ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3301/2024

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Agenția Națională pentru Protecția Mediului a solicitat, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, amendarea pârâtului Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului București cu 20% din salariul minim brut pe economie de 3000 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 26.02.2023, și obligarea sa la plata unei penalități de 1000 RON/zi de întârziere pentru o perioadă de 3 luni, pentru neexecutare sentinței civile nr. 709/07.08.2020 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1827 din 29 noiembrie 2023 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de către reclamanta Agenția Națională pentru Protecția Mediului, în contradictoriu pârâtul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului București, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 1827 din 29 noiembrie 2023 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Agenția Națională pentru Protecția Mediului, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În esență, cu referire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că instanța de fond, în considerentele sentinței, a stabilit faptul că există o soluționare negativă "justificată" a cererii și, în subsidiar, a constatat că "pârâtul nu are o culpă atât timp cât există un terț care are pretenții bazate pe un titlu din anul 2007 asupra terenului de 2500 mp", astfel că, făcând aprecieri asupra modului de soluționare a cererii, răspuns negativ pe care îl apreciază ca fiind justificat, a motivat decizia cu argumente ce țin de fondul cauzei, străine de natura pricinii deduse judecății.

Având în vedere argumentele instanței de fond, expuse în considerentele sentinței, pe baza cărora a respins ca nefondată cererea, recurenta-reclamantă a susținut că formularea unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii echivalează cu o nemotivare a hotărârii atacate.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a considerat că instanța a încălcat normele de drept material prevăzute la art. 24 din Legea nr. 554/2004 prin faptul că nu s-a limitat strict la obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul de a constata doar refuzul nejustificat al intimatului-pârât de a răspunde solicitărilor adresate prin cererea nr. x/28.02.2019.

În cadrul procedurii de executare prevăzute de art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, instanța este obligată să analizeze doar cerințele ca titlul executoriu să fie o hotărâre definitivă și dacă neexecutarea hotărârii este efectul unei conduite culpabile, fără a mai pune în discuție vreun aspect ce ține de legalitatea sau temeinicia hotărârii judecătorești a cărei executare se solicită.

În mod greșit instanța de fond a constatat că a existat o soluționare negativă justificată a cererii din partea intimatului-pârât, raportat la termenul legal de cel mult 30 de zile, pentru executarea benevolă a obligației, termen care a început să curgă de la data de 25.01.2023, data rămânerii definitive a sentinței ce reprezintă titlul executoriu, în baza căruia a solicitat amendarea.

Astfel, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004, dacă instituția publică nu a executat de bunăvoie hotărârea judecătorească în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1) din Legea 554/2004, în speță termenul legal de cel mult 30 zile, instanța de fond trebuia să constate nerespectarea termenului legal de către intimat și, în consecință, să aplice acestuia o amendă de 20% din salariul minim pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 26.02.2023, și penalități în condițiile art. 906 C. proc. civ.

Astfel, constatând neîndeplinirea obligației de a face, respectiv lipsa răspunsului la adresa nr. x/28.02.2019 în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, obligație stabilită prin sentința civilă nr. 709/07.08.2020, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019, modificată prin decizia nr. 295/25.01.2023, pronunțată de ÎCCJ în același dosar, instanța de fond trebuia, ca urmare a constatării nerespectării termenului legal de către intimată, să aplice INCDPM București o amendă de 20% din salariul minim pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 26.02.2023, și penalități în condițiile art. 906 C. proc. civ., ca sancțiune pentru atitudinea de pasivitate a intimatei.

