ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1714/2024

Ședința publică din data de 8 octombrie 2024

Deliberând asupra recursurilor constată următoarele:

Totodată a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata daunelor-interese, constând în plata dobânzilor legale calculate la suma totală ce urmează a fi plătită începând cu data de 09.10.2015 până la plata efectivă a sumei datorate, reprezentând plata cheltuielilor judiciare efectuate cu conservarea mijloacelor materiale de probă mai sus menționate.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 30, art. 192, art. 194 C. proc. civ., art. 272, art. 276 alin. (6) C. proc. pen., O.G. nr. 14/2007, Decizia nr. 440/22.06.2017 a Curtii Constituționale a României.

Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, în nume propriu, cât și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Ministerul Finanțelor ca reprezentant al Statului Român a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive atât a Ministerului Finanțelor Publice, cât și a D.G.R.F.P. Craiova și A.J.F.P. Olt, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare, invocând excepția necompetenței funcționale a secției a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Olt, excepția netimbrării acțiunii, excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 117/2023 din 04 aprilie 2023, Tribunalul Olt – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 15 martie 2019 și a respins, ca prescrise, pretențiile aferente acestei perioade.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Regională a Finanțelor Publice, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt pentru perioada ulterioară datei de 30.09.2020 și a respins, pentru pretențiile aferentei acestei perioade, cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, Tribunalul Olt a respins în rest, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finantelor Publice, Direcția Regională a Finantelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt.

Prin decizia nr. 80/2024 din 15 februarie 2024, Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă a admis apelul reclamantei, a anulat sentința atacată și a reținut cauza spre judecare, acordând termen de judecată 28 martie 2024, când, prin decizia nr. 175/2024, a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. s-a susținut că, instanța de apel, prin invocarea dispozițiilor art. 479 alin. (1) teza finală C. proc. civ., a dat o dezlegare greșită cu privire la faptul că instanța de fond ar fi ignorat posibilitatea parcurgerii procedurii prevăzute de dispozițiile art. 78 C. proc. civ. pentru introducerea în cauză a Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Conform normei legale menționate, această procedură trebuia să fie realizată până la terminarea cercetării procesului la prima instanță.

A precizat recurenta-reclamantă că, potrivit doctrinei și jurisprudenței, instanța de apel nu poate invoca din oficiu faptul că un terț nu a fost introdus în cauză în primă instanță, deoarece acest lucru nu constituie un motiv de ordine publică. Acest aspect nu poate fi invocat nici de părți în apel, dacă nu a fost discutat în primă instanță.

În opinia titularei memoriului de recurs, așa cum a expus și prin răspunsul la întâmpinare în fața primei instanțe, I.P.J. Olt nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind titular de drepturi și obligații în legătură cu bunurile confiscate și depozitate, acestea fiind trecute în proprietatea Statului Român, care are obligația de a acoperi cheltuielile legate de depozitare. Măsura luată de organele de poliție din cadrul I.P.J. Olt a fost ca urmare a obligației legale ce decurge din dispozițiile art. 251 C. proc. pen., de a aduce la îndeplinire dispozițiile procurorului în numele Statului Român ca titular al acțiunii penale, așa cum rezultă din dispozițiile art. 249 C. proc. pen.

Recurenta a criticat din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și nelegalitatea sentinței pronunțate de instanța de fond, care a omis să pună în discuția contradictorie a părților și să se pronunțe asupra cererii de introducere în cauză în calitate de terț a Ministerului Afacerilor de Interne formulată prin întâmpinare de Statul Român în temeiul prevederilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat, într-o primă critică, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 78 alin. (2) și art. 479 C. proc. civ., precizând că, deși Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice este titularul acțiunii penale, acesta nu a avansat nicio cheltuială pentru staționarea și conservarea bunurilor

S-a arătat că în cadrul procedurilor penale societatea reclamantă nu a avut calitate de parte, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 272 alin. (1) și art. 275 alin. (3) și (5) C. proc. pen. care reglementează modul de acoperire al cheltuielilor avansate de Stat sau plătite de părți.

