ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1794/2024

Ședința publică din data de 28 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II - a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.03.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989 și Ministerul Transportului, Infrastructurii și Comunicațiilor, a solicitat:

- în principal, anularea, în tot, a Ordinului comun nr. 2131/151/2020 din 11 decembrie 2020 privind aprobarea Procedurii de emitere, utilizare și decontare a legitimațiilor de călătorie gratuită pentru transportul cu metroul al beneficiarilor Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni - august 1977 nr. 341/2004;

- în subsidiar, anularea, în parte, a Ordinului, în ceea ce privește dispozițiile cuprinzând obligații ce ar trebui îndeplinite de beneficiarii Legii nr. 341/2004, suplimentar celor prevăzute de această lege, pentru a accede la dreptul de călătorie gratuită cu metroul, respectiv: art. 2, art. 4 pct. 3 - 5, Anexa nr. 1 modelul legitimației de călătorie), și Anexele nr. 4 - 6 la Procedura cuprinsă în Anexa la Ordin (modelul legitimației de revoluționar);

- obligarea pârâților, în solidar sau a celui care va cădea în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată (taxa judiciară de timbru în suma de 50 RON, conform art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013; onorariu avocat în suma de 2.200 RON).

Prin sentința civilă nr. 4032/11.06.2021, Tribunalul București – secția a II – a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - SCAF.

La data de 26.07.2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub același număr de dosar x/2021

Prin încheierea din 22 octombrie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în verificarea de competență, conform art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., s-a declarat competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, față de dispozițiile art. 10 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la actul atacat, care este emis de autoritate publică centrală, iar reclamantul are domiciliul în București.

Totodată, a încuviințat, pentru toate părțile, proba cu înscrisurile aflate în dosarul Tribunalului București, instanță ce și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București – secția contencios administrativ și fiscal, înscrisuri deja administrate, fiind admisibile, pertinente și utile soluționării cauzei; a constatat încheiată cercetarea judecătorească și, fiind lămurită, a reținut cauza în pronunțare.

Prin sentința civilă nr. 2050 din 29 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (fost Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor) și Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 22 octombrie 2021 și sentinței civile nr. 2050 din 29 decembrie 2021, ambele pronunțate de instanța de fond, a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței și fie rejudecarea litigiului în fond și admiterea acțiunii, fie trimiterea cauzei spre soluționare instanței de fond competente.

În motivarea recursului, a arătat că este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., întrucât litigiul de față este legat de aplicarea dispozițiilor Legii nr. 341/2004, astfel că este competent să soluționeze cauza Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Astfel, din motivarea încheierii reiese că instanța de fond și-a întemeiat soluția exclusiv pe dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, omițând a avea în vedere prevederile derogatorii și exprese ale art. 26 din Legea nr. 341/2004, cu consecința judecării cauzei cu încălcarea competenței materiale deferită tribunalului prin legea specială.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a arătat recurentul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii sale de admitere și administrare a probei testimoniale, astfel că i-a fost încălcat dreptul la apărare, componentă a dreptului la un proces echitabil.

Fiind vorba despre o încălcare atât procedurală, cât și substanțială a garanției asigurării unui proces echitabil, a apreciat recurentul că se impune constatarea nulității sentinței.

A mai arătat recurentul că a solicitat anularea ordinului și pentru încălcarea principiului proporționalității, dar cererea sa nu a fost analizată de prima instanță, nefiind, astfel, complinită cerința legală ca instanța să soluționeze toate cererile cu care este învestită și să motiveze soluția dată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a arătat recurentul că niciunul dintre textele normative arătate prin ordin că ar constitui temeiul legal al emiterii acestui act administrativ nu stabilesc dreptul intimaților de a reglementa condițiile de călătorie gratuită a beneficiarilor Legii nr. 341/2004 în cazul exercitării dreptului la transportul urban gratuit cu mijloacele de transport în comun, între care se numără și metroul.

Concluziile primei instanțe se bazează pe propria interpretare a unor texte legale selectate spre a sprijini teza competenței de normare a celor doi pârâți în materia respectivă.

Acestea constituie cel puțin o completare a motivării în drept a ordinului, ceea ce este inadmisibil, întrucât analiza de legalitate trebuie efectuată în funcție strict de temeiurile de drept arătate în ordin, iar nu în funcție de altele inexistente în ordin.

