceeași configurație juridică ca cea de care beneficiază deputații și senatorii.

Prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legii pentru completarea Legii nr. 303/2004 și a reținut: „41. În continuare, Curtea reține că, pe lângă această critică punctuală a autorului obiecției de neconstituționalitate, tot prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituție, indemnizația pentru limită de vârstă reglementată de legea analizată reprezintă o prestație pecuniară la care statul se obligă și a cărei natură juridică este incertă. Faptul că exigibilitatea dreptului la indemnizație este dată de împlinirea vârstei standard de pensionare o apropie de natura juridică a unei pensii; după modul său de calcul - din moment ce se ajunge la un cuantum procentual maxim de aproximativ 80% din valoarea indemnizației unui primar, viceprimar, președinte sau vicepreședinte de consiliu județean - natura sa juridică se apropie de cea a unei pensii de serviciu acordate în virtutea îndeplinirii unei funcții publice cu un statut deosebit/special. Cu alte cuvinte, suplimentul aferent pensiei de serviciu ar fi acordat sub forma indemnizației pe lângă pensia contributivă la care persoana ar avea dreptul; însă acel supliment al pensiei de serviciu are un rol completator, în sensul că din însumarea pensiei contributive și a suplimentului se ajunge la un procent de aproximativ 80% din valoarea unei indemnizații în plată. Or, în cazul de față, cuantumul procentului maxim din valoarea indemnizației unui primar, viceprimar, președinte sau vicepreședinte de consiliu județean este de aproximativ 80% din cel al unei indemnizații corespondente aflate în plată, iar indemnizația pentru limită de vârstă astfel stabilită poate fi cumulată cu o pensie contributivă sau una de serviciu. De aceea, indemnizația pentru limită de vârstă, prin prisma reglementării analizate, ar putea fi calificată drept un beneficiu cu caracter de gratificare/răsplată/recompensă a alesului local; totuși, raportarea indemnizației pentru limită de vârstă la momentul împlinirii vârstei standard de pensionare, precum și denumirea dată acesteia demonstrează faptul că indemnizația nu ar avea caracter de gratificare și s-ar afla în strânsă legătură cu dreptul la pensie. În consecință, Curtea reține că noțiunea folosită nu se integrează, din punct de vedere conceptual, în sistemul normativ, drept pentru care, atunci când legiuitorul recurge la utilizarea unor noțiuni cu caracter inovator în cuprinsul actelor normative, trebuie să le definească chiar în cuprinsul acestora. În acest sens, Curtea a statuat că o noțiune legală poate avea un conținut și înțeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiția ca legea care utilizează termenul respectiv să îl și definească (a se vedea Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 31).

De asemenea, prin Decizia nr. 581 din 20 iulie 2016 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, Curtea Constituțională, analizând dacă în procesul de legiferare după controlul de constituționalitate s-au respectat considerentele deciziei nr 22 din 20 ian 2016 a reținut, printre altele: „51. De aceea, Curtea constată că este opțiunea legiuitorului să stabilească diverse categorii de indemnizații care nu intră în sfera de reglementare a art. 47 alin. (2) din Constituție. În privința categoriei persoanelor alese de corpul electoral, respectiv Președintele României, parlamentari și aleși locali, ține, de asemenea, de dreptul exclusiv al legiuitorului de a acorda astfel de indemnizații, acesta având competența, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituție, de a le reglementa numai în privința uneia sau alteia dintre cele trei subcategorii enumerate. Însă, atunci când decide că indemnizația se acordă unei subcategorii, în cadrul acesteia legiuitorul nu poate face nicio diferențiere cu privire la îndreptățirea unora sau altora dintre persoanele din cadrul subcategoriei respective de a beneficia de dreptul la indemnizație decât cu încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție”.

Or, aceste statuări asupra naturii juridice a indemnizației pentru limită de vârstă reglementată de modificările la Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali sunt aplicabile și în ipoteza indemnizației prevăzute de dispozițiile art. 49 din Legea nr. 96/2006, indemnizația pentru limită de vârstă fiind un beneficiu acordat de legiuitor care să recompenseze activitatea ce a fost depusă în slujba comunității și care nu intră în sfera de reglementare a art. 47 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „(2) Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetățenii au dreptul și la măsuri de asistență socială, potrivit legii”.

De altfel, absența caracterului de pensie al acestor indemnizații decurge și din cuprinsul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 96/2006, dar și din alineatul 8 al aceluiași art., potrivit căruia „Indemnizația pentru limită de vârstă reprezintă venit din altă sursă, în înțelesul Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare”.

