ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 829/2024

Ședința publică din data de 16 aprilie 2024

Asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă la data de 30 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta societatea A. S.R.L., reprezentată de lichidator judiciar B.., a chemat în judecată pârâta C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să dispună rezilierea contractului cadru de furnizare produse nepetroliere înregistrat sub nr. x/17.07.2008, respectiv sub nr. x/04.08.2008, din culpa exclusivă a pârâtei, precum și obligarea pârâtei la plata daunelor-interese în cuantum de 3% din planul C. propus și nerealizat pentru perioada 2011 – 2017, susținând, în esență, că pârâta nu și-a mai îndeplinit obligațiile contractuale începând cu noiembrie 2009, iar începând cu luna iunie 2010 a pus reclamanta în imposibilitatea executării contractului.

Prin sentința civilă nr. 3835 din 23 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., a dispus rezilierea contractului cadru de furnizare produse nepetroliere pentru stațiile de distribuție carburanți C. înregistrat la A. S.R.L. sub nr. x/17.07.2008 și sub nr. x/04.08.2008 la C. S.R.L. din culpa exclusivă a pârâtei; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 17.108.123,67 euro, cu titlu de daune-interese în baza art. 14.1 lit. b) din contractul menționat; a luat act că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe și o dată cu fondul și împotriva încheierilor premergătoare din data de 28.06.2017 și 18.09.2017, a declarat apel pârâta S.C. C. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1960/A din 15 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca rămas fără interes apelul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 18 septembrie 2017; a respins ca nefondat apelul declarat de aceeași parte împotriva încheierii de ședință din data de 18 septembrie 2017 și a sentinței civile nr. 3835 din 23 octombrie 2017; a respins cererea apelantei-pârâte de obligare a intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. C. S.R.L.

Prin decizia nr. 758 din 23 aprilie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă, a casat decizia atacată și a trimis cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe.

Prin decizia civilă nr. 535 din 25 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din data de 28 iunie 2017 și împotriva sentinței civile nr. 3835 din 23 octombrie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.; a fost anulată în parte încheierea de ședință din 28 iunie 2017 și în tot sentința civilă nr. 3835 din 23 octombrie 2017 și, rejudecând cauza: a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune; a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca fiind prescrisă; a fost menținută în rest încheierea de ședință din data de 28 iunie 2017.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 608 din 15 martie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. împotriva deciziei civile nr. 535 din 25 martie 2021 și a încheierii din 11 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, A. S.R.L. PRIN B. a depus contestație în anulare, indicând art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ. și solicitând admiterea căii extraordinare de atac formulate.

Contestatoarea a menționat că, "în ceea ce privește primul motiv de recurs", în cuprinsul cererii de recurs formulate a susținut următoarele:

Dezlegările în drept ale instanței de recurs sunt obligatorii pentru instanța de apel potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., însă situația de fapt trebuie stabilită de instanța de apel în baza probelor administrate conform alin. (4) al aceluiași text de lege; nu există nicio analiză în rejudecare, fiind preluate fidel considerentele din recurs; Curtea, în apel, a statuat că există autoritate de lucru judecat a deciziei de casare, fără nicio motivare în fapt și în drept și a preluat integral și fidel considerațiile din decizia de casare.

Motivarea asupra probelor este contradictorie și a fost făcută în două etape diferite, la data respingerii acestora - 11.03.2021, ulterior la data deciziei din apel. Prima etapă: încheierea din 11.03.2021 - suplimentarea probatoriului solicitată de recurentă a fost respinsă ca inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ. și îndrumarea expresă stabilită prin decizia de casare, probele fiind respinse pentru că tind la depășirea limitelor casării. Etapa 2: în decizia nr. 535/23.03.2021, instanța de apel a revenit asupra motivării repingerii probelor arătând că au fost respinse ca inadmisibile având în vedere că problema de drept dezlegată în recurs se impune cu autoritate de lucru judecat și că a fost împlinit termenul de prescripție de 3 ani, astfel cum ar fi stabilit I. C. civ..J.; lipsa motivelor pentru care Curtea de apel a dispus anularea în parte a încheierii de ședință din data de 28.06.2017 și în tot sentința civilă nr. 3835/23.10.2017.