A susținut recurentul că prima instanță a aplicat greșit normele de drept material stabilind limitele abilitării de a reglementa a celor doi intimați, prevăzute în art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 1412/2004, prin raportare la conținutul textului art. 5 lit. f) din Legea nr. 341/2004.

Recurentul a mai arătat că, din analiza art. 5 lit. f) din Legea nr. 341/2004 și art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 1412/2004 nu reiese că împuternicirea de a reglementa este acordată Secretarului de stat și MTI și cu privire la transportul cu metroul. Ipoteza menționării în sfera comună de reglementare a Secretariatului și MTI a transportului cu metroul sau, mai general, a transportului în comun urban lipsește din enumerarea prin care art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 1412/2014 atribuie competențe de reglementare de către cei doi pârâți a condițiilor de călătorie.

Prin urmare, nici Secretariatul, nici MTI nu are legitimarea de a emite reglementări în domeniul exercitării dreptului beneficiarilor Legii nr. 341/2004 de a călători gratuit cu metroul – ca mijloc de transport în comun urban.

Recurentul a arătat că singurul text invocat de ambii pârâți drept temei de drept al emiterii ordinului, respectiv art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 1412/2004, nu privește călătoria gratuită cu metroul ca mijloc de transport în comun urban, iar concluziile instanței de fond nu privesc aspectul esențial și unic pentru care a solicitat anularea ordinului, respectiv niciunul dintre textele normative arătate prin ordin că ar constitui temeiul legal al emiterii acestui act administrativ nu stabilesc dreptul pârâților-intimați de a reglementa condițiile de călătorie gratuită a beneficiarilor Legii nr. 341/2004 în cazul exercitării dreptului la transportul urban gratuit cu mijloacele de transport în comun.

Recurentul a concluzionat că prima instanță a aplicat greșit normele de drept material stabilind limitele abilității de a reglementa a celor doi intimați prevăzute de art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 1412/2004, prin raportare la conținutul textului art. 5 lit. f) din Legea nr. 341/2004.

A mai susținut recurentul că niciunul dintre cele două acte normative cu forță juridică superioară ordinului nu condiționează exercitarea dreptului de călătorie cu metroul de realizarea condițiilor pe care ordinul le adaugă la lege, creând obligații în sarcina beneficiarilor Legii nr. 341/2004, neprevăzute în această lege sau în H.G. nr. 1412/2004.

Se observă că de la Legea nr. 341/2004 până la ordin, condițiile de exercitare a dreptului de călătorie gratuită cu mijloace de transport în comun s-au agravat continuu pentru beneficiarii acestui drept: de la unica cerință a dovedirii calității de beneficiar al Legii nr. 341/2004, prin singurul document legal stabilit – certificatul de revoluționar, s-a trecut la adăugarea obligației prezentării și a legitimației de revoluționar, apoi și la obligația suplimentară a obținerii cartelei magnetice.

Prima instanță nu răspunde niciunei critici formulate pe acest aspect, ci le respinge în bloc printr-o motivare generală, axată pe definiția actului administrativ cu caracter individual.

A mai arătat recurentul că a considerat ca motiv de anulare a ordinului și lipsa de proporționalitate a măsurilor stabilind condițiile de exercitare a dreptului la transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun.

A apreciat că dreptul său la călătoria gratuită în mediul urban cu mijloacele de transport în comun, stabilit prin lege, este restricționat prin măsuri adoptate la nivelul 3 de legiferare, fără a exista vreunul dintre motivele care ar putea justifica asemenea restricționare.

A mai susținut recurentul că dreptul de călătorie gratuită cu mijloacele de transport în comun nu este limitat prin Legea nr. 341/2004 la un anumit număr de călătorii într-o anumită perioadă de timp, iar obligarea la parcurgerea unei proceduri birocratice și vexatoare pentru a putea exercita un drept legal prin obținerea unei cartele magnetice este în mod vădit neproporțională cu scopul acordării dreptului.

În ceea ce privește petitul subsidiar al cererii, recurentul a arătat că prima instanță a invocat texte din statutul societății Metrorex S.A. și nu se poate concepe ca o societate să emită reglementări cu caracter normativ, apte a pune în aplicare o lege. Astfel, argumentarea instanței de fond este nepertinentă, întrucât privește o situație legală fără legătură cu situația speței. Scopul de utilitate publică clamat de prima instanță ar trebui să fie asigurarea respectării legii, în conformitate cu scopul acesteia, iar nu cu cel al unei societăți comerciale.

