ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 789/2024

Ședința publică din data de 29 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 163/PI din 18 iunie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 599 alin. (1) raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de petentul condamnat A. cu privire la sentința penală nr. 18/PI din 22.01.2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2023, definitivă prin decizia penală nr. 100/A din 26.03.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, la 16.05.2024, a fost înregistrată pe rolul instanței, sub nr. x/2024, contestația la executare formulată de condamnatul A.. Prin motivele formulate în susținerea cererii, petentul a arătat că, prin sentința penală nr. 18/PI/22.01.2024 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. x/2023, definitivă prin respingerea apelului prin decizia nr. 100/A din 26.03.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost recunoscute sentința penală nr. B.243/2022/2 a Judecătoriei Mosonmagyarovar din 11.11.2022 și procesul-verbal nr. x Szv. 229/2023/6 al Tribunalului Szekesfehervar în ceea ce îl privește, astfel că s-a dispus executarea de către el într-un penitenciar din România a restului de 679 de zile închisoare, fiind emis mandatul de executare nr. x din 27.03.2024.

Contestatorul a apreciat că există o împiedicare la executarea pedepsei închisorii de 820 de zile aplicate prin sentința penală nr. 18/PI/22.01.2024, definitivă, prin raportare la art. 2 alin. (1) din Decretul Guvernamental nr. 148/2023 privind detenția de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

În acest sens, s-a arătat că, în art. 2 alin. (1) din Decretul Guvernamental nr. 148/2023 privind detenția de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de migranți, emis de autoritățile maghiare, se menționează expres că "perioada rămasă din pedeapsa cu închisoarea aplicată persoanei condamnate, după eliberarea acesteia din penitenciar se transformă într-o perioadă de detenție de reintegrare, dacă comandantul național al penitenciarelor stabilește îndeplinirea condițiilor prevăzute la articolul 1 aliniatul 1".

Contestatorul a considerat că față de el a operat această transformare din detenția cu încarcerare într-o detenție de reintegrare, potrivit înscrisului denumit "Dovadă cu privire la șederea legală în afara unui institut penitenciar" pe care l-a anexat la dosar și care nu a fost depus în dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Timișoara, în cadrul căruia s-a dispus recunoașterea hotărârii maghiare.

Astfel, contestatorul a arătat că, printr-un act administrativ, emis de comandantul penitenciarelor, în temeiul art. 2 alin. (1) din Decretul Guvernamental nr. 148/2023 privind detenția de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, emis de autoritățile maghiare, perioada rămasă din pedeapsa cu închisoarea care i-a fost aplicată, după eliberarea sa din penitenciar se transformă într-o perioadă de detenție de reintegrare, aspect care nu a fost luat în considerare de instanță în procesul de recunoaștere a hotărârii de condamnare.

A mai arătat contestatorul că a fost eliberat din penitenciar și obligat ca până la 30.04.2023 să părăsească teritoriul Ungariei. Pedeapsa aplicată de fapt nu a fost întreruptă, ci s-a transformat în această detenție de reintegrare similară cu instituția liberării condiționate din executarea unei pedepse cu închisoarea. A susținut că a fost exonerat de executarea restului de pedeapsă, doar că acesta s-a transformat dintr-o pedeapsă cu închisoare în regim de încarcerare, într-o pedeapsă cu închisoare, dar a fost deja pus în libertate de către autoritățile maghiare, în baza decretului antemenționat.

De asemenea, contestatorul a învederat că numitul B. (menționat în sentința nr. 18/2024 de recunoaștere a hotărârii maghiare), împreună cu care a comis fapta a cărei pedeapsă o execută în detenție, fiind condamnați amândoi prin aceeași sentință penală nr. B.243/2022/2 a Judecătoriei Mosonmagyarovar din 11.11.2022 și procesul-verbal nr. x Szv. 229/2023/6 al Tribunalului Szekesfehervar la aceeași pedeapsă de 2 ani și 3 luni - este în momentul de față în stare de libertate, la domiciliul său în România.

Pentru toate aceste motive, contestatorul a considerat că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen.., existând o împiedicare la executarea restului din pedeapsa închisorii de 820 de zile aplicate prin sentința penală nr. 18/PT722.01.2024 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. x/2023, definitivă, prin care s-a recunoscut sentința penală nr. B.243/2022/2 a Judecătoriei Mosonmagyarovar din 11.11.2022, procesul-verbal nr. x Szv. 229/2023/6 al Tribunalului Szekesfehervar, prin raportare la art. 2 alin. (1) din Decretul Guvernamental nr. 148/2023 privind detenția de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, astfel că a solicitat admiterea contestației și punerea sa în libertate de îndată.

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, Curtea de Apel Timișoara a reținut în fapt următoarele:

Prin sentința penală nr. 18/PI din 22.01.2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2023, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind cererea de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine și de executare a restului de pedeapsă într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., formulată de autoritățile judiciare din Ungaria și, în temeiul art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus recunoașterea sentinței penale nr. B.243/2022/2 a Judecătoriei Mosonmagyarovar, din 11.11.2022, procesul-verbal nr. x Szv. 229/2023/6 al Tribunalului Szekesfehervar (încheiat în vederea întreruperii executării pedepsei, conform căruia persoana condamnată și-a dat consimțământul pentru a executa restul de pedeapsă în România), privind persoana condamnată A., prin care acesta a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 820 zile (2 ani și 3 luni) de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în complicitate, conform C. pen. ungar.

S-a dispus executarea într-un penitenciar din România a restului de pedeapsă de 679 zile închisoare de persoana condamnată A., cetățean român. În baza art. 72 C. pen., din pedeapsa de 820 zile închisoare aplicată persoanei condamnate A., s-a dedus perioada executată de 141 de zile, respectiv până la data suspendării executării pe teritoriul Ungariei, respectiv 29.03.2023. S-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a sentinței.

Împotriva sentinței penale nr. 18/PI din 22.01.2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2023 a formulat apel persoana condamnată A., iar prin decizia penală nr. 100/A din data de 26 martie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2023, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată împotriva sentinței indicate anterior.

În baza sentinței penale nr. 18/PI din 22.01.2024 a Curții de Apel Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 100/A din data de 26.03.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 19/PI/2024 din 27.03.2024.

Prin contestația la executare, petentul a invocat incidența cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II a C. proc. pen., respectiv că există o împiedicare la executare. În acest sens face referire la art. 2 alin. (1) din Decretul Guvernamental nr. 148/2023 emis de autoritățile maghiare, privind detenția de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, contestatorul învederând că față de el a operat această transformare din detenția cu încarcerare într-o detenție de reintegrare, potrivit înscrisului denumit "Dovadă cu privire la șederea legală în afara unui institut penitenciar".

Cu privire la aplicabilitatea Decretului Guvernamental nr. 148/2023 emis de autoritățile maghiare, Curtea de Apel Timișoara a observat că Ministerul de Justiție din Ungaria a transmis Nota din 25.05.2023 prin care a specificat că acest decret guvernamental nu se aplică condamnaților care deja au fost transferați pentru executarea pedepsei în altă țară, deoarece nu are efect retroactiv, și prin urmare nu li se aplică nici cetățenilor români care au fost condamnați în Ungaria și transferați în România în vederea executării pedepsei.

În vederea soluționării contestației, instanța a emis adrese către Ministerul Justiției al Republicii Ungaria pentru a specifica concret dacă în cazul persoanei condamnate A. se aplică Decretul Guvernamental nr. 148/2023, iar prin adresa nr. de referință XX-NBFO/1931/2024 emisă de autoritățile maghiare - Ministerul Justiției - Departamentul Drept Penal Internațional s-a învederat că prevederile din Ordinului Guvernului nr. 148/2023 nu sunt aplicabile în cazul lui A..

Contestatorul a fost condamnat în Ungaria și transferat în România, în vederea continuării executării pedepsei, în temeiul Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.

