CtEDO 05.06.2007 Auto

CASE OF HÜRRİYET YILMAZ v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
05.06.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 3
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF HÜRRİYET YILMAZ v. TURKEY (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1960. El este în prezent reținut în închisoarea Isparta. Reclamantul a fost suspectat de a fi implicat într-un jaf armat. La 1 august 1996, ofițeri de poliție de la unitatea de criminalitate organizată a Direcției de Securitate a Istanbulului a efectuat o operație și reclamantul a fost arestat. La momentul arestării sale, reclamantul a fost într-un birou imobiliar, deținut de unul dintre rudele sale. Multe dintre rudele sale, inclusiv copiii săi, au fost în acest birou la momentul respectiv. Reclamantul a fost bătut sever pe gât și înapoi în timpul arestării sale. El a fost dus ulterior la clădirea de securitate din Gayrettepe, fără a avea un examen medical. În timpul interogatoriului său, se susține că reclamantul a fost dezbrăcat dezbrăcat, lovit, bătut cu un truncheon, și a luat testiculele. Cu toate acestea, Guvernul a susținut că declarația reclamantului a fost luată în prezența avocatului său, dl Gürkan Atabay. La 3 august 1996, reclamantul a fost dus la spitalul Haydarpașa, unde a fost examinat de un medic. Potrivit raportului său, medicul nu a găsit semne de leziune asupra corpului reclamantului. În aceeași zi, el a fost închis în închisoare. În septembrie 1996, plângând de un gât rigid și paralizie facială, reclamantul a mers la medicul închisorii. Medicul l-a transferat la spitalul Kartal. 10. La 16 septembrie 1996, reclamantul a depus o plângere la procurorul public și a susținut că a fost bătut grav în timpul arestării sale. 11. După anumite teste medicale, la 15 octombrie 1996, spitalul Kartal și-a prezentat raportul, în care s-a declarat că reclamantul suferă de tulburări vertebrale post-traumatice și că a avut o fractură veche pe vertebra C6. 12. La 27 noiembrie 1996, reclamantul a dat o declarație procurorului public și a repetat acuzațiile sale. El a susținut că a fost bătut grav pe gât în timpul arestării sale. 13. Procurorul public a luat declarații de la martorii ochi la arestarea reclamantului și a patru ofițeri de poliție implicați. În declarațiile lor luate la 8 ianuarie 1997, fiul reclamantului A.Y., fiica sa E.Y., cumnatul său N.Y. și cumnata H.S. au explicat procurorului că au văzut ofițerii de poliție bătut reclamantul pe gât. La 23 iunie 1997, procurorul a luat declarații de la doi ofițeri, M.B. și M.K., care au fost implicați în arestarea reclamantului. Ofițerii au refuzat acuzațiile. Apoi, la 17 iulie 1997 și 26 august 1997, respectiv, O.K. și M.K., ceilalți doi polițiști implicați în arestarea reclamantului, au dat declarații identice procurorului public și au refuzat acuzațiile. 14. La cererea procurorului public, Instituția Medicală Forensică Istanbul a elaborat un raport final privind rănile reclamantului. În raportul din 23 martie 1998, Institutul de Medicină Forensică a concluzionat că, deși leziunile reclamantului nu constituie un pericol pentru viața sa, el nu era în stare să lucreze timp de douăzeci de zile. Fractura pe vertebrele C6 ale reclamantului și tulburările pe vertebrele sale au fost estimate să aibă cel puțin trei săptămâni de vârstă la 15 octombrie 1996. De asemenea, s-a indicat că nu a fost posibil medic pentru a determina data exactă a incidentului. În timp ce redactează acest raport, Institutul de Medicină Forensică İstanbul s-a bazat numai pe raportul Spitalului Kartal din 15 octombrie 1996. 15. La 3 iunie 1998, procurorul public a depus o acuzație în fața Curții Penale İstanbul și a inițiat proceduri penale împotriva celor patru polițiști pentru maltratare. 16. În cadrul unei audieri de la Curtea Penală de Istanbul, la 15 septembrie 1998, ofițerii de poliție acuzați M.B. și M.T. au apărut în fața instanței și au negat acuzațiile. Nici reclamantul, nici martorii lui, nu au fost prezenti la această audiere. 17. La 9 februarie 1999, copiii reclamantului A.Y. și E.Y. au apărut în fața instanței. Ei au explicat că au văzut ofițerii de poliție bătut tatăl lor în spate și în special pe gâtul său. Ei au spus curtei că ar putea identifica ofițerii de poliție care l-au bătut dacă le-au întâlnit în fața în față. Ofițerii acuzați de poliție nu au fost prezente la această audiere. 18. La 9 martie 1999, declarația reclamantului a fost luată de Curtea Penală Isparta. 19. La 23 februarie 1999, ofițerul acuzat de poliție O.K. a fost înaintat de către Curtea Penală Samsun. El a refuzat acuzațiile. 20. La 29 decembrie 1999, Curtea Penală Istanbul a hotărât că nu era competentă și a transferat dosarul la Curtea de Assize de Istanbul. 21. La 18 ianuarie 2000, procedurile împotriva celor patru ofițeri de poliție acuzați au fost reluate în fața Curții de Assize de la Istanbul. 22. La 23 februarie 2000, declarația reclamantului a fost luată încă o dată în fața Curții de Assize de la Isparta. 23. La 1 martie 2000, Curtea de Assize de la Samsun a luat declarația O.K. la comisie. 24. La 10 martie 2000, Curtea İstanbul Assize a auzit declarațiile celor doi ofițeri acuzați, M.B. și M.T. 25. La 30 mai 2000, copiii reclamanților A.Y. și E.Y. au depus din nou mărturie că au văzut că tatăl lor a fost bătut în timpul arestării sale. Cu toate acestea, ei au explicat că, după mult timp, nu mai ar mai putea recunoaște ofițerii de poliție. 26. La 14 septembrie 2000, Curtea Assize a luat o declarație de la M.K., al patrulea ofițer de poliție acuzat. Înainte de instanță, M.K. a refuzat acuzațiile. În aceeași zi, Curtea și-a pronunțat hotărârea și a achitat polițianții acuzațiilor împotriva lor din cauza lipsei de probe. 27. La 3 iulie 2002, Curtea de Casație a respins cererea de recurs a reclamantului.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă