ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3848/2024

Ședința publică din data de 13 septembrie 2024

Asupra contestației de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2024, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 2965 din 21 noiembrie 2023, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii – secția pentru Judecători și obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre prin care să dispună transferul contestatoarei de la Judecătoria Vânju Mare la Judecătoria Craiova, iar în subsidiar la Judecătoria Slatina.

În motivarea contestației, partea a arătat că înțelege să critice Hotărârea nr. 2965 din 21 noiembrie 2023, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii – secția pentru Judecători, prin care i s-a respins cererea de transfer de la Judecătoria Vânju Mare la Judecătoria Craiova, întrucât intimatul nu a analizat corect motivele invocate de contestatoare, nu a arătat de ce nu au fost avute în vedere toate argumentele acesteia, unele susțineri fiind interpretate incorect; de asemenea, nu a fost avută în vedere adevărata situație de fapt raportată la normele incidente și nu s-a stabilit cu certitudine adevărul judiciar.

În sensul celor menționate, solicită a se avea în vedere faptul că a prezentat motive întemeiate, obiective, de ordin profesional și personal, respectiv că în prezent este delegată ca președinte la Judecătoria Vânju Mare, că are dublă hernie de disc, cu compresiune pe nerv (L4 - L5 și L5 - SI) potrivit rezultatului RMN atașat cererii de transfer, dobândită urmare a navetei de 3 ore în fiecare zi, pe o distanță totală de 190 kilometri zilnic, între Craiova, localitatea de domiciliu și Judecătoria Vânju Mare, timp care ar putea fi alocat unei pregătiri profesionale suplimentare, ameliorării stării de sănătate, dar și posibilității de a avea viață personală (dreptul de a avea o familie, dreptul de a avea timp liber) și de a putea aloca timp pentru odihnă, deoarece în fiecare seară ajunge acasă epuizată, după orele 22:00 - 23:00 (sens în care face trimitere inclusiv la dispozițiile art. 26 din Constituție).

Totodată, arată că, la momentul formulării cererii, contestatoarea avea o vechime de 3 ani și 10 luni, în prezent vechimea fiind de peste 4 ani și 3 luni în funcția de judecător, aceasta și-a desfășurat activitatea profesională exclusiv în cadrul Judecătoriei Vânju Mare, în ultimele 6 luni fiind delegată în funcție de conducere ca președinte al Judecătoriei Vânju Mare.

Învederează că la Judecătoria Vânju Mare este alocat un singur post sesiunii de transfer a judecătorilor anunțată în data de 29.03.2024, schema fiind de 6 judecători plus un post de președinte, care potrivit art. 188 alin. (3) din Legea nr. 303/2002 nu se poate ocupa prin transfer.

Contestatoarea susține că problema resurselor umane la Judecătoria Vânju Mare s-ar fi rezolvat dacă la ultimele două concursuri ar fi fost scoase posturile la concursul de admitere directă în magistratură, intimatul fiind cel care nu a alocat posturi la ultimele 2 concursuri de admitere în magistratură, respectiv cel din perioada 07.07.2023 – 06.03.2024 și din perioada 14.10.2022 - 15.06.2023, deși conducerea Judecătoriei Vânju Mare a formulat constant cereri de scoatere la concurs și de ocupare a posturilor vacante.

Apreciază că intimatul nu a făcut o analiză obiectivă prin raportare la criteriile legale deoarece consideră că judecătoria Vânju Mare nu este o instanță neatractivă, ci în situația în care nu au fost posturi la concurs, nici nu se poate înscrie nimeni.

Pe de altă parte, se arată că nu s-au scos posturi la ultimele 2 concursuri, intimatul considerând că nu este nevoie de judecători la Judecătoria Vânju Mare, însă toate cele 3 cereri ale contestatoarei de transfer au fost respinse în mod sistematic pentru aceleași motive, respectiv neatractivitatea instanței, fără însă a fi scoase posturi la ultimele două concursuri de admitere, situație care reprezintă o discriminare.

În același sens, apreciază ca fiind discriminare și situația colegilor care au avut aceeași vechime în magistratură și cărora li s-au admis cererile de transfer, atât de secția pentru judecători, dar și în urma contestării hotărârilor sau situația celor admiși și repartizați direct la instanțe de municipii fără a face naveta care să le pericliteze sănătatea și dreptul la viață personală.

