ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1418/2024

Ședința publică din data de 13 martie 2024

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin încheierea din 08 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2019.1, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. pen., formulată de petentul A..

1.2. Prin decizia nr. 2096 din 26 aprilie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 8 martie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.1, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 2096 din 26 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.1, a formulat contestație în anulare A., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 8 mai 2023, sub nr. x/2023.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1), (2) și (3) din C. proc. civ., în motivare contestatorul susținând că a fost săvârșită o infracțiune de denegare de dreptate, întrucât autoritatea judecătorească a refuzat să judece acțiunile privind atragerea răspunderii juridice a Statului Român în cazul infracțiunilor contra persoanei, prin respingerea sistematică a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 135 alin. (1) și art. 397 C. pen. și art. 17 alin. (5) din Legea nr. 35/1997.

A mai susținut contestatorul că cererile pe care le-a formulat sunt depuse la instanțele judecătorești din două motive, respectiv aceasta este calea procedurală cunoscută de partea vătămată, iar Statul Român tergiversează adoptarea legii răspunderii juridice a autorității publice pentru fapte de încălcare gravă a Constituției României și a ordinii publice de drept.

Consideră contestatorul că puterea judecătorească își asumă rolul de judecător într-o cauză în care este parte responsabilă și stabilește taxe judiciare de timbru pentru o cerere care nu-i este adresată, în mod abuziv și netemeinic, încălcând principiul de drept nemo judex in causa sua, precum și legea națională care taxează numai cererile adresate instanțelor judecătorești.

Intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra contestației în anulare

Analizând contestația în anulare formulată de contestatorul A., Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Contestatorul A. și-a întemeiat calea extraordinară de atac formulată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) – (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

(3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.".

Așadar, pentru a fi incident unul dintre cazurile de contestație în anulare prevăzut de art. 503 din C. proc. civ., este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația să aibă caracter definitiv ori să fie pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce una sau mai multe din următoarele situații:

- nelegala citare a părții la termenul la care s-a judecat cauza în care s-a pronunțat hotărârea atacată, dublată de neprezentarea sa la termen;

- pronunțarea hotărârii de către o instanță necompetentă absolut sau nealcătuită legal, sub condiția ca partea să fi invocat excepțiile corespunzătoare cu privire la aceste împrejurări, iar instanța de recurs să nu se fi pronunțat asupra lor;

- existența unor erori materiale, săvârșite de instanța de control judiciar, care au influențat soluția astfel pronunțată. Înalta Curte reține că, în definirea cazului de contestație în anulare privitor la existența unor erori materiale, textul de lege are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor;

- omisiunea de cercetare a unui motiv de casare invocat în termen legal;

- instanța să nu se fi pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Înalta Curte constată că, raportat la motivele expuse în susținerea prezentei căi de atac, contestația în anulare promovată de contestatorul A. nu se înscrie în niciunul dintre cazurile prevăzute de textul de lege citat anterior. Singura condiție de admisibilitate îndeplinită în speță este aceea a atacării unei hotărâri definitive, pronunțate de instanța de recurs, însă argumentația contestației în anulare nu cuprinde motive referitoare la nelegala citare a contestatorului ori la necompetența absolută/greșita alcătuire a instanței de judecată sau la existența unor erori materiale în judecata recursului ori la omisiunea analizării unuia dintre motivele de casare sau recursurile deduse judecății.

Înalta Curte constată că, din motivarea contestației în anulare, ce se prezintă într-o formă neclară și nestructurată juridic, se desprinde doar ideea nemulțumirii contestatorului față de soluția pronunțată de instanța de recurs prin decizia nr. 2096 din 26 aprilie 2023, acesta apreciind, în esență, că s-a săvârșit o denegare de dreptate prin refuzul pretins nejustificat al instanțelor de judecată de a dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate pe care le-a invocat.

Or, potrivit normelor de procedură civilă, contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară pentru orice aspect invocat de partea care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Legiuitorul nu a intenționat așadar ca, pe calea contestației în anulare, să se deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Este de observat și că motivul invocat de contestator cu privire la stabilirea nelegală a unor taxe judiciare de timbru, pe lângă faptul că nu se încadrează în cazurile legale de contestație în anulare, este și străin de conținutul și regulile de procedură în temeiul cărora s-a soluționat dosarul nr. x/2019.1, câtă vreme, astfel cum rezultă și din practicaua deciziei nr. 2096/2023, recursul declarat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale este scutit de plata taxei judiciare de timbru, o astfel de obligație nefiind pusă în sarcina contestatorului, recurent în dosarul nr. x/2019.1.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 503 alin. (1), (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 508 din același Cod, va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2096 din 26 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.1, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.