Potrivit art. 17 alin. (1) din Decizia-cadru susmenționată: (1) Executarea unei pedepse este reglementată de legea statului de executare. Autoritățile statului de executare sunt singurele competente, sub rezerva alin. (2) și (3), să decidă cu privire la procedurile de executare și să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile pentru eliberarea înainte de termen sau condiționată.

Această reglementare din Decizia-cadru susmenționată a fost preluată de statul român în cuprinsul dispozițiilor art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, conform cărora: "În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent."

Din dispozițiile art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că instanța română de executare ar fi putut deduce din pedeapsă, durata grațierii acordate anterior transferului în România, ceea ce nu este cazul, întrucât așa cum s-a învederat prin adresa nr. de referință XX-NBFO/1931/2024 emisă de autoritățile maghiare - Ministerul Justiției - Departamentul Drept Penal Internațional, prevederile din Ordinul Guvernului nr. 148/2023 nu sunt aplicabile în cazul lui A..

Chiar dacă potrivit 156 alin. (4) raportat la art. 139 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată, se poate aplica grațierea de către statul român, în calitate de stat de executare, și când intervine după transferarea persoanei condamnate, totuși aceasta nu se poate face decât în limitele prevăzute de actul de grațiere emis de statul emitent. Cum Ungaria, în calitate de stat emitent al decretului de grațiere, a stabilit că acesta nu se aplică în cazul contestatorului A., precum și în cazul condamnaților care deja au fost transferați în alte țări în vederea executării pedepsei, Curtea de Apel Timișoara a constatat că nu poate aplica acest decret de grațiere condamnatului.

Contrar susținerilor petentului din cererea de contestație la executare că pedeapsa aplicată nu a fost întreruptă, ci s-a transformat în detenție de reintegrare similară cu instituția liberării condiționate, din actele dosarului nr. x/2023 (certificatul emis de autoritățile judiciare maghiare), rezultă că pedeapsa de 820 zile închisoare dispusă prin sentința penală nr. B.243/2022/2 a Judecătoriei Mosonmagyarovar, din data de 11.11.2022, rămasă definitivă la aceeași dată, a fost pusă în executare, petentul executând 141 zile închisoare într-un penitenciar din Ungaria. A fost liberat din Penitenciar din Ungaria la 29.03.2023 ca urmare a întreruperii executării pedepsei.

Potrivit procesului-verbal nr. x Szv. 229/2023/6 al Tribunalului Szekesfehervar din 20.02.2023, petentul a solicitat întreruperea pedepsei și a fost de acord cu expulzarea de pe teritoriul Ungariei și executarea restului de pedeapsă în România.

De asemenea, prin înscrisul denumit dovadă existent la dosar se învederează că petentul A. a depus o cerere de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea în temeiul art. 2 din Decretul Guvernamental nr. 3/2023; cererea a fost aprobată de Comandamentul Național al Penitenciarelor (BVOP) prin ordinul nr. 30500-7/1186-8/2023 din 01.03.2023. Executarea pedepsei cu închisoarea a început 09.11.2022 – 11.11.2022; 12.11.2022 – 29.03.2023.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 599 alin. (1) raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de petentul condamnat A. cu privire la sentința penală nr. 18/PI din 22.01.2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2023, definitivă prin decizia penală nr. 100/A din 26.03.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva sentinței penale nr. 163/PI din 18 iunie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2024, a formulat contestație condamnatul A..

În susținerea căii de atac, în esență, contestatorul condamnat A. a arătat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen.., întrucât există o cauză de împiedicare a executării restului din pedeapsa închisorii de 820 zile închisoare, aplicate prin sentința penală recunoscută de Curtea de Apel Timișoara.

În acest sens, contestatorul a învederat că, potrivit art. 2 alin. (1) din Decretul Guvernamental nr. 148/2023 privind detenția de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, emis de autoritățile maghiare, care nu este un act administrativ, perioada rămasă din pedeapsa cu închisoarea aplicată după eliberarea sa din penitenciar se transformă într-o perioadă de detenție de reintegrare, aspect care, însă, nu a fost luat în considerare de către Curtea de Apel Timișoara în procesul de recunoaștere a hotărârii de condamnare.