Contestatoarea solicită instanței să aibă în vedere că situația trebuie privită și din punct de vedere al dreptului persoanei ca aceasta să poată lucra în localitatea de domiciliu, deoarece există mai multe posturi libere de judecător Ia Judecătoria Craiova; că în anul 2024 au intrat în sistem concurenți care au fost direct repartizați la instanțe de municipii; că în prezent, la Judecătoria Vânju Mare, situația este mai bună, deoarece sunt 5 posturi ocupate, cel de-al 6-lea post este scos la concursul de admitere în magistratură din perioada 09.02.2024 - 06.07.2024, rămânând vacantă doar funcția de președinte al instanței; că îi este îngrădit inclusiv dreptul la viață privată, dat fiind că 3 ore pe zi sunt alocate deplasării la și de la instanță.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată, față de împrejurarea că hotărârea atacată este temeinică și legală.

În motivare, a susținut, în esență, că la soluționarea cererii de transfer formulate s-au analizat coroborat și unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, inclusiv motivele de ordin personal invocate, în cauza de față fiind determinante volumul de activitate al instanței de la care s-a solicitat transferul și al celei la care s-a solicitat transferul, numărul posturilor vacante și al celor temporal vacante, dificultățile de ocupare a acestora, precum și avizele nefavorabile emise de Curtea de Apel Craiova și Judecătoria Vânju Mare.

În raport de dispozițiile art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, intimatul a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii hotărârii contestate în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației

II.1 Argumente de fapt și de drept relevante

Examinând Hotărârea nr. 2965 din 21 noiembrie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu o contestație ce are ca obiect anularea Hotărârii nr. 2965 din 21 noiembrie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători.

Totodată, apreciază că argumentele de ordin critic privind nelegalitatea hotărârii contestate, izvorâtă din modul incorect în care au fost valorificate criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, sunt neîntemeiate.

Potrivit dispozițiilor art. 188 alin. (1) - (3) din Legea nr. 303/2022, privind statutul judecătorilor și procurorilor, Înalta Curte reține:

"(1) Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet, inclusiv la și de la instanțele și parchetele militare, ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul motivat al președintelui instanței sau al conducătorului parchetului de unde se transferă și unde se transferă, însoțite de punctul de vedere al președinților curților de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel în circumscripția cărora se află instanța sau parchetul de unde se transferă și unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripția aceleiași curți de apel sau a aceluiași parchet de pe lângă curtea de apel este necesar punctul de vedere al președintelui respectivei curți de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel.

(2) Transferul nu se poate face la instanțe sau parchete de nivel superior celor la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcționeze, potrivit legii. În cazul transferului la instanțe sau parchete superioare unde are dreptul să funcționeze potrivit gradului profesional avut, judecătorul sau procurorul care se transferă trebuie să fi funcționat efectiv cel puțin un an la o instanță ierarhic inferioară sau, după caz, la un parchet ierarhic inferior ori la structurile de parchet specializate.

(3) Posturile vacante de conducere nu se pot ocupa prin transfer."

Totodată, conform art. 192 din Legea nr. 303/2022, "La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului;

i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate și situația familială."

În acest cadru normativ, Înalta Curte reține că transferul judecătorului este o vocație conferită de norma legală, iar nu un drept al acestuia. Astfel, situația obiectivă a instanțelor judecătorești trebuie, în principiu, să primeze pentru a se asigura buna desfășurare a actului de justiție. În plus, atunci când a optat pentru ocuparea postului de judecător la o anumită instanță, magistratul și-a asumat implicit posibilitatea rămânerii la aceasta pe un termen mai îndelungat.

Înalta Curte mai arată că poate interveni anularea actului administrativ unilateral atunci când prin intermediul lui nu se atinge scopul vizat de legiuitor, respectiv acela de organizare a executării legii sau de executare în concret a legii, ci, dimpotrivă, se ajunge la încălcarea sau nerespectarea legii. Altfel spus, sancțiunea nulității devine incidentă dacă și în măsura în care la emiterea actului nu au fost respectate normele având forță juridică superioară, edictate pentru întocmirea sa valabilă, vizând în principiu condiții anterioare sau concomitente emiterii actului.

Din definiția actului administrativ, astfel cum a fost reglementată de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, rezultă și regimul său juridic, respectiv condițiile sale de validitate (valabilitate) subsumate principiului legalității.

Observând definiția legală menționată, Înalta Curte constată că actul administrativ trebuie să fie emis în conformitate cu dispozițiile constituționale, cu legile adoptate de Parlament și cu toate actele normative având forță juridică superioară lui, de autoritatea competentă și în limitele competenței sale, în forma și cu procedura prevăzută de lege.

Fiind o sumă a tuturor condițiilor de validitate a actului administrativ, legalitatea acestuia implică și oportunitatea sa derivând din capacitatea pe care o are organul care emite respectivul act administrativ de a alege, dintre mai multe soluții posibile și egale în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Astfel, oportunitatea se află în strânsă dependență cu puterea discreționară a administrației publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluții posibile, aplicabile la cazul concret.

Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale. Limita legală a dreptului de apreciere, deci a oportunității, se va regăsi în scopul legii, revenind instanței de contencios administrativ să verifice atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât și respectarea în conduita autorității emitente a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat și interesul public pe care autoritatea publică este chemată să îl ocrotească.

Dintr-o asemenea perspectivă, oportunitatea apare ca fiind un subsistem al condițiilor de legalitate lato sensu, încetând acolo unde administrația publică a acționat abuziv, contrar interesului public, așa cum rezultă acesta din legea pe care se întemeiază actul administrativ atacat.

În urma analizării conținutului hotărârii atacate, Înalta Curte constată că secția pentru Judecători a soluționat cererea de transfer formulată de contestatoare prin raportare la necesitatea menținerii echilibrului între interesul public, reprezentat de buna funcționare a instanțelor implicate în procedura de transfer, și interesul legitim privat al judecătorului care formulează cererea de transfer.

Astfel, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale privitoare la transferul judecătorilor și procurorilor, rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și la necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncționalități în activitatea parchetelor și a instanțelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanței implicate în procedură și interesul privat al solicitantului.

De altfel, art. 192 din Legea nr. 303/2022 nici nu stabilește o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, revenind, așadar, secției pentru judecători atribuția de a analiza incidența fiecăruia dintre acestea prin prisma raportului dintre interesul individual și cel general. Or, tocmai neinstituirea de către legiuitor a unei priorități în aplicarea criteriilor legale avute în vedere la soluționarea cererii de transfer nu reprezintă altceva decât recunoașterea atribuției legale a Consiliului Superior al Magistraturii în gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, atribuție a cărei îndeplinire implică din partea acestuia o analiză de la caz la caz pentru a se putea realiza ocuparea posturilor vacante la instanțele implicate în procedura de transfer.

Intimatul are posibilitatea, în funcție de interesul public al desfășurării actului de justiție, să ia în considerare și alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă, ca eventualul refuz al autorității să nu se transforme în ceea ce dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depășirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.

Analizând conținutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 2965/21.11.2023 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii respectă limitele și scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost în mod exhaustiv și adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în actul administrativ a cărui anulare se solicită, s-a reținut că doamna judecător avea o vechime de 3 ani si 10 luni în funcția de judecător, perioadă în care și-a desfășurat activitatea profesională exclusiv în cadrul Judecătoriei Vânju Mare.

Potrivit evidențelor direcției de resort, la momentul formulării cererii, la Judecătoria Vânju Mare, instanța de la care se solicitase transferul, dintre cele 7 posturi de judecător prevăzute în schemă, erau ocupate 4, fiind vacante 3 posturi. În plus, o funcție de conducere era vacantă, fiind ocupată prin delegare.

S-a mai reținut că în anul 2022, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 1340,9 comparativ cu media națională de 1159,3, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 632,1, comparativ cu media națională de 893,1.

La Judecătoria Craiova, instanța la care se solicitase transferul, dintre cele 62 posturi de judecător prevăzute în schema de personal erau ocupate 41 posturi, fiind vacante 21 posturi. De asemenea, erau 5 posturi indisponibilizate pentru concursul de admitere în magistratură, organizat în perioada 07.07.2023 – 06.03 2024. În anul 2022, la Judecătoria Craiova, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 1071 comparativ cu media națională de 1159,3, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 784, 2 comparativ cu media națională de 893,1.