Prin modul de a motiva, judecătorul fondului se raliază opiniei că mijloacele tehnice sunt cele care dictează modul de aplicare a legii, ceea ce semnifică o încălcare flagrantă a principiului legalității pe care orice judecător trebuie să-l respecte.

A mai arătat recurentul, în ceea ce privește art. 4.3-4.5 din Anexa la ordin, că se impun obligații în sarcina beneficiarilor dreptului de a călători gratuit cu metroul care, prin raportare la lipsa oricărei condiționări legale, la caracteristicile segmentului social căruia i se adresează și la relaționarea Secretariatului cu beneficiarii Legii nr. 341/2004, sunt vexatorii, abuzive, inutile și lipsite de proporționalitate.

Prima instanță nu analizează critica privind situația pierderii/deteriorării cartelei și nu se pronunță asupra ei. Totodată, nu analizează nici critica privind faptul că în anexa 1 criticată se prevede că pierderea, furtul, înstrăinarea sau deteriorarea cartelei atrag anularea ei și nu se mai eliberează alta, Metrorex fiind absolvită de orice obligație. Instanța de fond nu motivează motivele înlăturării acestei critici și se pronunță asupra ei în mod global, la pachet cu criticile privind și anexele 4-6, ceea ce constituie altă cauză de nulitate a sentinței.

A menționat recurentul că, pe de o parte, prima instanță susține că obligația obținerii de cartele magnetice derivă dintr-un act constitutiv al unei societăți comerciale, iar pe de altă parte recunoaște că exercitarea dreptului de călătorie gratuită cu mijloacele de transport în comun se exercită pe baza legitimației de revoluționar și a documentului de identitate. Această contradicție afectează în mod esențial sentința, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În concluzie, recurentul a solicitat respingerea recursului.

Intimatul-pârât Secretariatul de Stat a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității, în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurent pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6, 8 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. este nefondat.

Contrar susținerilor recurentului, natura juridică a dreptului litigios nu se circumscrie dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 341/2004, întrucât obiectul prezentei cauze nu este legat de aplicarea dispozițiilor legii antemenționate, care reglementează modalitățile de exercitare a recunoștinței față de eroii-martiri, persoanele care au avut un rol determinant pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989 și luptătorii participanți la acțiunile desfășurate pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989 și grija față de urmașii eroilor-martiri, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987.

Obiectul cauzei îl reprezintă anularea Ordinului Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 nr. 2131/151/2020 privind aprobarea Procedurii de emitere, utilizare și decontare a legitimațiilor de călătorie gratuită pentru transportul cu metroul al beneficiarilor Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni - august 1977 nr. 341/2004.

Astfel, având în vedere că în cauză este atacat un act emis în comun de două autorități centrale, autorități ce se încadrează, în accepțiunea Legii nr. 554/2004, în palierul teritorial al administrației publice centrale, competența în primă instanță de soluționare a cauzei este atrasă în favoarea Curții de Apel.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a arătat recurentul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii sale de admitere și administrare a probei testimoniale, astfel că i-a fost încălcat dreptul la apărare, componentă a dreptului la un proces echitabil. A apreciat că, fiind vorba despre o încălcare atât procedurală, cât și substanțială a garanției asigurării unui proces echitabil, se impune constatarea nulității sentinței.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte observă că judecătorul fondului a încuviințat, pentru toate părțile, proba cu înscrisurile aflate în dosarul Tribunalului București, instanță ce și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București – secția contencios administrativ și fiscal, înscrisuri deja administrate, apreciind că sunt admisibile, pertinente și utile soluționării cauzei; a constatat încheiată cercetarea judecătorească și, fiind lămurită, a reținut cauza în pronunțare.

Instanța de control judiciar constată că, procedând astfel, instanța de fond a apreciat implicit și în ceea ce privește proba testimonială solicitată de reclamant, chiar dacă formal nu a respins-o, în condițiile în care a reținut că este admisibilă, pertinentă și utilă soluționării cauzei doar proba cu înscrisuri. Totodată, proba solicitată nici nu era utilă soluționării cauzei, având în vedere faptul că, în prezenta speță, se verifică conformitatea actului contestat cu norma în baza căruia a fost dat, respectiv respectarea principiului ierarhiei actelor normative.

A mai arătat recurentul că a solicitat anularea ordinului și pentru încălcarea principiului proporționalității, dar cererea sa nu a fost analizată de prima instanță, nefiind, astfel, complinită cerința legală ca instanța să soluționeze toate cererile cu care este învestită și să motiveze soluția dată.