Astfel, a arătat că veniturile din alte surse, din care face parte și indemnizația pentru limită de vârstă conform 114 alin. (2) lit. a2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reprezintă, potrivit art. 114 alin. (1) din același act normativ, orice venituri identificate ca fiind impozabile, care nu se încadrează în categoriile prevăzute la art. 61 lit. a -h), respectiv : a) venituri din activități independente, definite conform art. 67 a1) venituri din drepturi de proprietate intelectuală, definite potrivit art. 70 b) venituri din salarii și asimilate salariilor, definite conform art. 76 c) venituri din cedarea folosinței bunurilor, definite conform art. 83 d) venituri din investiții, definite conform art. 91 e) venituri din pensii, definite conform art. 99 (n.n. sume primite ca pensii de la fondurile înființate din contribuțiile sociale obligatorii făcute către un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative și cele finanțate de la bugetul de stat, diferențe de venituri din pensii, precum și sume reprezentând actualizarea acestora cu indicele de inflație); f) venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, definite conform art. 103 g) venituri din premii și din jocuri de noroc, definite conform art. 108 h) venituri din transferul proprietăților imobiliare, definite conform art. 111

Nu în ultimul rând, sursa acestor indemnizații este bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputaților și al Senatului, o sursă improprie drepturilor de asigurări sociale.

În final, tribunalul a reținut că, deși în jurisprudența anterioară privind aplicarea dispozițiilor similare din Legea nr. 7/2021, practica instanței supreme ca regulator de competență a fost în sensul stabilirii competenței materiale funcționale în primă instanță, în favoarea secțiilor de conflicte de muncă ale tribunalelor (de exemplu, decizia Î.C.C.J. nr. 5687/2022 pronunțată în dosarul nr. x/63/2021), practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul stabilirii competenței materiale funcționale în primă instanță, în favoarea secțiilor de Contencios Administrativ și Fiscal ale Curților de Apel (de exemplu, decizia Î.C.C.J. nr. 2231/31.10.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2/2022).

Totodată, relevante sunt și aspectele analizate la Întâlnirea Președinților Secțiilor pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale din 23-24 noiembrie 2022, această întâlnire fiind ținută în scopul unificării practicii judiciare a instanțelor din țară când s-a decis, în unanimitate, faptul că indemnizația prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 constituie un beneficiu specific al calității de fost parlamentar, neavând natura juridică a unui drept de asigurări sociale.

Concluzionând, având în vedere că „indemnizația pentru limită de vârstă” nu are caracterul unui drept de asigurări sociale, ci a unui beneficiu pecuniar sui generis, iar actele de dispoziție privind acordarea/ încetarea plății indemnizației sunt acte administrative cu caracter individual emise de către Camera Deputaților – „autoritate publică centrală” în sensul prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ, a constatat că competentă material este Curtea de Apel București - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1738 din data de 29 octombrie 2024, Curtea de Apel București – Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A și pe pârâtul Parlamentul României – Senat, în favoarea Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea soluției, curtea de apel a reținut, în esență, că potrivit art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, indemnizația pentru limită de vârstă recunoscută deputaților și senatorilor este legată de îndeplinirea de către aceștia a condițiilor vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, conform Legii nr.263/2010, și se acordă numai de la data la care li se acordă și drepturile de pensie pentru limită de vârstă. De asemenea, acordarea acestui drept este recunoscută în considerarea calității de deputat și senator și derivă în mod clar din raporturile generate de exercitarea funcției de demnitate publică, neputând să fie separată de exercitarea funcției.

Astfel, din legătura creată chiar de legiuitor între cele două categorii de drepturi, dar și de raportul dintre această indemnizație și raporturile derivate din activitatea deputaților și senatorilor, care permit dobândirea acesteia, rezultă cu evidență că această indemnizație este asimilată, sub imperiul art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind condiționată de data la care titularilor acestei indemnizații li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, nefiind rezonabil a face între cele două categorii de drepturi o distincție pe care legiuitorul însuși nu a făcut-o.

Având în vedere și excluderea persoanelor alese în funcție de demnitate publică din categoria funcționarilor publici, conform art. 382 lit. e din Codul administrativ, precum și inexistența vreunei trimiteri a normei speciale din Legea nr. 96/2006 la legea contenciosului administrativ, ca normă de drept comun, este evident că indemnizația pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, fiind încadrată în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.

În plus, astfel cum constant a reținut Înalta Curte de Casației Justiție-Secția Contencios Admnisitrativ și Fiscal în jurisprudența soluționării conflictelor negative de competență, legiuitorul însuși a calificat indemnizația pentru limită de vârstă ca fiind o „pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniu pensiilor de serviciu, a reglementat, în art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile speciale, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizației prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.

În acest context, instanța supremă a reținut că, „întrucât competența de soluționare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, faptul că un astfel de demers de încetare a plății este stabilit prin ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților, nu atrage competența instanței de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conținutul lor.” (exempli gratia: Decizia ÎCCJ-SCAF nr. 3148/2022 din 31.05.2022, Decizia ÎCCJ-SCAF nr.2768/2022 din 17.05.2022).

