ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2094/2024

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2024

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secția Civilă la 11 august 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. București în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. Zalău, a solicitat instanței obligarea acesteia la plata sumei de 188.456,74 RON cu titlu de preț al serviciilor de consultanță, respectiv a sumei de 393.000 Euro, cu titlu de penalități, cu plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1270 C. civ., art. 197 și următoarele C. proc. civ.

Prin cerere reconvențională, pârâta a solicitat constatarea nulității declarației unilaterale de reziliere extrajudiciară a contractului de consultanță nr. x/08.02.2021 și, în consecință, să se constate că între părți există în continuare un contract în vigoare. De asemenea, pârâta-reclamantă a solicitat se constate nulitatea contractului de consultanță nr. x/08.02.2021 încheiat cu reclamanta-pârâtă, pentru lipsa obiectului contractului, care nu este determinat și licit, pentru lipsa cauzei, pentru cauză ilicită și pentru lipsa consimțământului reclamantei reconvenționale care a fost viciat prin eroare și leziune. Cu plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 314/2023 din 20 martie 2023, Tribunalului Sălaj, secția Civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. București și a obligat pârâta B. S.R.L. Zalău să plătească reclamantei suma de 188.456,74 RON, cu titlu de preț al serviciilor de consultanță, precum și echivalentul în RON la data plății al sumei de 393.000 Euro, cu titlu de clauză penală.

A respins ca nefondată cererea reconvențională având ca obiect constatarea nulității declarației de reziliere, respectiv a contractului de consultanță formulată de pârâta-reclamată B. S.R.L. Zalău împotriva reclamantei-pârâtă A. S.R.L. București.

A obligat pârâta B. S.R.L. Zalău să plătească reclamantei A. S.R.L. București suma de 121.353,40 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta B. S.R.L. Zalău a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 662/2023 din 12 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă a fost admis apelul formulat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 314/2023 din 20 martie 2023 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. x/2021, pe care a schimbat-o în tot în sensul că:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta societatea B. S.R.L., având ca obiect pretenții.

Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă societatea B. S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă societatea A. S.R.L. și în consecință:

Anulează declarația unilaterală de reziliere emisă la data de 29.07.2021 a contractului de consultanță nr. x/08.02.2021.

Respinge în rest cererea reconvențională.

Respinge cererea reclamantei-pârâte privind obligarea pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond.

Obligă reclamanta-pârâtă A. S.R.L. la plata către pârâta-reclamantă B. S.R.L. a sumei de 26.981,80 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, din care suma de 21.981,80 RON reprezentând taxa judiciară de timbru și suma de 5.000 RON reprezentând onorariu avocațial parțial.

Obligă intimata la plata către apelantă a sumei de 43.338,17 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, din care suma de 25.012,17 RON reprezentând taxa judiciară de timbru și suma de 18.326 RON reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, cu consecința respingerii apelului formulat de intimată, ca neîntemeiat.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta consideră că decizia atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material în ceea ce privește excepția de neexecutare, regulile de interpretare a contractelor și dispozițiilor ce stabilesc forța obligatorie a contratelor și încălcând exigențele legale privind motivare hotărârilor judecătorești, instanța ignorând aspectele de fapt și de drept relevante în cauză.

În acest sens, referitor la excepția de neexecutare, au fost redate prevederile art. 1556 și art. 1517 C. civ., precum și concluziile doctrinare sub acest aspect, recurenta descriind totodată relațiile și activitatea desfășurată între A. S.R.L. - în calitate de prestator și B. S.R.L. - în calitate de beneficiar, pe parcursul derulării contractului de prestări servicii de consultanță nr. 1/08.02.2021 având ca obiect executarea de către recurentă, în favoarea intimatei, a serviciilor de consultanță în domeniul industriei gaziere și petroliere.

Astfel, recurenta susține că instanța învestită cu soluționarea apelului formulat de intimată nu numai că a interpretat greșit prevederile legale aplicabile din materia excepției de neexecutare, dar a reținut în mod eronat și situația de fapt, omițând să observe faptul că intimata nu putea să invoce excepția de neexecutare, întrucât aceasta nu și-a îndeplinit propriile obligații contractuale.

În ceea ce privește încălcarea normelor privind regulile de interpretare a contractelor, recurenta susține că prin decizia atacată, instanța de apel a încălcat inclusiv regulile din materia interpretării contractelor, în special regula conform căreia, clauzele contractuale se interpretează unele prin altele, prin raportare la ansamblul contractului, iar nu izolat, ignorând astfel faptul că (i) contractul a fost încheiat pe o perioadă lungă de timp, iar serviciile de consultanță urmau a fi prestate succesiv în perioada contractuală, (ii) îndeplinirea obligațiilor contractuale de către recurentă depindeau de cooperarea intimatei care, în fapt, nu a existat, întrucât aceasta a ignorat solicitările de informații transmise expres de reclamantă.

Referitor la încălcarea dispozițiilor legale privind forța obligatorie a contractelor, recurenta susține că instanța a omis faptul că intimata - în calitate de profesionist a fost prezentă la semnarea contractului, fiind în cunoștință de cauză atât cu privire la situația prestatorului, cât și cu privire la serviciile contractate.