În opinia recurentei-reclamante, este lipsit de relevanță faptul că, înainte de pronunțarea soluției de către instanța de fond, la peste 10 luni de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 709/07.08.2020, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019, modificată prin decizia nr. 295/25.01.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, intimatul a depus la dosarul cauzei adresa nr. x/10.11.2023, prin care a răspuns la cererea x/28.02.2019 pentru a aprecia conduita intimatului, deoarece legea prevede un termen de executare a obligației cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Prin urmare, în mod greșit instanța de fond, luând în considerare adresa nr. x/10.11.2023, a apreciat lipsa culpei INCDPM București, și în contextul existenței unei soluționări din partea intimatului a solicitării, fie ea și negativă, a considerat, în mod eronat, neîndeplinită condiția privind culpa debitoarei pentru aplicabilitatea sancțiunilor prevăzute la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, a considerat că instanța de fond a încălcat limitele învestirii atunci când a apreciat, în considerentele hotărârii atacate, că răspunsul nr. x/10.11.2023 este justificat și că INCDPM București nu are o culpă, atât timp cât există un terț care are pretenții bazate pe un titlu din anul 2007 asupra terenului de 2500 mp. Prin sentința civilă nr. 709/07.08.2020, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 295/25.01.2023, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în același dosar, INCDPM București a fost obligat să soluționeze cererea recurentei-reclamante nr. 1/790/VT/28.02.2019, instanța supremă înlăturând din dispozitiv și din considerente toate referirile privitoare la modul de soluționare a acestei cereri. Prin hotărârea a cărei casare se solicită, instanța a făcut, practic, aprecieri asupra unor aspecte cu care nu a fost învestită și cu care, de altfel, nici nu putea fi învestită având în vedere conținutul normelor cuprinse la alin. (3), (4) și 5 ale art. 24 din Legea nr. 554/2004.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Protecția Mediului București a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, atașând și practică judiciară în acest sens.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 13 iunie 2024, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamanta Agenția Națională pentru Protecția Mediului a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere, întemeiată pe art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat amendarea pârâtului Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului București cu 20% din salariul minim brut pe economie de 3000 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 26.02.2023, și obligarea acestuia la plata unei penalități de 1000 RON/zi de întârziere pentru o perioadă de 3 luni, pentru neexecutare sentinței civile nr. 709/07.08.2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia nr. 295/25.01.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin acest titlu executoriu pârâtul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului București a fost obligat la soluționarea cererii nr. x/28.02.2019 formulată de reclamantă.

Prima instanță a constatat că autoritatea pârâtă a soluționat cererea reclamantei prin adresa din 10.11.2023 și, reținând că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a respins cererea reclamantei ca nefondată.

O primă critică de nelegalitate, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la nemotivarea hotărârii datorită existenței unor motive străine de natura cauzei, în cuprinsul considerentelor sentinței atacate.

În concret, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond, în considerentele sentinței, a stabilit faptul că există o soluționare negativă "justificată" a cererii și, în subsidiar, a constatat că "pârâtul nu are o culpă atât timp cât există un terț care are pretenții bazate pe un titlu din anul 2007 asupra terenului de 2500 mp", astfel că, făcând aprecieri asupra modului de soluționare a cererii, răspuns negativ pe care îl apreciază ca fiind justificat, instanța a motivat decizia cu argumente ce țin de fondul cauzei, străine de natura pricinii deduse judecății, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant precum și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte, văzând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a III-a C. proc. civ., constată că aceste prevederi legale permit casarea unei hotărâri atunci când se identifică "numai motive străine de natura cauzei".

Or, această condiție nu este îndeplinită în speță, câtă vreme raportat la obiectul cauzei, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, la susținerile părților și la probele administrate în dosar.

Astfel, judecătorul a explicat în mod clar și logic raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii formulate de reclamantă în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, neidentificându-se în motivarea primei instanțe numai motive străine de natura pricinii, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin urmare, chiar dacă instanța de fond, în finalul hotărârii, nu s-a limitat doar la a constata că există o soluționare negativă a cererii, apreciind și asupra caracterului acesteia ca fiind "justificată", Înalta Curte reține că acest aspect nu este de natură să atragă casarea hotărârii, întrucât hotărârea nu conține numai motive străine de natura cauzei, ci dimpotrivă, toate celelalte argumente reținute de instanța de fond în adoptarea soluției sunt corecte, astfel cum se va arăta în analiza celuilalt motiv de recurs invocat.