Contestatorul a solicitat să se observe că, în baza acestui decret guvernamental, a fost eliberat din penitenciar de către autoritățile judiciare maghiare și a fost obligat ca până la 30.04.2023 să părăsească teritoriul Ungariei și a venit singur în România, nefiind predat în mod oficial autorităților române de către autoritățile maghiare.

Drept urmare, contestatorul a considerat că pedeapsa aplicată nu a fost întreruptă și restul rămas neexecutat la punerea sa în libertate din penitenciarul de pe teritoriul statului maghiar s-a transformat în detenție de reintegrare, similară cu instituția liberării condiționate din executarea unei pedepse cu închisoarea.

În concluzie, s-a solicitat admiterea contestației, prin prisma cazului de contestație la executare prevăzut de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen.., desființarea hotărârii atacate, iar pe fond, în rejudecare, să se dispună anularea mandatului de executare nr. x din 27 martie 2024 și punerea sa în libertate de îndată.

Analizând hotărârea contestată, având în vedere motivele formulate de contestatorul condamnat A. și actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Contestația la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura coformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea schimba sau modifica soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat.

În sistemul de drept procesual românesc se poate formula contestație la executare în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) C. proc. pen..: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. reglementează două posibile incidente ce pot interveni fie la momentul punerii în executare a hotărârii judecătorești, fie pe parcursul executării sancțiunii penale – când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Contestatorul condamnat A. a invocat teza a II-a a art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. - când se ivește o împiedicare la executare cu privire la hotărârea care se execută.

Referitor împiedicarea la executare, în jurisprudența națională au fost calificate ca astfel de situații: omisiunea instanței de a dispune arestarea persoanei extrădate în vederea predării, întrucât absența dispoziției de arestare împiedică executarea dispoziției de admitere a cererii de extrădare; existența unui caz suplimentar de amânare a predării, ivit ulterior rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în procedura specială a executării mandatului european de arestare; omisiunea anulării madatului de executare a pedepsei închisorii pentru una dintre pedepsele aplicate printr-o hotărâre definitivă anterioară în urma contopirii mai multor pedepse; schimbarea numelui persoanei condamnate anterior punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei.

Înalta Curte constată că, în cauză, prin sentința penală nr. 18/PI din 22.01.2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2023, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind cererea de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine și de executare a restului de pedeapsă într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., formulată de autoritățile judiciare din Ungaria și, în temeiul art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus recunoașterea sentinței penale nr. B.243/2022/2 a Judecătoriei Mosonmagyarovar, din 11.11.2022, procesul-verbal nr. x Szv. 229/2023/6 al Tribunalului Szekesfehervar (încheiat în vederea întreruperii executării pedepsei, conform căruia persoana condamnată și-a dat consimțământul pentru a executa restul de pedeapsă în România), privind persoana condamnată A., prin care acesta a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 820 zile (2 ani și 3 luni) de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în complicitate, conform C. pen. ungar. S-a dispus executarea într-un penitenciar din România a restului de pedeapsă de 679 zile închisoare de persoana condamnată A., cetățean român. Această hotărâre a rămas definitivă prin decizia penală nr. 100/A din 26 martie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2023, urmare a respingerii apelului formulat de persoana condamnată.

Prin cererea de contestație la executare, contestatorul condamnat A. a invocat dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., susținând că, potrivit art. 2 alin. (1) din Decretul Guvernamental nr. 148/2023 emis de autoritățile maghiare, privind detenția de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, față de el a operat o transformare din detenția cu încarcerare într-o detenție de reintegrare, conform înscrisului denumit "Dovadă cu privire la șederea legală în afara unui institut penitenciar".