Comparând schema de personal de la Judecătoria Vânju Mare cu schema de la instanța la care se solicitase transferul, Înalta Curte reține că la prima instanță, dintre cele 7 posturi de judecător prevăzute în schemă, erau vacante 3 posturi (un procent de ocupare de 57%), în timp ce la Judecătoria Craiova dintre cele 62 posturi de judecător prevăzute în schemă, erau vacante 21 posturi (un procent de ocupare de 66%). De asemenea, așa cum rezultă din avizul Judecătoriei Vânju Mare, activitatea acestei instanței era asigurată efectiv de doar 3 judecători, ceea ce însemna un procent de ocupare efectivă de 43%.

Totodată, din evidențele direcției de resort din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a rezultat că Judecătoria Vânju Mare a avut un volum de activitate ridicat în anul 2022, încărcătura efectivă pe judecător fiind de 1340,9 dosare, mult peste media națională de 1159,3 dosare, în timp ce la Judecătoria Craiova, încărcătura cauzelor/judecător a fost sub media națională, respectiv 1071 dosare, comparativ cu media națională de 1159,3 dosare.

Cu privire la avizele emise de instanțele implicate, Înalta Curte reține că acestea sunt cuprinse printre criteriile prevăzute de lege, se solicită în mod obligatoriu de Consiliu potrivit art. 188 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 și sunt consultative, fiind relevante în adoptarea unei soluții cu privire la cererile de transfer formulate de magistrați, în contextul în care nu poate fi ignorat rolul însemnat al președinților curților de apel în gestionarea optimă a resurselor umane din cadrul propriilor instanțe si a celor arondate.

În ceea ce privește avizul Judecătoriei Vânju Mare, al cărei președinte cu delegare este în prezent reclamanta, acesta a fost nefavorabil.

În motivarea avizului nefavorabil, președintele Judecătoriei Vânju Mare a precizat că un eventual transfer al doamnei judecător B. ar fi fost de natură să afecteze desfășurarea activității instanței, raportat la volumul de activitate și având în vedere dificultățile generate de numărul mare de dosare nou intrate.

În aviz s-a menționat că la acel moment, la Judecătoria Vânju Mare erau ocupate doar 4 posturi dintr-o schemă de 7 posturi, iar din cei 4 judecători ai instanței, un judecător se afla în concediu maternal, activitatea de judecată fiind îndeplinită efectiv de 3 judecători, context în care încărcătura/judecător era ridicată, iar transferul doamnei judecător ar fi afectat în mod negativ activitatea instanței.

Mai mult decât atât, Curtea de Apel Craiova, în calitate de instanță superioară comună atât a instanței de la care s-a solicitat transferul, cât și a instanței la care s-a solicitat transferul a emis un punct de vedere negativ în ceea ce privește cererea de transfer, întrucât din analiza comparativă a încărcăturii celor două instanțe și a resurselor umane existente la nivelul acestora, a reieșit că instanța de la care se solicita transferul avea un volum de activitate mult mai mare față de media instanțelor din raza curții de apel, precum și un deficit accentuat de personal, astfel că un eventual transfer al contestatoarei ar fi avut un impact negativ asupra desfășurării activității instanței.

Înalta Curte constată că nu pot fi primite drept argumente în soluționarea favorabilă a contestației susținerile referitoare la comportamentul discriminatoriu al intimatului, care a respins în mod sistematic cererile de transfer ale doamnei judecător A. pe motivul determinant al neatractivității instanței.

Înalta Curte constată că în hotărârea atacată se menționează că:"judecătoria Vânju Mare este o instanță neatractivă, dovadă fiind și faptul că a fost formulată o singură cerere de transfer pentru această judecătorie, în condițiile în care există 3 posturi vacante".

În raport de criticile susținute prin contestație mai sus menționate, analizând actul administrativ atacat, Înalta Curte constată că din cuprinsul acestuia nu rezultă faptul că "neatractivitatea instanței" a fost motivul determinat pentru respingerea cererii de transfer în cauză, din contră, au fost avute în vedere criteriile legale prevăzute la art. 192 din Legea nr. 303/2022, care au fost evaluate comparativ și cumulativ, ținând cont de necesitatea menținerii unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească.

În urma evaluării criteriilor menționate, Consiliul Superior al Magistraturii a concluzionat că vacantarea unui post la judecătoria Vânju Mare este de natură să amplifice deficitul de personal deja existent, care conduce la perturbarea gravă a activității de judecată, urmare a necesității reorganizării completurilor, respectiv de redistribuire a dosarelor către judecătorii rămași în activitate, efectele negative imediate constând în supraîncărcarea acestora, dar și în acordarea unor termene mai lungi, situație care va determina nerespectarea principiului soluționării cu celeritate a cauzelor, cu impact negativ asupra indicatorilor de eficiență.

