ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 401/2024

Ședința publică din data de 28 mai 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 07 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, în baza art. 250

2

C. proc. pen.. raportat la art. 250 și 250

1

C. proc. pen.., a fost respinsă cererea formulată de intimatul persoană interesată A. privind ridicarea sechestrului asigurator instituit prin ordonanța nr. 187/P/2016 din 09.06.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Brașov asupra imobilului - apartament situat în Municipiul Cluj-Napoca, str. x, în suprafață de 78,88 mp, cota p.i.c. 3.01/100 parte, cota de teren 20/676 parte, imobil înscris în CF nr. x a Municipiului Cluj-Napoca, și cota de 1/32 - a parte (reprezentând 1 loc de parcare, respectiv locul nr. 2) din unitatea individuală garaj cu 32 de locuri de parcare situat în Municipiul Cluj-Napoca, str. x, la subsol, înscris în CF nr. x a Municipiului Cluj-Napoca, cu nr. cadastral x. C1-U33, având suprafața utilă de 674,304 mp, cu p.i.c. 26,39/100 a parte și teren în proprietate în cotă de 178/676-a parte.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Ploiești a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/2016 din 04.06.2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpatului B., președinte al Consiliului Județean Brașov la data faptelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de: luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) și art. 5 C. pen. – 7 fapte; abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale) și art. 5 C. pen.; abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) și art. 5 C. pen.; abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (16 acte materiale) și art. 5 C. pen. în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.;

Prin ordonanța din 28.02.2017 s-a dispus instituirea unor popriri asupra conturilor bancare aparținând inculpatului B. . Prin ordonanța din 01.03.2017 s-a dispus instituirea sechestrului asupra părților sociale deținute de inculpatul B. la S.C. C. S.R.L. și la S.C. D. S.R.L . Prin ordonanța din 02.03.2017 s-a dispus instituirea sechestrului asupra celor 360 de obligațiuni denominate în valută aparținând inculpatului B. . Prin ordonanța din 06.03.2017 s-a dispus instituirea sechestrului asupra celor 486 de instrumente/obligațiuni în valută aparținând inculpatului B. .

Prin ordonanța din 09.06.2017 s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra apartamentului nr. x situat în municipiul Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, compus din living, bucătărie, 2 dormitoare, baie, hol, balcon, având suprafața de 78.88 mp, cota p.i.c. 3.01/100 parte, cota de teren 20/676 parte, imobil înscris în Cartea Funciară x a mun. Cluj-Napoca, împreună cu cota de 1/32-a parte (reprezentând 1 (un) loc de parcare, respectiv locul numărul 2) din unitatea individuală – garaj cu 32 locuri de parcare situat în mun. Cluj-Napoca, str. x, la subsol, jud. Cluj, înscris în Cartea Funciară cu nr. x/Cluj-Napoca, cu nr. cad. x, având suprafața utilă de 674,304 mp, cu p.i.c. 26,39/100 a parte și teren în proprietate în cota de 178/676 a parte, toate aparținând lui A., în vederea confiscării extinse .

Curtea a reținut că motivul indisponibilizării avut în vedere de procuror la momentul luării măsurii asigurătorii poate suferi modificări, având în vedere evoluția cauzei și probele noi care sunt administrate în cursul cercetării judecătorești. Este posibil ca unele motive să nu mai subziste, caz în care se impune ridicarea măsurii asigurătorii ca nemaifiind necesară ori să sufere modificări, dacă s-ar constata în urma cercetării judecătorești, de pildă, că anumite bunuri indisponibilizate în vederea reparării prejudiciului ar fi supuse confiscării speciale, în temeiul art. 112 C. pen., sau extinse, ori în temeiul legilor speciale privind infracțiunile de corupție.

Curtea de Apel Ploiești a constatat că, în cauză, nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii asigurătorii luată cu privire la apartamentul nr. x situat în mun. Cluj-Napoca, județul Cluj, compus din living, bucătărie, 2 dormitoare, baie, hol, balcon, având suprafața de 78.88 mp, cota p.i.c. 3.01/100 parte, cota de teren 20/676 parte, imobil înscris în Cartea Funciară x a mun. Cluj-Napoca, împreună cu cota de 1/32-a parte (reprezentând 1 loc de parcare, respectiv locul numărul 2 din unitatea individuală – garaj cu 32 locuri de parcare situat în mun. Cluj-Napoca, str. x, la subsol, jud. Cluj, înscris în Cartea Funciară cu nr. x/Cluj-Napoca, cu nr. cad. x, având suprafața utilă de 674,304 mp, cu p.i.c. 26,39/100 a parte și teren în proprietate în cota de 178/676 a parte, toate aparținând lui A., persoana interesată neindicând aspecte noi, esențiale, care să justifice o altă soluție cu privire la aceasta măsură. Cauza este în curs de soluționare în fața instanței de apel, iar durata de soluționare a cauzei nu a depășit un termen rezonabil, având în vedere gradul mare de complexitate al acesteia, numărul părților și diversitatea probelor administrate în cursul cercetării judecătorești. Nu se pune problema, așadar, a lipsei de proporționalitate și necesitate a măsurilor asigurătorii cu scopul urmărit, având în vedere toate aceste aspecte care au condus la acordarea unui număr mare de termene pentru judecarea în fond și în apel a cauzei.

În considerentele deciziei nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul iân interesul legii, instanța supremă a reținut că: "instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea trebuie asigurată indiferent de modul iân care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată iân mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)".

Măsura asiguratorie a fost instituită prin ordonanța menționată pentru a garanta acoperirea prejudiciului, în situația și în cuantumul în care se va reține acesta prin hotărârea definitivă prin care se va soluționa cauza, dar și pentru a asigura eventuala confiscare extinsă, în cazul în care s-ar reține infracțiunile susceptibile de luarea unei astfel de măsuri.

Din acest motiv, verificând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Ploiești a constatat că nu se impune a fi ridicată măsura asigurătorie, având în vedere că situația care a determinat luarea măsurii nu s-a schimbat până în prezent, subzistând temeiurile care au impus luarea ei.

Indisponibilizarea bunului supus sechestrului presupune că, odată luată măsura asigurătorie, inculpatul nu mai poate înstrăina sau greva bunurile sau veniturile supuse acesteia, astfel ca partea civilă să își poată realiza creanța născută din hotărârea de condamnare la despăgubiri sau organul specializat să poată executa, în cazul pedepsei pecuniare, sancțiunea respectivă ori măsura confiscării, aplicată prin hotărârea de condamnare.

Pe lângă prevederile generale ale art. 249 C. proc. pen.., alte dispoziții speciale cu privire la obligativitatea luării măsurilor asigurătorii sunt incluse și în legea privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, iar printre infracțiunile ce fac obiectul prezentei cauze se regăsesc și astfel de infracțiuni.

Așa cum a reținut și Curtea Constituțională în decizia nr. 146/2018 "măsurile asigurătorii au, prin natura lor, un caracter provizoriu, temporar, producându-și efectele până la momentul pronunțării hotărârii definitive, când instanța decide situația juridică a bunurilor indisponibilizate, dispunând fie confiscarea acestora, fie ridicarea sechestrului. Totodată, pentru a avea eficiență - în sensul împiedicării suspectului/inculpatului să zădărnicească recuperarea prejudiciului și restabilirea situației anterioare săvârșirii faptei penale -, măsurile asigurătorii trebuie dispuse cât mai devreme în cursul urmăririi penale, cu mult înainte de a fi stabilită valoarea finală a prejudiciului. Pentru acest motiv, organele judiciare au posibilitatea de a institui sechestrul asigurător pe bunurile suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente până la concurența valorii probabile a prejudiciului și a cheltuielilor judiciare, astfel cum este aceasta apreciată la momentul luării măsurii asigurătorii, însă, dacă, în urma administrării întregului probatoriu, se constată că această valoare - devenită, între timp, certă - este mai mică decât cea avută în vedere inițial, sechestrul poate fi restrâns de organul judiciar, din oficiu sau la cererea persoanei interesate." Așadar, luarea și menținerea măsurilor asigurătorii nu constituie o restrângere excesivă a dreptului de proprietate, având în vedere că aceasta este justificată de interesul bunei înfăptuiri a justiției.

Verificând îndeplinirea condițiilor statuate anterior, Curtea de Apel Ploiești a constatat că măsura asigurătorie este prevăzută de lege, este obligatorie în raport cu acuzatia formulată, urmărește un scop legitim, corespunde interesului general constituind o garanție a recuperării eventualului prejudiciu cauzat sau a împiedicării păstrării produsului infracțional și reprezintă o măsură proporțională raportat la scopul legitim vizat. Cu privire la această ultimă condiție, Curtea europeană a drepturilor omului îi recunoaște legiuitorului național o marjă de apreciere foarte largă în cadrul politicilor de prevenire a infracțiunilor, cu atât mai mult cu cât Convenția nu interzice prezumțiile de fapt.

Măsura asigurătorie nu înseamnă aplicarea obligatorie a unei măsuri de siguranță, fiind o ingerință permisă de lege în cazul unui minim de indicii temeinice pentru eventuala asigurare a interesului general.

De asemenea, s-a constatat că deși măsurile au fost dispuse în 2017, factorul timp nu este în măsură a conduce la o concluzie contrară sub aspectul proporționalității ingerinței, în raport cu complexitatea cauzei.

În ceea ce privește susținerile persoanei interesate A., în sensul că judecătorul fondului nu a respectat termenul prevăzut de art. 250

2

C. proc. pen.. și a menținut măsura sechestrului prin hotărârea dată în primă instanță, deși măsura a încetat de drept, Curtea de Apel Ploiești a reținut următoarele:

Introducerea dispozițiilor art. 250

2

C. proc. pen.. a fost generată de practica C.E.D.O. care a sancționat lipsa analizării proporționalității menținerii măsurii asigurătorii pentru durate de timp extrem de lungi, însă nu a impus niciodată termene în care să se efectueze verificarea din oficiu, aprecierea aparținând organelor judiciare. Termenele instituite de prevederile art. 250

2

C. proc. pen.., așa cum a motivat și prima instanță, sunt unele de recomandare, stabilite ca soluție la dificultățile practice întâmpinate de instituțiile statului însărcinate cu valorificarea unor bunuri indisponibilizate pentru perioade îndelungate, scopul acestora fiind atenționarea organelor judiciare în privința necesității asigurării ca bunurile indisponibilizate să rămână la o valoare care să permită recuperarea prejudiciului, aplicarea măsurii de siguranță a confiscării, plata amenzii ori a cheltuielilor judiciare, fără a deveni generatoare de costuri ridicate, care să nu poată fi acoperite din valorificarea lor.

Termenul, ca instituție de bază a procesului penal, este definit ca fiind intervalul de timp dinainte determinat de lege înăuntrul căruia pot sau trebuie îndeplinite ori nu pot fi îndeplinite unele acte și măsuri procesuale sau anumite acte procedurale, după caz. Cea mai importantă clasificare a termenelor se referă la termenele procedurale și termenele substanțiale. Termenele procedurale sunt acelea dictate de nevoia de a sistematiza activitățile procesual penale, iar termenele substanțiale sunt statornicite de lege pentru a asigura un drept sau un interes extraprocesual, preexistent și independent de procesul penal.

După natura și scopul avut în vedere de legiuitor la adoptarea prevederilor art. 250

2

C. proc. pen.., termenele prevăzute în conținutul respectivei norme sunt unele procedurale, stabilite cu intenția de atenționare a organelor judiciare asupra intervalului scurs de la luarea unor măsuri asigurătorii și până la aducerea la îndeplinire efectivă a obiectivului acestora, reprezentând practic o obligație pozitivă a organelor judiciare de a analiza periodic, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii inclusiv din perspectiva proporționalității măsurilor raportat la ingerința acestora în dreptul de proprietate, verificarea fiind justificată și de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări.

Termenele procedurale se clasifică în termene de recomandare, și anume cele înăuntrul cărora trebuie să se efectueze un act, dar fără a atrage o sancțiune pentru depășirea acestuia, termene imperative, numite și peremptorii, în limitele cărora este necesar să se efectueze un act procesual, în caz contrar intervenind sancțiunea decăderii, urmată de nulitatea actului efectuat peste termen, și termene prohibitive care permit efectuarea actului doar după trecerea unei anumite durate de timp. Așadar, în clasificarea anterior enunțată, ceea ce prezintă relevanță este criteriul posibilei sancțiuni intervenite în caz de nerespectare a termenului procedural.

S-a reținut că, în materia verificării legalității și temeiniciei măsurilor asigurătorii, legiuitorul nu a înțeles să stabilească intervenirea unor sancțiuni urmare a nerespectării termenelor procedurale instituite pentru verificarea cu regularitate a caracteristicilor respective, astfel că termenele prevăzute de art. 250

2

C. proc. pen.. nu pot fi considerate ca fiind unele imperative.

Legislația procesual penală nu prevede o sancțiune similară celei reglementate în materia măsurilor preventive, prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., aceea a încetării de drept a măsurii în cauză, normele procesual penale neputând fi interpretate, cu atât mai puțin prin analogie, regula fiind "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".

Dacă în privința măsurilor preventive dispuse în procesul penal există situații care atrag constatarea încetării de drept, una dintre acestea fiind aceea a nerespectării termenelor stabilite imperativ de către legiuitor, sancțiunea fiind expres prevăzută de lege, în materia măsurilor asigurătorii, din normele legale incidente nu se desprinde o astfel de sancțiune.

În lipsa unui text de lege care să prevadă expres că lipsa verificării subzistenței temeiurilor care au stat la baza luării/menținerii măsurilor asigurătorii în termenul prevăzut de art. 250

2

C. proc. pen.. conduce la încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, o astfel de sancțiune nu poate fi presupusă și, pe cale de consecință, nici constatată a fi intervenit. Dacă legiuitorul ar fi dorit să instituie o atare sancțiune în cazul măsurilor asigurătorii, ar fi reglementat-o expres, astfel cum se prevede în materia măsurilor preventive.

S-a observat, așadar că, deși enumeră soluțiile pe care organul judiciar le poate pronunța cu ocazia examinării subzistenței temeiurilor care au justificat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, art. 250

2

C. proc. pen.. nu face trimitere și la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menținerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.

De altfel, pe tot parcursul judecării cauzei în fond, A. a avut calitatea de persoană interesată, a fost citat în cauză în această calitate și a avut posibilitatea să își valorifice apărările cu privire la măsura asigurătorie cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Referitor la susținerea lui A. în sensul că suma de bani cu care a achiziționat apartamentul asupra căruia s-a instituit măsura asiguratorie i-a aparținut în totalitate, și nu provine din prezumtive activități infracționale desfășurate de inculpatul B., Curtea de Apel Ploiești a reținut că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instituirea unui sechestru asigurător "nu reprezintă o judecată asupra unei acuzații în materie penală, în sensul art. 6 din CEDO", măsurile asigurătorii reprezentând o consecință a presupunerii săvârșirii unei fapte penale și "constau în indisponibilizarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile prin instituirea unui sechestru asupra lor. Până la dovedirea vinovăției în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanța dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, întrucât acest lucru se poate realiza numai prin dispozitivul hotărârii care trebuie să cuprindă și cele hotărâte cu privire la măsurile asigurătorii".

Astfel, în cauza Telbiș și Viziteu c. României, Curtea Europeană a arătat că în mod legitim autoritățile naționale pot dispune măsura confiscării în condițiile în care prin raportare la standardul suficienței probei se poate stabili că veniturile licite ale unei persoane nu pot fi suficiente pentru dobândirea bunurilor vizate de măsura confiscării. Astfel, în măsura în care standardul suficienței probei este satisfăcut cu privire la originea ilicită a bunului și se reține incapacitatea proprietarului de a dovedi contrariul, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite exigențele testului de proporționalitate prevăzut de art. 1 din Protocolului nr. 1 adițional la Convenția Europeană. În plus, C.E.D.O. a apreciat că nu este incompatibilă cu exigențele convenționale confiscarea bunurilor și de la alte persoane decât cele acuzate de comiterea infracțiunii, inclusiv de la membri de familie ai acuzatului ori de la alte rude apropiate care sunt prezumate că posedă sau administrează bunuri ale acuzatului sau care sunt deținători de rea-credință.

Curtea de Apel Ploiești a constatat că, în cauză, persoana interesată A. a solicitat după 7 ani de la instituirea sechestrului asigurător ca instanța să ia act de împrejurarea că sumele de bani achitate pentru achiziționarea apartamentului provin de la mama acestuia, care ar fi încasat sume importante de bani din vânzarea acțiunilor deținute la E. S.A., fără să facă însă dovada celor afirmate.

Împotriva încheierii din 07 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, a formulat contestație persoana interesată A..

Prin motivele formulate, în esență, contestatorul A. a solicitat admiterea contestației, desființarea încheierii atacate și, pe fond, admiterea cererii privind ridicarea sechestrului instituit potrivit ordonanței nr. 187/P/2016 din 09.06.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov, în principal, ca efect al constatării încetării de drept a măsurii sechestrului, iar, în subsidiar, ca efect al constatării împrejurării că nu subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii asigurătorii.

Contestatorul a arătat că este terț față de raportul juridic de drept penal dedus judecății, neavând niciun fel de implicare, iar cu privire la bunul care este proprietatea lui s-a luat măsura asigurătorie a sechestrului în urmă cu 7 ani, în vederea confiscării extinse.

Din perspectiva încetării de drept a măsurii asigurătorii, s-a solicitat să se aibă în vedere împrejurarea că dispozițiile art. 250

2

C. proc. pen.. au caracter imperativ sub aspectul termenelor în privința cărora instanțele, în faza de judecată, sunt obligate să verifice aceste măsuri, or, în cauză, nu s-a procedat la verificarea măsurii asigurătorii nici de către Curtea de Apel Brașov înainte de strămutare, nici de către Curtea de Apel Ploiești după strămutare. S-a solicitat să fie avută în vedere minuta întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel din iunie 2021, prin care s-a stabilit caracterul imperativ al acestor norme și împrejurarea că sancțiunea care intervine pentru nerespectarea acestora este aceea a încetării de drept a acestor măsuri.

În ceea ce privește solicitarea de verificare a măsurii asigurătorii sub aspectul împrejurării că nu subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acesteia, s-a învederat că deși măsura sechestrului a fost instituită încă din anul 2017, până în prezent nu s-a solicitat și nici nu s-a dispus confiscarea extinsă sau specială cu privire la bunul imobil proprietatea contestatorului, nici prin rechizitoriu, nici în cursul judecății în fața instanței de fond, nici prin motivele de apel formulate de parchet. În opinia contestatorului, după trecerea unui interval de 7 ani, dacă nu s-a solicitat luarea unei măsuri cu privire la bun, măsura asigurătorie este vădit disproporționată și lipsită de necesitate, reprezentând o ingerință nepermisă în dreptul său de proprietate.

Deopotrivă, contestatorul a arătat că a depus înscrisuri cu privire la proveniența licită a bunului, acesta fiind achiziționat din resursele financiare ale mamei sale și nicidecum ale inculpatului B., sens în care s-a solicitat să fie avute în vedere adeverințele de venit ale mamei sale din anii 2014, 2015, imediat anterior achiziționării acestui imobil, din care rezultă că aceasta a obținut aproximativ 200.000 Euro din vânzarea unor acțiuni deținute la o societate pe acțiuni.

La termenul din 30 aprilie 2024, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, apreciind că aceasta nu este prevăzută de lege, excepție care a fost respinsă.

Examinând încheierea contestată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Contestatorul A. a solicitat ridicarea sechestrului instituit potrivit ordonanței nr. 187/P/2016 din 09.06.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, în principal, ca efect al constatării încetării de drept a măsurii sechestrului.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 250

2

C. proc. pen.. au fost introduse în fondul activ al legislației procesual penale prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 18 februarie 2021), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021.

Aceste dispoziții legale instituie în sarcina organelor judiciare obligația de a verifica, din oficiu, subzistența temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, în termen de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv 1 an în camera preliminară ori în cursul judecății.

Scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea acestor prevederi legale rezultă din chiar expunerea de motive a Legii nr. 6/2021, acesta vizând eficientizarea activității de urmărire penală și judecată la nivel național.

Astfel, potrivit expunerii de motive la actul normativ susmenționat, justificarea inserării unui asemenea text de lege a fost următoarea: "În practică, au mai fost semnalate cazuri în care Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) a fost sesizată cu cereri de valorificare a unor bunuri indisponibilizate de peste 5 ani, care nu mai prezentau valoare, bunurile devenind în timp nevandabile, iar costurile de administrare depășind valoarea bunurilor. Pentru a spori eficiența măsurilor aflate la dispoziția ANABI, era necesară reglementarea verificării din oficiu dacă o măsură asigurătorie generează prejudicii sau costuri disproporționate. Astfel, cheltuielile ocazionate de depozitarea bunurilor în spații, proprietatea unor terți de bună credință având calitatea de custode ai bunurilor, precum și cheltuielile ocazionate de exercitarea atribuțiilor ANABI, avansate din bugetul instituției ar putea fi disproporționate prin raportare la finalitatea urmărită în cadrul laturii civile a procesului penal, respectiv repararea prejudiciului, măsura dovedindu-se a fi ineficientă. În plus, lipsa unei prevederi legislative exprese care să impună organelor judiciare verificarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii asigurătorii sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri, respectiv ridicarea măsurii dispuse a fost evidențiată de către procurori și judecători cu ocazia consultării acestora cu privire la consolidarea și eficientizarea sistemului național de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni".

