ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1805/2024

Ședința publică din data de 28 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar, reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Maramureș-Baia Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare, să se dispună anularea Deciziei 8761/8.08.2019 emise de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei decizii de restituire pe vechiul amplasament dacă acesta este disponibil, emiterea unei decizii de propunere de acordare de despăgubiri pentru imobilul grădină și școală confesională în cartea funciară nr. x a localității Vișeu de Mijloc nr. top xb.

Prin sentința civilă nr. 515/2023 din 9 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția perimării cererii.

S-a constatat perimată judecata acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Maramureș - Baia Mare, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond.

În motivarea recursului, a arătat că prin încheierea din 10.09.2020, instanța de fond a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendcarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului cu nr. x/2014 pe rol la Tribunalul Maramureș pentru a se lămuri situația juridică a clădirilor aflate pe imobilul cu numărul topografic ce face obiectul prezentei cauze.

Din oficiu, cauza a fost repusă pe rol cu termen de judecată la 09.11.2023, pentru când părțile au fost citate, fără a exista în citație mențiune privind perimarea.

Recurenta a invocat Decizia nr. 2 din 31 ianuarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost admis recursul în interesul legii, arătând că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Contrar celor afirmate de recurentă în cadrul memoriului de recurs, Înalta Curte constată că în cauză a intervenit perimarea judecății, soluția instanței de fond reflectând o corectă aplicare a prevederilor C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Alineatul (3) al aceluiași articol prevede că nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.

În cazul în care a fost suspendată judecarea cauzei, termenul de perimare începe să curgă de la momentul la care a încetat cauza care a determinat suspendarea, acesta fiind momentul de la care părțile au obligația de a solicita repunerea cauzei pe rol, în vederea continuării judecății.

Potrivit art. 415 din C. proc. civ.,

"Judecata cauzei suspendate se reia:

Contrar alegațiilor recurentei-reclamante, constată Înalta Curte că, în situația suspendării facultative a judecății, dispuse în temeiul art. 413 alin. (1) din C. proc. civ., art. 415 din C. proc. civ. nu prevede posibilitatea instanței de a repune cauza pe rol din oficiu în vederea continuării judecății (ci numai în situațiile expres prevăzute de pct. 3 al articolului menționat).

Cum s-a arătat anterior, când a fost suspendată judecarea cauzei, termenul de perimare începe să curgă de la momentul la care a încetat cauza care a determinat suspendarea, acesta fiind momentul de la care părțile au obligația de a solicita repunerea cauzei pe rol, în vederea continuării judecății.

Deci, în situația suspendării facultative a judecății dispuse în temeiul prevederilor art. 413 alin. (1) din C. proc. civ., procesul se reia la cererea părții interesate și nu din oficiu, de instanță, aspect ce nu reprezintă altceva decât o aplicare particulară a principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil, cererea de repunere pe rol circumscriindu-se obligației generale a părților de a contribui la desfășurarea procesului, îndatorire prevăzută de art. 10 din C. proc. civ.

Este demn de subliniat faptul că, în conformitate cu prevederile art. 418 alin. (1) din C. proc. civ., "Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată".

Aceste dispoziții legale conduc la concluzia că termenul de perimare începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza ce a provocat suspendarea, fiind evident că, după acest moment procesual, încetează cauza suspendării și începe să curgă termenul de perimare.

Perimarea implică prezumția de renunțare tacită a părții la judecată și constituie, totodată, o sancțiune a pasivității ei, vizând orice cerere de chemare în judecată sau de exercitare a unei căi de atac, operând de drept, la împlinirea termenului legal, împotriva oricăror persoane fizice, inclusiv a celor lipsite de capacitate, precum și a oricăror persoane juridice. În consecință, revine părții obligația de a face dovada că nu a stat în pasivitate sau că ar fi fost împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act procedural făcut în cauză. El se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură în scopul judecării cauzei, respectiv se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor împrejurări mai presus de voința sa.

În mod corect prima instanță a constatat că motivul suspendării judecății a încetat la data de 07.04.2023, prin pronunțarea Deciziei definitive nr. 209/2023 în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Maramureș, până la a cărui soluționare definitivă a fost suspendată cauza, iar termenul de perimare s-a împlinit la data de 09.10.2023.

Art. 413 alin. (2) din C. proc. civ. prevede expres că suspendarea dispusă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă.

Suspendarea facultativă este limitată sub aspectul duratei ei de momentul la care hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă. În intervalul cuprins între data la care instanța a dispus suspendarea cauzei și momentul soluționării definitive a cauzei care a declanșat suspendarea, cursul perimării este, la rândul lui, suspendat.

Momentul încetării suspendării marchează începerea curgerii termenului de perimare. Declanșarea cursului termenului de perimare nu poate avea altă explicație decât aceea că obligația de repunere pe rol revine părții interesate, iar pasivitatea ei în neexercitarea acestei obligații dobândește valențele unui comportament culpabil, apt să conducă la perimarea cererii de chemare în judecată.

Or, dacă obligația de repunere pe rol ar fi revenit instanței de judecată, termenul de perimare nu ar fi putut să înceapă să curgă, în considerarea art. 416 alin. (3) din C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește necesitatea ca, în cazul suspendării facultative prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a unui alt dosar aflat pe rolul instanțelor naționale, partea să formuleze cerere de repunere pe rol a cauzei, se rețin a fi relevante și considerentele avute în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 2 din 31 ianuarie 2022, invocate chiar de recurentă în cadrul memoriului de recurs.

Prin această decizie, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și, în consecință, a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., în cazul suspendării facultative, dispuse de instanță în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. până la pronunțarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a unei hotărâri preliminare, ca urmare a solicitării unei alte instanțe naționale sau a unei instanțe dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, nu intervine perimarea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac, în ipoteza în care partea interesată nu solicită repunerea cauzei pe rol în termen de 6 luni de la data pronunțării hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, instanța de judecată fiind obligată să dispună din oficiu reluarea judecării procesului.

La pct. 53 din considerentele deciziei, ÎCCJ - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în contextul analizării sancțiunii perimării și a efectelor acesteia în raport cu motivul dispus pentru suspendarea judecății cauzei, a statuat următoarele:

"53. Dimpotrivă, în cazul suspendării facultative clasice instanța nu este obligată să urmărească finalizarea celuilalt proces, care privește raporturi juridice între aceleași părți litigante, acestea din urmă fiind datoare să țină sub observație respectivul proces și să ceară în timp util repunerea cauzei pe rol, sub sancțiunea intervenirii perimării cererii lor".

Astfel, se observă că și raționamentul instanței supreme este în sensul celor expuse anterior în prezenta decizie.

În fine, în ceea ce privește susținerile recurentei în sensul că mențiunea citării părților în vederea discutării excepției de perimare pentru termenul din 09.11.2023 nu apare în cuprinsul citației, Înalta Curte constată că sunt contrazise de citativul aflat la dosar fond, astfel cum a menționat și intimata-pârâtă în întâmpinarea depusă la dosar.

Prin urmare, susținerile recurentei nu sunt apte a dovedi incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Maramureș-Baia Mare pentru Parohia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Vișeu de Sus împotriva sentinței civile nr. 515/2023 din 9 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Maramureș-Baia Mare pentru Parohia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Vișeu de Sus împotriva sentinței civile nr. 515/2023 din 9 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 martie 2024.