ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1575/2024

Ședința publică din data de 24 septembrie 2024

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 12.01.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne și Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală Financiară, a formulat cerere de revizuire a sentinței nr. 9632/19.12.2017 pronunțate în dosarul nr. x/2017, în baza art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Ulterior, aceasta a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a sintagmei "în activitate" din cuprinsul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 și a prevederilor art. 83 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., în raport de prevederile art. 1 alin. (3), art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1) și art. 20 din Constituție, în raport de aplicarea principiului supremației dreptului Uniunii reglementat în prevederile art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, art. 2 din Directiva 2005/36/CE, care reglementează modalitatea de exercitare a profesiilor reglementate și anume cu titlu de salariat sau cu titlu independent.

Prin încheierea din data de 15 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de petenta A., cu excepțiile de neconstituționalitate a sintagmei "în activitate" din cuprinsul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 și art. 83 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., ca inadmisibilă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta A..

În motivarea memoriului de recurs, recurenta critică susținerile instanței de apel, în sensul că nu ar intra în competența instanței naționale să verifice dacă cei care depun acte cu caracter juridic în numele unor instituții publice dețin sau nu documentele oficiale profesionale care să le ateste îndeplinirea calificărilor profesionale pentru exercitarea profesiilor juridice de consilier juridic, considerând că a fost înlăturată aplicarea principiului supremației dreptului Uniunii, sens în care redă dispozițiile art. 9 alin. (2) lit. f) din RUE nr. 679/2016.

În opinia sa, exercitarea sau apărarea unui drept în instanța este al persoanei juridice de drept public, iar nu al salariaților B. și C., ceea ce atrage obligativitatea deținerii și depunerii documentelor profesionale, astfel cum sunt acestea indicate în anexa 12 la statutul profesiei de consilier juridic, publicat în Monitorul Oficial nr. 684/29.07.2004, sub sancțiunea nulității absolute a actelor semnate de cei care nu dețin documentele profesionale care să le justifice exercitarea unui drept în instanța în numele unei societăți, în sensul definiției din art. 54 din TFUE.

În argumentare, recurenta a redat dispozițiile art. 22, art. 23 din Regulamentul (UE) nr. 1191/2016 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 iulie 2016, intitulat Informații privind autoritățile centrale și datele de contact, cele ale art. 54 din TFUE, apreciind că se impunea, în cauză, depunerea documentelor oficiale specifice profesiei de consilier juridic, a modelelor de împuternicire de reprezentare în justiție specifică profesiei de consilier juridic, astfel cum sunt acestea reglementate în anexa 12 la statutul profesiei de consilier juridic.

Potrivit recurentei, instanța de apel, cu ignorarea Regulamentul (UE) nr. 1191/2016, obligatoriu în toate elementele sale, a menținut documentele falsificate depuse de către salariații intimaților parați în pretinsa exercitare a calității de reprezentant.

În dovedirea acestor susțineri, recurenta a depus răspunsul comunicat în 15.12.2023 de către Comisia Europeană - Direcția Generală Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri Unitatea Dl - Abilități, servicii, profesii Unit Dl, ca urmare a cererii de acces la documentele Comisiei Europene, transmisa în 3 decembrie 2023, a memorandumului din 15 noiembrie 2022.

Mai precizează că profesiile juridice de avocat și consilier juridic sunt reglementate în conformitate cu prevederile Directivei 2005/36/CE, astfel încât, de la data de 18.01.2016, toate documentele oficiale profesionale care atestă exercitarea profesiei de consilier juridic în România trebuie să îndeplinească modelul din anexa 12 la statutul profesiei de consilier juridic M.Of nr. 684/29.07.2004, similar cu anexele II, III, IV și V din statutul profesiei de avocat, M.Of nr. 898/19.12.2011.

Consideră recurenta că legătura de cauzalitate între excepția de neconstituționalitate ce vizează sintagma "în activitate" din art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 și apelul dedus judecății în dosarul nr. x/2023 rezultă din considerentele hotărârii instanței de fond, care a pus în antiteza conceptul "în activitate" cu cel de "rezervist".

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 01 iulie 2024, intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a invocat excepția nulității recursului și a solicitat, în principal, anularea recursului, iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 01 august 2024, intimatul Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepția nulității recursului și a solicitat, în principal, anularea recursului, iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinări, recurenta A. a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarilor întâmpinărilor.

La termenul de judecată din data de 24 septembrie 2024, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, invocată de ambele intimate, și a reținut cauza în pronunțare atât asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarilor întâmpinărilor, cât și asupra recursului.

Analizând actele dosarului, precum și încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al intimaților Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne și Ministerul Afacerilor Interne, invocată prin răspunsul la întâmpinare în raport de dispozițiile art. 12 alin. (3), art. 13 alin. (2), art. 21, art. 25 și art. 26 din Legea nr. 514/2003 și prin raportare la H.G. nr. 594/16.07.2014, față de lista atașată în conformitate cu art. 39 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 26/2000, Înalta Curte o găsește neîntemeiată și o va respinge.

În acest sens, reține instanța supremă că întâmpinarea formulată de intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a fost semnată de o persoană care are calitatea de reprezentant legal al instituției intimate, și anume de domnul comisar șef de poliție D., în calitate de director. Fiind vorba de o reprezentare legală, nu se pune problema dovezii calității de consilier juridic, în sensul art. 84 alin. (1) C. proc. civ.

