ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2547/2024

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 974 din 20 iulie 2023 pronunțată de Tribunalul Timiș, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B..

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia nr. 22 din 1 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 974 din 20 iulie 2023 pronunțată de Tribunalul Timiș. A fost obligată reclamanta A. la plata sumei de 2380 RON către pârâtul intimat B., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 22 din 1 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția I civilă, reclamanta A. a declarat recurs, indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a redat conținutul art. 211, art. 22 alin. (2), art. 476 alin. (1), art. 478 alin. (2) C. proc. civ., respectiv dispozitivul și un fragment din considerentele Deciziei nr. 9 din 30 martie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. A arătat că, în aprecierea sa, instanța de apel a procedat la judecarea apelului cu ignorarea principiului fundamental al aflării adevărului, încălcând dispozițiile legale anterior evidențiate și ignorând necesitatea administrării unor probe obiective ce se impuneau a fi avute în vedere la aprecierea situației de fapt. În continuare, recurenta-reclamantă a făcut referire la probele a căror administrare a solicitat-o prin cererea de apel, respectiv documentele financiar contabile întocmite pentru anul 2020, apreciind că încuviințarea probei cu aceste înscrisuri ar fi fost necesară pentru aflarea adevărului în cauză. De asemenea, a arătat că, în contextul în care art. 479 alin. (2) C. proc. civ. prevede posibilitatea completării probelor administrate la prima instanță, la termenul de judecată din 18 ianuarie 2024 a solicitat instanței de apel să dispună emiterea a două adrese, către Autoritatea Electorală Permanentă și Monitorul Oficial, pentru a comunica la dosarul cauzei dacă pârâtul a depus evidența cotizațiilor pentru anul 2020, raportat la dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 334/2006 și art. 8 lit. a) din Normele metodologice din 13 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 334/2006, informații esențiale pentru ca instanța de apel să își formeze opinia pe baza unor probe obiective, pronunțarea unei hotărâri în lipsa administrării acestui mijloc de probă fiind nelegală. Recurenta-reclamantă apreciază că, prin respingerea administrării probelor solicitate în dovedirea situației de fapt reale, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 22 C. proc. civ., pronunțându-se și reluând argumentele pârâtului ce s-au bazat exclusiv pe înscrisurile întocmite de acesta. Așadar, câtă vreme instanța de apel a stabilit situația de fapt pe baza unor probe ce au fost întocmite exclusiv de pârâtă, în mod subiectiv și speculativ, bazându-se pe prezumții mai mult decât pe probele obiective propuse a fi administrate, concluzionează că se impune admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Apărările formulate în cauză: La dosar nu au fost depuse întâmpinări.

Procedura în fața instanței de recurs: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (22 martie 2021), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 19 noiembrie 2024, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare cu prioritate asupra excepției nulității cererii de recurs pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată prin întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Aspectele evidențiate în cererea de recurs, astfel cum au fost formulate, nu conțin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta a redat conținutul mai multor dispoziții legale din C. proc. civ., prezentând exclusiv chestiuni legate de situația de fapt și de fondul litigiului, evidențiind modalitatea în care instanța de apel a înțeles să administreze probatoriul. Astfel, recurenta deduce judecății chestiuni legate de administrarea probelor în cauză, prin care susține, în esență, că deși a solicitat administrarea unor probe obiective ce se impuneau a fi avute în vedere la stabilirea situației de fapt, apreciind că încuviințarea probelor cu respectivele înscrisuri și emiterea unor adrese ar fi fost necesară pentru aflarea adevărului în cauză, instanța de apel a respins solicitarea sa de administrare a probelor. O astfel de modalitate de redactare a motivelor de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., ce presupune ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel, astfel că, în atare circumstanțe, controlul de legalitate pe care îl exercită instanța de recurs este imposibil de realizat. Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verifică, pe baza unor critici circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Drept urmare, această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligație care revine, sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate. Cum argumentele expuse de recurenta-reclamantă fac referire la aspecte de netemeinicie, vizând administrarea probatoriului în cauză, criticile nu pot fi analizate de instanța de recurs în controlul de legalitate specific acestei căi de atac, iar prin nemotivarea căii de atac în cauză intervine sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv nulitatea recursului. Având în vedere considerentele expuse, reținând că nu este posibilă încadrarea criticilor de recurs în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac. Având în vedere soluția pronunțată, în aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligată recurenta-reclamantă A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5760 RON, către intimatul-pârât B..