ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2826/2024

Ședința publică din data de 10 decembrie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului Harghita, secția civilă, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții U.A.T. Miercurea-Ciuc și Consiliul Municipal Miercurea-Ciuc a solicitat instanței:

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Harghita, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 1557 din 22 decembrie 2022, Tribunalul Harghita, secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Consiliul Local al municipiului Miercurea Ciuc și excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâta Municipiul Miercurea Ciuc; a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Miercurea Ciuc și Consiliul Local al Municipiului Mierurea Ciuc; a obligat pârâții să plătească reclamantului despăgubiri în sumă de 1 euro/mp/lună, la cursul de schimb din ziua plății, pentru lipsa de folosință a terenului în suprafață de 1.931 mp, identificat prin nr. cadastral x.203 Miercurea Ciuc, pentru perioada octombrie 2017 și până la data pronunțării prezentei sentințe și în continuare în viitor, până când pârâții vor elabora Planul Urbanistic Zonal pentru Centrul nou și Strada x din Miercurea Ciuc, în care se situează imobilul anterior identificat; a obligat pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Miercurea Ciuc prin Consiliul Local al Municipiului Mierurea Ciuc, să elaboreze Planul Urbanistic Zonal pentru Centrul Nou și str. x din Miercurea Ciuc; a obligat pârâții să plătească reclamantului cheltuieli de judecată astfel: 4.856 RON onorariu de avocat, 350 RON taxă judiciară de timbru și 1.505 RON cheltuieli cu expertiza, în total 6.711 RON.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în apel:

Prin decizia nr. 635A din 10 iunie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de instanță din oficiu; a admis apelul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Miercurea Ciuc; a anulat în parte sentința civilă nr. 1557 din 29 decembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Harghita, în privința petitului privind obligarea U.A.T. Miercurea Ciuc prin Consiliul municipal Miercurea Ciuc să elaboreze Planul Urbanistic Zonal pentru Centrul nou și str. x din Miercurea Ciuc; a luat act de renunțarea reclamantului A. la petitul privind obligarea pârâtului U.A.T. Miercurea Ciuc prin Consiliul Municipal Miercurea Ciuc să elaboreze Planul Urbanistic Zonal pentru Centrul nou și str. x din Miercurea Ciuc; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul local al municipiului Miercurea Ciuc și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a menținut restul dispozițiilor sentinței civile atacate; a respins apelul declarat de pârâtul Municipiul Miercurea-Ciuc împotriva aceleiași sentințe; a obligat pârâtul Municipiul Miercurea-Ciuc la plata către reclamant a sumei de 3.750 RON reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în apel.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 635A din 10 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a declarat recurs pârâtul Municipiul Miercurea-Ciuc, prin primar.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 23 septembrie 2024, sub nr. x/2020, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 26 septembrie 2024, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurentul-pârât a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. în raport de dispozițiile art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a menționat că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-pârât Municipiul Miercurea-Ciuc, prin primar a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii, admiterii apelului, cu consecința anulării sentinței civile nr. 1557 din 29 decembrie 2022 a Tribunalului Harghita, invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, în referire la soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu de instanța de apel, în raport cu art. 8 din Legea nr. 554/2004 și ale deciziei nr. 25/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin raportare la renunțarea făcută de intimatul-reclamant la petitul 2 al acțiunii, și anume obligarea U.A.T. Miercurea-Ciuc prin Consiliul Local municipal Miercurea-Ciuc să elaboreze PUZ pentru Centru nou și str. x din Miercurea-Ciuc, recurentul-pârât a susținut că respingerea excepției nu poate fi raportată la renunțarea făcută de intimatul-reclamant, întrucât excepția invocată, în lumina deciziei nr. 25/2017, se referă la certificatele de urbanism, la posibilitatea exercitării controlului de legalitate, pe cale separată a acestora, iar renunțarea intimatului reclamant la capătul 2 din cerere referitor la obligarea recurentei la elaborarea PUZCP nu are nicio legătură de cauzalitate care să determine instanța de apel la adoptarea unei astfel de hotărâri.

Este de menționat, sub un prim aspect, că Regulamentul Local de Urbanism, reglementată situația în care în lipsa PUZCP pot fi emise autorizații de construire pentru zone centrale protejate, iar intimatul-reclamant nu a contestat și nu a semnalat nicio neregularitate în privința PUG din 2012, respectiv PUG din 2018, acceptând astfel în mod tacit cele cuprinse în acestea, ceea ce denotă că Regulamentul Local de Urbanism (RLU) se bucură de prezumția de legalitate, oferând soluția legală intermediară, până la realizarea PUZCP, în sensul că se pot realiza investiții cu avizul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice.

Analizând perioadele în care municipiul nu avea PUG aprobat (01.2017-12.2018) și au fost emise cele 5 certificate de urbanism favorabile intimatului-reclamant de a realiza investițiile propuse, precum și perioada după reaprobarea PUG (12.2018-prezent), cu condiția obținerii avizului Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice, rezultă că intimatul-reclamant nu a fost împiedicat în exercitarea dreptului de proprietate asupra imobilului său, în condițiile în care nu a solicitat autorizații de construire după certificatele de urbanism emise sau după anul 2018 nu a solicitat alte certificate de urbanism, apoi autorizații de construire, pasivitatea acestuia fiind evidentă.

