ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4448/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat admiterea contestației formulate împotriva Rezoluției nr. lucrare C22-2028 din 05.01.2023 a Inspectorului Șef și să se constate că judecătorii B. și C. au dat dovadă de neglijență și rea credință în soluționarea cererii prin nemotivarea deciziei. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1468 din 18 octombrie 2023, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1468 din 18 octombrie 2023 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În esență, a arătat că în mod eronat instanța a reținut că prin plângerile formulate în dosarul nr. x/2023 a urmărit exercitarea unei așa-zise căi speciale de atac. Dimpotrivă, a menționat că a formulat o sesizare privind neglijența evidentă a celor doi domni judecători în soluționarea cererii de revizuire, care deși era admisibilă, a fost respinsă fără a fi motivată. A mai precizat că s-a judecat în România unde domnii judecători de la Tribunalul București și cei de la Curtea de Apel București i-au anulat decizia de pensionare pusă în plată tot în baza unor prevederi legale din jurisprudența CEDO, ignorând de fapt temeiul de drept argumentat în baza art. 6 C. proc. civ., că nu îi sunt aplicate dispozițiile art. 83 din Legea nr. 303/2004 deși, atât Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 676/21.10.2021, precum și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 43/14.10.2019, au susținut argumentația sa precizând că, în mod nelegal i-au anulat decizia de pensionare pentru faptele penale săvârșite anterior apariției Legii nr. 118/2014. Sancțiunile disciplinare se aplică domnilor judecători care nu își îndeplinesc obligațiile de serviciu constând în nemotivarea hotărârii, reaua-credință, neglijență în serviciu, care nu au nicio legătură cu independența judecătorilor și care sunt prevăzute în Legea nr. 303/2004 și argumentate de ÎCCJ prin decizia sus menționată. În opinia sa, cererea de revizuire era admisibilă din punct de vedere strict juridic, instanțele fiind obligate să judece și în spiritul legii pentru a face dreptate. A considerat că i s-au încălcat drepturile patrimoniale, în sensul că, după 39 ani de activitate și, deși prin cele două decizii ale ÎCCJ și CCR s-a constatat că instanțele au greșit prin anularea pensiei de serviciu, nu poate să își ia banii, iar acești domni judecători nu au nicio răspundere, nici măcar disciplinară. Or, tocmai atragerea unei răspunderi disciplinare ar duce la un proces echitabil prin redeschiderea dosarului său și prin îndreptarea greșelilor magistraților care au interpretat greșit legea și au privat-o de munca sa de 39 de ani, considerând eronat că decizia Curții de Apel București prin care a fost respinsă cererea de revizuire, prin încălcarea în mod vădit a drepturilor sale, este inadmisibilă. În consecința, a solicitat admiterea contestației și constatarea că domnii judecători B. și C., au dat dovada de neglijență și rea credință în soluționarea cererii pe care practic nu au motivat-o, ceea ce a dus la încălcarea dreptului său la apărare și prejudicierea patrimonială. 1.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că nu este incident motivul de casare invocat. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 10 octombrie 2024, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare. Prin sesizarea adresată autorității publice intimate, recurenta-reclamantă a solicitat cercetarea disciplinară a judecătorilor care au soluționat cererea de revizuire ce a format obiectul dosarului nr. x/2022 înregistrat pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, considerând că aceștia au dat dovadă de neglijență și rea credință în soluționarea cererii sale de revizuire, prin nemotivarea deciziei pronunțate. Sesizarea recurentei-reclamante a fost clasată prin rezoluția nr. 2030 din 24.11.2022, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, pe motivul că nu sunt conturate indiciile săvârșirii vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004. Împotriva rezoluției de clasare recurenta-reclamantă a formulat plângere, aceasta fiind respinsă prin rezoluția nr. C22-2028 emisă de inspectorul-șef. Nemulțumită de soluțiile date de inspectorii judiciari, recurenta-reclamantă s-a adresat instanței de contencios administrativ care a respins cererea formulată ca nefondată, reținând că nu sunt aduse argumente cu privire la nelegalitatea rezoluțiilor emise de inspectori sau probe suplimentare concludente și că nu rezultă indicii ale unor erori sau omisiuni în verificările prealabile ale intimatei-pârâtei referitoare la abaterile disciplinare invocate. Înalta Curte reține că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În speță, obiectul prezentului recurs îl reprezintă verificarea legalității sentinței civile nr. 1468 din 18 octombrie 2023 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin prisma motivului de casare invocat de recurenta-reclamantă, respectiv pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Nici motivarea situației factuale într-o altă manieră decât cea agreată de reclamantă nu echivalează cu nemotivarea unei hotărâri. În ceea ce privește celelalte teze ale art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte observă că acestea se referă la situațiile în care există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța; există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; motivarea soluției cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă. Or, niciuna dintre aceste situații nu se identifică în cauză, de altfel, nu au fost indicate nici de către recurentă ca atare. Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă, în esență, a reluat susținerile din sesizare și plângere, fiind nemulțumită de neîmpărtășirea punctului său de vedere, de către Inspecția Judiciară, în privința întrunirii elementelor constitutive ale faptelor de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 în ceea ce îi privește pe magistrații judecători ce au făcut obiectul verificărilor ca urmare a sesizării acesteia. Având în vedere normele speciale incidente în cauză cu privire la răspunderea disciplinară a magistraților, pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, a normelor de drept material ori procesual în scopul vătămării unei persoane. De asemenea, pentru existența gravei neglijențe judecătorul trebuie să nesocotească neintenționat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil. Din această perspectivă, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce nu este cazul de față. În speță, în mod corect instanța de fond a apreciat că Inspecția Judiciară în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu, a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistrații judecători verificați a acestor abateri, în condițiile prezentate. Modul în care magistrații instrumentează, apreciază/califică și soluționează cererile, excepțiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care aceștia încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de față. Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate. 2.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,