De asemenea, a susținut că în decizia contestată, instanța de recurs a reținut următoarele:

În rejudecare, după casare, litigiul trebuie soluționat în limita celor stabilite în decizia de casare, problemele de drept rezolvate fiind obligatorii; în rejudecare, instanța de apel a constat că instanța de recurs a apreciat cu privire la împlinirea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune; prin încheierea din 11 martie 2021, instanța de apel a motivat respingerea cererii de suplimentare a probatoriului în raport de limitele deciziei de casare și de prevederile art. 501 alin. (3) și (4) C. proc. civ. Faptul că prin decizia recurată aceasta a reluat motivarea expusă nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de legiuitor, respectiv a unei motivări contradictorii; în ceea ce privește lipsa motivelor pentru care instanța de apel a dispus anularea în parte a încheierii din 28 iunie 2017 și în tot a sentinței civile nr. 3835 din 23 octombrie 2017, instanța de apel a expus considerentele în susținerea soluției pronunțate, în raport de dispozițiile art. 480 și de art. 501 C. proc. civ.

În acest context, contestatoarea a susținut că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, I. C. civ..J a reținut că prin încheierea din 11 martie 2021, instanța de apel a motivat respingerea cererii de suplimentare a probatoriului în raport de limitele deciziei de casare și de prevederile art. 501 alin. (3) și (4) C. proc. civ., iar reluarea motivării din încheiere nu reprezintă o motivare contradictorie.

Or, dezlegarea I. C. civ..J. este rezultatul unor erori materiale având în vedere următoarele: în decizia recurată nu a fost reluată motivarea din încheiere; motivarea privind respingerea probelor a fost diferită față de motivarea din încheiere; motivarea în apel în ceea ce privește probele a fost întemeiată în drept pe art. 501 alin. (3) și nu alin. (4) cum din eroare a reținut instanța supremă. Alin. (4) permite administrarea oricăror probe, caz în care dacă se făcea aplicarea acestui text de lege nu mai era incident motivul de recurs.

De asemenea, a susținut contestatoarea, sunt incidente dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Astfel, contestatoarea a arătat că nu a fost cercetat motivul de recurs pentru care instanța de apel a dispus anularea în parte a încheierii din 28 iunie 2017 și în tot a sentinței civile nr. 3835 din 23 octombrie 2017. Indicarea generică a două texte de lege art. 480 și art. 501 C. proc. civ. nu reprezintă o cercetare a motivelor de recurs; nu s-a răspus aspectului pe care l-a criticat în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat a deciziei de casare reținută de instanța de apel. Obligativitatea privește doar situația de drept dezlegată și nu situația de fapt redată în decizia de casare, situația de fapt trebuia dezlegată în rejudecare de instanța de apel cu respectarea situației de drept raporat la situația de fapt și probele administrate; nu s-a răspuns nici la motivele care priveau lipsa analizei în apel și preluarea fidelă a considerentelor din recurs. Instanța de apel nu a avut niciunfel de contribuție la soluționarea cauzei, comportându-se ca un "secretariat" al instanței de recurs, siuație neprevăzută de legiuitor.

Contestatoarea a menționat că, "în ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs", criticile aduse deciziei recurate au vizat următoarele: încălcarea prevederilor care impun instanței de apel în rejudecare soluționarea excepției prescripției, verificarea incidenței întreruperii sau împlinirea cursului prescripției, a modului în care s-a stabilit situația de fapt și de drept și a modului în care a fost aplicată legea, existând o vătămare ce i-a fost adusă sub acest aspect; apărările sale privind întreruperea prescripției nu au fost analizate în apel în rejudecare; curtea de apel nu a analizat excepția prescripției și natura obligațiilor contractuale, deși contesttaoarea a pus în discuție acest aspect; cazurile în care instanța de apel poate dispune anularea hotărârii sunt strict reglementate de art. 480 C. proc. civ., însă în cauza dedusă judecății nu se regăsesc situațiile care detemiină anularea hotărârii, respectiv soluționarea cauzei fără a se intra în cercetarea fondului sau judecata în lipsa părții nelegal citată.

In decizia contestată, instanța de recurs a arătat că: instanța de apel nu avea obligația de a analiza din oficiu întreruperea termenului prescripției, fiind o apărare; prin concluziile scrise depuse la 27 iunie 2017, reclamanta a invocat întreruperea cursului prescripției; în apel, în primul ciclu procesual, reclamanta nu a invocat întreruperea cursului prescripției dreptului material la acțiune; încălcarea principiului dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, reglementate de art. 13 și 14 C. proc. civ., ca urmare a motivării în două etape a respingerii probelor solicitate în rejudecarea apelului nu poate fi reținută, întrucât părțile au pus concluzii atât cu privire la solicitarea de încuviințare a probelor, cât și cu privire la cererea de apel; încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 480 C. proc. civ. nu poate constitui motiv de casare, în raport de prevederile art. 445 C. proc. civ., care impun ca îndreptarea hotărârii să se realizeze exclusiv în condițiile art. 442 din același cod.

