A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 40885/02 prezentate de Günseli KAYA împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 5 iunie 2007 într-o cameră compusă din Tulkens, președintele dnii A.B. Baka Türmen Ugrekhelidze Zagrebelsky Jočienė, Popović, judecători Elens-Passos, grefiere adjunctă de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 7 mai 2002, După ce a deliberat, face următoarea decizie: reclamanta, Günseli Kaya, este o resortisantă turcă, născută în 1955 și rezidentă în Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. La un târg al cărții organizat între 7 și 15 aprilie 2001, a fost instalat un stand în numele Asociației Drepturilor Omului a lui Izmir, a cărei recurentă era liderul acesteia. A informat reclamanta că a încălcat legea privind asociațiile și că acest act, care poate face obiectul unei amenzi, intră în legătură cu infracțiunile care nu au fost urmărite în cazul unei plăți în avans a acestei amenzi (önödeme . Recurenta a refuzat încă să se supună. Prin actul de acuzare din 31 mai 2001, procurorul a înaintat reclamanta în judecată pentru încălcarea legii nr. 2908 privind asociațiile și solicită aplicarea art. 63 și 86 din aceasta. Acuzarea nu a fost comunicată reclamantei. Prin ordonanța penală din 27 septembrie 2001, instanța de instanță a 400 de lire turcești (TRL), sumă echivalentă la aproximativ 168 de euro. În acest scop, s-a bazat pe art. 386 din Codul de procedură penală care prevedea o procedură simplificată care putea duce la o ordonanță penală (ceza kararnamesi) Printr-o decizie definitivă din 27 noiembrie 2001, tribunalul corecțional al opoziției a respins opoziția formulată de reclamantă împotriva ordonanței penale, fără a ține o audiere. În ceea ce privește amenzile care intră sub incidența competenței sale, judecătorul instanței se pronunță, fără a ține o audiere, printr-un ordin penal. Ordonanța penală nu poate decât să se refere la o condamnare la o amendă ușoară sau grea, sau la o pedeapsă cu închisoarea de maximum trei ani (...) art. 387 În cazul în care judecătorul constată că nu se poate pronunța fără audiere, el stabilește o dată pentru a delibera public. art. 390 O audiere este ținută în caz de opoziție formulată împotriva unui ordin penal care se referă la o pedeapsă ușoară cu închisoarea.... În cazul unei opoziții formulate împotriva unui ordin de condamnare la o amendă (...), președintele tribunalului corecțional (...) examinează opoziția în aplicarea articolelor (...), 302 și (...) [din prezentul Cod] (...). art. 302 Cu excepția cazurilor prevăzute de lege, procedura de opoziție se desfășoară fără audiere. Procurorul Republicii este audiat dacă este necesar. În cazul în care opoziția este primită, aceeași instanță examinează, de asemenea, temeinicia obiectului opoziției. art. 63 din Legea nr. 2908 reglementează procedurile care trebuie urmate în ceea ce privește veniturile și cheltuielile asociațiilor și le interzice să emită chitanțe de donație în cazul vânzării de reviste și alte opere publicate. Invocând art. 6 alineatul (1) și art. 3 literele (a), (b), (c) și (d) din convenție, recurenta se plânge că nu a putut să își exercite pe deplin dreptul la apărare, în măsura în care, pe de o parte, acuzația procurorului nu i-a fost notificată, pe de altă parte, nu a beneficiat de o audiere publică în cadrul procedurii privind ordonanța penală și, în cele din urmă, nu a avut posibilitatea de a convoca și de a pune la îndoială martorii cu privire la descărcarea de gestiune și de a prezenta dovezile sale la aprecierea instanței. De asemenea, se plânge că nu a avut posibilitatea de a fi reprezentat de un avocat pentru că nu i s-a comunicat actul de punere sub acuzare. De asemenea, Comisia se plânge că condamnarea sa pentru stabilirea unui stand în numele asociației fără o declarație prealabilă și pentru distribuirea publicațiilor asociației a încălcat articolele 10 și 11 din convenție. Invocând art. 7 din convenție, reclamanta se plânge că condamnarea sa nu era prevăzută de lege. Recurenta invocă art. 6 alineatul (1) și art. 3 din convenție și se plânge că nu și-a putut exercita pe deplin dreptul la apărare. Comisia se plânge în special de lipsa notificării actului de acuzare al procurorului, de neinstaurarea unei audieri publice în cadrul procedurii privind ordonanța penală și, în sfârșit, de faptul că nu a avut posibilitatea de a convoca și de a pune la îndoială martorii cu descărcare de gestiune și de a prezenta dovezile sale la aprecierea instanței. De asemenea, se plânge că nu a avut posibilitatea de a fi reprezentat de un avocat pentru că nu i s-a comunicat actul de punere sub acuzare. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea obiecțiunilor întemeiate pe încălcarea procedurii și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Recurenta se plânge de faptul că condamnarea sa pentru instalarea unui stand în numele asociației fără o declarație prealabilă a încălcat art. 11. Aceste obiecțiuni trebuie examinate numai din perspectiva articolului 11. Curtea arată că recurenta a fost condamnată pentru distribuirea publicațiilor asociației în amendă a articolului 63 din Legea privind asociațiile care reglementează activitatea financiară a asociațiilor și procedura care trebuie urmată pentru a putea emite chitanțe de donație. Reglementarea denunțată nu are decât un singur scop - recuperarea impozitelor - și nu se referă la dreptul la libertatea de asociere în măsura în care aceasta nu vizează nici activitatea asociației, nici existența acesteia. În absența unei ingerințe în dreptul recurentei prevăzut la art. 11, Curtea respinge această parte a cererii pentru neatenție vădită de temei în sensul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. (3) Invocând art. 7, recurenta se plânge că condamnarea sa nu avea temei juridic. Curtea arată că condamnarea recurentei era prevăzută în mod clar în art. 63 din Legea nr. 2908 privind asociațiile. Această parte a cererii trebuie, de asemenea, respinsă din cauza lipsei vădite de temei. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor recurentei întemeiate pe încălcarea procedurilor penale; Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Elens-Passos F. Tulkens Grefier Adjunct Președinte
de la requête n
o
40885/02
présentée par Günseli KAYA
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 5 juin 2007 en une chambre composée de
:
M
me
F.
Tulkens
,
présidente
,
MM.
A.B.
Baka
,
R.
Türmen
,
M.
Ugrekhelidze
,
V.
Zagrebelsky
,
M
me
D.
Jočienė,
M.
D.
Popović,
juges
,
et
de
M
me
F.
Elens-Passos,
greffière adjointe de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 7 mai 2002,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, Günseli Kaya, est une ressortissante turque, née en 1955 et résidante à İzmir. Elle est représentée devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
Lors d'une foire du livre organisée entre le 7 et le 15 avril 2001, un stand a été installé au nom de l'Association des droits de l'homme d'Izmir dont la requérante était la dirigeante.
Le 17 mai 2001, le procureur de la République d'İzmir («
le procureur
») informa la requérante qu'elle avait enfreint la loi sur les associations et que cet acte, passible d'une amende, entrait dans le cadre des délits non poursuivis en cas de versement à l'avance de cette amende (
önödeme
). La requérante refusa encore d'obtempérer.
Par un acte d'accusation du 31 mai 2001, le procureur mis la requérante en accusation pour infraction à la loi n
o
2908 sur les associations et requit l'application des articles 63 et 86 de celle-ci. L'acte d'accusation ne fut pas communiqué à la requérante.
Par une ordonnance pénale datée du 27 septembre 2001, le tribunal d'instance d'İzmir («
le tribunal
»), sans tenir d'audience, condamna la requérante à une amende de 213
548
400 livres turques (TRL), somme équivalant alors à environ 168 euros. Pour ce faire, il se fonda sur l'article
386 du code de procédure pénale prévoyant une procédure simplifiée pouvant aboutir à une ordonnance pénale
(ceza kararnamesi)
.
Par une décision définitive du 27 novembre 2001, le tribunal correctionnel d'İzmir, écarta l'opposition formée par la requérante contre l'ordonnance pénale, lui aussi sans tenir d'audience.
B.
Le droit interne pertinent
A l'époque des faits, les dispositions pertinentes du code de procédure pénale étaient ainsi libellées
:
Article 386
«
Pour ce qui est des contraventions relevant de sa compétence, le juge du tribunal d'instance se prononce, sans tenir d'audience, par une ordonnance pénale.
L'ordonnance pénale ne peut que porter sur une condamnation à une amende légère ou lourde, ou à une peine d'emprisonnement de trois ans maximum (...)