În acest context, recurenta apreciază că reținerile instanței de apel sunt pur subiective, întrucât nu au legătură cu cauza dedusă judecății și în niciun caz cu activitatea de judecată, instanța fiind obligată să soluționeze cauza prin raportare la obiectul cauzei și la probele depuse la dosarul cauzei, respectiv, să soluționeze cauza din perspectiva angajării răspunderii contractuale a intimatei, conform cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită, fără a putea face aprecieri cu privire la capacitatea prestatorului de a presta serviciile asumate expres prin contract.

În temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta apreciază că decizia atacată este nemotivată, întrucât în considerentele hotărârii se regăsesc motive preluate din argumentele intimatei invocate prin întâmpinare la cererea de chemare în judecată și prin cererea de apel, fără ca intimata să fi depus vreo probă în acest sens, iar din această perspectivă rezultă superficialitatea cu care instanța a tratat cauza dedusă judecății, pronunțând o decizie lovită de vicii de nelegalitate.

În acest context, recurenta se consideră îndreptățită să solicite admiterea recursului, astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Prin întâmpinarea depusă, la 17 iulie 2024, intimata-pârâtă B. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat.

La 8 august 2024, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea susținerilor intimatei ca fiind nefondate.

La termenul din 7 noiembrie iunie 2024, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același Cod.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că, instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situației de fapt.

Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează situația de fapt și probele administrate, care sunt aspecte de netemeinicie și nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, în raport de dispozițiile incidente cauzei.

Astfel, în expunerea argumentelor vizând analiza incorectă făcută de instanța de apel, recurenta-reclamantă face considerațiuni cu privire la neanalizarea unor mijloace de probă și a apărărilor sale cu privire la elementele de fapt ce vizează derularea contractului în litigiu, aspecte care, în opinia sa, constituie o interpretare greșită a prevederilor legale aplicabile în materia excepției de neexecutare, fiind reținută în mod eronat și situația de fapt de către instanța de apel.

Referitor la motivul de recurs privind încălcarea normelor privind regulile de interpretare a contractelor, se constată că modul în care instanța de apel a interpretat probele referitoare la derularea contractului dintre părți nu poate constitui un motiv de casare, acest aspect vizând nemulțumirea recurentei sub aspectul amintit, ceea ce reprezintă un motiv de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.

De altfel, critica referitoare la greșita modalitate de interpretare a contractului părților nu se înscrie cerințelor de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în speță nefiind adusă în discuție nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva greșitei aplicări a unor norme de drept material, ci doar modalitatea prin care instanța de apel a înțeles să analizeze situația de fapt și să țină seama de voința părților rezultată din actul juridic supus analizei.

Cu privire la motivul de recurs privind încălcarea dispozițiilor legale privind forța obligatorie a contractelor, instanța supremă constată că modul de apreciere a probelor nu poate constitui motiv de casare, având în vedere că în cauză au fost analizate probele administrate, astfel că, argumentele recurentei referitoare la aprecierea probelor și susținerile părților de către instanța de apel într-un mod subiectiv, nu pot fi reținute.

Astfel, din critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta susține că instanța de apel a încălcat și a aplicat greșit normele de drept material, referitoare la art. 1556 și art. 1517 C. civ., se constată că argumentele evocate în acest sens, tind la o restabilire a situației de fapt și la o reanalizare a probatoriului, aspecte incompatibile cu instituția căii extraordinare a recursului, prevăzut la art. 488 C. proc. civ.

In ceea ce privește susținerile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care recurenta susține nemotivarea deciziei pronunțate de instanța de apel, nefiind administrate probele din care să rezulte raționamentul logico-juridic pe care se bazează soluția instanței referitoare la raportul privind oportunitățile de dezvoltare - analizat în cadrul probei cu înscrisuri, se constată că acesta a fost invocat în mod formal, având în vedere că instanța de apel a reținut că intimata nu și-a îndeplinit obligația instituită de art. 249 C. proc. civ., nefiind probată prestarea unor astfel de servicii.

Astfel, din perspectiva reanalizării probatoriului, recurenta solicită instanței de recurs să treacă peste măsura acordată de instanța de apel fiecărei probe și să reinterpreteze într-o modalitate diferită probele administrate în cauză.

Din argumentele expuse de recurentă, Înalta Curte constată că nu se pot desprinde care ar fi greșelile instanței de apel și nici că încadrarea acestora se poate subsuma motivelor de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speță, nu se poate considera că afirmațiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanța de apel în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Criticile expuse de recurentă nu pot fi încadrate și analizate prin prisma dispozițiilor care conțin o enumerare expresă și limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziții speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost concepută motivarea căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condițiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 19621,70 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare dovedite prin înscrisurile aflate la pagina 136 din dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, instanța supremă, constatând îndeplinite cerințele art. 452 și pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta A. S.R.L. S.A. să plătească intimatei-pârâte B. S.R.L. suma de 19621,70 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 662/2023 din 12 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă, pe care îl va obliga la plata sumei de 19621,70 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei-pârâte B. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 662/2023 din 12 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

Obligă recurentul la plata sumei de 19621,70 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2024.