ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2071/2024

Ședința publică din data de 6 noiembrie 2024

Analizând actele de la dosar și încheierea atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 12.01.2023 sub nr. x/2023, A. a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuirea sentinței nr. 9632/19.12.2017 pronunțată de Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu pârâții Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne și Ministerul Afacerilor Interne – Direcția Generală Financiară.

Prin sentința civilă nr. 1981/06.04.2023, Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca neîntemeiată excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal și a respins cererea de revizuire.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta, iar în fața instanței de apel, la 15.11.2023, apelanta a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei "în activitate" din cuprinsul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, respectiv a art. 83 alin. (1) teza finală C. proc. civ., astfel cum a fost precizată la termenul din 15.12.2023.

Prin încheierea de ședință din 15.12.2023, Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, motivând că excepțiile de neconstituționalitate a sintagmei "în activitate" din cuprinsul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 și art. 83 alin. (1) teza finală C. proc. civ. sunt inadmisibile. Totodată, prin decizia civilă nr. 6405/15.12.2023 a respins ca nefondat apelul.

Împotriva încheierii de ședință din 15.12.2023, a formulat recurs reclamanta A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă sub nr. x/2023.

Prin cererea de recurs a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (5) teza I din Legea nr. 47/1992 cu referire la sintagma "dacă excepția este inadmisibilă", iar prin răspunsul la întâmpinările formulate de intimați a invocat excepția de neconstituționalitate a sintagmei "numai" din art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a sintagmei "motivele nu se încadrează" din art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a sintagmei "numai" din art. 84 alin. (1) C. proc. civ., a art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003 privind profesia de consilier juridic, precum și a sintagmei "este obligatorie" din cuprinsul art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 24.09.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a respins cererile privind sesizarea Curții Constituționale.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta A., în temeiul art. 29 alin. (5) teza finală din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Prin cererea de recurs a învederat existența unui conflict de interese, în sensul art. 61 alin. (3) din R.U.E. nr. 1046/2018, prin raportare la lista atașată memoriului, în conformitate cu art. 39 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 26/2000 și la adoptarea H.G. nr. 594/16.07.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 541/22.07.2014.

Pe cale de excepție, a invocat nulitatea de drept a deciziei în interesul legii nr. 7/22.04.2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 502/30.05.2024, în temeiul art. 101 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din T.F.U.E., prin raportare la statutul de utilitate publică pentru asociațiile profesionale indicate în lista la H.G. nr. 594/16.07.2014, cât și prin raportare la calitatea de beneficiar de fonduri din bugetul Comisiei Europene.

Totodată, în temeiul art. 267 din T.F.U.E., a formulat cerere de decizie preliminară relativ la interpretarea autentică a art. 3 lit. b) din R.U.E. nr. 2092/2020, art. 47 din C.D.F.U.E., art. 19 alin. (1) paragraf 2 din T.U.E.

Cu privire la excepțiile de neconstituționalitate ale sintagmelor "numai" din art. 488 alin. (1) C. proc. civ., respectiv "motivele invocate nu se încadrează" din art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a arătat că au fost invocate în recursul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2023 prin raportare la admisibilitatea căii de atac în baza unor decizii ale C.J.U.E., indiferent de momentul pronunțării acestora și de împrejurarea invocării sau nu, în litigiul de bază a dispozițiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei recurare se cere.

De asemenea, a afirmat că excepțiile de neconstituționalitate ce vizează sintagma "numai" din art. 84 alin. (1) C. proc. civ., respectiv art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003 au fost invocate prin raportare la semnatarii celor două întâmpinări formulate în dosarul nr. x/2023, dar și față de excepția de neconstituționalitate a sintagmei "în activitate" din art. 18 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 223/2015.

Cu referire la excepția de neconstituționalitate a sintagmei "este obligatorie" din art. 517 alin. (4) C. proc. civ. a precizat că interpretarea dată prin decizia nr. 7/22.04.2024 pronunțată în interesul legii nu reprezintă nici act normativ, nu are nici puterea unui înscris autentic în sensul art. 269 și art. 270 C. proc. civ., nu are nici putere executorie în sensul art. 433 C. proc. civ. și nici nu constituie principiu general al dreptului Uniunii.

Potrivit recurentei, astfel cum atestă art. 344 din T.F.U.E., singurele interpretări autentice care creează principii fundamentale ale dreptului Uniunii sunt interpretările autentice date de C.J.U.E.; în acest sens, a redat paragraful 4 din R.U.E. nr. 1407/2013 și a indicat Cauza C-222/04, prin care C.J.U.E. a hotărât că toate entitățile care sunt controlate (juridic sau de facto) de către aceeași entitate ar trebui considerate o întreprindere unică, respectiv Cauza C-382/99, prin care s-a statuat că, în scopul asigurării securității juridice și al reducerii sarcinii administrative, R.U.E. nr. 1407/2013 ar trebui să prevadă o listă exhaustivă de criterii clare cu ajutorul cărora să se stabilească dacă două sau mai multe întreprinderi dintr-un stat membru trebuie considerate o întreprindere unică.