Dacă nu ar exista astfel de derogări, fiecare unitate administrativ-teritorială din țară unde nu există elaborat PUZCP s-ar afla în imposibilitatea de a mai emite autorizații de construire pentru aceste zone, spiritul legii în domeniul urbanismului nu este acela de a împiedica dezvoltarea urbană, ci ca aceasta să se desfășoare în mod controlat, cu respectarea prevederilor legale în domeniu, iar excepția evocată este în concordanță cu aceste prevederi.

A menționat că instanța nu a aplicat în mod corect normele de drept în sensul că nu a făcut distincția între plan urbanistic zonal (PUZ) și plan urbanistic zonal pentru centru protejat (PUZCP),deși sunt 2 tipuri diferite de documentații de urbanism, primul (PUZ) putând fi inițiat și finanțat de orice persoană interesată, pe când cel de-al 2-lea poate fi inițiat doar de autoritatea publică locală.

Cu toate acestea, instanța de apel a făcut trimitere la mai multe articole din Legea nr. 350/2001, și anume art. 47 alin. (1) (3) lit. a) și b) (definiția planului urbanistic zonal, cazurile în care elaborarea acestuia este obligatoriu), art. 27

1

(obligațiile ce-i revin primarului), art. 50 (cui aparține inițiativa elaborării documentaților de amenajare a teritoriului), fără a avea în vedere art. 54 alin. (1) și (2) în raport de care doar PUG, PUZCP și PUZ sau PUD pentru realizarea unor obiective de interes public se inițiază și se finanțează exclusiv din bugetul local, restul documentațiilor putând fi inițiat de orice persoană fizică și juridică.

A precizat că în perioada în care pentru imobilul intimatului-reclamant au fost emise cele 5 certificate de urbanism (anul 2017) și anume: certificatul de urbanism nr. x/16.02.2017, certificatul de urbanism nr. x/20.03.2017, certificatul de urbanism nr. x/08.05.2017, certificatul de urbanism nr. x/08.05.2017, certificatul de urbanism nr. x/11.05.2017, toate favorabile pentru scopul solicitat, la nivelul municipiului Miercurea-Ciuc nu a existat PUG aprobat valabil (HCL nr. 200/2012 pentru aprobarea PUG fiind anulat la începutul anului 2017) astfel că în lipsa PUG nu a existat stabilit nicio zonă centrală protejată, așa încât prin elaborarea unui PUZ, intimatul-reclamant putea valorifica planurile sale în legătură cu imobilul în cauză.

Ca urmare, contrar realității și prevederilor legale evocate, în mod eronat, instanța de apel a reținut că aceste certificate instituiau în sarcina beneficiarului obligații proprii, în afara cadrului legal, întrucât nu a fost solicitat elaborarea PUZCP, ci doar PUZ și asta numai în perioada când municipiul Miercurea-Ciuc nu avea PUG valabil aprobat (perioada 01.2017 - 12.2018) până la reaprobarea PUG prin HCL nr. 376/2018.

Or, fără a efectua o analiză a apărărilor formulate în apelul declarat, respectiv întâmpinarea formulată de Municipiul Miercurea-Ciuc, instanța de apel și-a însușit opinia instanței de fond, inclusiv susținerile reclamantului reținând că omiterea elaborării "planului urbanistic zonal" reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, de natură a aduce prejudicii, deși prejudiciul suferit de intimatul-reclamant nu a fost dovedit, în condițiile în care certificatele de urbanism au fost emise în mod legal în perioada de referință (anul 2017 când nu exista PUG), iar intimatul-reclamant nu a făcut nici un demers în vederea realizării investițiilor propuse.

Potrivit acestei rețineri, instanța de apel nu a făcut distincția dintre PUZ și PUZCP, cu toate că acestea sunt arătate atât în fața instanței de fond, cât și în apel, respectiv faptul că procedura de elaborare a PUZCP este una vastă (cca. 88 ha) și complexă, iar până la elaborarea acestuia există soluții legale prin excepție, datorită cărora intimatul-reclamant nu a fost împiedicat în folosința imobilului său și nu a suferit niciun prejudiciu, motiv pentru care a considerat că este nelegal să fie obligat la plata unor despăgubiri din banii publici, despăgubiri al căror cuantum pentru perioada stabilită și pentru viitor, ajunge la prețul de piață a imobilului în cauză, cauzând astfel prejudicii majore bugetului local.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 29 octombrie 2024, în termen legal, intimatul-pârât A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, a recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial.

În susținerea poziției sale procesuale, a arătat că instanța de apel în mod corect a reținut că acțiunea ce face obiectul prezentei judecăți pleacă de la situația de fapt potrivit căreia reclamantul este proprietarul unei suprafețe de teren pe care dorește să construiască locuințe și spații comerciale, însă aceasta ar fi impus ca autoritățile competente să emită un PUG și un PUZ valabile, obligații pe care pârâtele nu le-au îndeplinit și a determinat suportarea un prejudiciu considerabil.

A menționat că principala apărare a recurentei a fost că reclamantul nu a fost prejudiciat, nu a fost împiedicat să folosească terenul aflat în proprietate, dat fiind că s-au emis pe numele acestuia mai multe certificate de urbanism, certificate pe care dacă reclamantul le-ar fi respectat, nu ar mai fi înregistrat nici un prejudiciu.

A solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, în raport cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 și ale deciziei nr. 25/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, excepție invocată de instanța de apel din oficiu la termenul de judecată din data de 16 noiembrie 2023.

În sprijinul respingerii excepției, instanța de apel în raport de renunțarea reclamantului la petitul 2 privind obligarea U.A.T. Miercurea Ciuc prin Consiliul municipal Miercurea-Ciuc să elaboreze Planul Urbanistic Zonal pentru Centrul nou și str. x din Miercurea-Ciuc, a apreciat că în cauză excepția inadmisibilității a devenit neîntemeiată, reținând că reclamantul nu mai înțelege să solicite elaborarea planului zonal de urbanism, astfel că acțiunea cu care instanța rămâne investită este cea întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.

A susținut că deciziile pronunțate în recurs in interesul legii nu au efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese și nu produc efecte retroactiv, evidențiind în acest context că decizia nr. 25/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 02 martie 2018, iar certificatele de urbanism au fost emise în perioada februarie-mai 2017, perioadă în care jurisprudența nu a considerat posibilă exercitarea controlului de legalitate pe cale separată asupra certificatelor de urbanism, susținându-se că este doar un act de informare.

Ca atare, certificatele de urbanism în discuție nu au putut fi controlate de instanțe în mod separat pe calea unei acțiuni în justiție. Nefiind un act susceptibil să producă efecte juridice, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care definesc actul administrativ ca fiind un act "care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice", s-a apreciat că verificarea legalității certificatului de urbanism se poate face doar în cadrul unei acțiuni formulate împotriva autorizației de construire, aceasta reprezentând actul administrativ producător de efecte juridice.

Sub aspectul termenelor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, trebuie reținut că între data emiterii ultimului certificat de urbanism - 11.05.2017 și data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 25/2017 - 2 martie 2018, au trecut mai mult de 6 luni, perioadă în care reclamantul a fost privat de dreptul oferit de decizia nr. 25/2017 de a ataca certificatele de urbanism raportat la termenele de decădere prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Atacarea certificatelor de urbanism este condiționată de plângerea prealabilă pe care nu a putut-o exercita datorită inexistenței deciziei nr. 25/2017, iar certificatele de urbanism nu fac parte din categoria actelor prevăzute la alin. (5) din art. 17 din Legea nr. 554/2004 pentru care nu ar fi obligatorie plângerea prealabilă.

În concluzie, nu pot fi opuse prevederile deciziei nr. 25/2017 în contextul în care a fost privat de posibilitatea atacării certificatelor de urbanism în instanță, acestea fiind emise cu 10 luni înainte de publicarea deciziei în Monitorul Oficial.

Făcând trimitere la decizia nr. 330/2020 a secției I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a reținut că despăgubirile materiale acordate au funcția reparatorie a unui prejudiciu în relație directă cu afectarea în substanță a dreptului de proprietate al reclamanților, cu privarea de plenitudinea atributelor acestui drept, în esență cu lipsirea de dreptul legal de a se "bucura" de terenul în discuție, nefiind vorba, nicidecum, despre o reparație prin echivalent bănesc concepută "ca preț de piață al proprietății" "similar unei tranzacții definitive de transfer al proprietății de la reclamant către autoritate", așa cum a pretins recurentul, intimatul-reclamant a susținut incidența dispozițiilor art. 44 alin. (2) și (3) din Constituția României, art. 480 C. civ., stabilindu-se că prin interzicerea construirii sau amplasării de obiecte sau materiale pe teren, care atrag după sine și pierderea posibilității de a vinde imobilul în condiții normale de piață, se poate reține existența unei ingerințe în dreptul exclusiv de proprietate al reclamanților, care din cauza restrângerii excesive a posibilității de exercitare (în condițiile în care pe respectivul teren nu s-a identificat practic nicio modalitate de valorificare), echivalează cu o privare de proprietate, expropriere în fapt a reclamanților, fără a exista o justă și prealabilă despăgubire.

Or, în speță situația este identică, doar că afectarea dreptului de proprietate este dată de lipsa PUZCP ce revenea în atribuția exclusivă a recurentei.

Prin prisma dispozițiilor art. 1 Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, posibilitatea proprietarului de a cere și obține despăgubiri este cu atât mai justificată. Conform dispozițiilor Convenției, orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, fiind relevantă în acest sens jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Sporrong et Lonnroth c. Suediei, cauza Mellacher și alții c.Austria sau cauza James și alții c. Marea Britanie).

Legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu este evidentă, în condițiile în care destinația terenului proprietate privată nu a fost reglementată prin PUZCP în zonă centru protejată, fără nicio posibilitate reală și legală de terminare a lucrărilor sau de construire, așa încât omisiunea recurentei reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate manifestată prin neelaborarea PUZCP și împiedicarea proprietarului de a exercita atribute esențiale ale acestui drept, precum posesia și folosința, situație prejudiciabilă pentru proprietar, care păstrează, formal, atributul dispoziției, coroborat cu lipsa de preocupare pentru clarificarea situației juridice a acestuia.

Așadar, inacțiunea recurentei Municipiul Miercurea-Ciuc, în calitate de autoritate publică locală învestită cu atribuții atât în domeniul urbanismului, cât și în materie de expropriere, este contrară prevederilor art. 44 și 136 alin. (2) din Constituția României și art. 480 și 481 C. civ. și configurează fapta ilicită a acestuia.

Referitor la criticile invocate la pct. 2 din recurs, așa numita "derogare", "soluție intermediară" oferită de RLU, nu a fost suficient de convingătoare cu ocazia procedurii de control al statului din 12 noiembrie 2020, ocazie cu care s-a constatat că au fost încălcate prevederile Legii nr. 50/1991, cât și ale Legii nr. 350/2001 interzicând emiterea autorizației de construcție în baza certificatului de urbanism în cauză (a fost încheiat procesul-verbal de control nr. x/12.11.2020, referitor la certificatul de urbanism nr. x/06.02.2020, emis pentru Municipiul Miercurea Ciuc, cu scopul reabilitării străzilor Kossuth Lajos, Harghita, Timișoarei și Lunca Mare).

În considerarea perioadei 2012-2016, respectiv 2019-2022, soluția intermediară a arhitectului șef nu se poate aplica în cazul zonei SZCP01-Centru A, întrucât textul menționat în RLU trimite însuși la conformarea, respectarea RLU, care înseamnă conformarea la PUZCP (PUZCP inexistent).

De fapt, documentele urbanistice (certificate de urbanism; autorizații de construire; avizări de PUZ) au fost elaborate și emise bazate pe un PUG incomplet și în lipsa PUZ (Plan Urbanistic Zonal) în zona construit protejat și de protecție a monumentelor, în acest fel eludând legea în forma continuată. În perioada 2017-2018 documentele urbanistice (certificate de urbanism; autorizații de construire; avizări de PUZ) se elaborau și se emiteau în continuare în lipsa PUZ (pentru zona construit protejat și de protecție a monumentelor), și mai nou și în lipsa unui PUG

Recurentul a susținut că doar reclamantul nu ar fi acceptat "posibilitatea legală" oferită de RLU, în condițiile în care tocmai recurentul i-a impus întocmirea unui PUZCP, ignorând prevederile art. 47 alin. (1) pct. 3 lit. b) din Legea 350/2001 și, totodată, obligația elaborării unui PUZ în cazul zonelor de protecție a monumentelor de către U.A.T., dar și prevederile art. 9 pct. 1-3, art. 26 pct. 1, art. 18 pct. l, art. 59 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

A menționat că zonele de protecție a monumentelor nu sunt instituite de către PUG, dar ele sunt evidențiate obligatoriu în reglementările acestuia, iar monumentele istorice cât și zonele acestora de protecție există și în lipsa PUG/PUZ-urilor, iar terenul în litigiu face parte din zona de protecție a monumentelor încă din anul 2010, mai precis a unui număr de trei zone de protecție, așa cum rezultă din "Lista a monumentelor istorice 2010 jud. Harghita publicat în Monitorul oficial ai României, Partea I, nr. 670 bis/l. X. 2010".

Făcând trimitere la art. 56 alin. (1) din Legea nr. 350/2001 și la decizia nr. 171/19.01.2017 a Curții de Apel București, prin care a fost anulată H.C.L. nr. 200/2012, a susținut că, în mod temeinic și legal, instanța de apel a reținut că certificatele de urbanism emise pentru reclamant, nr. 80/16.02.2017 și nr. 160/20.03.2017, nu numai că au fost emise în baza unei H.C.L. anulate, dar aceste certificate instituiau în sarcina beneficiarului obligații proprii, în afara cadrului legal.

Astfel, se solicită beneficiarului să procedeze, având în vedere H.C.L. nr. 200/2012 (anulată la data emiterii certificatelor) la elaborarea planului urbanistic zonal, deși această obligație aparținea chiar emitentului certificatelor de urbanism.

În certificatul de urbanism nr. x/08.05.2017, în favoarea reclamantului, se face mențiunea că este emis pe baza Regulamentului nr. 525/1996 [nemaiexistând nici PUG-ul ca urmare a anulării H.C.L. nr. 200/2012), și se recunoaște de această dată obligativitatea elaborării PUZ în condițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 350/2001, cât și art. 47 alin. (3) lit. b), adică în sarcina U.A.T. și a Primarului.

În mod corect, s-a reținut că, deși ulterior, pârâtul-recurent Municipiul Miercurea Ciuc a mai emis două certificate de urbanism, ce nu impuneau elaborarea PUZ-ului, aceasta nu înseamnă că dreptul de proprietate al reclamantului a fost respectat, intenția acestuia fiind aceea de a folosi dreptul de proprietate asupra terenului pentru construcții ce necesitau atât un PUG valabil cât și PUZ elaborat dată fiind zona în care se afla imobilul.

În mod legal nu s-a reținut nici susținerea recurentului că reclamantul ar fi trebuit să atac certificatele de urbanism. De altfel, din întreaga argumentație legată de certificatele emise, rezultă faptul că recurentul își invocă propria culpă prin aceea că avea cunoștință că la data emiterii nu exista un plan urbanistic general, deși era menționată hotărârea care aproba acest plan (H.C.L. nr. 200/2012] sau că reclamantul trebuia să efectueze demersurile la care el însuși era obligat potrivit legii.

De asemenea, s-a apreciat în mod corect că prezintă importanță faptul că Inspectoratul de Stat în Construcții, prin adresa nr. x/13.11.2020, a atenționat reclamantul că certificatul de urbanism nr. x/6.02.2020 emis de Municipiul Miercurea Ciuc a fost emis cu încălcarea prevederilor Legii nr. 50/1991 și ale Legii nr. 350/2001, în sensul că era obligatorie existența PUZCP, chiar și în lipsa PUG, există zone centrale și zone protejate care se supun rigorilor legii.

Tot astfel, s-a reținut că este irelevant că reclamantul ar fi putut să folosească terenul în lipsa PUG și PUZ, atât timp cât scopul nu corespundea intențiilor și voinței sale expres adusă la cunoștința apelantei-recurente prin solicitările efectuate către aceasta. Mai mult, documentele ce au însoțit actele de cumpărare semnate de reclamant dovedeau intenția sa de a achiziționa imobilul în vederea construirii de spații comerciale și de locuit, în acest sens fiind și autorizația de construcție valabilă la data cumpărării.