Deopotrivă, s-a făcut dovada calității de reprezentant și în cazul întâmpinării depuse de intimatul Ministerul Afacerilor Interne, aceasta fiind semnată de domnul B., în calitate de Director General Adjunct al Direcției Generale Juridice din cadrul Ministerul Afacerilor Interne. La dosarul Curții de Apel București, vol. I, se regăsește Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. II/2214/03.08.2018, din care reiese că dl. B. are calitatea de director general adjunct (consilier juridic) al Direcției Generale Juridice din cadrul Ministerul Afacerilor Interne.

Pe cale de consecință, reținând că semnatarii întâmpinărilor depuse la dosar au calitatea de reprezentanți ai persoanelor juridice intimate în prezenta cauză, Înalta Curte notează că toate argumentele invocate de către recurentă sunt lipsite de suport legal, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.

Asupra fondului recursului, notează instanța supremă că prezenta cale de atac vizează soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a sintagmei "în activitate" din cuprinsul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 și art. 83 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., formulată de recurenta A. cu ocazia judecării revizuirii împotriva sentinței nr. 9632/19.12.2017 pronunțate în dosarul nr. x/2017.

În această etapă procesuală, în verificarea îndeplinirii condițiilor de la art. 29 din Legea nr. 47/1992, curtea de apel a reținut că excepțiile de neconstituționalitate invocate sunt inadmisibile, considerând că atât sintagma "în activitate" din cuprinsul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, cât și prevederile art. 83 alin. (1) teza finală din C. proc. civ. nu au relevanță pentru soluționarea pricinii.

Autoarea căii de atac consideră această soluție ca fiind nelegală, întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din analiza acestor dispoziții rezultă că una dintre condițiile cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale impune ca norma legală criticată să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Sub acest aspect, Curtea Constituțională a indicat în jurisprudența sa reperele "legăturii cu soluționarea cauzei", subliniind că ele constau în aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și în necesitatea invocării excepției, în scopul restabilirii stării de legalitate. În concret, Curtea a apreciat că incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul unei instanțe judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, în special, prin prisma efectelor pe care o eventuală constatare a neconstituționalității dispozițiilor legale criticate le-ar avea asupra pricinii.

Verificând îndeplinirea acestei condiții, Înalta Curte reține că, prin cererea înregistrată sub nr. x/2023, reclamanta A. a formulat cerere de revizuire a sentinței nr. 9632/19.12.2017 pronunțate în dosarul nr. x/2017, în baza art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin cererea formulată s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a sintagmei "în activitate" din cuprinsul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 și a prevederilor art. 83 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., în raport de prevederile art. 1 alin. (3), art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1) și art. 20 din Constituție, în raport de aplicarea principiului supremației dreptului Uniunii reglementat în prevederile art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, art. 2 din Directiva 2005/36/CE.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 au dreptul la pensie de serviciu anticipată parțială militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate, care au o vechime efectivă de minimum 20 de ani, dintre care cel puțin 10 ani vechime în serviciu, și care se află în una dintre următoarele situații: a) sunt trecuți în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, precum și pentru alte motive sau nevoi ale instituțiilor din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale; b) sunt trecuți în rezervă sau direct în retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico-militară, iar potrivit dispozițiilor art. 83 alin. (1) din C. proc. civ. în fața primei instanțe, în apel, precum și în recurs, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar. Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât și în etapa dezbaterilor.

În acest context, se impune a se preciza că revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare. Din perspectiva dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., admisibilitatea revizuirii presupune analizarea următoarelor aspecte: dacă hotărârea este definitivă, dacă hotărârea atacată este una prin care instanța s-a pronunțat asupra fondului sau care evocă fondul, respectiv dacă criticile formulate se încadrează în motivele limitativ prevăzute.

Întrucât în acest cadru nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspectele procedurale ce vizează îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte observă că eventuala declarare a neconstituționalității prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 nu este aptă să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, astfel cum în mod corect a stabilit și instanța de apel.

Pe de altă parte, observă Înalta Curte că prevederile art. 83 alin. (1) din C. proc. civ. reprezintă norme speciale privind reprezentarea convențională a persoanelor fizice prin mandatar neavocat, text de lege care nu-și are aplicabilitate în prezența speță, întrucât calitatea de intimați o au persoane juridice, iar nu persoane fizice.

Dat fiind faptul că soluția vizând neconstituționalitatea unui text trebuie evaluată în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica existența legăturii normei contestate cu dezlegarea fondului cauzei, Înalta Curte constată că, în circumstanțele concrete ale speței, această cerință nu este întrunită, întrucât normele criticate pentru neconstituționalitate nu au niciun impact asupra procesului, nu au aptitudinea de a influența în vreun fel soluția pe fondul cauzei.

Prin urmare, întrucât analiza instanței de revizuire a vizat interpretarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., fără a fi evocate prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 și cele ale art. 83 alin. (1) teza finala din C. proc. civ., Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut de către curtea de apel lipsa cerinței legăturii cu cauza, împrejurare în care nu se impunea sesizarea instanței de contencios constituțional.

Cum dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevăd că neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate a sesizării atrage respingerea cererii de sesizare, Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală și, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 15 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2023, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarilor întâmpinărilor.

Respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 15 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2023, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2024.