În fine, a precizat că încheierea recurată a fost dată cu încălcarea principiului statului de drept, reglementat prin art. 3 lit. a) și b) din R.U.E. nr. 2092/2020, pe care l-a redat.

Prin întâmpinarea înaintată la dosar, intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât recurenta nu a argumentat în niciun fel utilitatea scoaterii din legislație a textelor cu privire la care a invocat excepțiile de neconstituționalitate și a învederat că simpla trimitere la prevederile regulamentelor privind funcționarea Uniunii Europene nu reprezintă o veritabilă motivare a excepțiilor invocate.

Intimata Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului întrucât argumentele critice nu pot fi încadrate în motivul de recurs invocat, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Pe calea răspunsului la întâmpinare, recurenta a invocat, cu privire la semnatarul întâmpinării formulată de intimata Ministerul Afacerilor Interne, excepția lipsei dovezii calității de consilier juridic, iar în raport de semnatarul întâmpinării depuse de intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, excepția lipsei calității de reprezentant și a solicitat aplicarea sancțiunii anulării. Totodată, în temeiul art. 267 din T.F.U.E., a formulat cerere de decizie preliminară în sensul că aplicarea și interpretarea art. 47 din C.D.F.U.E., art. 157 și art. 57 alin. (2) lit. d) din T.F.U.E., art. 59 alin. (1) din Directiva 2005/36/CEE se opun unei legislații naționale cum este cea din cuprinsă în art. 514-517 alin. (4) C. proc. civ., atunci când se invocă aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii în ceea ce privește activitatea desfășurată de către persoane autorizate în profesia de consilier juridic.

Prin rezoluția din 30.09.2024 s-a fixat termen 06.11.2024, în ședință publică, cu citarea părților.

La acest termen de judecată, instanța supremă a rămas în pronunțare asupra excepției nulității căii extraordinare de atac, invocată de intimata Ministerul Afacerilor Interne, prin întâmpinare.

Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate, a cărei analiză este prioritară oricăror altor excepții sau cereri, în raport de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Așadar, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile părții ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii atacate care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

În atare condiții, analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că din cuprinsul susținerilor recurentei-reclamante nu pot fi desprinse elemente relevante a permite verificarea legalității hotărârii atacate, câtă vreme partea a făcut doar o expunere a temeiurilor de drept în raport de care a invocat excepțiile de neconstituționalitate analizate prin hotărârea atacată, a susținut că există un conflict de interese în sensul reglementării art. 61 alin. (3) din R.U.E. nr. 1046/2018, a făcut trimitere la Cauzele C-222/04 și C-382/99, a invocat excepția de nulitate a deciziei nr. 7/2024 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție și a formulat o cerere de decizie preliminară relativ la interpretarea autentică a art. 3 lit. b) din R.U.E. nr. 2092/2020, art. 47 din C.D.F.U.E., art. 19 alin. (1) paragraf 2 din T.U.E., în fine, susținând că încheierea recurată a fost dată cu încălcarea principiului statului de drept, reglementat prin art. 3 lit. a) și b) din R.U.E. nr. 2092/2020, pe care l-a evocat.

Or, câtă vreme prezentul demers judiciar vizează încheierea din 24.09.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, prin care s-au respins cererile de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepțiile de neconstituționalitate invocate de recurenta-petentă, eventualele critici susceptibile de încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raționamentul instanței în ceea ce privește neîndeplinirea cerinței ca dispozițiile legale ce fac obiectul excepțiilor de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, respectiv să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții în proces, astfel încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.

Aceasta în condițiile în care instanța supremă, prin hotărâre atacată, respingând excepția nulității recursului invocată de intimați, a reținut că dispozițiile legale criticate ca neconstituționale nu au fost de natură a împiedica soluționarea fondului recursului, iar admiterea excepțiilor invocate nu ar produce niciun efect real și concret asupra soluției pronunțate în cauză.

Așa fiind, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se grefează pe considerentele hotărârii recurate, nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nici nu se pot reține motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 24.09.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2023.

Cât privește excepția de nulitate a deciziei nr. 7/2024 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv solicitarea recurentei de a se formula o întrebare pentru emiterea unei decizii preliminare relativ la interpretarea autentică a art. 3 lit. b) din R.U.E. nr. 2092/2020, art. 47 din C.D.F.U.E., art. 19 alin. (1) paragraf 2 din T.U.E., Înalta Curte reține că acestea ar fi putut fi analizate de instanța de control judiciar numai în situația în care cererea de recurs prin care au fost formulate îndeplinea condițiile impuse imperativ de legea procesuală, iar instanța era învestită cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac a recursului.

Cum recursul astfel declarat nu îndeplinește condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., se constată că aceste solicitări, indisolubil legate de legalitatea învestirii instanței de control judiciar cu soluționarea cererii de recurs, nu pot fi primite în prezentul cadru procesual.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 24.09.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 noiembrie 2024.