Referitor la pretențiile solicitate și admise, acestea trebuie să fie stabilite de experți tehnici judiciari, făcând trimitere la raportul de expertiză tehnică judiciară prin care s-a stabilit valoarea despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință a terenului în suprafață de 1931 mp, pentru perioada octombrie 2017- septembrie 2021, la suma de 969.168 RON și la cele statuate prin decizia nr. 330/2020 a Înaltei Curți de Casaței și Justiție, secția I civilă.

A menționat că prin inacțiunea recurentei de a realiza PUZCP i s-a creat un prejudiciu constând în imposibilitatea folosirii bunului, a exploatării acestuia și de a-1 valorifica în condiții normale de piață. Ori proprietarul nu poate fi lipsit de prorogativele dreptului său asupra unui bun decât pentru o cauză de utilitate publica și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire. Limitarea folosinței bunurilor proprietate privată este conformă cu jurisprudența europeană câtă vreme implică o despăgubire a proprietarului, îngrădirea dreptului de proprietate prin pierderea posesie sau prin interdicția de construire sau modificare a construcției echivalând cu o expropriere în fapt.

Legătura de cauzalitate între inacțiunea pârâtei de a realiza un PUZCP și prejudiciu este evidentă, ingerința autorității nu respectă principiul proportionalității între interesul general și cel particular, atât timp cât autoritatea dispune de pârghiile necesare pentru realizarea PUZCP.

La data de 21 noiembrie 2024, prin poștă electronică, în termen legal, recurentul-reclamant Municipiul Miercurea-Ciuc, prin primar și intimatul-pârât Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, au depus răspuns la întâmpinare, prin care au arătat că își mențin apărările prezentate în fața instanței de apel, pe care aceasta nu le-a luat în considerare, și anume că intimatul-reclamant a avut și are și în prezent exercițiul dreptului de proprietate asupra imobilului său, cu toate atributele sale; din partea Municipiului Miercurea-Ciuc nu există nici un refuz, de vreme ce în anul 2017 în favoarea intimatului-reclamant au fost emise 5 certificate de urbanism, favorabile pentru scopul solicitat, an în care Municipiul Miercurea-Ciuc nu avea PUG aprobat și nici zonă centrală protejată stabilită; în urma acestor certificate de urbanism reclamantul nu a solicitat autorizații de construire, deși avea toate posibilitățile, ceea ce denotă pasivitatea acestuia; și în prezent reclamantul are toate posibilitățile de a obține autorizație de construire, prin aplicarea soluției legale intermediare, dar pe care nu acceptă datorită unei interpretări aparte a prevederilor legale aplicabile.

Au susținut că intimatul-reclamant nu a suferit nici un prejudiciu, cu atât mai puțin unul dovedit, nu i-a fost îngrădit dreptul de proprietate referitor la imobilul în cauză, despăgubirea fiind acordată în mod neîntemeiat și nelegal, dreptul de proprietate nefiind afectat de lipsa PUZCP.

În speță, nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 și urm. C. civ., respectiv nu există o faptă ilicită, cu atât mai puțin săvârșită cu vinovăție, întrucât Municipiul Miercurea-Ciuc a emis în anul 2017 5 certificate de urbanism favorabile pentru investițiile propuse și pentru scopul solicitat în legătură cu imobilul reclamantului, care nu a solicitat în urma acestora autorizații de construire.

De asemenea, nu există prejudiciu cât timp Municipiul Miercurea-Ciuc are reglementată situația în care în lipsa PUZCP, autorizațiile de construire se eliberează cu avizul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice, fiind o cale legală intermediară prevăzută de Regulamentul Local de Urbanism (RLU); se arată în acest sens că în perioada 2012-2024 în zone centru protejat au fost emise 192 de autorizații de construire și începând cu anul 2018 reclamantul avea și are posibilitatea de a construi pe imobilul său.

Așadar, pe de o parte există o reglementare legală, iar, pe de altă parte, o derogare legală aplicabilă de la prevederile legale, prevăzută de RLU, care este confirmată și susținută recent și de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației prin adresa nr. x/14.10.2024, respectiv de Ordinul Arhitecților din România Brașov, Covasna, Harghita prin adresa din 10.10.2024, ca fiind singura interpretare viabilă, însușită și de Comisia Zonală a Monumentelor Istorice.

Nu se poate reține inacțiunea Municipiului Miercurea-Ciuc și încălcarea art. 44 și art. 136 alin. (2) din Constituție, atât timp cât reclamantul dispune de o soluție legală intermediară de a obține autorizații de construire în zone protejate, tocmai pentru a nu fi paralizată dezvoltarea urbană în aceste zone, soluție care a fost confirmată și de instituții, organizații de specialitate în domeniu.

Au menționat că speța pe care intimatul-reclamant a invocat-o în susținerea acțiunii sale, respectiv decizia nr. 330/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu tratează un caz similar, în decizie s-a acordat despăgubire pentru un teren care este ocupat ca spațiu verde, de uz și de utilitate publică, supus interdicției totale de schimbare a destinației, iar în prezenta cauză pentru terenul intimatului se poate obține autorizație de construire, este împrejmuit cu gard și se află în proprietatea exclusivă al acestuia, împrejurări pentru care acordarea de despăgubiri este una nelegală.

