Decizia nr. 3930/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 306/2022 a Curții de Apel Cluj

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/20.09.2022 pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Maramureș, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, a solicitat instanței anularea Deciziei nr. 10273 din 30.05.2022 și obligarea Comisiei speciale de retrocedare la emiterea unei decizii de restituire în echivalent pentru imobilul teren în intravilan înscris inițial în cartea funciară inițială nr. 105 a localității Baia Mare, jud. Maramureș nr. Top. x.

Hotărârea recurată Prin sentința nr. 306 din 21 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Maramureș, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 306 din 21 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Maramureș solicitâd casarea acesteia și, în rejudecare, admiterea acțiunii în sensul anulării Deciziei nr. 10273 din 30.05.2022 și obligării Comisiei speciale de retrocedare la emiterea unei decizii de restituire în echivalent pentru imobilul teren în intravilan înscris inițial în cartea funciară inițială nr. 105 a localității Baia Mare, jud. Maramureș nr. Top. x. În subsidiar, s-a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Încheierea de suspendare a judecății Prin încheierea de ședință din data de 4 octombrie 2023, Înalta Curte a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. suspendarea judecății cauzei, constatând că niciuna dintre părți, legal citate, nu s-a prezentat și nu a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Alte aspecte procesuale relevante în cauză Prin rezoluția completului din data de 13 iunie 2024, potrivit dispozițiilor art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 3243/22.12.2022, s-a dispus fixarea termenului de judecată în data de 18 septembrie 2024 în vederea discutării excepției perimării.

Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță." Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.: "Judecătorul va suspenda judecata: 2. când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă." Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 4 octombrie 2023, Înalta Curte a dispus în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. suspendarea judecății cauzei, constatând că niciuna dintre părți, legal citate, nu s-a prezentat și nu a solicitat judecata cauzei în lipsă. Înalta Curte reține faptul că, deși a trecut aproape 1 an de la suspendarea cauzei, nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., republicat, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu este incident niciun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., republicat. În consecința, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.