Totodată, a susținut că este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât prima instanță nu a analizat critica privind situația pierderii/deteriorării cartelei și nu s-a pronunțat asupra acesteia. De asemenea, nu a analizat nici susținerea privind faptul că în anexa 1 criticată se prevede că pierderea, furtul, înstrăinarea sau deteriorarea cartelei atrag anularea acesteia și nu se mai eliberează alta, Metrorex fiind absolvită de orice obligație. A apreciat recurentul că instanța de fond nu a arătat motivele înlăturării acestei critici, ci s-a pronunțat asupra acesteia în mod global, la pachet cu criticile privind și anexele 4-6, ceea ce constituie altă cauză de nulitate a sentinței.

A menționat recurentul că, pe de o parte, prima instanță a susținut că obligația obținerii cartelelor magnetice derivă dintr-un act constitutiv al unei societăți comerciale, iar pe de altă parte a recunoscut că exercitarea dreptului de călătorie gratuită cu mijloacele de transport în comun se exercită pe baza legitimației de revoluționar și a documentului de identitate.

În concluzie, a apreciat că această contradicție afectează în mod esențial sentința, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, din această perspectivă, critica formulată de recurent este neîntemeiată, deoarece hotărârea prin care instanța a soluționat cauza în fond răspunde argumentelor decisive care conduc la o soluție în acord cu considerentele, astfel încât să rezulte construcția logico-juridică care a stat la baza formării convingerii instanței.

Instanța de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea părții în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a unei părți nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească nu determină incidența motivului de casare în discuție, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanță a dreptului material.

Altfel spus, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau străine de natura cauzei.

Lecturând hotărârea recurată, instanța constată expunerea raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată; în plus, nu se poate reține cu privire la sentința recurată nici existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, nici contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, nici nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii, nici motivarea sumară și confuză care ar echivala cu o nemotivare.

Pe cale de consecință, pretinsa deficiență în motivare imputată de partea recurentă sentinței recurate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reținută ca fiind fondată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a susținut recurentul că niciunul dintre textele normative arătate prin ordin că ar constitui temeiul legal al emiterii acestui act administrativ nu stabilesc dreptul intimaților de a reglementa condițiile de călătorie gratuită a beneficiarilor Legii nr. 341/2004 în cazul exercitării dreptului la transportul urban gratuit cu mijloacele de transport în comun, între care se numără și metroul. În opinia sa, concluziile primei instanțe se bazează pe propria interpretare a unor texte legale selectate spre a sprijini teza competenței de normare a celor doi pârâți în materia respectivă, iar acestea constituie cel puțin o completare a motivării în drept a ordinului, ceea ce este inadmisibil, întrucât analiza de legalitate trebuie efectuată în funcție strict de temeiurile de drept arătate în ordin, iar nu în funcție de altele inexistente în ordin.

A apreciat recurentul că prima instanță a aplicat greșit normele de drept material stabilind limitele abilitării de a reglementa a celor doi intimați, prevăzute în art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 1412/2004, prin raportare la conținutul textului art. 5 lit. f) din Legea nr. 341/2004.

Analizând cadrul normativ aplicabil speței de față, instanța de control judiciar reține că susținerile recurentului sunt nefondate.

Astfel, în calitate de "Luptător pentru victoria Revoluției Românei din decembrie 1989 - rănit și reținut" reclamantul are dreptul prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 341/2004: " f) transportul urban gratuit cu mijloacele de transport în comun și, anual, 12 călătorii gratuite pe calea ferată, la clasa I, dus-întors, cu toate categoriile de trenuri de călători; anual - 12 călătorii gratuite dus-întors până în localitatea reședință de județ, cu mijloace de transport în comun, pentru persoanele care domiciliază în mediul rural. În limita celor 12 călătorii gratuite pot călători și membrii familiei titularului. De aceste gratuități beneficiază și însoțitorul pensionarilor, persoanelor cu grad de invaliditate, marelui mutilat sau al persoanei care, din motive medicale, are nevoie de însoțitor;"

Potrivit art. 37 alin. (1)-(6) din Hotărârea nr. 1412/2004 din 2 septembrie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004:

"(1) Beneficiarii Legii nr. 341/2004 au dreptul la transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun. Dreptul la transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun se exercită pe baza legitimației de revoluționar și a documentului de identitate.

