ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1571/2024

Repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

Obligarea pârâților la despăgubiri constând în plata către reclamanți a unor sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensia reclamantului, cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10 % din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reținere din pensia reclamantului și până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflației (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004);

Obligarea pârâților la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri din pensia fiecărui reclamant și până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 3 alin. (2)-(4) din O.G. nr. 13/2011);

Obligarea pârâților să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensia reclamantului a contribuțiilor sociale de sănătate, de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunțării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004);

În temeiul art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021, privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, din data dé 17.12.2021, publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021, respectiv neconstituționalitatea acelor prevederi din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-au introdus contribuțiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie (art. XXIV, pct. 11-14, 16-20), respectiv art. XXV din aceeași Ordonanță, prevederile fiind neconstituționale în raport de dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) și (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) și (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147.al. 4 din Constituția României.

Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată (art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.). Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 109 din 14.03.2023, Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: "Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa de Pensii Timiș pentru petitul principal, ca neîntemeiată și o admite pentru petitele secundare, privitoare la acordarea dobânzii legale și a inflației. Admite excepția lipsei parțiale de obiect a acțiunii, formulate în contradictoriu cu Casa de Pensii Timiș, în ceea ce privește despăgubirile principale, respectiv sumele reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul de 10% din partea care depășește suma lunară de 4000 RON și o respinge ca atare. Admite în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, Obligă pârâtul la plata către reclamant a dobânzilor legale penalizatoare și a sumelor cuvenite cu titlul de inflație, aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul de 10% din partea care depășește suma lunară de 4000 RON, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului. Respinge petitul privind obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensie. Respinge cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată." Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 109 din 14.03.2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, au exercitat calea de atac a recursului ambele autorități publice pârâte, respectiv Guvernul României și Casa Județeană de Pensii Casaș-Severin. Prin cererea sa de recurs, întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Guvernul României a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și modificarea în parte a acesteia în sensul respingerii, ca inadmisibil, a capătului de cerere privind obligarea Guvernului României la plata către reclamant a dobânzilor legale penalizatoare și a sumelor cuvenite cu titlu de inflație, aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate cu bază lunară de calcul de 10% din partea care depășește suma lunară de 4000 RON, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului. În motivarea recursului, susține recurentul – pârât că, în mod eronat instanța de fond a dispus în sarcina Guvernului României obligația de a plăti către reclamant dobânzile legale penalizatoare și a sumele cuvenite cu titlul de inflație, aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul de 10% din partea care depășește suma lunară de 4000 RON, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului, întrucât în opinia noastră se relevă lipsa capacității juridice civile a Guvernului României. Guvernul României nu are capacitate juridică civilă și nici calitate procesuală pasivă, astfel că poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, fiind vorba de o capacitate juridică specială de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale ale art. 102 și 108 și pe cele ale actului normativ de organizare și funcționare a Guvernului. În acest context, potrivit prevederilor constituționale și celor ale O.U.G. nr. 57/2019, raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative, care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, raporturile de drept administrativ fiind unele de subordonare ierarhică, ce se supun principiilor proprii dreptului administrativ și jurisdicției speciale administrative. Arată că susținerile sale privind lipsa capacității civile a Guvernului sunt confirmate de dispozițiile art. 187 și următoarele din Legea nr. 287/2009, fiind reținute și de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în decizia nr. 363 din 4 februarie 2014, prin care s-a reținut că potrivit Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, instituția pârâtului este reglementată ca o autoritate publică, organ cu caracter colegial, lipsit de personalitate juridică și capacitate juridică civilă, însă lipsa personalității juridice și a capacității juridice civile, nu exclude existența capacității juridice administrative, care este o capacitate juridică cu caracter special și limitat, caracteristică autorității publice, în derularea unor raporturi juridice specifice, cum ar fi cele de drept administrativ. Arată că, deși dispozițiile Legii nr. 90/2001 au fost abrogate prin art. 597 din O.U.G. nr. 57/2019, argumentele instanței supreme își păstrează valabilitatea, întrucât prevederile art. 39 din lege, la care se face referire în motivarea Deciziei nr. 363 din 4 februarie 2014, au fost preluate fără modificări de art. 54 din Codul administrativ. Mai arată că nu are atribuții de a calcula și reține din pensii contribuția de asigurări sociale de sănătate și nici nu poate fi obligat să plătească despăgubiri, întrucât sumele au fost calculate și reținute de către casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale, respectiv entitățile care plătesc venituri din pensii. Precizează că la data de 17 februarie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 138, O.U.G. nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, adoptată în considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022. Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023 actul normativ: "(1) Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate." De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1), din aceeași ordonanță: "Restituirea sumelor prevăzute la art. 1 se face, din oficiu, de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum și de către casele de pensii sectoriale și de către entitățile care plătesc venituri din pensii". În ceea ce privește obiectul cererii și interesul de a acționa, arată că prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022 și a reglementat în sensul solicitat de părțile reclamante, împrejurare față de care, cererea pendinte este rămasă fără obiect. Susține că prin O.U.G. nr. 4/2023 a fost stabilită competența caselor teritoriale de pensii, a caselor de pensii sectoriale, precum și a entităților care plătesc venituri din pensii, de a restitui sumele reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cât și sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri. Prin urmare, din moment ce competența restituirii sumelor reținute (obligația principală) este dată prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii și/sau entităților care plătesc venituri din pensii, Guvernul României nu are atribuții și nu poate fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație. În măsura în care instanța de judecată va aprecia că obligația este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflație, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, potrivit cărora, dobânda penalizatoare este "dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență (...)", rezultă în mod clar faptul că debitorului obligației bănești - principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente, pe cale de consecința. In concluzie, solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii, ca inadmisibil, a capătului de cerere privind obligarea Guvernul României la plata către reclamant a dobânzilor legale penalizatoare și a sumelor cuvenite cu titlul de inflație, aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul de 10% din partea care depășește suma lunară de 4000 RON, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului. În cadrul cererii sale de recurs, recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, invocând generic dispozițiile art. 483-494 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Susține într-o primă critică faptul că instanța de fond – Curtea de Apel Timișoara – nu a fost competentă, ca instanță de fond să judece această cauză, cu atât mai mult cu cât reclamantul a mai înregistrat în data de 28.12.2022 și pe rolul Tribunalului Caraș Severin încă un dosar cu același obiect, chiar identic, respectiv dosarul nr. x/2022 a cărei soluție a fost pronunțată în data de 15.04.2023. Invocă dispozițiile art. 96 pct. 1 din C. proc. civ., dar și art. 2 alin. (2), art. 155 alin. (1) lit. a) 1 și art. 168 alin. (7) 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, dar și Ordinul nr. 1612/2018 care aprobă Nomenclatorul obligațiilor fiscale. Deopotrivă, mai susține că reclamantul avea obligația să se adreseze și să conteste creanța pe cale administrativă, apoi ulterior trebuia să formuleze acțiune la Tribunalul Caraș-Severin la secția de contencios administrativ. Critică sentința în sensul că instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantului, însă fără să țină cont de faptul că prezenta acțiune nu are vreun cadru legal care să reglementeze obiectul acțiunii, invocând astfel dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României. Mai critică sentința și raportat la faptul că, deși în proces calitate de pârâta are Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, în dispozitivul sentinței recurate instanța face vorbire despre Casa de Pensii Timiș, susținând deopotrivă și că, raportat la soluția de admitere în parte a acțiunii și de obligare a pârâtului Guvernul României la plata către reclamantă a dobânzilor legale penalizatoare și a sumelor cuvenite cu titlu de inflație, acțiunea nu-i este opozabilă, atâta timp cât Casa de Pensii Timiș nici nu a avut calitatea de parte în proces. Deopotrivă, recurenta – pârâtă Casa Județeană de Pensii Caraș – Severin critică hotărârea recurată sub aspectul soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, invocând dispozițiile art. 153 alin. (1) lit. f) 2 și art. 155 alinet 1 lit. a) 1 din Codul fiscal, așa cum au fost introduse prin pct. 11 și 13 al art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021, art. XXIV pct. 18, art. XXIV pct. 19, art. XXV alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 130/2021, dar și dispozițiile art. 220 din Legea nr. 95/2006, susținând că aceasta nu are calitate procesuală pasivă deoarece Casa Națională de Pensii Publice, respectiv Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin nu dețin sumele rezultate din contribuții de asigurări sociale de sănătate. Față de aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar după rejudecarea cauzei, să se admită excepția lipsei calității procesuale pasive a autorității, cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamantul A.. Apărările formulate în recurs Doar recurenta – pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin a formulat întâmpinare la recursul promovat de pârâtul Guvernul României, solicitând respingerea acestuia, ca fiind netemeinic și nelegal și reluând o parte din criticile formulate în cadrul recursului său. Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 08 iunie 2023, s-a fixat primul termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 19.03.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când Înalta Curte, luând act de solicitarea celor doi recurenți – pârâți, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat declară dezbaterile închise și a reținut dosarul în pronunțare asupra recursurilor ce fac obiectul prezentei judecăți. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs și a dispozițiilor legale incidente litigiului dedus judecății, Înalta Curte constată că recursurile promovate de pârâții Guvernul României și Casa Județeană de Pensii Caraș Severin sunt nefondate, motiv pentru care vor fi respinse, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare. În cauză, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Județeană de Pensii Caraș Severin: repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, respectiv obligarea pârâților la despăgubiri constând în plata către reclamant a unor sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensia reclamantului, rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10 % din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând, cu primă reținere din pensia reclamantului, și până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflației (art. 9, alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004), dar și la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri din pensia fiecărui reclamant și până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 3 alin. (2)-(4) din O.G. nr. 13/2011) și la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensia reclamantului a contribuțiilor sociale de sănătate, de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunțării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004). Cererea reclamantului a fost însoțită de solicitarea sesizării Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-au introdus contribuțiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie (art. XXIV, pct. 11 -14,16-20), respectiv ale art. XXV din ordonanță, cu privire la momentul intrării în vigoare a măsurilor adoptate prin art. XXIV al O.U.G. nr. 130/2021, prevederile fiind neconstituționale în raport de dispozițiile art. 1, alin. (3) și (5); art. 16 alin. (1); art. 44, alin. (1) și (2); art. 56, alin. (2); art. 61, alin. (1); art. 115, alin. (4) și (6); art. 124, alin. (3); art. 139, alin. (1); art. 147, alin. (4) din Constituția României, în cuprinsul acesteia fiind dezvoltate motivele care să conducă la admiterea în principiu, dar și pe fond a cererii. Prin sentința recurată, Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa de Pensii Timiș (parte în proces fiind Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin) pentru petitul principal, ca neîntemeiată, admițând-o pentru petitele secundare, privitoare la acordarea dobânzii legale și a inflației. Deopotrivă, a admis excepția lipsei parțiale de obiect a acțiunii, formulate în contradictoriu cu Casa de Pensii Timiș, în ceea ce privește despăgubirile principale, respectiv sumele reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul de 10% din partea care depășește suma lunară de 4000 RON, respingând, ca atare acest capăt de cerere promovat în contradictoriu cu această pârâtă. Totodată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, obligând acest pârât la plata către reclamant a dobânzilor legale penalizatoare și a sumelor cuvenite cu titlul de inflație, aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul de 10% din partea care depășește suma lunară de 4000 RON, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului, respingând petitul privind obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensie, dar și cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Împotriva hotărârii instanței de fond au formulat recursuri pârâții Guvernul României și Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin. Având în vedere în esență similaritatea criticilor formulate prin cererile de recurs, Înalta Curte urmează a le analiza global, punctând elementele de diferențiere dintre cele două cereri de recurs. În cauză, intimatul - reclamant A. s-a considerat vătămat în drepturile și interesele sale legitime prin modificările legislative aduse de O.U.G. nr. 130/2021, publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021, respectiv pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, cu afectarea majoră a pensiei de serviciu, sens în care a formulat o acțiune în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."; totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.]. Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie. Punctual, reține Înalta Curte că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a 1 ) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157 3 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157 3 și alin. (7) 1 Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale. În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate; or, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență. Drept urmare, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reținute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituționale. Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023,,(1) Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferențele de impozit pe venit se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se rețin la data efectuării plății sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc și se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023". Consecutiv adoptării O.U.G. nr. 4/2023, prima instanță, văzând opțiunea legiuitorului, s-a învestit pe fond doar cu pretențiile formulate în cauză de intimatul-reclamant privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor reținute din pensie conform O.U.G. nr. 130/2021 și dobânda legală aferentă lor, solicitate cu titlul de despăgubiri. Art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". Însă, constatând că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede și actualizarea sumelor restituite cu rata inflației și nici plata dobânzii legale aferente, a admis în parte cererea formulată, obligând pârâtul Guvernul României la plata acestor sume. În recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici care pot fi rezumate ca referindu-se la (vor fi enumerate în ordinea în care vor fi ulterior analizate): a) greșita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva nedispunerii unei soluții de anulare a unui act administrativ emis în baza ordonanței de urgență a guvernului declarată neconstituțională; b) lipsa capacității juridice civile; c) lipsa atribuțiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii; d) rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes. În ceea ce privește pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă. Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului. Cum pretențiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător. În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate. Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României vizând lipsa atribuțiilor legale de plată a pretențiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect calitatea acestei autorități de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate. În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensia reclamantului sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală. Contrar acestor susțineri și în acord cu considerentele primei instanțe, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". Cerere de chemare în judecată formulată de reclamantul A. este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul. Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, nu instituie răspunderea patrimonială a acestei entități în condițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 pentru despăgubirile pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională și nu exonerează Guvernul României de la plata acestora. Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant și casa sectorială de pensii, în raport de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ. Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională. Înalta Curte mai reține că pretențiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație. Astfel fiind, obligația de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflației și, pe de altă parte, în lipsirea reclamantului de folosința sumei solicitate (dobânda legală), aparținând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantului, printr-un act normativ neconstituțional, a obligației de plată a unei contribuții. În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentului-pârât Guversnul României, în sensul că persoana care a reținut și care, ulterior, a fost obligată prin O.U.G. nr. 4/2023 la restituirea respectivelor sume, reținute din pensiile intimatului, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, este persoana de la care pot fi cerute despăgubirile solicitate în speță. În acest sens, Înalta Curte are în vedere că acțiunea de față are ca obiect, în condițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul. Prin urmare, instanța de fond a reținut în mod corect că, pentru petitele secundare privitoare la acordarea dobânzii legale și a inflației, Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin (eronat menționat Casa de Pensii Timiș) nu are calitate procesuală pasivă, această calitate procesuală fiind deținută doar de pârâtul Guvernul României, în condițiile în care casa județeană de pensii, prin reținerile efectuate din pensia intimatului - reclamant, a procedat doar la aplicarea O.U.G. nr. 130/2021, act emis de către Guvernul României, în calitatea sa de legiuitor delegat. Așadar, urmând aceleași coordonate de respectarea a actelor normative intrate în vigoare, la momentul emiterii și publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 4/2023, Casa Județeană de Pensii a procedat la restituirea etapizată a sumelor anterior reținute din drepturile de pensie ale intimatului – reclamant, astfel că nu i se poate reține vreo culpă acestei autorități, pentru a putea fi obligată la plata dobânzii legale și la actualizarea sumelor cu indicele de inflație. În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale. Înalta Curte subliniază așadar că, raportat la obiectul pe care îl pot avea acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului, definit la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă revine în mod exclusiv Guvernului atunci când se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța (de urgență) declarată neconstituțională, astfel de acțiuni fiind admisibile potrivit legii când vizează plata unor despăgubiri. Pe lângă Guvern, ca emitent al actului vătămător, ar mai putea sta în judecată în contenciosul administrativ emitenții actelor administrative emise în baza ordonanței, a căror anulare s-ar cere, sau autoritățile publice în privința cărora s-ar solicita să fie obligate la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative, ceea ce nu este cazul în speță, dreptul de pensie originar aparținând domeniului asigurărilor sociale. De asemenea, Înalta Curte subliniază că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituționale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, text potrivit căruia "Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.". Ca regulă generală, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 definește contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim". În acest context, art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acțiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând "(i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, (ii) anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, (iii) obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative." (alin. (5). Se observă că dintre acțiunile enumerate de textul legal anterior menționat, doar acelea referitoare la (ii) anularea actelor administrative ori (iii) obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative se circumscriu definiției de la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004. În schimb, acțiunea în (i) acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deși în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretențiile bănești prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic și asimilat. Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acțiunea în discuție, privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului, are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât și specificul unei reglementări speciale, ceea ce implică o aplicare/interpretare a sa strictă, limitativă. Prin urmare, pretențiile rămase în litigiu, la acest moment procesual, vizează despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 privind dobânda legală și actualizarea sumelor restituite cu indicele de inflație, iar, în raport cu acestea, casele județene de pensii nu au calitate procesuală pasivă, în condițiile în care răspunderea pentru despăgubirile solicitate, ce le-au fost cauzate intimatelor-reclamante prin adoptarea O.U.G. nr. 130/2021, declarată ulterior neconstituțională, aparținea emitentului, în speță Guvernului României. Așadar, sunt nefondate și susținerile recurentului-pârât Guvernul României referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive. Astfel, Înalta Curte constată că una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii în justiție este calitatea procesuală, ce presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății – calitate procesuală activă, și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în baza aceluiași raport juridic – calitate procesuală pasivă, instanța fiind obligată să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raport de drept material dedus judecății. Astfel, conform art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond. În speță, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, astfel că acesta din urmă justifică o calitate procesuală pasivă în proces, în condițiile în care este emitentul actului vătămător, respectiv a ordonanței de urgență declarate neconstituționale. De asemenea, nu poate fi primită nici critica potrivit căreia prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect și nu mai există interesul intimatelor-reclamante de a acționa, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute, nu și repararea prejudiciului cauzat prin reținerea sumelor de bani din drepturile de pensie ale intimatului, în baza O.U.G. nr. 130/2021, declarată neconstituțională. Astfel, se constată că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, care prevede că sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024 și că restituirea sumelor se face, din oficiu, de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum și de către casele de pensii sectoriale și de către entitățile care plătesc venituri din pensii, casele de pensii au demarat procedura de restituire, conform acestei odonanțe. Văzând opțiunea legiuitorului prin instituirea O.U.G. nr. 4/2023, cu interpretarea judicioasă a O.U.G. nr. 4/2023, în mod corect prima instanță a admis excepția lipsei parțiale de obiect a acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, adică doar în ceea ce privește despăgubirile principale, respectiv sumele reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul de 10% din partea care depășește suma lunară de 4000 RON și, reținând că cererea de chemare în judecată vizează și alte două petite, respectiv plata dobânzii legale penalizatoare, precum și actualizarea sumelor de restituit cu rata inflației, a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamantă a dobânzilor legale penalizatoare și a sumelor cuvenite cu titlul de inflație, aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul de 10% din partea care depășește suma lunară de 4000 RON, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului, raportat la art. 1531 alin. (1) și (2), respectiv 1353 C. civ. Cât privește criticile recurentei – pârâte Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin în sensul că instanța de fond " Curtea de Apel Timișoara nu a fost competentă, ca instanță de fond să judece această cauză, cu atât mai mult cu cât reclamantul a mai înregistrat în data de 28.12.2022 și pe rolul Tribunalului Caraș Severin încă un dosar cu același obiect, chiar identic, respectiv dosarul nr. x/2022 a cărei soluție a fost pronunțată în data de 15.04.2023.", Înalta Curte nu le poate reține în considerarea faptului că pentru a se putea reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 Cod procedură, în care se încadrează critica referitoare la necompetența instanței ce a pronunțat hotărârea recurată, trebuie îndeplinită o condiție procedurală, respectiv aceea ca încălcarea competenței altei instanțe să fi fost invocată în condițiile legii, respectiv prin raportare la prevederile 130 alin. (2) și art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. Astfel, competența materială trebuie invocată la primul termen de judecată la care pățrile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii. Cum în fața Curții de Apel Timișoara nu a fost invocată nici de către părți și nici de instanță din oficiu necompetența materială, în condițiile legii, respectiv cu respectarea termenului prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., o astfel de neregularitate nu poate fi invocată și analizată direct în recurs. Nici critica ce vizează existența unui dosar identic (fără fi invocată pe cale de excepție nici litispendența ori autoritatea de lucru judecat), nu poate fi reținută, în considerarea faptului că această apărare nu a făcut obiectul învestirii instanței de fond iar examinarea sa direct în recurs reprezintă un demers inadmisibil, față de obiectul căii de atac, care, potrivit art. 483 C. proc. civ., este limitat la analizarea legalității hotărârii de fond, în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de argumentele și apărările formulate de părți în faza procesuală a fondului. Ca atare, Înalta Curte nu va analiza aceste critici de nelegalitate ale pârâtei Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, ce reprezintă apărări noi, inadmisibile în recurs în raport de dispozițiile art. 478, coroborate cu cele ale art. 494 C. proc. civ. În ceea ce privește critica conform căreia " deși în proces pârâtă a fost Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, în dispozitivul sentinței civile nr. 109/14.03.2023 instanța de fond Curtea de Apel Timișoara face vorbire despre Casa de Pensii Timiș", Înalta Curte constată că aceasta poate face obiectul analizei instanței competente doar pe calea specială reglementată prin dispozițiile art. 442 C. proc. civ. În consecință, față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge recursurile formulate de pârâții Guvernul României și Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, ca nefondate, criticile formulate de aceștia nefiind apte să conducă la reformarea hotărârii atacate. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile formulate de pârâții Guvernul României și Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, ca nefondate, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate.