ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 09 iulie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 mai 2024 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 250

2

C. proc. pen.., au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de încetare de drept a măsurilor asigurătorii luate în dosarul de urmărire penală nr. 67/P/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești formulate de către inculpații A., B., C., D., E., F., G..

În temeiul art. 250

2

C. proc. pen.., a fost restrânsă măsura asiguratorie până la concurența sumei rămase neachitate de inculpatul H., respectiv până la concurența sumei de 160 092 RON, menținând în acestă limită, măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanța din 17.02.2021, asupra următoarelor imobile:

- apartamentul nr. x, situat în mun. București, str. x, compus din 3 camere de locuit, terasă și dependințe, cu suprafață totală de 111, 05 mp (s.u. 111,05 mp), intabulat în C.F. nr. x a mun. București, nr. cadastral x, cotă; proprietate 1/1 și cotă indiviză de 1,051% din spațiile comune ale imobilului; teren aferent (cotă indiviză) - în proprietate; nr. CF x; imobil transcris din CF x;

- unitate individuală - parcare cu o suprafață utilă de 14,50 mp situată în mun. București, str. x, ap. parcare 25, intabulat în C.F. nr. x a mun. București, nr. cadastral x, cotă proprietate 1/1;

- apartamentul nr. x, situat în mun. București, Șos. x, compus din 3 camere de locuit și dependințe, cu suprafață totală de 150, 02 mp, intabulat în C.F. nr. x a mun. București, nr. cadastral x, cotă proprietate 1/1 și teren aferent (cotă indiviză din spațiile comune) - în proprietate; nr. CF x; imobil transcris din CF x;

- unitate individuală - parcare cu o suprafață utilă de 11,60 mp situată în mun. București, Șos. x, ap. parcare, intabulat în C.F. nr. x a mun. București, nr. cadastral x, cotă proprietate 1/1;

În baza art. art. 250

2

raportat la art. 249 C. proc. pen.., cu aplicarea art. 11 din Legea nr. 241/2005 a fost menținută măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor imobile aparținând inculpaților după cum urmează:

- apartament situat în mun. București, strada x, nr. 1, jud. Prahova, în suprafață de 63,92 mp, compus din 3 camere și dependințe, intabulat în CF x a mun. București, nr. cadastral x, cotă proprietate 1/4.

-apartament situat în orașul Sinaia, strada x, nr. 42, mansarda, jud. Prahova, în suprafață construită de 85,48 mp (s.u. - 66,08 mp), compus din 3 camere și dependințe, intabulat în CF x a localității nr. cadastral x, cotă proprietate 1/4. -teren situat în intravilanul orașului Sinaia, strada x, nr. 42C, jud. Prahova, curte construcție, în suprafață de 172 mp - din acte, măsurată - 175 intabulat în CF. nr. x a loc. Sinaia, nr. cadastral x, cotă proprietate 1/4;

- teren arabil situat în extravilanul com. Bolintin-Deal, jud. Giurgiu, respectiv 1.200 m.p., tarlaua x, parcela x, intabulat în CF. nr. x a loc. Bolintin -Deal, nr. cadastral x.

-teren arabil situat în extravilanul com. Bolintin-Deal, jud. Giurgiu, respectiv 2.500 m.p., tarlaua x, parcela x, intabulat în CF. nr. x a loc. a localității Bolintin-Deal, nr. cadastral x.

-teren arabil situat în extravilanul com. Bolintin-Deal, jud. Giurgiu, respectiv 3.600 m.p., tarlaua x/1, parcela x, intabulat în CF. nr. x a loc. Bolintin-Deal, nr. cadastral x.

-teren arabil situat în extravilanul com. Bolintin-Deal, jud. Giurgiu, respectiv 1.500 m.p. (din acte) - măsurat 1498 mp, tarlaua x, intabulat în CF. nr. x a loc. Bolintin-Deal, nr. cadastral x.

-teren arabil situat în extravilanul com. Bolintin-Deal, jud. Giurgiu, respectiv 600 mp, tarlaua x/1, parcela x, intabulat în CF. nr. x a loc. Bolintin-Deal, nr. cadastral x, cotă proprietate 1/2.

-teren arabil situat în extravilanul com. Bolintin-Deal, jud. Giurgiu, respectiv 2.000 mp, tarlaua x, parcela x, intabulat în CF. nr. x a loc. Bolintin-Deal, nr. cadastral x;

-teren arabil situat în extravilanul com. Bolintin-Deal, jud. Giurgiu, respectiv 800 mp, tarlaua x/1, parcela x, intabulat în CF. nr. x a loc. Bolintin-Deal, nr. cadastral x;

-teren arabil situat în extravilanul com. Grădinari, jud. Giurgiu, respectiv 2.300 mp, tarlaua x, parcela x, intabulat în CF. nr. x a loc. Grădinari, nr. cadastral x.

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a Municipiului București, respectiv boxa nr. 1, în suprafață de 13.66 mp, teren în proprietate (cotă indiviză), situată în loc. București, str. x, et. Subsol, ap. Boxă;

- imobil înscris în cartea funciară nr. x a Municipiului București, respectiv cota indiviză de 3,46 mp aferentă boxei nr. 1 (IE x,)situat în Loc. București.

5.asupra bunurilor inculpatului F. instituită prin ordonanța din 26.11.2021 până la concurența sumei de 50 800,63 RON la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere începând cu anul 2014 la zi, respectiv asupra imobilului înscris în cartea funciară nr. x a Municipiului București, respectiv apartamentul compus din 2 camere și dependințe, în suprafață de 53,68 mp. Situat în mun. București, sect. 6, alin. Politehnicii nr. 2 și cota de reren aferentă în folosință, în suprafață de 5,7 mp.

A fost respinsă cererea de ridicare a măsurilor asiguratorii formulată de către inculpatul B..

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul de cameră preliminară a reținut că, în dosarul de urmărire penală nr. 67/P/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor imobile aparținând inculpaților B., C., I., D., E., F., fiind aplicate, după caz, sechestre asigurătorii asupra bunurilor identificate în proprietatea acestora.

Prin rechizitoriul întocmit la data de 26.11.2021 de Parchetul de pe lângă din Curtea de Apel Ploiești în dosarul de urmărire penală nr. 67/P/2016 s-a dispus trimiterea în judecată, între alții, a inculpaților vizați de măsurile asigurătorii, după cum urmează:

În aceeași calitate, în perioada 23.06.2010 - 27.02.2015 și în baza unei unice rezoluții infracționale, inculpatul și-a însușit suma totală de 2.698.171 RON din conturile firmei, prin 49 de viramente distincte.

În perioada 26.03.2012 - 14.04.2014, în aceeași calitate, în baza unei unice rezoluții infracționale, inculpata si-a însușit în final suma de 4.544.781 de RON din conturile firmei, prin 131 de viramente distincte.

De asemenea, în perioada 2011 - 2012, în calitate de administrator de fapt al S.C. M. S.R.L. București, inculpatul a dispus înregistrarea în evidența contabilă a societății, la diferite intervale dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a unui nr. de cel puțin 5 cheltuieli/facturi fictive, în valoare totala de 3.326.164 RON, și prin aceasta a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 1.072.956 RON, nerecuperat.

Același inculpat, în calitatea de administrator de fapt al S.C. L. S.R.L. București, în intervalul 22.08.2013 - 31.12.2014, în baza unei unice rezoluții infracționale, și-a însușit suma totala de 795.538 RON din conturile și din casieria societății pe care o administra, prin 343 de fapte distincte (9 viramente și 334 acte de sustragere directă).

În perioada 05.03. - 24.04.2014, în aceeași calitate, în baza unei unice rezoluții infracționale, inculpatul și-a însușit suma de 941.720 RON din conturile firmei, prin 10 viramente distincte.

În perioada 5.12.2012 - 25.03.2014, în aceeași calitate, în baza unei unice rezoluții infracționale, inculpatul și-a însușit suma totala de 1.528.894 RON din conturile și din casieria societății pe care o administra, prin 25 de fapte distincte (9 viramente și 16 acte de sustragere directă).

De asemenea, în calitate de administrator de fapt al aceleiași firme, în perioada 12.02.2014 - 12.02.2015, în baza unei unice rezoluții infracționale, inculpatul si-a însușit în final suma de 1.268.070 RON din conturile firmei, prin 20 de viramente distincte.

Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurilor asiguratorii, Curtea a reținut, cu privire la încetarea de drept a măsurilor asiguratorii, că dispozițiile art. 250

2

C. proc. pen.., au fost introduse în fondul activ al legislației procesual penale prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 18 februarie 2021), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021.

Aceste dispoziții legale instituie în sarcina organelor judiciare obligația de a verifica, din oficiu, subzistența temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, în termen de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv 1 (un) an în camera preliminară ori în cursul judecății.

S-a arătat că, legiuitorul nu a instituit, însă, în mod expres, și o consecință, în sens de sancțiune procesuală, a nerespectării termenului prevăzut de lege pentru verificarea măsurilor asigurătorii, care să se răsfrângă asupra celor potențial neverificate în intervalul de timp impus.

Prin urmare, s-a apreciat că solicitarea inculpaților de constatare a încetării de drept a măsurilor asigurătorii ca urmare a neverificării lor în termenul de 1 (un) an prevăzut de art. 250

2

C. proc. pen.., este neîntemeiată.

Sub aspect de temeinicie, Curtea a reținut, în esență, că inculpații au fost trimiși în judecată inclusiv pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 C. pen. (cazul celorlalți inculpați).

Or, infracțiunea de evaziune fiscal intră sub incidența dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 care, instituie obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul comiterii unor astfel de infracțiuni.

Ca urmare, s-a susținut că în speță, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii analizate găsindu-și izvor chiar în lege, ea nu poate face obiectul cenzurii în procedura prev. de art. 250

2

C. proc. pen.., controlul instanței fiind limitat, în acest context, la evaluarea proporționalității dintre scopul urmărit prin instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanelor acuzate și, eventual, a efectelor în planul măsurii procesuale a eventualelor modificări intervenite pe parcursul procesului penal în situația patrimonială a inculpaților.

Evaluând măsurile asiguratorii dispuse față de inculpați, Curtea a considerat că acestea sunt proporționale cu scopul urmărit prin instituirea lor - recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat, și cu valoarea acestuia reținută în rechizitoriu, în cazul fiecărui inculpat, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii aferente debitului principal, cu mențiunea că respectivele sume sunt valori probabile ale obiectului infracțiunilor de evaziune fiscală imputate inculpaților.

În concret s-a arătat că, este vorba de un prejudiciu 1.526.701 RON în cazul inculpatului B., 1.615.680 RON în cazul inculpatei C., 1.139.383 RON în cazul inculpatului I., 448.438 RON în cazul inculpatului D., 50.801 RON în cazul inculpatului F., respective 727.873 RON, din care au fost recuperați, conform rechizitoriului, 567.092 RON rămânând neacoperit un prejudiciu de 160.092 RON în cazul inculpatului H..

Raportându-se la prevederile art. 249 alin. (5) C. proc. pen.., Curtea a subliniat că măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune se pot lua asupra bunurilor inculpatului până la concurența valorii probabile a acesteia, așa cum s-a arătat în cele ce preced. Aceste sume reprezintă o valoare estimată de organul judiciar raportat la infracțiunile de evaziune fiscal presupus săvârșite de către inculpați, sume care, ulterior, vor fi, însă, verificate atât sub aspectul existenței, cât și al cuantumului de către instanță, în etapa cercetării judecătorești,

Contrar apărării, Curtea a reținut că măsurile asigurătorii luate în cauză și menținute ulterior îndeplinesc și condițiile prevăzute de art. 1 din Protocolul 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, din moment ce sechestrul asigurător nu afectează fondul dreptului (substanța dreptului), ci doar îi împiedică temporar pe inculpați să încheie acte de dispoziție asupra bunurilor astfel sechestrate.

