Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
11 octombrie 2024

Decizia nr. 4478/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Ședința publică din data de 11 octombrie 2024 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.

DECIDE Admite excepția inadmisibilității căii de atac invocată prin întâmpinare. Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 380 din 07 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Definitivă. Pronunțată astăzi, 11 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.