ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3987/2024

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 04.02.2023, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea rezoluției C22-36/11.01.2022 pronunțată de Inspectorul șef al Inspecției Judiciare, având ca obiect plângerea împotriva rezoluției de clasare nr. 3014/18.11.2021 emisă de Direcția de Inspecție pentru judecători din cadrul pârâtei, urmată de anularea rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 829 din 9 mai 2023 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs recurenta-reclamantă A., aceasta apreciind că hotărârea primei instanțe este nelegală. Astfel, excepțiile invocate au fost respinse în mod nelegal, iar unele nici nu au fost soluționate. Au fost ignorate motivele invocate, iar motivările sunt străine de acestea și nu au suport legal. Decizia luată nu are o bază solidă în fapte sau lege, iar judecătorul a ignorat faptul că s-a solicitat continuarea cercetării și administrarea de probe, interpretând greșit legea. În opinia recurentei, relațiile de prietenie dintre cei doi magistrați din cadrul Tribunalului Bistrița Năsăud și reprezentantul Spitalului Orășenesc Dr. George Trifon Năsăud au condus la pronunțarea unor soluții favorabile pârâtului, inspectorul judiciar ignorând aceste probe. Pentru a dovedi aspectele invocate, se impunea verificarea tuturor cauzelor în care cei doi magistrați sunt implicați, pentru a se constata că aceștia preiau, în mod nejustificat, informațiile din întâmpinările formulate de spital, emit hotărâri judecătorești la comanda rerpezentantului acestuia și chiar amendează justițiabilii care bănuiesc imparțialitatea lor. De asemenea, judecătorul fondului a refuzat să dispună completarea cercetării, aspectele reclamate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare reieșind inclusiv din înscrisurile aflate în dosarul nr. x/2020, care, însă, nu a fost atașat pentru verificare.

Apărările formulate de intimată Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, instanța de control judiciar apreciază că recursul declarat de recurenta A., nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., conform cărora " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului). Înalta Curte are în vedere că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.. Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Raportat cu cele reținute, Înalta Curte constată că în motivarea recursului recurenta a arătat că prima instanță nu a soluționat anumite excepții, a interpretat greșit legea, iar motivarea hotărârii este străină de argumentele invocate prin acțiune. La o primă vedere, aceste susțineri ar fi putut fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.. Recursul formulat nu cuprinde, însă, o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestor motive. Textele de lege menționat se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea concretă a cererilor și excepțiilor neanalizate, a motivelor contradictorii ori a dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de către instanță și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material. Înalta Curte reține că prima instanță a verificat actele administrative contestate prin prisma dispozițiilor legale în materie și a criticilor de nelegalitate formulate de reclamantă, iar susținerile din recurs vizează, în esență, măsurile dispuse de judecătorii menționați în sesizarea adresată Inspecției Judiciară . Simpla nemulțumire a recurentei față de soluția pronunțată, fără invocarea vreunui argument de nelegalitate a sentinței recurate, nu echivalează cu motivarea căii de atac, întrucât recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă și nu este menit a corecta eventualele greșeli de apreciere/calificare a situației de fapt deduse judecății. Prin urmare, întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor impuse de dispozițiile legale mai sus-menționate și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului invocată de intimata Inspecția Judiciară și va constata nul recursul declarat de recurenta A..