În speță, cu excepția inculpatului H., care a învederat că a achitat în parte presupusul prejudiciu cauzat bugetului de stat prin infracțiunile de evaziune fiscal pretins comisă, situație care conduce la restrângerea măsurii, judecătorul primei instanțe a constatat că restul inculpaților nu au exprimat nicio justificare reală care să poată conduce la ridicarea măsurilor asiguratorii dispuse față de aceștia.

În esență, Curtea a constatat că măsurile asiguratorii, în limitele expuse anterior, sunt proporționale cu scopul urmărit prin dispunerea lor și valoarea prejudiciului reținut prin rechizitoriu, în cazul fiecărui inculpat, iar consecințele pe care le produc nu depășesc efectele normale ale unei astfel de măsuri, așa încât, la acest moment, subzistă temeiurile care au determinat luarea lor în cursul urmăririi penale, măsurile asigurătorii analizate satisfăcând în continuare exigențele de necesitate (decurgând din lege) și proporționalitate care au stat la baza dispunerii lor.

Sub aspectul duratei măsurilor invocată de inculpați, evaluând actele dosarului, raportat la data luării măsurilor asigurătorii, cuantumul prejudiciului, valoarea bunurilor sechestrate, precum și la complexitatea cauzei - cu efecte asupra duratei procedurilor, notând și stadiul procesual în care se află cauza (faza camerei preliminare), s-a apreciat că, restrângerea temporară a dreptului de dispoziție al inculpaților cu privire la bunurile lor, nu este una excesivă, fiind justificată de existența unui interes general legitim.

Raportat la amploarea activității infracționale investigate, care vizează zeci de inculpați și persoane vătămate, complexitatea cauzei, care s-a repercutat în mod corespunzător asupra duratei procesului penal, nefiind însă singurul element care a condus la prelungirea ei, Curtea a notat, în acest sens că, din actele dosarului rezultă că durata procesului penal a fost determinată de declinări repetate de competență, numeroasele amânări dispuse pentru lipsa de procedură, în special cu persoanele vătămate/părți civile și lipsa de apărare a părților,

În contextul prezentat, în care nu se poate reține o inerție a autorităților nici în finalizarea urmăririi penale și nici în desfășurarea procedurii de cameră preliminară, s-a arătat că restrângerea dreptului inculpaților de a dispune neîngrădit de bunurile sechestrate pe o perioadă de câțiva ani îndeplinește, în continuare, exigența de proporționalitate cu scopul urmărit prin instituirea măsurilor procesuale contestate.

În privința inculpatului H., Curtea a reținut că acesta a acoperit o parte din prejudiciu (împrejurare relevată chiar de procuror în cuprinsul rechizitoriului), măsurile asiguratorii fiind dispuse până la concurența întregii sume. Or, în aceste condiții, judecătorul primei instanțe, a apreciat că se impune restrângerea măsurii asiguratorii la limita sumei rămase neachitate, raportat la scopul pentru care au fost impuse. A mai fost arătat că, temeiurile avute în vedere la dispunerea acestei măsuri procesuale au vizat, pe de o parte, obligativitatea luării măsurii asigurătorii, iar pe de altă parte, recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin comiterea infracțiunii de evaziune fiscală

Astfel, în cazul acestui inculpat, a fost reținut un prejudiciu presupus cauzat prin fapta de evaziune fiscal în cuantum de 727873 RON, din care au fost recuperați, conform rechizitoriului, 567092 RON, rămânând neacoperit un prejudiciu de 160.092.