"În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs", contestatoarea a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În acest sens, contestatoarea a susținut că instanța de recurs nu a răspuns motivului de recurs în care a arătat că în rejudecare nu a fost analizată întreruperea prescripției susținută și invocată în apărare în rejudecare; nu a fost analizată critica privind motivarea contradictorire asupra probelor. Motivările din încheiere și din decizie sunt diametral opuse. În decizie nu a fost reluată motivarea din încheiere, fiind o motivare nouă; instanța de recurs nu a analizat criticile aduse referitor la anularea încheierii și deciziei recurate. Instanța de recurs a analizat o situație de fapt și de drept străină de speță. In mod greșit a apreciat instanța de recurs că în cauză erau aplicahile prevederile art. 445 C. proc. civ., care impun ca îndreptarea hotărârii să se realizeze exclusiv în condițiile art. 442 din același cod; pe de altă parte, este incidentă și o eroare materială având în vedere că I. C. civ..J. a soluționat greșit motivul invocat, întrucât a avut în vedere o situație de fapt eronată, străină de prezenta cauză.

De asemenea, s-a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce privește criticile aduse referitor la anularea în apel a încheierii și a deciziei, instanța de recurs eronat a analizat criticile aduse considerând că în cauză erau aplicabile prevederile art. 445 C. proc. civ., care impun ca îndreptarea hotărârii să se realizeze exclusiv în condițiile art. 442 din același cod, având în vedere că nu exista nicio îndreptare de hotărâre în speță.

Contestatoarea a menționat, "în ceea ce privește cel de al treilea motiv de recurs", că în cererea de recurs a susținut încălcarea și aplicarea greșită a art. 501 C. proc. civ., Decizia nr. 9/2020 a I. C. civ..J. și Decizia nr. 1/2014 a I. C. civ..J., ambele pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, Decizia nr. 587/2017 a Curții Constituționale, art. 2.537 pct. 2 și 2.539 C. civ., art. 7, 8 și 12 din Decretul nr. 167/1958.

În decizia contestată, instanța de recurs a arătat că: încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 501 C. proc. civ. se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu se poate reține încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 501 alin. (4) C. proc. civ.. și ale Deciziei nr. 9/2020 a I. C. civ..J.; în mod legal instanța de apel a apreciat, în raport de norma de procedură mai sus indicată, că probele în rejudecarea apelului după casare nu pot depăși limitele casării; contrar alegațiilor recurentei-reclamante, instanța de apel nu a reținut că ar fi existat o îndrumare a instanței de casare privind admisibilitatea probelor; dezlegările date de I. C. civ..J. prin decizia nr. 9/2020 - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nu sunt incidente în cauză întrucât decizia nu vizează situația probelor ce pot fi încuviințate de către instanța de apel în rejudecarea cauzei după casare.

Contestatoarea a susținut că "în ceea ce privește cel de al treilea motiv de recurs" sunt incidente dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.. pentru toate considerentele prezentate anterior privind incidența acestui text de lege.

Contestatoarea a menționat, "în ceea ce privește punctul patru al motivelor de recurs", că în cererea de recurs a susținut următoarele: în cauză a intervenit întreruperea prescripției, iar în ceea ce privește natura obligațiilor contractuale, toate prestațiile asumate de părți sunt periodice, fiind stabilie termene de îndeplinire a obligațiilor asumate și o anumită periodicitate/ritmicitate a executării acestora.

În decizia contestată, instanța de recurs a arătat că, față de aspectele dezlegate prin decizia de casare în primul ciclu procesual, nu pot face obiectul analizei întreruperea cursului prescripției, pe care recurenta-reclamantă arată că înțelege să o invoce în raport de 498 alin. (2) C. proc. civ., ca, de altfel, nici cele care privesc dovada prestațiilor succesive; dispozițiile art. 498 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, acestea reglementând soluțiile pe care le pot pronunța alte instanțe de recurs, nu I. C. civ..J.