De asemenea, a precizat titulara memoriului de recurs că nici Ministerul de Interne nu a fost parte în desfășurarea procedurilor penale și nici nu a acționat în nume propriu pentru a fi parte la raportul obligațional în baza căruia să îi fie antrenată răspunderea și nici nu este proprietar sau coproprietar al bunurilor, singurul proprietar fiind Statul Român, care are obligația de a suporta cheltuielile în temeiul dispozițiilor art. 79 alin. (2) din Legea nr. 253/2013.

Printr-o altă critică a invocat recurenta-reclamantă încălcarea legii de către instanța de apel prin refuzul aplicării normei juridice reglementate de art. 223 alin. (1) C. civ. raportat la art. 79 alin. (2) și (3) din Legea nr. 253/2013, art. 1 și 3 din O.G. nr. 14/2007.

Potrivit recurentei, instanța de apel a ignorat toate normele de drept material invocate prin memoriul de apel și nu a pus în discuția părților niciunul dintre motivele invocate, dând o altă configurație raportului juridic dedus judecății, prin ridicarea din oficiu a unor motive de ordine publică.

La 13.06.2024 reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs și împotriva deciziei nr. 175/2024 din 28 martie 2024 pronunțate Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. s-a arătat că, instanța de apel, invocând dispozițiile art. 479 alin. (1) teza finală C. proc. civ. care interzic schimbarea cadrului procesual stabilit în primă instanță, a dat o dezlegare greșită cu privire la faptul că instanța de fond ar fi ignorat posibilitatea parcurgerii procedurii prevăzute de dispozițiile art. 78 C. proc. civ. pentru introducerea în cauză a Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Conform art. 78 C. proc. civ., această procedură trebuia să fie realizată până la terminarea cercetării procesului la prima instanță.

A precizat recurenta-reclamantă că, potrivit doctrinei și jurisprudenței, instanța de apel nu poate invoca din oficiu faptul că un terț nu a fost introdus în cauză în primă instanță, deoarece acest lucru nu constituie un motiv de ordine publică. Acest aspect nu poate fi invocat nici de părți în apel, dacă nu a fost discutat în primă instanță.

În opinia titularei memoriului de recurs, așa cum a expus și prin răspunsul la întâmpinare în fața primei instanțe, I.P.J. Olt nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind titular de drepturi și obligații în legătură cu bunurile confiscate și depozitate, acestea fiind trecute în proprietatea Statului Român, care are obligația de a acoperi cheltuielile legate de depozitare. Măsura luată de organele de poliție din cadrul I.P.J. Olt a fost ca urmare a obligației legale ce decurge din dispozițiile art. 251 C. proc. pen., de a aduce la îndeplinire dispozițiile procurorului în numele Statului Român ca titular al acțiunii penale, așa cum rezultă din dispozițiile art. 249 C. proc. pen.

Recurenta a criticat din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și nelegalitatea sentinței pronunțate de instanța de fond, care a omis să pună în discuția contradictorie a părților și să se pronunțe asupra cererii de introducere în cauză în calitate de terț a Ministerului Afacerilor de Interne formulată prin întâmpinare de Statul Român în temeiul prevederilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. după expunerea situației factuale s-a invocat, în esență, contradictorialitatea deciziei atacate, instanța de apel încălcând dispozițiile art. 78 alin. (2) și (3) C. proc. civ., de ordin imperativ.

În opinia autoarei căii extraordinare de atac, instanța de apel nu putea invoca din oficiu nerespectarea prevederilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. direct în faza apelului ca motiv de ordine publică reglementat de art. 478 alin. (1) din același cod, soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată fiind nelegală.

De asemenea, în mod nepermis a reținut instanța de apel că societatea reclamantă s-ar face vinovată de neparcurgerea procedurii prevăzute de art. 78 C. proc. civ.