Aceste efecte negative imediate (și deci principale) sunt întărite și de aprecierea judecătoriei Vânju Mare ca fiind o instanță neatractivă, în sensul în care de-a lungul a mai multor sesiuni de transfer, în condițiile existenței a 3 posturi vacante, a fost formulată o singură cerere de transfer. Acest ultim aspect denotă doar faptul că, în prezent, nu se conturează probabilitatea ocupării imediate sau într-un timp foarte scurt a postului rămas vacant în urma eventualului transfer.

În acest sens, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, intimatul a respins solicitarea contestatoarei, pentru că raportat la statisticile existente și analizate, avizele negative acordate de către conducerea judecătoriei Vânju Mare și a Curții de Apel Craiova, criteriile legale invocate, dar și la motivele personale ale doamnei judecător, în mod clar se poate constata că eventualitatea admiterii transferului ar conduce la dificultăți importante de gestionare a activității instanței.

În ceea ce privește motivele personale invocate de contestatoare, Înalta Curte reține că acestea au fost analizate în mod efectiv și coroborate cu alte date obiective precum situația posturilor, încărcătura pe judecător și pe schemă de la instanțele implicate în procedura transferului, avizele instanțelor implicate, precum și necesitatea asigurării bunei funcționări a acestor instanțe, astfel că, în mod corect s-a apreciat de către intimat că aceste motive nu reprezentau situații excepționale de natura a răsturna raportul de preeminență dintre interesul public și interesul privat al solicitantei.

De altfel, soluționarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situația personală a unui magistrat, cu ignorarea celorlalte criterii prevăzute de lege, motivele de ordin personal și familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluționarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinței coroborării cu celelalte criterii, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcționare a instanțelor implicate în procedura transferului.

Prin urmare, motivele personale invocate de contestatoare în susținerea cererii de transfer nu pot prevala față de interesele instanțelor în discuție, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcționări și echilibrarea volumului de muncă, în caz contrar fiind încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale instanței la care se solicită transferul și interesele private ale solicitantei.

Or, în cauză, soluția de respingere a cererii de transfer a petentei dispusă de secția pentru judecători este justificată și se încadrează în limitele competenței și dreptului de apreciere conferit de lege, neputându-se reține un exces de putere, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

De altfel, normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speță, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum și în raport de criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, corelând și avizele emise în temeiul art. 188 alin. (1) din aceeași lege, de instanțele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererii de transfer formulată în cauză.

În ceea ce privește discriminarea invocată de parte, Înalta Curte apreciază că nu pot fi reținute criticile care vizează modul în care intimatul a soluționat în mod favorabil alte cereri de transfer, întrucât la verificarea legalității hotărârii contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii petentei, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speță, funcționarea optimă a instanțelor implicate în analiză, având în vedere date statistice și criterii concrete relevante obiective.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu se dovedește în cauză discriminarea invocată de contestatoare, față de faptul că au fost ocupate posturile vacante din cadrul instanțelor de municipii de către candidați care nu sunt nevoiți să facă naveta.

Prin soluția adoptată în legătură cu cererea sa de transfer, Înalta Curte apreciază că intimatul nu a îngrădit dreptul contestatoarei la viață privată, prin faptul că aceasta face naveta timp de 3 ore zilnic. Posibilitatea de a face naveta între două localități (decontată de altfel) este un drept acordat magistraților, dar și o opțiune personală.

Totodată, Înalta Curte reține și că la momentul la care contestatoarea a ales să participe la un concurs de intrare în magistratură, cunoștea faptul că repartizarea pe posturile vacante la judecătoriile din țară se face în ordinea mediilor, astfel că exista posibilitatea ca posturile rămase pentru a fi ocupate să nu fie situate în localitatea de domiciliu, în acest caz, acceptarea postului rămânând o chestiune de opțiune personală și de asumare a alegerii făcute în cunoștință de cauză.

Concluzionând, în considerarea aspectelor evocate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 2965 din 21 noiembrie 2023 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum au fost invocate de contestatoare, actul administrativ atacat fiind emis în limitele competențelor prevăzute de lege și cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

2.3. Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 și a art. 192 din Legea nr. 303/2022 raportat la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022, Înalta Curte va respinge contestația formulată de A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 2965 din 21 noiembrie 2023 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.