Cu privire la apărarea inculpatului H., în sensul că a depus la Parchet actele contabile ale societății, s-a menționat că aceasta constituie un argument legat de lipsa de temeinice a acuzațiilor ce-i sunt aduse în prezenta cauză, ce excede cadrului procesual actual. Suplimentar, s-a precizat că, faptul că inculpatul consideră că este eronată trimiterea sa în judecată, nu este suficientă pentru ridicarea unor măsuri asigurătorii instituite legal în cursul urmăririi penale.

Cu privire la inculpatul F., s-a reținut că deși acesta a susținut că a achitat prejudicial cauzat bugetului de stat, susținerea acestuia nu se confirm, măsura fiind dispusă asupra bunurilor sale prin ordonanța din 26.11.2021 până la concurența sumei de 50.801 RON, procurorul având în vedere că a acoperit o parte din prejudiciu de 837.345 RON, respectiv 786.544 RON.

Referitor la apărarea inculpatului D. în sensul că a achiziționat bunul imobil sechestrat la mult timp după ce s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa, judecătorul primei instanțe a arătat că aceasta nu atrage nelegalitatea sau netemeinicia măsurii asigurătorii, întrucât legea nu distinge, măsura putând fi dispusă de procuror în cursul urmăririi penale, ceea ce în speță s-a realizat, sechestrul fiind instituită prin ordonanța din 24.08.2020, iar rechizitoriul a fost întocmit la 26.11.2021.

Concluzionând, judecătorul de camera preliminară a considerat că măsurile sunt legale și temeinice.

Împotriva încheierii din 23 mai 2024, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie au formulat contestație inculpații B., C., I., D., H. și F..

În cauză toți contestatorii au solicitat desființarea încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță și, în rejudecare, să se constate încetarea de drept a măsurilor asiguratorii, susținând că aceste măsuri nu au fost verificate în termenul prevăzut de dispozițiile art. 250

2

C. proc. pen.

Suplimentar, contestatoarea inculpată C. a invocat faptul că, raportat la durata măsurii asiguratorii, acesta nu mai este proporțională cu scopul pentru care a fost instituită.

Contestatorul inculpat H. a susținut, la rândul său, că măsura asiguratorie instituită asupra bunurilor sale nu este proporțională raportat la valoarea prejudiciului ce i se reține în cauză în comparație cu valoarea de circulație a bunurilor sechestrate. Prin urmare, a solicitat, în subsidiar, restrângerea sechestrului la un singur imobil (loc de parcare), apreciind că valoarea acestuia este suficientă pentru a garanta plata pagubei reținută în sarcina sa.

Contestatorul inculpat F. a solicitat ridicarea sechestrului asigurator, susținând că a făcut dovada achitării prejudiciului reținut în sarcina sa de către organele judiciare.

Analizând contestațiile formulate de inculpați prin prisma criticilor formulate, a actelor și normelor legale incidente, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară reține următoarele:

Potrivit art. 250

2

din C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 6 din 18 februarie 2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României nr. 167/18.02.2021, în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250

1

din C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.

Conform art. 249 alin. (1) din C. proc. pen. procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Preliminar analizării pe fond a temeiurilor care au determinat menținerea măsurilor asiguratorii, se impune precizarea că, astfel cum rezultă din dispozițiile legale anterior evocate, obligația acestei verificări s-a născut începând cu data de 28 februarie 2021, iar, în lipsa unor norme tranzitorii care să prevadă momentul de la care încep să curgă termenele de 6 luni și, respectiv, de 1 an prevăzute de art. 250

2

C. proc. pen.., în care o asemenea analiză se realizează, acestea trebuie calculate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021, o atare interpretare fiind singura ce corespunde dispozițiilor art. 13 C. proc. pen.., ce reglementează aplicarea legii procesuale penale în timp.

Așa cum a reținut și judecătorul primei instanțe, spre deosebire de măsurile preventive, în cazul cărora art. 241 C. proc. pen.. stabilește, în mod expres, situațiile în care acestea încetează de drept, instanța de control judiciar constată că o asemenea reglementare nu se regăsește în codificarea procesual penală și în privința măsurilor asigurătorii. Mai mult, se observă că, deși enumeră soluțiile pe care organul judiciar le poate pronunța cu ocazia examinării subzistenței temeiurilor care au justificat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, art. 250

2

C. proc. pen.. nu face referire și la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menținerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.

