Decizia nr. 4203/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29.09.2020 pe rolul Curții de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N. în contradictoriu cu Guvernul României, reprezentat prin Cabinetul Primului-ministru, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri de guvern conform dispozițiilor art. 109 alin. (3) din Legea nr. 145/2019, prin care să se stabilească criteriile și condițiile de sprijin prevăzute la art. 109 alin. (1) din Legea nr. 145/2019, sub sancțiunea unei penalități de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere. 1.

La data de 29.10.2020, Ministerul Justiției a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului, invocând dispozițiile art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și susținând că justifică un interes în cauza dedusă judecății, ce are ca obiect obligarea Guvernului la emiterea hotărârii prin care sunt stabilite condițiile și criteriile de acordare a sprijinului în construirea sau cumpărarea unei locuințe pentru polițiștii de penitenciare, în temeiul art. 109 alin. (3) din Legea nr. 145/2019, deoarece, potrivit art. 3 alin. (1) pct. 12 din H.G. nr. 21/2017 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Secretariatului General al Guvernului. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 59 din data de 24 februarie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: (i) a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes invocate de pârât; (ii) a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N., în contradictoriu cu Guvernul României, reprezentat prin Cabinetul Primului-ministru și intervenientul accesoriu Ministerul Justiției; (iii) a admis cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Justiției.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile menționate anterior, au declarat reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții-reclamanți au invocat încălcarea art. 7 din Legea nr. 554/2004 și art. 193 alin. (1) și (2) din Codul de procedură. Totodată, recurenții-reclamanți au susținut că, deși prima instanță a respins acțiunea pe fond pe motiv că nu s-a făcut dovada unui refuz expres sau tacit al pârâtului, consideră că aceasta s-a referit la lipsa plângerii prealabile, respectiv a neîndeplinirii procedurii prealabile, de unde rezultă și lipsa unui răspuns. Astfel, motivarea primei instanțe este contradictorie, întrucât instanța de fond, deși a reținut lipsa plângerii prealabile, nu s-a pronunțat asupra admisibilității acțiunii pe cale de excepție, ci a procedat la analizarea acesteia pe fond. Potrivit art. 193 alin. (2) din C. proc. civ., doar pârâtul, odată cu întâmpinarea, poate invoca lipsa cererii de emitere a actului administrativ ca parte a procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea contenciosului administrativ, prin intermediul excepției inadmisibilității. Or, pârâtul nu a invocat o astfel de excepție, ci doar a arătat pe fond că refuzul de a emite actul administrativ normativ este unul justificat, astfel că instanța nu avea posibilitatea legală de a invoca acest aspect. Și în măsura în care i s-ar fi recunoscut o astfel de posibilitate, ar fi trebuit să pună în discuția părților lipsa procedurii prealabile și nu să se pronunțe direct prin hotărârea judecătorească. Recurenții-reclamanți au făcut dovada că, prin răspunsul la plângerea prealabilă, pârâtul a arătat expres că aceasta vizează emiterea unei hotărâri de guvern de punere în aplicare a art. 109 alin. (1) din Legea nr. 145/2019 și că această plângere este neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză Deși legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 10 aprilie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul de judecată de la acea dată, s-a dispus supendarea judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., iar la data de 11 aprilie 2024, recurenții-reclamanți au solicitat repunerea cauzei pe rol. Prin rezoluția din data de 18 aprilie 2024, completul învestit cu soluționarea cauzei a stabilit termen de judecată la data de 2 octombrie 2024, în vederea discutării cererii de repunere a cauzei pe rol, măsurile dispuse la acest termen de judecată fiind menționate în partea introductivă a prezentei hotărâri. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenții-reclamanți este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente: Din circumstanțele particulare ale cauzei, rezultă că recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios cu o acțiune vizând obligarea pârâtului Guvernul României la emiterea unei hotărâri de guvern conform dispozițiilor art. 109 alin. (3) din Legea nr. 145/2019, sub sancțiunea unei penalități de 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere. Soluționând cauza, prima instanța a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes invocate de către pârât, iar pe fondul cauzei, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de către reclamanți și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Justiției. Sentința pronunțată a fost criticată pentru nelegalitate de către recurenții-reclamanți, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din Codul de procedură. Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor de nelegalitate formulate. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs, recurenții-reclamanți nu au criticat și soluțiile pronunțate de către prima instanță asupra excepțiilor inadmisibilității și lipsei de interes invocate de către pârât, astfel că acestea vor fi menținute, căpătând caracter definitiv. Abordând recursul din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată a fi fondate criticile recurenților-reclamanți referitoare la greșita respingere ca nefondată a acțiunii introductive. Pentru a statua astfel, instanța de recurs constată că prima instanță, în motivarea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată a reținut că, deși reclamanții au invocat prin acțiune refuzul nejustificat al autorității-pârâte de a soluționa cererea ce i-a fost adresată, această cerere nu a fost depusă la dosarul cauzei, iar reclamanții nu au făcut nici dovada existenței unui refuz. Examinând, însă, actele dosarului, Înalta Curte observă, că omisiunea recurenților-reclamanți a fost îndreptată în recurs, aceștia făcând dovada că, anterior promovării cererii de chemare în judecată, s-a adresat intimatului-pârât cu o cerere având același obiect cu cel al acțiunii de față, cerere care a fost înregistrată la sediul pârâtului la data de 23.07.2020, astfel cum rezultă din dovada de comunicare prin scrisoare recomandată, atașată la dosarul de recurs. Totodată, recurenții-reclamanți au depus și răspunsul intimatului-pârât la plângerea prealabilă, acesta fiind atașat atât în dosarul de recurs (fila x), cât și în dosarul de fond (fila x). Din cuprinsul acestui răspuns, rezultă că intimatul-pârât Guvernul României le-a transmis recurenților-reclamanți că plângerea formulată de către aceștia, având ca obiect emiterea unei Hotărâri a Guvernului de punere în aplicare a dispozițiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare a fost analizată de Ministerul Justiției, ca organ de specialitate al administrației publice centrale cu atribuții și competențe în domeniu, apreciind că este neîntemeiată. Or, din toate aceste înscrisuri coroborate, reiese că, în litigiul pendinte, contrar celor reținute de către prima instanță, a fost parcursă procedura prealabilă de către recurenții-reclamanți și a existat un refuz expres exprimat de către pârât asupra solicitării recurenților-reclamanți privind emiterea unei hotărâri de guvern care să stabilească criteriile și condițiile de sprijin prevăzute la art. 109 alin. (1) din Legea nr. 145/2019. Totodată, Înalta Curte observă că îndeplinirea procedurii prealabile reprezintă o condiție de admisibilitate, iar aspectul inadmisibilității cererii de chemare în judecată, grefat pe lipsa unei astfel de proceduri, nu a fost invocat de intimatul – pârât nici prin întâmpinarea depusă în etapa procesuală a fondului, aspect de natură a confirma primirea plângerii prealabile formulate de către recurenții-reclamanți și comunicarea unui răspuns cu privire la aceasta. Pentru considerentele expuse anterior, având în vedere că motivul pe care s-a întemeiat soluția de respingere a acțiunii introductive pronunțată către instanța de fond l-a constituit lipsa dovezii adresării unei cereri către autoritatea pârâtă, precum și dovada formulării unui refuz de către aceasta și că aceste dovezi au fost prezentate în calea de atac, Înalta Curte reține incidența cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ. și constată că se impune admiterea recursului și trimiterea cauzei primei instanțe, pentru judecarea fondului cauzei, în raport cu temeiurile de drept invocate prin acțiune. Raportat la această soluție, nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., invocate de către recurenții-reclamanți. Soluția de casare, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, rezidă în împrejurarea că prima instanță, întemeindu-și întregul său raționament pe aprecierea eronată că, în speță, nu a fost parcursă procedura prealabilă, a lăsat neanalizate celelalte motive ale cererii deduse judecății, precum și în necesitatea respectării principiului dublului grad de jurisdicție și asigurării tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților. Trebuie subliniat că soluția de casare este dispusă în limitele învestirii instanței de control judiciar, având în vedere că, prin recurs nu s-au formulat critici referitoare la modalitatea de soluționare a excepțiilor lipsei de interes și a inadmisibilității, astfel că aspectele tranșate de prima instanță au căpătat caracter definitiv și nu mai pot fi repuse în discuție. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, constatând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul formulat de recurenții-reclamanți, va casa sentința recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea fondului, în limitele expuse conform considerentelor prezentei decizii. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să analizeze fondul cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanți, în raport de temeiurile legale invocate, să valorifice toate apărările și susținerile părților, precum și toate înscrisurile depuse la dosar, inclusiv a celor expuse în cadrul motivelor de recurs.