(4) Au dreptul la transport gratuit, în limita călătoriilor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, în baza documentului de identitate, a biletului de călătorie gratuită și a copiei de pe legitimația de revoluționar a titularului biletelor, membrii de familie ai titularului și însoțitorul pensionarilor, persoanelor cu grad de invaliditate, al marelui mutilat sau al persoanei care, din motive medicale, are nevoie de însoțitor, cu condiția ca însoțitorul să fie major. (...)

(6) Procedura de emitere, utilizare și decontare a biletelor de călătorie gratuite pentru transportul pe calea ferată și pentru cele 12 călătorii gratuite, dus-întors, până în localitatea reședință de județ, cu mijloace de transport în comun, pentru persoanele care locuiesc în mediul rural, și cu transport interurban, pentru beneficiarii Legii nr. 341/2004, se stabilește prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului și al secretarului de stat al SSPR.

(7) Tipărirea și distribuirea documentelor de călătorie gratuită se stabilesc prin ordin al secretarului de stat al SSPR și se suportă din bugetul SSPR."

Astfel, analizând coroborat dispozițiile art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 1412/2004, art. 9 alin. (4) din H.G nr. 90/2020 și art. 1 alin. (1), art. 3, art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 563/2014, instanța de fond a concluzionat în mod corect că ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului și secretarul de stat al SSPR au competența de a emite un ordin comun privind Procedura de emitere, utilizare și decontare a biletelor de călătorie gratuite.

Recurentul a mai susținut că, din analiza art. 5 lit. f) din Legea nr. 341/2004 și art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 1412/2004 nu reiese că împuternicirea de a reglementa este acordată Secretarului de stat și MTI și cu privire la transportul cu metroul, întrucât ipoteza menționării în sfera comună de reglementare a Secretariatului și MTI a transportului cu metroul sau, mai general, a transportului în comun urban lipsește din enumerarea prin care art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 1412/2014 atribuie competențe de reglementare de către cei doi pârâți a condițiilor de călătorie. A concluzionat recurentul că nici Secretariatul, nici MTI nu are legitimarea de a emite reglementări în domeniul exercitării dreptului beneficiarilor Legii nr. 341/2004 de a călători gratuit cu metroul – ca mijloc de transport în comun urban.

În ceea ce privește competența intimaților-pârâți de a emite reglementări cu privire la transportul gratuit cu metroul, ca mijloc de transport în comun urban, în temeiul Legii nr. 341/2004, instanța de fond a analizat dacă "metroul" este inclus în noțiunea de "transport urban gratuit", prevăzută de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 341/2004.

Astfel, instanța de fond a prezentat pe larg dispozițiile legale avute în vedere pentru a concluziona că activitatea desfășurată de Metrorex este de interes public, strategic, se organizează și funcționează în subordinea Ministerului Transporturilor, transportul public de călători cu metroul este un serviciu public social, astfel că serviciile oferite de mijlocul de transport "metrou" se circumscriu noțiunii prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 341/2004, respectiv "transport urban cu mijloace de transport în comun".

Prin urmare, în temeiul art. 37 alin. (6) din Normele Metodologice din 2004 de aplicare a Legii nr. 341/2004 și având în vedere că transportul cu "metroul" este inclus în noțiunea de "transport urban", intimații Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 au competență legală de a reglementa procedura de emitere, utilizare și decontare a biletelor de călătorie cu metroul, prin ordin comun.

A mai susținut recurentul că niciunul dintre cele două acte normative cu forță juridică superioară ordinului nu condiționează exercitarea dreptului de călătorie cu metroul de realizarea condițiilor pe care ordinul le adaugă la lege, creând obligații în sarcina beneficiarilor Legii nr. 341/2004, neprevăzute în această lege sau în H.G. nr. 1412/2004.

A menționat recurentul că, de la Legea nr. 341/2004 până la ordin, condițiile de exercitare a dreptului de călătorie gratuită cu mijloace de transport în comun s-au agravat continuu pentru beneficiarii acestui drept: de la unica cerință a dovedirii calității de beneficiar al Legii nr. 341/2004, prin singurul document legal stabilit – certificatul de revoluționar, s-a trecut la adăugarea obligației prezentării și a legitimației de revoluționar, apoi și la obligația suplimentară a obținerii cartelei magnetice.