A mai arătat recurenta că trimiterea instanței de control judiciar la dispozițiile art. 272 alin. (1) și (2) C. proc. pen. este nelegală, întrucât în cauză, așa cum s-a stabilit prin decizia CCR nr. 440/2017, nu sunt incidente normele procesuale penale, ci dispozițiile legii civile.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. s-a invocat omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra excepției autorității de lucru judecat, având în vedere încheierea nr. 788/22.12.2021 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. x/2021, prin care s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt.

În opinia recurentei, dacă instanța de apel ar fi procedat la soluționarea acestei excepții, nu mai era necesară invocarea inadmisibilității cererii de chemare în judecată, întrucât s-ar fi stabilit că Statul Român are calitate procesual pasivă și nu I.P.J. Olt.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat, într-o primă critică, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 78 alin. (2) și art. 479 C. proc. civ., precizând că, deși Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice este titularul acțiunii penale, acesta nu a avansat nicio cheltuială pentru staționarea și conservarea bunurilor

S-a arătat că în cadrul procedurilor penale societatea reclamantă nu a avut calitate de parte, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 272 alin. (1) și art. 275 alin. (3) și (5) C. proc. pen. care reglementează modul de acoperire al cheltuielilor avansate de Stat sau plătite de părți.

De asemenea, a precizat titulara memoriului de recurs că nici Ministerul de Interne nu a fost parte în desfășurarea procedurilor penale și nici nu a acționat în nume propriu pentru a fi parte la raportul obligațional în baza căruia să îi fie antrenată răspunderea și nici nu este proprietar sau coproprietar al bunurilor, singurul proprietar fiind Statul Român, care are obligația de a suporta cheltuielile în temeiul dispozițiilor art. 79 alin. (2) din Legea nr. 253/2013.

Printr-o altă critică a invocat recurenta-reclamantă încălcarea legii de către instanța de apel prin refuzul aplicării normei juridice reglementate de art. 223 alin. (1) C. civ. raportat la art. 79 alin. (2) și (3) din Legea nr. 253/2013, art. 1 și 3 din O.G. nr. 14/2007.

Potrivit recurentei, instanța de apel a ignorat toate normele de drept material invocate prin memoriul de apel și nu a pus în discuția părților niciunul dintre motivele invocate, dând o altă configurație raportului juridic dedus judecății, prin ridicarea din oficiu a unor motive de ordine publică.

La 19 august 2024 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea depusă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, în nume propriu, cât și pentru Ministerul Finanțelor ca reprezentant al Statului Român și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, prin care a solicitat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea recursului declarat împotriva deciziei nr. 80/15.02.2024, în raport cu dispozițile art. 480 C. proc. civ., întrucât decizia atacată este una intermediară, putând fi recurată odată cu decizia pronunțată asupra fondului. În subsidiar, a precizat că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., solicitând anularea recursului.

În privința recursului declarat împotriva deciziei nr. 175/28.03.2024 a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității și nulității recursului declarat împotriva deciziei nr. 80/15.02.2024 precum și a tuturor apărărilor formulate de intimata-pârâtă, reiterând totodată solicitarea de admitere a recursurilor pentru motivele expuse.

Prin rezoluția din 11 septembrie 2024 a fost stabilit, pentru soluționarea recursului, termen de judecată la 8 octombrie 2024 cu citarea părților în ședință publică.

Înalta Curte, analizând deciziile atacate în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține caracterul fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recurenta-reclamantă invocă motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., privind încălcarea de către instanță, prin deciziile atacate, a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sanțiunea nulității și lipsa motivelor pe care acestea se întemeiază, criticile fiind fondate.

Pentru început, în ce privește coordonatele soluționării cauzei, Înalta Curte reține că societatea reclamantă a pretins pârâților plata despăgubirilor legate de conservarea unor mijloace materiale de probă, respectiv a 26.000 litri deșeuri periculoase, a unei remorci de mare tonaj și a unui cap tractor, indisponibilizate de organele de poliție, parchet și ANAF în vederea confiscării și depozitate la societatea reclamantă (recurentă în cauză).