În final, "în ceea ce privește punctul patru al motivelor de recurs", s-a susținut că sunt incidente dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., raportat la motivul 5 de recurs, instanța de recurs nerăspunzând motivelor de recurs de la pct. 4 și 5. In situația în care recursul era admis, în raport de Decizia Curții Constituționale nr. 454/2018, instanța de recurs avea obligativitatea să judece cauza, astfel încât motivarea privind aplicabilitatea art. 498 alin. (2) C. proc. civ. este străină de prezenta cauză.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare.

Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor contestației în anulare formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Demersul judiciar de față este fundamentat pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., potrivit cărora "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:[…] 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen[...]".

Motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 523 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. presupune ca dezlegarea dată recursului să fie rezultatul unei erori materiale.

Acest motiv de contestație în anulare vizează erorile materiale evidente făcute de instanța de recurs, în legătură cu aspecte formale ale recursului și care au avut drept consecință soluționarea greșită a acestei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, sunt greșeli materiale în sensul prevederilor art. 523 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., greșelile de fapt, involuntare și nu greșeli de judecată, cum ar fi cele de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale, pentru a nu crea părților posibilitatea rejudecării căii de atac, transformând contestația în anulare într-o cale ordinară de atac, evitându-se situația de a se formula recurs la recurs.

În cauză, erorile materiale indicate de contestatoare ca fiind săvârșite de instanța de recurs constau în faptul că în decizia recurată nu a fost reluată motivarea din încheiere; motivarea privind respingerea probelor a fost diferită față de motivarea din încheiere; motivarea în apel în ceea ce privește probele a fost întemeiată în drept pe art. 501 alin. (3) și nu alin. (4) cum din eroare a reținut instanța supremă.

De asemenea, s-a susținut că, în ceea ce privește criticile aduse referitor la anularea în apel a încheierii și a deciziei, instanța de recurs eronat a analizat criticile aduse considerând că în cauză erau aplicabile prevederile art. 445 C. proc. civ., care impun ca îndreptarea hotărârii să se realizeze exclusiv în condițiile art. 442 din același cod, având în vedere că nu exista nicio îndreptare de hotărâre în speță, instanța a soluționat greșit motivul invocat, întrucât a avut în vedere o situație de fapt eronată, străină de prezenta cauză.

Din această perspectivă, Înalta Curte reamintește că sintagma "erori materiale" vizează acele greșeli de fapt, involuntare, și nu greșeli de judecată, subliniind, totodată, că pe calea contestației în anulare poate fi invocată numai o eroare materială esențială, care să fi determinat pronunțarea unei soluții greșite.

Or, argumentele invocate de către contestatoare în cuprinsul cererii promovate nu privesc vreun aspect formal al judecării recursului, ci au în vedere chiar aspecte de judecată, respectiv modul în care au fost apreciate motivele de recurs.

Înalta Curte constată că în realitate contestatoarea nu a invocat o eroare materială esențială, care să fi determinat pronunțarea unei soluții greșite, iar interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale referitoare la art. 445 C. proc. civ. vizează greșeli de judecată, care nu pot fi subsumate noțiunii de eroare materială, specifică contestației în anulare speciale

Așadar, întrucât contestatoarea nu a relevat erori materiale evidente, ci greșeli de judecată în soluționarea căii extraordinare de atac, acestea nu pot fi supuse analizei în cadrul unei contestații în anulare deoarece această cale extraordinară de atac nu deschide oportunitatea formulării unui recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităților formale, expres și limitativ prevăzute de lege, săvârșite de instanță cu ocazia judecății, iar nu pentru că dezlegarea cauzei nu a fost bine soluționată, așa cum încearcă să susțină contestatoarea.

Totodată, reține Înalta Curte că motivele de casare pe care contestatoarea și-a întemeiat cererea de recurs, art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., au fost analizate prin decizia atacată, contestația în anulare vizând, în realitate, pretinsa eroare materială în analiza unor argumente subsumate motivelor de nelegalitate invocate pe calea recursului.

Raportat la aceste argumente, aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu motivului de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În egală măsură nici motivul de contestație în anulare prevăzut la pct. 3 al art. 503 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Astfel, în cauză, subsumat art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea a arătat, în esență, că motivul formulării contestației în anulare este acela că nu a fost cercetat motivul de recurs pentru care instanța de apel a dispus anularea în parte a încheierii din 28 iunie 2017 și în tot a sentinței civile nr. 3835 din 23 octombrie 2017; nu s-a răspus aspectului pe care l-a criticat în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat a deciziei de casare reținută de instanța de apel; nu s-a răspuns nici la motivele care priveau lipsa analizei în apel și preluarea fidelă a considerentelor din recurs.

