BULUT ET AUTRES c. TURQUIE

Secțiunea a doua Cerere nr. 1010/02 prezentată de Zühtü BULUT și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 5 iunie 2007 într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinte, dnii I. Cabral Barreto, R. Türmen, Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, A. Mularoni, dnii D. Popović, judecători, și dnii Elens -passos, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 17 septembrie 2001, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamanții, Zühtü Bulut, Güllü Bulut și Șerife Bulut, sunt resortisanți turci, născuți în 1949, 1908 și, respectiv, 1935, și își au reședința în Antalya. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul N. Abay, avocat în Antalya. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Hotărârea Generală de exploatare a aeroporturilor exproprie proprietatea care aparținea reclamanților din Antalya și le-a revocat o parte din proprietate. În dezacord cu suma plătită de către administrație, reclamanții au introdus, la 31 decembrie 1997, o acțiune în creștere a dreptului de proprietate la tribunalul de mare instanță d Hotărârea pronunțată la 2 iunie 1998 a Tribunalului de Primă Instanță a fost ruptă de Curtea de Casație pe motiv că ar fi trebuit să se procedeze la o reevaluare a bunului care face obiectul exproprierii. În conformitate cu hotărârea din 11 aprilie 2000 a Curții de Casație, printr-o hotărâre din 2 noiembrie 2000, instanța a acordat reclamanților o despăgubire suplimentară de 4 806 340 522 de lire turcești (TRL) (aproximativ 8 229 de euro), însoțite de dobânzi restante la rata legală începând cu 11 ianuarie 1998. Prin hotărârea pronunțată la 13 februarie 2001, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. La 8 mai 2001, Curtea de Casație a respins cererea prin rectificarea hotărârii. La 24 mai 2001, administrația a efectuat o plată suplimentară pentru reclamanți, cu dobândă moratorială la rata legală, adică o sumă totală de 13 529 903 540 TRL (aproximativ 13 074 EUR). GRIFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng de întârzierea pe care l-au luat instanțele naționale în plata unor despăgubiri suplimentare de expropriere și de nivelul scăzut al ratei dobânzii aplicate datoriilor de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Invocând art. 6 din Convenție, reclamanții se plâng de modul în care instanțele interne și-au evaluat proprietatea. La 13 aprilie 2006, Curtea a decis să prezinte cererea guvernului pârât, care și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei la 12 iulie 2006. La 12 iulie 2006, reclamanta a fost invitată să transmită observațiile sale ca răspuns înainte de 5 septembrie 2006, ceea ce nu a făcut. La 30 octombrie 2006, grefa a adresat o scrisoare recomandată reprezentantului persoanelor fizice care nu au răspuns, în lipsa unui răspuns din partea sa, Curtea ar putea considera că persoanele interesate nu mai intenționează să își mențină cererea și să decidă să o elimine din rolul său în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Această scrisoare a rămas, de asemenea, fără răspuns. Curtea concluzionează că nu mai doresc să își mențină pledoaria, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție. În plus, Curtea consideră că: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cererea de rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Elens-passos F. Tulkens Grefier Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

1010/02

présentée par Zühtü BULUT et autres

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 5 juin 2007 en une chambre composée de

:

M

me

F. Tulkens,

présidente,

MM.

I. Cabral Barreto,

R. Türmen,

M. Ugrekhelidze,

V. Zagrebelsky,

M

me

A. Mularoni,

MM.

D. Popović,

juges,

et de M

me

F.

Elens -passos,

greffière adjointe de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 17 septembre 2001,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants, Zühtü Bulut, Güllü Bulut et Șerife Bulut, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1949, 1908 et 1935, et résidant à Antalya. Ils sont représentés devant la Cour par M

e

N. Abay, avocat à Antalya. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

La direction générale d’exploitation d’aéroports expropria le bien appartenant aux requérants sis à Antalya et leur versa une indemnité d’expropriation.

En désaccord avec le montant payé par l’administration, les requérants introduisirent, le 31 décembre 1997, une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance d’Antalya.

Le jugement rendu le 2 juin 1998 du tribunal de première instance fut cassé par la Cour de cassation au motif qu’il convenait de procéder à une réévaluation du bien faisant l’objet d’expropriation.

Conformément à l’arrêt du 11 avril 2000 de la Cour de cassation, par un jugement du 2 novembre 2000, le tribunal accorda aux requérants une indemnité complémentaire de 4

806

340

522 livres turques (TRL) (environ 8

229 euros), assortie d’intérêts moratoires au taux légal à compter du 11 janvier 1998.

Par un arrêt rendu le 13 février 2001, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.

Le 8 mai 2001, la Cour de cassation rejeta la demande en rectification de l’arrêt.

Le 24 mai 2001, l’administration versa l’indemnité complémentaire aux requérants, assortie d’un intérêt moratoire au taux légal, soit un montant total qui s’élève à 13

529

903

540 TRL (environ 13

074 euros).

GRIEFS

Invoquant l’article 1 du Protocole n

o

1, les requérants se plaignent du retard pris par l’Etat dans le paiement d’indemnités complémentaires d’expropriation et de la faiblesse du taux d’intérêts moratoires appliqué aux dettes de l’Etat dans la période allant de la date de la saisine des juridictions internes jusqu’au paiement effectif d’indemnités complémentaires.

Invoquant l’article 6 de la Convention, les requérants se plaignent de la manière dont les tribunaux internes ont évalué leur bien.

EN DROIT

Le 13 avril 2006, la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur. Ce dernier a présenté ses observations sur la recevabilité et le fond de l’affaire le 12 juillet 2006. La partie requérante a été invitée à transmettre ses observations en réponse avant le 5

septembre

2006, ce qu’elle n’a pas fait.

Le 30 octobre 2006, le greffe a adressé une lettre recommandée au représentant des requérants l’informant qu’en l’absence de réponse de sa part, la Cour pourrait estimer que les intéressés n’entendaient plus maintenir leur requête et décider de rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Ce courrier est resté également sans réponse.

La Cour en conclut que les requérants n’entendent plus maintenir leur requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime, par ailleurs, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1

in fine

de la Convention. En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer la requête du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle.

F.

Elens-passos

F. Tulkens

Greffière adjointe

Présidente