Instanța fondului a constatat prescrise pretențiile anterioare datei de 15 martie 2019, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților pentru perioada ulterioară datei de 30 septembrie 2020 și a respins în rest, ca nefondată acțiunea.

Instanța de apel învestită cu calea de atac a reclamantei a invocat din oficiu nerespectarea de către prima instanță a prevederilor art. 78 C. proc. civ., apreciind că este un motiv de ordine publică întemeiat pe dispozițiile art. 479 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Înalta Curte formulează observația că instanța de apel, când a ridicat motivul de ordine publică, în ședința din 15 februarie 2024, nu a precizat dacă se întemeiază pe art. 78 alin. (1) sau alin. (2), deși ipotezele reglementate fiind distincte comportă un regim juridic diferit în privința armonizării principiului rolului activ al judecătorului cu principiul disponibilității, garantat de art. 9 C. proc. civ., reclamanta formulând, în acest context, concluzii de admitere a motivului de ordine publică ridicat de instanță, singurul, de altfel, analizat prin considerentele hotărârii pronunțate.

Ca urmare a admiterii apelului, curtea de apel a anulat sentința și nu a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, pentru a se pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a unui terț, respectiv a IPJ Olt, potrivit art. 78 alin. (2) C. proc. civ., urmând ca în funcție de poziția procesuală a părților inițiale, fie să fie introdus în cauză terțul, fie să se respingă cererea de chemare în judecată, cu respectarea principiului "non reformatio in pejus".

Curtea de apel a stabilit un nou termen de judecată la aceeași instanță, la care a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată, cu consecința vătămării reclamantei, sub aspectul accesului la instanță, cererea de chemare în judecată nefiind soluționată, deși se reținuse prin decizia anterioară, de anulare a sentinței culpa procesuală a primei instanțe.

Art. 78 alin. (2) C. proc. civ. stabilește că instanța va respinge cererea fără a se pronunța pe fond – deci fără ca într-un litigiu ulterior hotărârea să poată fi opusă cu autoritate de lucru judecat – dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele ca niciuna dintre părți să nu fi solicitat introducerea în cauză a terțului și dacă judecătorul apreciază că pricina nu poate să fie soluționată fără participarea terțului.

Pentru ipoteza din art. 78 alin. (2) C. proc. civ. cu referire la cazul unui litisconsorțiu necesar, legiuitorul a lăsat părților dreptul de apreciere asupra necesității lărgirii sferei subiective a procesului.

Pentru introducerea în cauză a terțului nu este necesar acordul părților existente în dosar, fiind suficient ca una dintre părți să formuleze cerere de introducere în cauză a terțului.

Instanța de apel, prin considerentele deciziei de anulare a sentinței întemeiate pe dispozițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. a reținut că legea nu o îndrituiește să introducă din oficiu terțul în proces, reclamanta având dreptul să hotărască dacă se judecă sau nu în contradictoriu și cu persoana arătată de instanță, respectiv IPJ Olt.

Instanța de apel a reținut că reclamanta ar fi avut inițiativa introducerii în cauză tardiv, abia la termenul din 28 martie 2024, terțul neputând fi introdus în proces, întrucât art. 478 C. proc. civ. prevede că în apel nu se mai poate schimba cadrul procesual stabilit în prima instanță, iar art. 78 alin. (3) C. proc. civ. stabilește momentul până la care alte persoane pot fi introduse în cauză, dat de terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe, din necesitatea stabilității și previzibilității procesului civil.

Înalta Curte constată că instanța de apel distorsionează cadrul procesual determinat prin cererile și apărările părților, fiind întemeiată critica legată de nesocotirea principiului disponibilității reglementat prin art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel cum rezultă din actele dosarului și din consemnările din practicaua sentinței apelate, recurenta-reclamantă, în etapa procesuală anterioară desfășurată la prima instanță a formulat concluzii asupra excepției lipsei calității procesuale pasive și a cererii pârâtului – Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, formulate prin întâmpinare de introducere în cauză a Ministerului de Interne (ministerul de resort) în considerarea raporturilor juridice ale reclamantei cu organele de cercetare ale IPJ Olt, cerere formulată deci în limitele temporale prevăzute de lege, însă lăsată nesoluționată de prima instanță.