A susținut recurentul că prima instanță nu răspunde niciunei critici formulate pe acest aspect, ci le respinge în bloc printr-o motivare generală, axată pe definiția actului administrativ cu caracter individual.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de control judiciar observă că instanța de fond a răspuns pe larg criticilor reclamantului.

Referitor la criticile reclamantului că ordinul atacat adaugă la legea în aplicarea căruia este dat și condiționează drepturile prevăzute de lege de îndeplinirea unor condiții suplimentare, instanța de fond a apreciat că sunt neîntemeiate, reținând că Ordinul nr. 2131/151/2020 din data de 11.12.2020 a fost emis de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist în România în perioada 1945-1989, în regim de putere publică, pentru aplicarea în concret a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 341/2004, având, astfel, caracterul unui act administrativ.

Totodată, cu privire la criticile referitoare la dispozițiile cuprinzând obligații ce ar trebui îndeplinite de beneficiarii Legii nr. 341/2004, suplimentar celor prevăzute de această lege, pentru a accede la dreptul de călătorie gratuită cu metroul, respectiv: art. 2, art. 4 pct. 3 - 5, Anexa nr. 1 modelul legitimației de călătorie) și Anexele nr. 4 - 6 la Procedura cuprinsă în Anexa la Ordin (modelul legitimației de revoluționar), Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat dispozițiile criticate, precum și susținerile reclamantului.

În ceea ce privește aceste aspecte, au fost analizate dispozițiile art. 6 alin. (2) pct. 1 și 4 din H.G. nr. 482/1999 privind înființarea Societății Comerciale de Transport cu Metroul București "Metrorex" - S.A, concluzionându-se în mod corect că acestea nu lipsesc de substanță drepturile la care se referă, întrucât legiuitorul este în drept să dispună cu privire la conținutul, limitele și condițiile de acordare a legitimațiilor de călătorie cu metroul. Totodată, accesul în stațiile de metrou este permis numai cu cartelă magnetică, iar accesul în stațiile de metrou doar pe baza legitimației de revoluționar nu este posibil din punct de vedere tehnic, deoarece sistemul de control al accesului în metrou este unul de tip "închis", fiind permis numai cu cartelă magnetică.

Totodată, a reținut instanța de fond că prin obținerea cartelei de metrou se asigură accesul pentru a folosi acest mijloc de transport și nu se încalcă dreptul reclamantului de a călători, iar măsura legislativă a fost destinată unui scop de utilitate publică.

Prin urmare, instanța de fond a răspuns criticilor recurentului și a avut în vedere și susținerile sale în sensul că obligarea la parcurgerea unei proceduri birocratice și vexatoare pentru a putea exercita un drept legal prin obținerea unei cartele magnetice este în mod vădit neproporțională cu scopul acordării dreptului.

În ceea ce privește susținerile referitoare la durata cartelei de metrou, se reține că societatea Metrorex funcționează pe baza abonamentelor, care sunt de la 72 de ore până la abonament pe o durată de un an de zile, astfel că nu se poate stabili o altă durată de timp pentru a se elibera cartela de metrou pentru beneficiarii Legii nr. 341/2004, din moment ce abonamentul cu durata cea mai mare este de un an de zile.

Totodată, potrivit art. 37 alin. (1) din Hotărârea nr. 1412/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004: "Dreptul la transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun se exercită pe baza legitimației de revoluționar și a documentului de identitate."

Prin urmare, prezentarea legitimației/certificatului de revoluționar pentru primirea cartelei magnetice este necesară pentru a se putea constata și dovedi calitatea solicitantului de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 341/2004 a recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, pentru revolta anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 nr. 341/2004.

Cu privire la criticile referitoare la predarea cartelelor margnetice numai la sediul Secretariatului, Înalta Curte reține că prin sentința civilă nr. 4644/06.10.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București – secția a Ii-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea reclamantului A., obligând pârâtul Secretariatul de Stat să-i remită/predea acestuia, prin serviciul de poștă/curierat, până la data de 01 ianuarie a fiecărui an, documentele de călătorie - CFR și Metrorex la care acesta este îndreptățit în baza prevederilor art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 341/2004, republicată.

Concluzionând, instanța de control judiciar constată că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a sentinței de fond, aceasta fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente în materie, motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurent fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 22 octombrie 2021 și împotriva sentinței civile nr. 2050 din 29 decembrie 2021, ambele pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 22 octombrie 2021 și împotriva sentinței civile nr. 2050 din 29 decembrie 2021, ambele pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 martie 2024.