Prin urmare, Înalta Curte va înlătura din considerentele sentinței de fond, reținerile privind soluționarea negativă "justificată" a cererii, precum și subsidiarul, respectiv faptul că "pârâtul nu are o culpă, atâta timp cât există un terț care are pretenții bazate pe un titlu din anul 2007 asupra terenului de 2500 mp", având în vedere că acestea exced obiectului analizei cu care a fost investită instanța.

Analizând criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, soluția curții de apel fiind una corectă, în acord cu dispozițiile legale incidente în cauză.

Recurenta-reclamantă a invocat încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, susținând că instanța de fond în mod greșit a constatat soluționarea cererii, raportat la termenul legal de cel mult 30 de zile, pentru executarea benevolă a obligației, termen care a început să curgă de la data de 25.01.2023, data rămânerii definitive a sentinței ce reprezintă titlul executoriu în baza căruia s-a solicitat amendarea intimatei. În opinia acesteia, este lipsit de relevanță faptul că, înainte de pronunțarea soluției de către instanța de fond, intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei adresa nr. x/10.11.2023, prin care a răspuns la cererea administrativă nr. 1/790/VT/28.02.2019.

Înalta Curte nu poate primi interpretarea recurentei-reclamante având în vedere că textul art. 24 din Legea nr. 554/2004 a suportat lămuriri succesive prin Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 12/2018 și nr. 21/2021 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, soluția instanței de fond fiind una corectă, în acord cu aceste decizii.

În concret, la momentul soluționării cererii de chemare în judecată de către prima instanță, nu se mai justifica aplicarea mijloacelor de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în mod just reținând instanța de fond că obligația stabilită prin titlul executoriu a fost executată de către pârât prin emiterea adresei nr. x/10.11.2023, prin urmare aplicarea amenzii și acordarea penalităților de întârziere au devenit inutile.

În ceea ce privește solicitarea recurentei-reclamante de a se constata că intimatul-pârât nu a executat de bună voie obligația, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței nr. 709/07.08.2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte constată că se invocă executarea cu întârziere a titlului executoriu, însă această circumstanță factuală nu este determinantă prin ea însăși.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenție, protejează, de asemenea, și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părți. În consecință, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv (Hornsby c. Greciei, 19 martie 1997, par. 40; Iatridis c. Greciei, 25 martie 1999, Burdov c. Rusiei, 7 mai 2002, par. 34; Jas iuniene c. Lituaniei; Ruianu c. României, 17 iunie 2003, Sabin Popescu c. României, 2 martie 2004, Șandor c. României, 24 martie 2005).

Cu toate acestea, în materia contenciosului administrativ, potrivit legii speciale, instanța nu poate aplica mijloacele coercitive (amenda civilă și penalitățile de întârziere) în cazul în care, anterior formulării cererii de chemare în judecată sau, după caz, pe parcursul procesului, a intervenit executarea obligației de către debitor, deoarece acestea reprezintă un remediu pentru viitor, și nu pentru trecut, neavând natura juridică a unor compensații/despăgubiri civile.

Or, în cauza dedusă judecății, recurenta-reclamantă a atins scopul urmărit, obținând executarea obligației intuitu personae, iar din conținutul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 rezultă că însăși fixarea cuantumului penalităților este condiționată de curgerea unui termen (prohibitiv) de 3 luni în care autoritatea publică, prin conducătorul acesteia, să fi rămas în pasivitate după pronunțarea încheierii de aplicare a art. 24 alin. (3) din aceeași lege.

Concluzionând, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamanta Agenția Națională pentru Protecția Mediului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Agenția Națională pentru Protecția Mediului împotriva sentinței civile nr. 1827 din 29 noiembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.