Este incontestabil că orice decizie privind acordarea sau încetarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în sensul larg al Legii nr. 554/2004, însă litigiul nu poate fi calificat drept unul de contencios administrativ, întrucât calitatea emitentului actului administrativ de încetare a plății indemnizației nu este de natură a atrage de plano competența instanței de contencios administrativ, esențială fiind natura juridică a dreptului dedus judecății. Or, în lipsa unor dispoziții contrare, contestațiile privind aceste decizii sunt soluționate de jurisdicția asigurărilor sociale și nu de instanțele de contencios administrativ, potrivit art. 140 din Legea nr.127/2019 privind sistemul public de pensii („Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel”), fiind exclusă, din punct de vedere funcțional, competența instanțelor de contencios administrativ.

În consecință, inclusiv litigiile privind obligațiile accesorii aferente plății cu întârziere a acestor indemnizații, respectiv dobânzile penalizatoare și actualizarea creanțelor deținute de beneficiarii indemnizațiilor, atrag în mod logic aceeasși competență materială procesuală și funcțională.

În raport cu prevederile art. 95 pct. 1 Noul C. proc. civ., potrivit cărora tribunalul are plenitudine de competență în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale, curtea de apel a constatat că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, în primă instanță, este secția specializată în soluționarea litigiilor de asigurări sociale din cadrul tribunalului.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, prin sentința civilă nr. 4717 din 6 iulie 2022 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. x/3/2021*, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 2331 din 11 aprilie 2023 a Curții de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul și schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României – Secretariatul General al Guvernului și anulat Ordinul emis de Secretarul General al Senatului nr. 305/02.03.2021.

Totodată, a fost obligat pârâtul Parlamentul României – Senatul să plătească reclamantului A indemnizația pentru limita de vârstă prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 începând cu data de 27.02.2021 până la data de 09.06.2022.

Competența de soluționare a cauzei arătate mai sus s-a stabilit, prin regulator de competență, prin decizia nr. 745 din 9 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, instanța supremă reținând că indemnizația pentru limită de vârstă cuvenită deputaților și senatorilor, a fost asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale.

Totodată, s-a reținut că un litigiu având ca obiect verificarea legalității încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, cade sub incidența art. 152 și 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii.

Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, a stabilit competența de soluționare a dosarului nr. x/3/2021 în favoarea Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

În cauza pendinte, același reclamant, A, a chemat în judecată în calitate de pârât Parlamentul României – Senat, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând dobânda legală aplicată fiecăreia dintre obligațiile pârâtului la plata indemnizației pentru limită de vârstă, din perioada martie 2021 – iunie 2022, pentru întârzierea la plată de la data nașterii fiecărei obligații și până la data plății efective din 09.02.2023; obligarea pârâtului la plata sumei necesare pentru actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate cu titlu de indemnizație lunară în perioada martie 2021 – iunie 2022, conform datelor oficiale ale INS, calculată de la data nașterii fiecărei obligații până la data plății efective din 09.02.2023.

În motivarea cererii, a arătat că drepturile sale au fost stabilite prin sentința civilă nr. 4717 din 6 iulie 2022 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. x/3/2021*, definitivă prin decizia nr. 2331 din 11 aprilie 2023 a Curții de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, și că aceste drepturi au fost achitate, fără a i se plăti, însă, dobânda și fără a fi actualizate cu rata inflației.

Înalta Curte reține că prin regulatorul de competență, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit, prin decizia nr. 745 din 9 februarie 2022, competența de soluționare a dosarului nr. x/3/2021, în favoarea Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, iar în prezenta cauză se solicită dobânda legală cu privire la indemnizația pentru limită de vârstă, precum și actualizarea sumelor cu indicele de inflație.

Sub acest aspect, reiese că s-a tranșat definitiv, prin decizia dată în regulator de competență, natura litigiului și instanța competentă.

Este adevărat că pentru a fi în prezența unei cereri accesorii este necesar ca partea să o formuleze în cadrul aceluiași litigiu cu cererea principală de a cărei soluționare depinde. În cazul în care cererea a cărei soluționare depinde de o altă cerere ce face obiectul unei alte judecăți este formulată separat, vor exista două cereri principale și nu una principală și una accesorie, însă, între părți, prin regulator de competență, s-a tranșat definitiv că Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, este competent să soluționeze cererea de anulare a ordinului de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă nr. 305/02.03.2021 și de obligare a pârâtului la repunerea în plată a acestei indemnizații, începând cu 27.02.2021 până la data de 09.06.2022.

Ca atare, față de decizia nr. 745 din 9 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, este competent să soluționeze și cererea privind acordarea dobânzii legale și actualizarea cu indicele de inflație a sumelor reprezentând indemnizația pentru limită de vârstă acordată reclamantului.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Senat în favoarea Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 11 martie 2025.