Înalta Curte constată că prima instanță a solicitat relații autorităților judiciare din Ungaria, iar prin răspunsul transmis de acestea, respectiv adresa nr. de referință XX-NBFO/1931/2024 emisă de Ministerul Justiției din Ungaria - Departamentul Drept Penal Internațional, s-a comunicat instanței române că prevederile Ordinului Guvernului nr. 148/2023 nu îi sunt aplicabile lui A..

Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română și din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent, astfel încât instanța română de executare ar fi putut deduce din pedeapsă durata grațierii acordate anterior transferului în România, însă, în cauză, astfel cum s-a arătat anterior, prevederile din Ordinul Guvernului nr. 148/2023 nu îi sunt aplicabile lui A..

Dispozițiile art. 139 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 (la care fac trimitere prevederile art. 156 alin. (4) din aceeași lege) prevăd că aplicarea amnistiei sau grațierii de către statul român, în calitate de stat de executare, se face de către un judecător de la instanța de executare sau, când persoana condamnată este deținută, de la instanța corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deținere. Așadar, statul român, în calitate de stat de executare, poate aplica grațierea când intervine după transferarea persoanei condamnate, însă doar în limitele prevăzute de actul de grațiere emis de statul emitent. Or, în cauză, astfel cum s-a arătat deja, autoritățile judiciare din Ungaria au comunicat că prevederile Ordinului Guvernului nr. 148/2023 nu îi sunt aplicabile lui A..

Referitor la susținerea contestatorului, în sensul că pedeapsa aplicată nu a fost întreruptă, în acord cu prima instanță, Înalta Curte observă că, așa cum rezultă din actele dosarului nr. x/2023, pedeapsa de 820 zile închisoare dispusă prin sentința penală nr. B.243/2022/2 a Judecătoriei Mosonmagyarovar, din 11.11.2022, rămasă definitivă la aceeași dată, a fost pusă în executare, petentul executând 141 zile închisoare într-un penitenciar din Ungaria, a fost liberat din penitenciar din Ungaria la 29.03.2023 ca urmare a întreruperii executării pedepsei și, potrivit procesului-verbal nr. x Szv. 229/2023/6 al Tribunalului Szekesfehervar din 20.02.2023, acesta a solicitat întreruperea pedepsei și a fost de acord cu expulzarea de pe teritoriul Ungariei și executarea restului de pedeapsă în România.

Totodată, referitor la înscrisul "Dovadă cu privire la șederea legală în afara unui institut penitenciar", se observă că în cuprinsul acestuia se menționează că petentul A. a depus o cerere de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea în temeiul art. 2 din Decretul Guvernamental nr. 3/2023, cererea fiind aprobată de Comandamentul Național al Penitenciarelor (BVOP) prin ordinul nr. 30500-7/1186-8/2023 din 01.03.2023. În cuprinsul aceluiași înscris se menționează, la rubrica executarea pedepsei cu închisoarea: 09.11.2022-11.11.2022; 12.11.2022- 29.03.2023.

Relativ la cele ce precedă, având în vedere că, potrivit relațiilor comunicate de autorităților judiciare din Ungaria, prevederile Ordinului Guvernului nr. 148/2023 nu îi sunt aplicabile persoanei condamnate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 163/PI din 18 iunie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2024.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

La momentul dezbaterilor, la termenul din 29 octombrie 2024, apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat a solicitat să se dispună acordarea onorariului în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. g) din Protocolul pentru asistență judiciară acordată într-o cauză în care se contestă o hotărâre pronunțată în baza Legii nr. 302/2004.

Înalta Curte constată că, în cauză, prezenta contestație a fost formulată împotriva unei hotărâri prin care s-a respins o contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen.., astfel încât cuantumul onorariului care se cuvine avocatului desemnat din oficiu este de 360 RON, fiind cel prevăzut la art. 5 alin. (1) lit. k) din Protocol (asistența juridică acordată în cazul contestației la executare – separat pentru prima instanță și, respectiv, pentru contestație).

Drept urmare, conform prevederilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 163/PI din 18 iunie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2024.