Raportat la aspectele invocate de intimatul-reclamant la pct. 2 și 3 al întâmpinării, au invocat o aplicare corectă a RLU PUG de către Municipiul Miercurea-Ciuc, existând o diferență între interpretarea arhitectului șef și a structurii de specialitate condusă de aceasta și interpretarea intimatului-reclamant, subliniind faptul că interpretarea arhitectului șef a fost și este consecventă, aplicabilă, funcțională și neatacată, cu excepția celui formulat de intimat; aplicabilitatea concomitentă a art. 2 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, respectiv a art. 47 alin. (3) al Legii nr. 350/2001, argument adus de procesul-verbal de control al I.R. C. civ. și repetat de către intimat, prin care nici o autorizație de construire nu s-ar putea emite în zonele centrale și protejate ale localităților.

Din cuprinsul art. 9 al Reglementării tehnice aprobată prin Ordinul nr. 562/2003, rezultă că interdicția totală de construire pentru zonele protejate nu poate rezulta direct din aplicarea concomitentă al art. 2 alin. (2) al Legii nr. 50/1991 și a art. 47 alin. (3) a Legii nr. 350/2001, așa cum o interpretează greșit intimatul-reclamant, ci numai dacă PUG prevede astfel.

Au mai susținut că RLU PUG reglementează situația tranzitorie în mod corespunzător, iar pentru imobilul intimatului-reclamant s-a emis Certificatul de urbanism nr. x/08.08.2024 pentru informare, iar singurul impediment în realizarea oricărei investiții pe imobilul acestuia este interpretarea proprie strictă și neprevăzută de legiuitor.

De asemenea, conform adresei MDLPA nr. x/14.10.2024 și art. 46

1

din Legea nr. 350/2001 este stipulat că RLU este parte componentă a PUG, iar potrivit art. 31

2

din aceeași lege este prevăzut că autorizațiile de construire se emit direct în baza PUG pentru zonele pentru care există reglementări privind regimul juridic, economic și tehnic al imobilelor, cuprinse în regulamentul local de urbanism aferent acestuia.

Prin notele scrise depuse la 29 noiembrie 2024, prin poștă electronică, recurentul-pârât Municipiul Miercurea-Ciuc, prin primar a reiterat din aspectele invocate în cererea de recurs și răspunsul la întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Fiind incidente prevederile art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 29 iulie 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 07 noiembrie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului declarat în cauză la data de 10 decembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul declarat în cauză este fondat, întrucât dispozițiile legale incidente cauzei au fost greșit interpretate și aplicate în cauză, neexistând fapta ilicită generatoare a presupusei răspunderi civile delictuale reținute de instanțele de fond. Ca atare, sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., decizia recurată fiind supusă casării.

Recurenta-pârâtă afirmă în esență, astfel cum a făcut-o în tot cursul procesului, că intimatului-reclamant nu i s-a interzis să construiască pe terenul aflat în proprietatea sa, situat în municipiul Miercurea-Ciuc, în suprafață de 1.931 mp, nr cadastral x, ocupat parțial de fundație și demisol bloc edificate anterior cumpărării imobilului de către intimat.

Astfel, arată recurenta că inclusiv în perioada în care nu a existat un plan urbanistic zonal pentru centru protejat (PUZ – C. pen.), intimatul-reclamant ar fi putut solicita și obține autorizație de construire, existând o derogare în Regulamentul Local de Urbanism (RLU) în această privință, care face posibilă realizarea de investiții cu avizul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice. S-a arătat că Regulamentul Local de Urbanism (RLU) se bucură de prezumția de legalitate și oferă o soluție intermediară care a fost pusă în practică în mod repetat, fiind emise numeroase autorizații de construire la solicitarea altor persoane pentru imobile din zona centrului protejat.

Aceste susțineri sunt întemeiate, fiind în mod esențial eronat înlăturate de către instanțele devolutive, ele fiind de natură a demonstra lipsa de temei a cererii de chemare în judecată formulate.

În anul 2013 a fost emis de către intimatul mun. Miercurea-Ciuc certificatul de atestare a clădirii potrivit cu care pe terenul în discuție se află construite fundația și demisolul pentru blocul nr. 35, terenul fiind construibil în regim de înălțime P plus 3, categorie de folosință locuințe și comerț/servicii la parter.

În perioada 2017 – 2018, cu privire la care intimatul-reclamant a invocat pretinsa imposibilitate de a solicita și obține autorizație de construire, au fost emise, la solicitarea intimatului-reclamant, mai multe certificate de urbanism pentru demolarea construcțiilor existente, respectiv pentru edificarea unei noi construcții pe terenul aflat în proprietatea intimatului-reclamant.

Prin certificatul de urbanism nr. x/16.02.2017 emis de Municipiul Miercurea Ciuc s-a arătat că terenul este construit cu fundații destinate construirii de locuințe colective (blocuri) edificate anterior anului 1990. S-a arătat că este necesară elaborarea unui plan de urbanism zonal (PUZ).

Prin certificatul de urbanism nr. x/16.02.2017 emis de Municipiul Miercurea Ciuc s-a arătat că terenul este construit cu fundații destinate construirii de locuințe colective (blocuri) edificate anterior anului 1990. S-a arătat că este necesară elaborarea unui plan de urbanism zonal (PUZ).

Prin certificatul de urbanism nr. x/8.05.2017 emis de Municipiul Miercurea Ciuc s-a arătat că terenul este construit cu fundații destinate construirii de locuințe colective (blocuri) edificate anterior anului 1990. S-a arătat că este necesară elaborarea unui plan de urbanism zonal (PUZ) elaborat în condițiile art. 47 alin. (3) lit. b) și art. 54 alin. (1) din L. 350/2001.

Din documentațiile de la dosar rezultă că parcela aflată în proprietatea intimatului se află în imediata apropiere a centrului istoric (vechi), la limita zonei sistematizate până la finalul regimului comunist.