Prin urmare, voința legiuitorului a fost aceea de a crea o obligație pozitivă a organelor judiciare de a analiza, periodic, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii, inclusiv din perspectiva proporționalității lor raportat la ingerința adusă dreptului de proprietate, verificarea fiind justificată și de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări.

Legiuitorul nu a instituit însă, în mod expres, și o consecință, în sens de sancțiune procesuală, a nerespectării termenului prevăzut de lege pentru verificarea măsurilor asigurătorii, care să se răsfrângă asupra celor potențial neverificate în intervalul de timp impus.

În speță, nu se poate discuta de aplicabilitatea, prin analogie, în materia măsurilor de siguranță, a prevederilor art. 241 C. proc. pen.., care reglementează încetarea de drept a măsurilor preventive.

Natura juridică și consecințele fundamental distincte ale celor două categorii de măsuri procesuale asupra drepturilor individuale se repercutează și asupra temeiurilor și regimurilor juridice ale celor două instituții și exclud posibilitatea aplicării prin analogie a instrumentelor proprii unei instituții în cadrul celeilalte.

De aceea, câtă vreme o asemenea reglementare nu se regăsește în codificarea procesual penală și în privința măsurilor asigurătorii, situațiile de încetare de drept a măsurilor preventive prev. de art. 241 C. proc. pen.. nu pot fi extinse, prin analogie, și în privința celor dintâi.

Pentru cele două categorii de măsuri procesuale legiuitorul a instituit condiții diferite de luare și menținere, cu consecințe inclusiv în ceea ce privește posibilitatea încetării lor. Astfel, în cazul măsurilor asigurătorii nu a fost prevăzut un termen pe durata căruia pot fi luate și menținute și nici nu este reglementată o durată maximă a acestora pe parcursul procesului penal.

În plus, textul în discuție (art. 241 C. proc. pen..) nu conține o regulă de principiu, o normă cu caracter general, ci una specială, a cărei sferă de incidență este definită cu claritate în chiar cuprinsul ei, fiind, astfel, de strictă interpretare și aplicare.

Mai mult, deși enumeră soluțiile pe care organul judiciar le poate pronunța cu ocazia examinării subzistenței temeiurilor care au justificat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, art. 250

2

C. proc. pen.. nu face referire și la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menținerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.

Or, în condițiile în care textul de lege analizat nu reglementează consecințele pe care le-ar antrena o conduită contrară conținutului lui, este evident că termenele de 6 luni și de 1 an instituite prin acesta pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare, eventuala lor depășire nefiind de natură să atragă încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, atâta timp cât, așa cum s-a arătat anterior, o asemenea sancțiune nu a fost consacrată legislativ decât în materia măsurilor preventive și nu poate fi aplicată prin analogie și în cazul măsurilor asigurătorii.

O atare concluzie este susținută și de constatarea că, în cazul măsurilor asigurătorii, legiuitorul a prevăzut expres o singură situație în care acestea încetează de drept, respectiv, în cazul în care în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii prin care acțiunea civilă a fost lăsată nesoluționată în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., persoana vătămată nu a introdus acțiune la instanța civilă (art. 397 alin. (5) C. proc. pen..).

De altfel, aceeași opinie a exprimat și Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa recentă (încheierea din 21 martie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Completului de 5 Judecători; încheierea din 24 martie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021 al secției penale; decizia nr. 382 din 14 iunie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2016 al secției penale; decizia nr. 456 din 15 iunie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023 al secției penale).

Totodată, Înalta Curte constată că, în ipoteza examinată, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 268 alin. (2) C. proc. pen.., întrucât această dispoziție legală reglementează încetarea efectului măsurilor a căror durată a expirat, ceea ce presupune, ab initio, ca măsura să aibă o durată determinată în timp.

Or, așa cum s-a arătat anterior, în cazul măsurilor asigurătorii legiuitorul nu a stabilit un termen maxim pe durata căruia pot fi luate/menținute, astfel că dispozițiile legale precitate nu-și găsesc aplicabilitate în materia de referință.

Prin urmare, solicitarea persoanei interesate de constatare a încetării de drept a măsurii asigurătorii ca urmare a neverificării în termenul de 1 an prevăzut de art. 250

2

C. proc. pen.. este neîntemeiată.

În ceea ce privește criticile prin care se tinde la ridicarea măsurii asigurătorii, Înalta Curte reține următoarele:

În cauză, prin ordonanța nr. 187/P/2016 din 09 iunie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Brașov, în temeiul art. 249 C. proc. pen.., art. 20 din Legea nr. 78/2000 și art. 112

1

C. pen., s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra apartamentului 25 situat în mun. Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, compus din living, bucătărie, 2 dormitoare, baie, hol, balcon, având suprafața de 78.88 mp, cota p.i.c. 3.01/100 parte, cota de teren 20/676 parte, imobil înscris în Cartea Funciară x a mun. Cluj-Napoca, împreună cu cota de 1/32-a parte (reprezentând 1 (un) loc de parcare, respectiv locul numărul 2) din unitatea individuală – garaj cu 32 locuri de parcare situat în mun. Cluj-Napoca, str. x, la subsol, jud. Cluj, înscris în Cartea Funciară cu nr. x/Cluj-Napoca, cu nr. cad. x, având suprafața utilă de 674,304 mp, cu p.i.c. 26,39/100 a parte și teren în proprietate în cota de 178/676 a parte, în vederea confiscării extinse.

În ceea ce privește dobândirea, de către A., fiul inculpatului B., a apartamentului 25 situat în mun. Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, compus din living, bucătărie, 2 dormitoare, baie, hol, balcon, având suprafața de 78.88 mp, cota p.i.c. 3.01/100 parte, cota de teren 20/676 parte, imobil înscris în Cartea Funciară x-CI a mun. Cluj-Napoca, împreună cu cota de 1/32-a parte (reprezentând I (un) loc de parcare, respectiv locul numărul 2) din unitatea individuală — garaj cu 32 locuri de parcare situat în mun. ClujNapoca, str. x, la subsol, jud. Cluj, înscris în Cartea Funciară cu nr. x/Cluj-Napoca, cu nr. cad. x, având suprafața utilă de 674,304 mp, cu p.i.c. 26,39/100 a parte și teren în proprietate în cota de 178/676 a parte, s-au reținut următoarele:

Potrivit înscrisurilor existente în dosarul cauzei, la 28.03.2016, F., soția inculpatului B. și mama lui A., a transferat suma de 22.319.50 RON către contul S.C. G. S.R.L., cu titlul de "avans antecontract din 17.03.2016; G.", achitând factura seria x nr. x emisă la 17.03.2016 de către S.C. G. S.R.L. pentru plata avansului apartamentului mai sus indicat. Suma de 22,318.50 RON provenea din transferul sumei de 15000 euro dintr-un alt cont de-al lui F. efectuat la 17.03.2016. La 23.11.2016, din contul de valută al lui F. au fost virate succesiv sumele de 49,968 euro, 14,368 euro și 5,131 euro, în total 69,467.00 euro, către un cont de RON care îi aparține.

La 28.12.2016, S.C. G. S.R.L. a emis factura cu seria x nr. x către A. pentru plata apartamentului situat în mun. ClujNapoca, str. x, totalul de plată fiind de 227,160.50 RON. În aceeași zi, în contul lui A. au fost virate succesiv, cu titlu de "plată apartament", sumele de 266.000 RON, 2.470 RON, 3.670 RON, 64.280 RON și 22.930 RON, iar la 09.12.2016, A. a virat, din contul indicat mai sus, suma de 204.841 RON către S.C. H. S.R.L. și aceeași sumă către S.C. G. S.R.L. cu titlu de "preț vânzare contract cu nr. x".

Potrivit bazei de date ANAF, programul "I." aplicația "Venituri persoane fizice - conturi", A. nu a obținut venituri nici în cursul anului 2016, nici anterior, F. a obținut în perioada 2001-2016 (anterior achiziționării apartamentului) din salarii suma de 77888 RON, din venitul global suma de 1.499 RON, din dobânzi suma de 3309 RON și din dividende 17923 RON, în total 100619 RON, iar B. a obținut în perioada 2000-2017 din salarii 744494 RON, din venituri globale 156175 RON, din câștiguri transferuri titluri valoare cu impunere finală 20142581 RON, din dobânzi 1848295 RON, din dividende 35 RON și din pensii 10611 RON.

În continuare, s-a arătat că, începând cu anul 2013, la nivelul D.N.A. - Serviciul Teritorial Brașov au fost înregistrate mai multe dosare penale în care B. a avut sau are calitatea de inculpat (nr. 94/P/2013, nr. 105/P/2013, nr. 8/P/2014, nr. 49/P/2014, nr. 233/P/2015 și nr. 187/P/2016). În cursul urmăririi penale, în aceste cauze au fost instituite măsuri asiguratorii asupra sumelor de bani pe care acesta le avea depozitate la unitățile bancare, asupra instrumentelor/obligațiunilor deținute și asupra imobilelor din proprietatea sa, după cum urmează:

- în dosarul penal nr. x/2013, prin ordonanța din 24.02.2017, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra conturilor bancare deschise la S.C. J., S.C. K. S.A., S.C. L. M. S.A., precum și a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra celor 360 de obligațiuni denominate în valută – USD EUROBOND emise de România pe piața externă, prin Ministerul Finanțelor Publice, având cod ISIN - x și simbol 77586TAC, cu o valoare totală de 720.000 USD și asupra bunurilor imobile deținute de inculpatul B.;

- în dosarul penal nr. x/2013, prin ordonanța din 01.11.2016 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a 360 obligațiuni denominate în valută cu o valoare totală de 720.000 USD. Prin ordonanțele din 03.11.2016 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile deținute de inculpatul B. și asupra instrumentelor financiare deținute de acesta: un număr de 6 instrumente financiare (acțiuni) la SIF Banat Crisana S.A., un număr de 5 instrumente financiare (acțiuni) la SIF – Moldova S.A., un număr de 5 instrumente financiare (acțiuni) la SIF – Moldova S.A., un număr de 32 instrumente financiare (acțiuni) la SIF – Transilvania S.A., un număr de 38 instrumente financiare (acțiuni) la SIF – Muntenia S.A., un număr de 10 instrumente financiare (acțiuni) la SIF – Oltenia S.A., precum și asupra părților sociale deținute de inculpat: un număr de 62 părți sociale reprezentând 100% din capitalul social al S.C. C. S.R.L. Brașov; un număr de 19 părți sociale reprezentând 95% din capitalul social al S.C. D. S.R.L. Oraș Râșnov, județul Brașov. De asemenea, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a popririi asupra conturilor aparținând bancare inculpatului deschise la M. S.A., L. S.A., K. și J.. În urma punerii în executare a dispozițiilor procurorului au fost identificate și poprite următoarele sume: la L. S.A. suma de 198,7 RON, la M. sumele de 97.886,01 USD, 2.041.482,79 USD și 443.879,66 USD; la J. sumele de 138,94 RON. Prin ordonanța din 06.03.2017 s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra celor 486 de instrumente/obligațiuni cu o valoare totală de 999.639,87 USD deținute la M., precum și a celor 421 de instrumente ROMANI 4.375 de tip eurobonduri, cu o valoare totală de 842.000 USD deținute la K. de către inculpatul B.;

