ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2/2025

Ședința publică din data de 08 ianuarie 2025

Deliberând asupra contestației formulate de persoana solicitată A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 116/FCJI din data de 16 decembrie 2024, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a admis cererea formulată de Parchetul din Graz Austria în dosarul nr. x St 122/24/t privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 15.11.2024.

A dispus predarea, cu respectarea beneficiului regulii specialității, a persoanei solicitate A., către autoritatea judiciară solicitantă în vederea cercetării penale pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prin efracție prevăzut de art. 129 alin. (1) nr. 1 și nr. 3, art. 130 alin. (2) din C. pen. austriac, cu corespondent în art. 228, art. 229 alin. (1) lit. d) din C. pen. român.

A constatat că persoana solicitată A. nu a consimțit la predare și nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității.

În temeiul art. 104 din Legea nr. 302/2004 s-a menținut arestarea preventivă luată prin încheierea din data de 26.11.2024 a Curții de Apel Iași față de persoana solicitată A., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 16.12.2024 și până la 14.01.2025, inclusiv, în vederea predării către autoritatea solicitantă.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă prevăzute expres și limitativ de către art. 97 și următoarele din Legea 302/2004 cu privire la specificul infracțiunii pentru care a fost emis și pedeapsa minimă prevăzută de lege pentru sancționarea acestora.

S-a arătat că infracțiunea de furt calificat prevăzut de C. pen. austriac prin modalitatea expusă în mandatul european de arestare constituie infracțiunea similară conform legii penale române, respectiv infracțiunea de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228, art. 229 alin. (1) lit. d) din C. pen. român.

De asemenea, s-a constatat că infracțiunea de furt calificat prin efracție este pedepsită de C. pen. austriac conform art. 129 cu pedeapsa închisorii de până la 3 ani, astfel încât este îndeplinită cerința pedepsei minime de 3 ani închisoare instituită de art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 privind faptele care permit predarea persoanelor solicitate în temeiul unui mandat european de arestare.

În ceea ce privește posibila incidență a unor motive obligatorii sau facultative de refuz a executării mandatului european de arestare, prima instanță a constatat că nu a reieșit existența unor cauze de nepedepsire sau justificative de prescripție a răspunderii penale, autoritate de lucru judecat sau orice alt impediment privind punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale față de infracțiunea de furt calificat în formă continuată.

Curtea a mai reținut că desfășurarea procedurii privind punerea în executare a mandatului european de arestare s-a desfășurat cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanei solicitate care a fost asistată de apărător din oficiu și ulterior avocat ales, a primit mandatul european de arestare tradus în limba română, a fost informată în legătură cu drepturile care îi revin în cadrul acestei proceduri judiciare, inclusiv cu privire la exercitarea acordului pentru predare și respectarea principiului specialității.

Referitor la atitudinea procesuală adoptată de către persoana solicitată în cursul procedurii desfășurate în fața Curții de Apel Iași, s-a constatat că opoziția acestuia la executarea mandatului european de arestare emis în cursul urmăririi penale de către autoritățile judiciare austriece și la transferarea în statul solicitant nu poate împiedica finalizarea procedurii de punere în aplicare a mandatului menționat.

Curtea a menținut măsura arestului luat față de persoana solicitată, apreciind că o măsură preventivă alternativă mai ușoară, restrictivă de drepturi și libertăți sau de lăsare în stare de libertate deplină, prezintă un risc justificat de sustragere de la procedura de executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile austriece și de transfer către statul solicitant.

Sub aspectul proporționalității și necesității măsurii arestului preventiv, prima instanță a constatat că infracțiunile pentru care a fost emis mandatul european de arestare prezintă un grad ridicat de pericol social, ar fi produs pagube materiale importante persoanelor vătămate, ar fi fost comise prin cooperarea mai multor persoane și pe teritoriul unui stat din Uniunea Europeană.

De asemenea, s-a considerat că luarea unor măsuri preventive alternative, mai ușoare față de numitul A., ar putea îngreuna activitatea de punere în executare a mandatului european de arestare deoarece acesta este și cetățean al Republicii Moldova care nu este stat membru al Uniunii Europene și căruia nu îi sunt aplicabile procedurile specifice de cooperare judiciară caracterizate prin celeritate și recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești sau mandatelor de arestare emise de către organele judiciare competente.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A..

A solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai puțin restrictivă de drepturi, respectiv măsura arestului la domiciliu.

În susținerea contestației s-a arătat că persoana solicitată nu are antecedente penale pe teritoriul României, iar la dosarul cauzei se regăsește o caracterizare din care reiese că este o persoană bine integrată în societate, este căsătorit și are doi copii, dintre care unul este minor.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., pe baza actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată: "Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate".

Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că: "Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că în cauza de față, respectând rigorile legii, prima instanță a verificat temeinic îndeplinirea condițiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare emis în data de 15.11.2024 de Parchetul din Graz Austria în dosarul nr. x St 122/24/t față de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat prin efracție, prevăzut de art. 129 alin. (1) nr. 1 și nr. 3, art. 130 alin. (2) din C. pen. austriac

Deopotrivă, Înalta Curte reține că infracțiunile ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prevăzute de art. 97 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiției dublei incriminări.

În acord cu instanța de fond, se constată, pe de o parte, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz la predare, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a)-c) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

De asemenea, Înalta Curte notează că din actele și lucrările existente la dosar rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autoritățile judiciare române pentru aceleași fapte care fac obiectul mandatului european de arestare.

În raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reține că instanța de fond, în mod temeinic și legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Austria și, pe cale de consecință, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.

În ceea ce privește măsura arestării în vederea predării, Înalta Curte reține că aceasta este obligatorie în situația dată în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, legea nereglementând nicio alternativă.

Astfel, sunt incidente dispozițiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, potrivit cărora: "După întocmirea sentinței prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a textelor care reglementează luarea măsurilor preventive pe parcursul procedurii, cât și cu ocazia soluționării cererii de punere în executare a unui mandat european cuprinse în art. 104 alin. (11) și (13) din Legea nr. 302/2004 rezultă că măsura arestării este obligatorie și se dispune de îndată atunci când s-a admis sesizarea și s-a dispus predarea. În acest sens, instanța de control judiciar notează că dispozițiile art. 104 alin. (9) – (11) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, sub aspectul posibilității înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecății, nu și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu și arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

În raport de cele ce preced, se constată că datele ce caracterizează persoana contestatorului invocate cu ocazia dezbaterilor nu pot fi evaluate la acest moment pentru a se dispune o măsură preventivă mai blândă față de acesta.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 110 din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată B. împotriva sentinței penale nr. 228/F din data de 25 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a II-a penală în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 116/FCJI din data de 16 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1.163 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 ianuarie 2025.