De asemenea, s-a susținut că instanța de recurs nu a răspuns motivului de recurs în care a arătat că în rejudecare nu a fost analizată întreruperea prescripției susținută și invocată în apărare în rejudecare; nu a fost analizată critica privind motivarea contradictorire asupra probelor; nu au fost analizate criticile aduse referitor la anularea încheierii și deciziei recurate; "în ceea ce privește cel de al treilea motiv de recurs", sunt incidente dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.. pentru "toate considerentele prezentate anterior privind incidența acestui text de lege", precum și că instanța de recurs nu a răspuns motivelor de recurs de la pct. 4 și 5.

Înalta Curte reține că ipoteza prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. are ca situație premisă neexaminarea unor motive de recurs, înțelese ca motive de casare, așa cum acestea sunt reglementate la art. 488 C. proc. civ. și sancționează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu și a argumentelor de fapt și de drept care le susțin.

Într-o altă exprimare, din dispozițiile legale evocate rezultă cu claritate că admisibilitatea unei contestații în anulare este condiționată de omisiunea instanței de a se pronunța asupra unuia din motivele recursului și, prin urmare, doar nepronunțarea instanței de recurs asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare și, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, este de natură a face admisibilă contestația în anulare.

Pe cale de consecință, nu poate constitui motiv de contestație în anulare necercetarea deliberată sau neînsușirea motivului de casare de către instanța de recurs, dacă aceasta s-a pronunțat asupra lui, deoarece, în acest caz, instanța a cercetat motivul de nelegalitate și nu l-a omis.

A admite soluția contrară ar însemna transformarea contestației în anulare într-o cale ordinară de atac, îndreptată împotriva deciziilor instanțelor de recurs or, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în jurisprudența sa constantă, că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei.

Mai reține Înalta Curte că, pentru o apreciere completă a motivului de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., este necesar a se face distincție între motive și argumente, textul legal având în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurentă în termen, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

Astfel, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs, autoarea căii de atac a invocat nelegalitatea deciziei recurate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., iar în susținerea cazurilor de casare invocate, recurenta a dezvoltat mai multe critici printre care și cele pretins neanalizate de instanța de recurs.

Cu privire la criticile subsumate motivului de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., constată Înalta Curte că instanța de recurs a răspuns tuturor motivelor de recurs cu care a fost învestită, neputându-se reține vreo omisiune în sensul prevăzut de legiuitor prin acest motiv de contestație în anulare, în realitate, contestatoarea fiind nemulțumită de modul în care au fost apreciate motivele de recurs.

Chiar dacă s-ar constata că instanța de recurs nu a analizat și nu a răspuns în mod punctual fiecărei critici de recurs, această împrejurare nu este de natură să imprime deciziei atacate vreun viciu care să conducă la anularea hotărârii în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., instanța de recurs fiind îndreptățită să răspundă criticilor din recurs și printr-un considerent comun, scop în care poate grupa diferitele argumente.

Astfel, se constată că soluția instanței de recurs este consecința analizei coroborate a criticilor subsumate motivelor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs.

Mai mult, examinarea memoriului de recurs formulat de autoarea căii de atac relevă că susținerile pretins neanalizate au fost prezentate ca argumente în cadrul motivelor de recurs invocate, așa încât nu se impunea analiza lor distinctă în recurs, ci exclusiv în cadrul examenului de legalitate realizat prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte amintește că textul de lege are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurentă în termen, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

Așa fiind, instanța supremă constată că argumentele contestatoarei nu confirmă incidența în cauză a ipotezei de la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., de vreme ce, așa cum s-a reținut în cele ce preced, instanța de recurs a examinat susținerile părții recurente, pronunțându-se asupra lor prin considerente comune în sensul respingerii acestora.

Pentru aceste argumente, motivul de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu este întemeiat.

În realitate, contestatoarea, prin motivele contestației în anulare, își exprimă nemulțumirea privind soluția dată în calea de atac a recursului, aspecte ce nu pot fi repuse în discuție în cadrul unei contestații în anulare deoarece această cale extraordinară de atac în retractare nu deschide oportunitatea formulării unui recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităților formale, expres și limitativ prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele formulate de contestatoare nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 508 C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. S.R.L. PRIN B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea A. S.R.L. PRIN B. împotriva deciziei nr. 608 din 15 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în cadrul dosarului nr. x/2018

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2024.