- în dosarul penal nr. x/2014, prin ordonanța din 26.10.2016, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra conturilor bancare aparținând inculpatului B.. Prin ordonanța din 01.11.2016, s-a dispus instituirea sechestrului asupra celor 360 de obligațiuni denominate în valută aparținând inculpatului B..

- în dosarul penal nr. x/2014, prin ordonanța din 06.10.2014 s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra conturilor bancare aparținând inculpatului B. deschise la M., K. S.A., N. S.A. și L.. În urma punerii în executare a dispozițiilor procurorului au fost identificate și poprite următoarele sume: la K. S.A. sumele de 4.719,09 RON, 23.587,04 USD și titluri de stat în valoare de 2.926.455,2 RON, la M. sumele de 64,06 RON, 439.449,28 EUR, 56.472,85 USD și 1.900.000,00 USD, iar la L. S.A. sumele de 1.522,63 RON și 30.273,48 USD. Prin ordonanța din 08.10.2014 s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra celor 62 de părți sociale reprezentând 100% din capitalul social al S.C. C. S.R.L. Brașov (J 08/151/1993, CUI RO x), cu o valoare totală de 620 de RON, aparținând inculpatului B.. La 04.12.2014 s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra celor 6 instrumente financiare (acțiuni) la SIF – Banat Crișana S.A. (CUI x), 5 instrumente financiare (acțiuni) la SIF – Moldova Bacău S.A. (CUI x), 32 instrumente financiare (acțiuni) la SIF – Transilvania S.A. (CUI x), 38 instrumente financiare (acțiuni) la SIF – Muntenia S.A. (CUI x) și 10 instrumente financiare (acțiuni) la SIF – Oltenia S.A. (CUI x), aparținând inculpatului B.. De asemenea, la aceeași dată, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra imobilelor ce aparțin inculpatului B..

- în dosarul penal nr. x/2015, prin ordonanța din 30.09.2016 s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra conturilor aparținând inculpatului B. deschise la K. S.A., J., L. S.A. și M. S.A. În urma punerii în executare a dispozițiilor procurorului au fost identificate și poprite următoarele sume: la K. S.A. sumele de 7.946,48 RON, 97.262,04 euro; la J. suma de 138,94 euro; la M. sumele de 97.688,01 USD, 2.410.482,79 USD și 443.879,66 euro;

- în dosarul penal nr. x/2016, prin ordonanța din 01.03.2017 s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui număr de 62 părți sociale reprezentând 100% din capitalul social al S.C. C. S.R.L. (J8/151/1993, C.U.I. x) și unui număr de 19 părți sociale reprezentând 95% din capitalul social al S.C. D. S.R.L. (J8/2053/2016, C.U.I. x), aparținând inculpatului B.. Prin ordonanța din 28.02.2017 s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a popririi asupra conturilor bancare aparținând inculpatului B. deschise la M. S.A., L. S.A., K. și J.

În cuprinsul ordonanței s-a reținut că, potrivit veniturilor rezultate din fișele fiscale și din declarațiile de avere, familia Căncescu ar fi putut să achiziționeze un apartament în valoare de circa 100.000 euro, însă acest lucru ar fi fost imposibil în contextul șirului de măsuri asiguratorii instituite asupra depozitelor bancare, instrumentelor financiare, dividendelor și imobilelor în dosarele penale mai sus indicate. De asemenea, F. a totalizat în perioada 2001-2016 venituri de 100.619 RON, cu mult sub valoarea apartamentului achiziționat de fiul său. În acest sens, s-a apreciat că este necesar să se dea eficiență prevederilor alin. (3) din art. 112

1

C. pen., în contextul în care imobilul la care se face referire a fost achiziționat de A. cu sume de bani primite de la F., care, la rândul ei, le-a primit de la inculpatul B..

Prin rechizitoriul nr. x/2016 din 04.06.2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpatului B., președinte al Consiliului Județean Brașov la data faptelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de: luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) și art. 5 C. pen. – 7 fapte; abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale) și art. 5 C. pen.; abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) și art. 5 C. pen.; abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (16 acte materiale) și art. 5 C. pen. în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Prin sentința penală nr. 81/S din 15 aprilie 2022 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția Penală, în dosarul nr. x/2018, printre altele, a fost condamnat inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (7 acte materiale), art. 248

1

C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 13

2

și art. 16 din Legea nr. 78/2000, art. 248

1

C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 13

2

și art. 16 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (patru acte materiale), art. 248

1

C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 13

2

și art. 16 din Legea nr. 78/2000, art. 248

1

C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 13

2

și art. 16 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (3 acte materiale) și art. 248

1

C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 13

2

și art. 16 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (16 acte materiale).

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. cu referire la art. 19 si art. 25 alin. (1) C. proc. pen.. coroborat cu art. 1357 C. civ.: a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Consiliul Județean Brașov și au fost obligați în solidar inculpații B. și O. la plata sumei de 400.000 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând alocare din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul județului, conform Dispozițiilor nr. 207/28.06.2013, nr. 314/02.09.2013 și nr. 409/07.2013 emise de președintele Consiliului Județean Brașov, inculpatul B. comunei Jibert, pentru achiziția de sisteme de încălzire; a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Consiliul Județean Brașov și au fost obligați în solidar inculpații B., P. și Q. la plata sumei de 995.000 RON reprezentând alocare din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul județului, conform Hotărârilor nr. 152/03.04.2012, nr. 81/11.09.2012 și nr. 82/11/09.2012 adoptate de Consiliul Județean Brașov, comunelor Mândra, Recea, Voila, Șinca, Lisa, Șinca Nouă, pentru achiziția unor studii sau plății unor contracte; a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Consiliul Județean Brașov și au fost obligați în solidar inculpații B., P. și Q. la plata sumei de 200.000 RON reprezentând alocare din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul județului, conform Hotărârii nr. 165/28.05.2013 adoptată de Consiliul Județean Brașov comunei Beclean, pentru achiziția unor studii; a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Consiliul Județean Brașov și au fost obligați în solidar inculpații B., P. și Q. la plata sumei de 200.000 RON reprezentând alocare din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul județului, conform Dispoziției nr. 706/29.09.2010 emisă de președintele Consiliului Județean Brașov, inculpatul B. comunei Mândra, pentru efectuarea unor lucrări de reparații; a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Consiliul Județean Brașov și au fost obligați în solidar inculpații B., R., S. și T. (acesta din urmă numai în limita sumei de 217.350 RON) la plata sumei de 932.178,08 RON, urmare încheierii unor contracte de achiziție publică pentru realizarea de studii privind reabilitarea, modernizarea, repararea drumurilor județene, respectiv studiu privind revizuirea Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor, din cecetări rezultând din contractele de achiziție publică încheiate cu S.C. CFC Creative S.R.L și SC. U. S.R.L.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. au fost menținute măsurile asigurătorii, printre care și sechestrul asupra apartamentului nr. x situat în mun. Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, compus din living, bucătărie, 2 dormitoare, baie, hol, balcon, având suprafața de 78.88 mp, cota p.i.c. 3.01/100 parte, cota de teren 20/676 parte, imobil înscris în Cartea Funciară x a mun. Cluj-Napoca, împreună cu cota de 1/32-a parte (reprezentând 1 (un) loc de parcare, respectiv locul numărul 2) din unitatea individuală – garaj cu 32 locuri de parcare situat în municipiul Cluj-Napoca, str. x, la subsol, jud. Cluj, înscris în Cartea Funciară cu nr. x/Cluj-Napoca, cu nr. cad. x, având suprafața utilă de 674,304 mp, cu p.i.c. 26,39/100 a parte și teren în proprietate în cota de 178/676 a parte, toate aparținând lui A., instituit prin ordonanța din 09.06.2017, până la concurența valorii probabile a prejudiciului cauzat în vederea reparării pagubei produse prin infracțiunile pentru care au fost condamnați inculpații B., P., O., R., S., T. și Q. și a garantării cheltuielilor judiciare la care vor fi obligați.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual, măsura asigurătorie a fost menținută de instanța care a soluționat cauza în fond în vederea asigurării reparării prejudiciului cauzat prin faptele pentru care s-a dispus o soluție de condamnare a inculpatului B.. Ca atare, susținerile apărării referitoare la lipsa de temei a menținerii măsurii sechestrului în condițiile în care prin hotărâre nu s-a dispus confiscarea extinsă nu este fondată. Motivul pentru care s-a dispus indisponibilizarea unui bun de către procuror pe parcursul urmăririi penale poate suferi modificări în cursul cercetării judecătorești, fiind posibil fie ca acesta să nu mai subziste, fie să apară elemente noi care să impună menținerea măsurii însă pentru alte considerente. Astfel s-a întâmplat și în prezenta cauză, în care, în condițiile admiterii acțiunilor civile formulate împotriva inculpatului B. s-a dispus și menținerea măsurilor asigurătorii în vederea garantării recuperării pagubei. Pe de altă parte, având în vedere că soluția primei instanțe a fost apelată și de către Ministerul Public, Înalta Curte constată că instanța de apel păstrează deschisă inclusiv posibilitatea de a dispune confiscarea extinsă, în condițiile în care aceasta este solicitată de parchet (și, bineînțeles, dacă va fi considerată întemeiată).

Totodată, nici susținerea contestatorului A., în sensul că este terț față de raportul juridic de drept penal dedus judecății, nu poate conduce la ridicarea măsurii asigurătorii. Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (5) C. proc. pen.., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor inculpatului și părții responsabile civilmente, A. neavând niciuna dintre aceste calități procesuale, însă Înalta Curte constată că în cauză a fost administrat un amplu probatoriu care conferă suficiente date că, în realitate, bunul imobil aparține inculpatului B., tatăl contestatorului. Această chestiune de fapt face obiectul fondului cauzei, neputând fi tranșată în actualul stadiu procesual, Înalta Curte reținând doar că, la acest moment, în raport cu temeiul pentru care a fost menținută măsura, nu se constată motive de nelegalitate care să conducă la ridicarea sechestrului asigurător.

Înalta Curte constată, de asemenea, că măsura asigurătorie satisface în continuare exigențele de necesitate și proporționalitate și nu se justifică ridicarea acesteia.

Este adevărat că, de la instituirea măsurii asigurătorii asupra bunului imobil aparținând contestatorului au trecut apro