Totodată, privind exigențele motivării impuse prin art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., se observă că din deciziile recurate lipsește cu desăvârșire analiza instanței de apel asupra raporturilor juridice deduse judecății, în baza căreia să se poată verifica judiciar necesitatea obiectivă a introducerii în cauză a terțului în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., în sensul unei condiții necesare pentru stabilirea existenței dreptului subiectiv care se urmărește a fi realizat.

Analiza se impunea pentru a se motiva de ce nu s-a acordat prioritate disponibilității procesuale în modalitatea aleasă de părți în apel, în raport cu dispozițiile art. 477 și art. 478 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât prin apelul reclamantei s-a contestat și soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților.

Astfel, prima instanță a constatat lipsa calității procesuale a pârâților Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice – DGFP și AJFP Olt, motivând că bunurile în care au fost încărcate deșeurile nu se mai aflau în custodia statului, prin Ordonanța parchetului de clasare din 30 septembrie 2020 dispunându-se restituirea.

Or, prin cererea de apel, reclamanta a arătat că ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, prin Ordonanța din 27 iunie 2022 a dispus trecerea acestor bunuri abandonate în proprietatea privată a statului, fiind ridicate de la reclamantă la 12 septembrie 2022.

De asemenea, se arată că situația este diferită în legătură cu cantitatea de 26.000 litri substanțe periculoase, care nu au fost confiscate și se află în depozitare la reclamantă, spre conservare, fiind efectuate în continuare cheltuieli cu acestea, situație de fapt contestată de intimate.

Recurenta-reclamantă și-a configurat cauza cererii de chemare în judecată, apreciind că nefiind parte în procedura penală în sensul art. 32 C. proc. pen., nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 272 – 275 C. proc. pen., ci dispozițiile din Legea nr. 253/2013, O.G. nr. 14/2007, art. 223 alin. (1) din C. civ., precum și dispozițiile legii procesuale civile, astfel cum se reține prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 440/2017, regimul juridic al bunurilor în legătură cu depozitarea și conservarea cărora sunt formulate pretențiile deduse judecății formând obiectul disputei în apel.

Înalta Curte reține că prin introducerea în cauză a altei persoane, instanța nu ar putea aduce corecturi cererii de chemare în judecată, pentru considerentul că reclamanta s-ar fi îndreptat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală.

În situația în care pârâtul chemat în judecată de către reclamant nu are calitate procesuală, soluția este cea prevăzută de art. 40 C. proc. civ., aplicarea art. 78 C. proc. civ. fiind justificată nu de lipsa, ci de întregirea prin prezența în proces și a altei persoane.

Esențial este însă că, independent de instituția de resort în sarcina căreia sunt imputate despăgubirile, recurenta-reclamantă se îndreaptă împotriva statului pentru recuperarea sumelor avansate în legătură cu depozitarea și conservarea bunurilor respective, verificarea cadrului procesual pasiv urmând a se efectua în raport cu temeiurile cererii de chemare în judecată și apărările formulate în cauză.

Prin urmare, fiind întemeiate motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., care atrag nulitatea deciziilor recurate, nemaifiind utilă cercetarea celorlalte motive invocate, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. și art. 501 C. proc. civ., avându-se în vedere dezlegările din prezenta decizie în soluționarea apelului, Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 80/2024 din 15 februarie 2024 și deciziei nr. 175/2024 din 28 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, pe care le va casa și va trimite cauza spre o nouă judecată a apelului reclamantei aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 80/2024 din 15 februarie 2024 și deciziei nr. 175/2024 din 28 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, pe care le casează și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 8 octombrie 2024.