Prin urmare, criticile formulate în acest sens de către toți contestatorii sunt neîntemeiate.

Așa cum s-a arătat anterior, potrivit art. 249 alin. (1) C. proc. pen.., finalitatea măsurilor asiguratorii poate fi alternativă:

- în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune;

- pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare;

- pentru a servi la garantarea executării pedepsei amenzii;

- în vederea confiscării speciale sau a confiscării extinse.

Conform art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de această lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Astfel, în cazul în care luarea măsurilor asiguratorii își găsește izvorul chiar în lege, analiza pe care o efectuează instanța în cadrul verificărilor prevăzute de art. 250

2

C. proc. pen.. nu va purta asupra oportunității măsurilor asiguratorii, ci doar a proporționalității acestora.

În cauză, prin rechizitoriul emis în data de 26.11.2021 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. x/2016, au fost trimiși în judecată, între alții, inculpații:

În aceeași calitate, în perioada 23.06.2010 - 27.02.2015 și în baza unei unice rezoluții infracționale, inculpatul și-a însușit suma totală de 2.698.171 RON din conturile firmei, prin 49 de viramente distincte.

În perioada 26.03.2012 - 14.04.2014, în aceeași calitate, în baza unei unice rezoluții infracționale, inculpata si-a însușit în final suma de 4.544.781 de RON din conturile firmei, prin 131 de viramente distincte.

De asemenea, în perioada 2011 - 2012, în calitate de administrator de fapt al S.C. M. S.R.L. București, inculpatul a dispus înregistrarea în evidența contabilă a societății, la diferite intervale, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a unui număr de cel puțin 5 cheltuieli/facturi fictive, în valoare totala de 3.326.164 RON, cauzând prin aceasta bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 1.072.956 RON, nerecuperat.

Același inculpat, în calitatea de administrator de fapt al S.C. L. S.R.L. București, în intervalul 22.08.2013 - 31.12.2014, în baza unei unice rezoluții infracționale, și-a însușit suma totala de 795.538 RON din conturile și din casieria societății pe care o administra, prin 343 de fapte distincte (9 viramente și 334 acte de sustragere directă).

În perioada 05.03. - 24.04.2014, în aceeași calitate, în baza unei unice rezoluții infracționale, inculpatul și-a însușit suma de 941.720 RON din conturile firmei, prin 10 viramente distincte.

În perioada 5.12.2012 - 25.03.2014, în aceeași calitate, în baza unei unice rezoluții infracționale, inculpatul și-a însușit suma totală de 1.528.894 RON din conturile și din casieria societății pe care o administra, prin 25 de fapte distincte (9 viramente și 16 acte de sustragere directă).

De asemenea, în calitate de administrator de fapt al aceleiași firme, în perioada 12.02.2014 - 12.02.2015, în baza unei unice rezoluții infracționale, inculpatul si-a însușit în final suma de 1.268.070 RON din conturile firmei, prin 20 de viramente distincte.

Înalta Curte mai notează că în cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului, văzând valoarea mare a pagubei create, a dispus instituirea unor măsuri asiguratorii cu privire la bunurile inculpaților ce fac obiectul cercetărilor în cauză, astfel:

Se mai reține că, în cauză, Statul român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, s-a constituit parte civilă în proces, după cum urmează:

- cu suma de 1.526.701 RON, în cazul inculpatului B.;

- suma de 1.615.680 RON, în cazul inculpatei C.;

- cu suma de 1.139.383 RON, în cazul inculpatului I.;

- suma de 448.438 RON, în cazul inculpatului D.;

- cu suma de 50.801 RON în cazul inculpatului F.;

- cu suma de 727.873 RON, din care au fost recuperați, conform rechizitoriului, 567.092 RON rămânând neacoperit un prejudiciu de 160.092 RON în cazul inculpatului H..