Totodată, a fost solicitat și emis certificatul de urbanism nr. x/8.05.2017 emis de Municipiul Miercurea-Ciuc, județul Harghita, prin care s-au arătat condițiile în care se poate obține autorizație de demolare a fundației și subsolului amplasate pe terenul proprietatea intimatului-reclamant.

În cuprinsul certificatului de urbanism nr. x/11.05.2017 emis de aceeași autoritate publică (Municipiul Miercurea-Ciuc), a menționat că regimul actual de folosință a terenului este de curți-construcții p plus 3, nivele cu comerț și servicii la parter. Au fost enunțate condițiile în care poate fi emisă autorizația de construire (AC), neexistând nicio mențiune cu privire la obținerea unor acte care nu ar fi fost în sarcina solicitantului certificatului de urbanism.

Totuși, intimatul nu a solicitat niciodată emiterea unei autorizații de demolare, respectiv a unor autorizații de construire în temeiul acestor certificate de urbanism.

Trebuie observat că intimatul-reclamant nu a contestat niciodată în justiție aceste certificate de urbanism și nici nu a relevat în concret, în cadrul prezentului dosar, că ar exista diferențe concrete între regimul urbanistic solicitat, respectiv cel conturat prin respectivele certificate de urbanism și nici nu rezultă atare diferențe din cuprinsul actelor respective. Totodată, intimatul-reclamant nu a solicitat emiterea niciunei autorizații de demolare, respectiv de construire în temeiul respectivelor certificate de urbanism.

Prin decizia în interesul legii nr. 25/6.11.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu putere obligatorie că, în interpretarea și aplicarea art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, este posibilă exercitarea controlului de legalitate, pe cale separată, asupra certificatului de urbanism prin care s-a dispus interdicția de a construi sau care conține alte limitări.

Trebuie observat că recursul în interesul legii se promovează atunci când există divergențe jurisprudențiale asupra uneia și aceleiași probleme de drept, rezultând chiar din cuprinsul deciziei că a existat, chiar anterior pronunțării sale, o orientare consistentă a practicii judiciare din care rezulta că, din considerente de acces la justiție și prin raportare la efectele proprii ale certificatelor de urbanism, acestea puteau fi atacate în contencios administrativ de sine stătător (pct. 7 – 9 ale deciziei).

Pe de altă parte, decizia în interesul legii nu are caracter novator, stabilind doar cu putere obligatorie, erga omnes, care era de la bun început interpretarea proprie (adecvată, legală) a dispozițiilor legale aflate deja în vigoare. Singura diferență proprie acestei decizii este caracterul său general obligatoriu de la data publicării, dar de aici nu se poate concluziona per a contrario că anterior publicării deciziei soluția legală aplicabilă ar fi fost cea diametral opusă. Cu alte cuvinte, dreptul de a ataca în justiție certificatele de urbanism nu s-a născut abia la data pronunțării deciziei în interesul legii și, a fortiori, nici de la data publicării acesteia (cu privire la care intimatul arată că s-a produs abia la data de 2 martie 2018). Prin urmare, decizia în interesul legii confirmă interpretarea potrivit căruia, în toată perioada litigioasă, intimatul ar fi putut formula acțiune în justiție, însă a rămas în pasivitate.

Așadar, urmează a fi înlăturată ca lipsită de temei afirmația intimatului-reclamant potrivit căreia nu ar fi atacat în justiție certificatele de urbanism, întrucât nu ar fi avut la dispoziție un remediu judiciar anterior publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei evocate. Acțiunea în justiție poate și trebuie să fie introdusă, atunci când beneficiarul unui act administrativ se consideră prejudiciat de acesta, pasivitatea putând fi justificată cel mult în cazul unei practici judiciare unitare în sensul inadmisibilității respectivei acțiuni (ceea ce nu era cazul).

În esență, intimatul a cerut eliberarea unor certificate de urbanism care au fost emise în condiții concordante cu intențiile sale, așadar în esență cererile intimatului au fost admise, iar nu respinse. În condițiile art. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, intimatul-reclamant a fost informat cu privire la elementele prevăzute de textul de lege arătat, îndeosebi cu privire la cerințele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului.

Rezultă prin urmare că intimatul-reclamant, pe de-o parte, nu a argumentat concret în ce măsură, din perspectiva condițiilor concrete de edificare, prevederile certificatelor de urbanism ar fi fost diferite de cele solicitate, nefiind prin urmare argumentată și cu atât mai puțin demonstrată o diferență relevantă și de natură a-l prejudicia potențial pe intimat. Pe de altă parte, Curtea subliniază că, în sine, astfel de diferențe ipotetice (nedemonstrate în cauză) nu pot fi considerate ilicite, întrucât certificatul de urbanism este un act de informare cu privire la condițiile în care se poate construi și care pot fi diferite de intenția proprietarului parcelei (această intenție, ca și eventualele planuri prefigurate la data achiziției nu creează veritabile drepturi, fiind simple expectative).

Potrivit art. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții,

(1) Certificatul de urbanism este actul de informare prin care autoritățile prevăzute la art. 4 și la art. 43 lit. a):

a) fac cunoscute solicitantului informațiile privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate și aprobate potrivit legii;

b) stabilesc cerințele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului;

c) stabilesc lista cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării;

d) încunoștințează investitorul/solicitantul cu privire la obligația de a contacta autoritatea competentă pentru protecția mediului, în scopul obținerii punctului de vedere și, după caz, al actului administrativ al acesteia, necesare în vederea autorizării.

(1^1) Punctul de vedere al autorității competente pentru protecția mediului reprezintă documentul scris emis de aceasta după etapa de evaluare inițială, respectiv după etapa de încadrare a investiției în procedura de evaluare a impactului asupra mediului, iar actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului este, după caz, acordul de mediu sau avizul Natura 2000.

(1^2) În cazul vânzării sau cumpărării de imobile, certificatul de urbanism cuprinde informațiile privind consecințele urbanistice ale operațiunii juridice.

(2) Certificatul de urbanism se emite de autoritățile abilitate să autorizeze lucrările de construcții prevăzute la art. 4 și art. 43 lit. a) și se eliberează solicitantului în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii, menționându-se în mod obligatoriu scopul emiterii acestuia.

(2^1) Autoritățile administrației publice locale au obligația de a acorda în termen de 15 zile suport tehnic de specialitate autorităților prevăzute la art. 43 lit. a) în procesul de emitere a certificatului de urbanism, pentru stabilirea cerințelor urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului.

(3) Certificatul de urbanism se semnează de către președintele consiliului județean sau de primar, după caz, de secretar și de arhitectul-șef sau de către persoana cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului din aparatul propriu al autorității administrației publice emitente, responsabilitatea emiterii acestuia revenind semnatarilor, potrivit atribuțiilor stabilite conform legii.

(3^1) Pentru autoritățile prevăzute la art. 43 lit. a), certificatul de urbanism se semnează de către persoanele cu responsabilitate în domeniu, desemnate prin ordin intern al conducătorului autorității.

Totodată, actele administrative menționate – certificatele de urbanism – se bucură de prezumția de legalitate și, în condițiile în care intimatul nu a promovat împotriva lor vreo acțiune în contencios administrativ, în condițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care să fi fost admisă, nu se poate reține că aceste certificate de urbanism ar fi fost emise în condiții nelegale, ar fi impus acestuia cerințe adiționale, neprevăzute de lege (precum elaborarea unui PUZ) ori ar fi restrâns în orice formă dreptul acestuia de proprietate.

În ceea ce privește pretinsa nelegalitate a certificatelor de urbanism din perspectiva regulilor de urbanism de rang superior, acest argument este pur speculativ – intimatul este un simplu particular care a solicitat certificate de urbanism care i-au fost emise astfel cum a solicitat (de altfel, în termene scurte) și din care rezultă că terenul intimatului era construibil. A susține că aceste certificate nu ar fi fost emise în condiții legale este o pură speculație, în condițiile în care nimeni nu a cerut, respectiv obținut anularea lor. Prin urmare, criticile cu acest obiect sunt fondate, fiind în mod nelegal înlăturate de instanța de apel, care a judecat pe cale incidentală legalitatea certificatelor de urbanism, fără a fi însă învestită însă cu această chestiune în condițiile legii, respectiv pe calea unei acțiuni în contencios administrativ ori, după caz, a excepției de nelegalitate. Pe de altă parte, astfel cum s-a și arătat și cum se va arăta în cele ce urmează, chiar acceptând că o atare analiză ar fi posibilă în prezentul cadru procesual, certificatele de urbanism nu au impus intimatului-reclamant cerințe excesive, contrare cadrului legal, ci au făcut o justă aplicare a acestuia din urmă.

În ceea ce privește argumentul, amplu dezvoltat, potrivit căruia intimatului-reclamant nu i se putea solicita elaborarea unui plan de urbanism zonal (PUZ), acesta urmează a fi de asemenea înlăturat.

În primul rând, certificatele de urbanism care instituie o asemenea cerință nu au fost atacate în justiție și se bucură de prezumția de regularitate și de validitate care nu a fost infirmată în condițiile legii. Totodată, ultimele certificate de urbanism emise în perioada relevantă, respectiv nr. 212/8.05.2017 și nr. 330/11.05.2017, nu mai conțin prevederile referitoare la elaborarea PUZ în sarcina intimatului.

În această ordine de idei, se constată că certificatul emis la 8.05.2017 face într-adevăr referire la PUZ emis în condițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 350/2001, mențiune într-adevăr eronată, dar ulterior, prin corespondența din 2.07.2017, recurentul a dat curs solicitării intimatului (arătând că a considerat că elaborarea PUZ de către intimat este o soluție în favoarea acestuia) și a arătat că certificatul de urbanism a fost modificat potrivit solicitării petentului.

Se constată totodată că nu poate fi confundat planul de urbanism zonal clasic (PUZ), care poate fi efectuat și din inițiativa unui particular, cu planul de urbanism zonal pentru centru protejat, în ansamblul său (PUZ – C. pen.), cu privire la a cărui elaborare inclusiv recurentul mun. Miercurea-Ciuc a arătat constant că este în sarcina sa. Intimatului nu i s-a solicitat niciodată să elaboreze PUZ- C. pen., solicitare care de altfel ar fi fost lipsită de temei legal și care, ca atare, ar fi putut face obiectul cenzurii instanței de contencios administrativ.

Constituie chestiunea nodală a prezentului dosar împrejurarea că recurentul-pârât mun. Miercurea-Ciuc nu a condiționat eliberarea unei autorizații de construire pentru terenul intimatului de elaborarea unui PUZ- C. pen., arătând constant că până la elaborarea și aprobarea acestuia, există alte reglementări cu caracter temporar care permiteau emiterea unei autorizații de construire la solicitarea intimatului. Astfel, pentru imobile aflate în zona protejată au fost emise autorizații de construire cu avizul Comisiei Monumentelor Istorice, fapt atestat ș