»
Article 387
«
Si le juge voit un inconvénient à statuer sans audience, il fixe une date pour délibérer publiquement.
»
Article 390
«
Une audience est tenue en cas d'opposition formée contre une ordonnance pénale portant sur une peine d'emprisonnement légère.
(...)
En cas d'opposition formée contre une ordonnance portant sur une condamnation à une amende (...), le président du tribunal correctionnel (...) examine l'opposition en application des articles (...) , 302 et (...) [du présent code] (...).
»
Article 302
«
A l'exception des cas prévus par la loi, la procédure d'opposition se déroule sans audience. Le procureur de la République est entendu si nécessaire.
Si l'opposition est accueillie, la même juridiction examine aussi le bien-fondé de l'objet de l'opposition.
»
L'article 63 de la loi n
o
2908 réglemente les procédures à suivre concernant les recettes et les dépenses des associations et leur interdit d'émettre des reçus de donation lorsqu'il s'agit de la vente de revues et d'autres œuvres publiées.
Invoquant l'article 6 §§ 1 et 3 a), b), c) et d) de la Convention, la requérante se plaint de n'avoir pu exercer pleinement ses droits de défense, dans la mesure où, d'une part, l'acte d'accusation du procureur ne lui a pas été notifié, d'autre part, elle n'a pas bénéficié d'une audience publique dans le cadre de la procédure relative à l'ordonnance pénale et, enfin, elle n'a pas eu la possibilité de convoquer et de faire interroger les témoins à décharge et de soumettre ses preuves à l'appréciation du tribunal. Elle se plaint par ailleurs du fait qu'elle n'a pas eu la possibilité de se faire représenter par un avocat du fait que l'acte d'accusation ne lui a pas été notifié.
Elle se plaint par ailleurs de ce que sa condamnation pour avoir installé un stand au nom de l'association sans déclaration préalable et pour avoir distribué les publications de l'association a enfreint les articles 10 et 11 de la Convention.
Invoquant l'article 7 de la Convention, la requérante se plaint de ce que sa condamnation n'était pas prévue par la loi.
1.La requérante invoque l'article 6 §§ 1 et 3 de la Convention et se plaint de n'avoir pu exercer pleinement ses droits de défense. Elle se plaint en particulier de l'absence de notification de l'acte d'accusation du procureur, de la non tenue d'une audience publique dans le cadre de la procédure relative à l'ordonnance pénale et, enfin, de ne pas avoir eu la possibilité de convoquer et de faire interroger les témoins à décharge et de soumettre ses preuves à l'appréciation du tribunal. Elle se plaint par ailleurs du fait qu'elle n'a pas eu la possibilité de se faire représenter par un avocat du fait que l'acte d'accusation ne lui a pas été notifié.
En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité des griefs tirés de l'iniquité de la procédure et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.
2.La requérante se plaint de ce que sa condamnation pour avoir installé un stand au nom de l'association sans déclaration préalable a enfreint l'article 11. Elle allègue par ailleurs que sa condamnation pour avoir distribué les publications de l'association a porté atteinte à sa liberté d'expression garantie par l'article 10 de la Convention. Ces griefs doivent être examinés sous le seul angle de l'article 11.
La Cour relève que la requérante a été condamné pour avoir distribué les publications de l'association en contravention de l'article 63 de la loi sur les associations qui réglemente l'activité financière des associations et la procédure à suivre pour pouvoir émettre des reçus de donation. La réglementation dénoncée n'a qu'un but - le recouvrement des impôts - et ne concerne nullement le droit à la liberté d'association dans la mesure où elle ne vise ni l'activité de l'association, ni son existence. En l'absence d'une ingérence dans le droit de la requérante énoncé à l'article 11, la Cour rejette cette partie de la requête pour défaut manifeste de fondement au sens de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
3.Invoquant l'article 7, la requérante se plaint de ce que sa condamnation n'avait pas de base légale. La Cour relève que la condamnation de la requérante était clairement prévue par l'article 63 de la loi n
o
2908 portant sur les associations. Cette partie de la requête doit être aussi rejetée pour défaut manifeste de fondement.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Ajourne
l'examen des griefs de la requérante tirés de l'iniquité de la procédure pénale;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
F.
Elens-Passos
ulkens
Greffière adjointe
Présidente