Prin dispozițiile procesual penale legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenței temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, putându-se dispune, în raport de particularitățile fiecărei cauze, menținerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse.

În jurisprudența europeană în materia drepturilor omului, s-a statuat că orice ingerință în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim și, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și cele privind protecția drepturilor fundamentale ale persoanei. Referitor la proporționalitatea dintre ingerința statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta trebuie analizată, în funcție de circumstanțele cauzei și natura ingerinței în discuție, prin raportare la mai mulți factori relevanți, precum durata măsurii și valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, paragr. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menținerii măsurii, având în vedere desfășurarea procedurii penale și consecințele acesteia asupra părții interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului și al autorităților statului care intervin, prin raportare și la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, paragr. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanțe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 și 87).

Unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 250

2

C. proc. pen.. îl reprezintă proporționalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii și restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege ori ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziției juridice și materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

În același sens sunt și considerentele Deciziei nr. 19/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Astfel, s-a reținut că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.

Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)."

Contestatorul H. a criticat faptul că prin încheierea atacată au fost menținute măsurile asiguratorii dispuse în cauză de procuror până la concurența unor sume ce exced prejudiciului rămas de achitat (160.092 RON RON) către partea civilă.

Sub acest aspect, instanța de control judiciar reține că, astfel cum s-a menționat și în cuprinsul rechizitorului inculpatul a încercat pe parcursul cercetărilor să achite prejudiciul. Astfel, se reține că acesta a achitat din prejudiciul reținut în urma săvârșirii presupusei infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată (727.873 RON), suma de 567.092 RON, sechestrul asigurator fiind menținut în continuare până la concurența prejudiciului probabil, care la acest moment este de 160.092 RON, fără sumele accesorii (dobânzi și penalități de întârziere).

Se concluzionează, așadar, că inculpatul nu au achitat prejudiciul în integralitate, iar scopul măsurilor asiguratorii a fost încă de la debutul procesului penal cel al prezervării bunurilor ce pot servi la repararea pagubei produse prin infracțiunile de evaziune fiscală. În acest context, se observă că inculpatul nu a prezentat pentru niciunul din cele patru imobile aflate sub sechestru (2 apartamente și 2 locuri de parcare) dovada valorii estimate a acestora, pentru a se aprecia că restrângerea măsurii asiguratorii asupra unui singur bun imobil, așa cum a solicitat inculpatul, este suficientă pentru garantarea recuperării prejudiciului dacă acesta va fi găsit vinovat în cauză. Deopotrivă, instanța de control judiciar precizează că inculpatul are posibilitatea să solicite ANABI, singura instituție care are atribuții privind bunurile indisponibilizate, deschiderea unui cont bancar, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 318/2015, în care să vireze suma de bani până la concurența căreia s-a instituit măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile și să solicite, în consecință, indisponibilizarea acelei sume, corelativ cu ridicarea măsurii asiguratorii instituite asupra bunurilor imobile.

În aceeași ordine de idei, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că toate măsurile asiguratorii instituite în cauză sunt proporționale cu scopul reparatoriu urmărit. Această condiție a proporționalității este dată de natura infracțiunilor ce fac obiectul cauzei (evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005) și necesitatea de a asigura o posibilă plată a prejudiciului în contul A.N.A.F., dacă soluția ce se va pronunța în cauză va fi în acest sens.

Referitor la intervalul de timp scurs de la momentul instituirii acestor măsuri, care este de aproximativ trei sau patru ani, după caz, chiar dacă poate părea unul îndelungat, nu pare a fi, cel puțin la acest moment procesual, de natură să conducă la concluzia unei sarcini excesive având în vedere complexitatea cauzei și natura acuzațiilor aduse inculpaților, iar consecințele pe care le produc asupra acestora nu depășesc efectele normale ale unei astfel de măsuri, în raport cu valoarea prejudiciului reținut în sarcina lor. Prin urmare, critica inculpatei C., sub acest aspect, este nefondată.

În privința bunurilor imobile, instanța de control judiciar constată că indisponibilizarea acestora, în contextul măsurii asiguratorii, nu lipsește părțile de dreptul de proprietate, punctual de atributului folosinței, ci impietează doar posibilitatea de a dispune, respectiv de a înstrăina bunul pe perioada procedurii judiciare.

Referitor la apărările contestatorului F., care a susținut că, în ceea ce-l privește, a achitat prejudiciul imputat în cauză, Înalta Curte reține din actul de sesizare a instanței că, din valoarea prejudiciului produs prin faptele de evaziune fiscală, a fost recuperată suma de 786.544 de RON (inculpatul achitând suma reținută ca fiind sustrasă de la plata către bugetul de stat cu ocazia controlului ANAF din 2015), rămânând un rest de 50.801 RON, cu privire la care ANAF s-a constituit parte civilă. Instanța de control judiciar apreciază că înscrisurile pe care le-a depus la dosar nu dovedesc că a achitat către partea civilă prejudiciul de 50.801 RON.

Pe de o parte, aceste înscrisurile depuse de inculpat reprezintă două extrase de cont generate dintr-o aplicație de mobile banking, ce ar data din 13.12.2021, în care se menționează că suma de 50.800,63 RON a fost debitată din contul numitei R. în contul Trezoreriei Sector 6, având la detalii de plată "recuperare prejudiciu dosar nr. x/2021, prin rechizitoriul nr. x/2026, în numele lui F." .

Pe de altă parte, în cuprinsul motivelor scrise de contestație inculpatul a susținut că "suma de 50.000 RON s-a compensat cu cauțiunea stabilită prin ordonanța din data de 30.09.2016, sumă de bani pe care nu a revendicat-o și care a rămas dispoziția organului fiscal de la acea dată pentru a se putea opera compensarea" .

Și într-un caz (depunerea sumei de bani la Trezoreria Sector 6 București în anul 2021) și în celălalt (compensarea unei cauțiuni depuse în temeiul unei ordonanțe privind măsura controlului judiciar pe cauțiune emisă la data de 30.09.2016) nu dovedesc că inculpatul a achitat prejudiciul în integralitate.

Înalta Curte reiterează că, singura instituție care are atribuții privind bunurile indisponibilizate este Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), care administrează și ține evidența sumelor de bani care fac obiectul sechestrului potrivit art. 252 alin. (2) din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, a sumelor de bani rezultate din valorificarea bunurilor perisabile în condițiile art. 252 alin. (3) din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, a sumelor de bani rezultate din cazurile speciale de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, prevăzute de art. 252

1

din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, precum și a sumelor de bani datorate cu orice titlu suspectului, inculpatului ori părții responsabile civilmente, care fac obiectul popririi potrivit art. 254 din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare.

În îndeplinirea atribuțiilor privind bunurile/sumele de bani indisponibilizate, în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 318/2015, Agenția va deschide subconturi pe numele fiecărei persoane fizice sau juridice în parte, urmând ca ulterior să fie virate sumele de bani în conturile deschise de Agenție.

Prin urmare, inculpatul are posibilitatea să consemneze într-un cont deschis de ANABI suma de bani până concurența căreia s-a instituit măsura sechestrului asigurator în cauză, iar ulterior, să solicite menținerea sechestrului asupra sumei indisponibilizate și, corelativ, ridicarea măsurii asiguratorii asupra bunului imobil.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurilor sechestrului asigurător, acestea fiind necesare și proporționale cu scopul urmărit și se impune menținerea lor.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 250

2

C. proc. pen.., Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, va respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații B., C., I., D., H. și F. împotriva încheierii din 23 mai 2024, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorii inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat B., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 100 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații B., C., I., D., H. și F. împotriva încheierii din 23 mai 2024, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești, secția penal