ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 248/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la 16 decembrie 2021 pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Finanțelor Publice Brașov, solicitând să se constate că reclamantul are calitatea de creditor ipotecar în rang preferat asupra bunului imobil teren în suprafață de 5851 mp, înscris în CF x, nr. top x; să se constate că pârâta are calitatea de creditor ipotecar de rang inferior; să se dispună îndestularea cu prioritate a reclamantului din prețul ce va fi obținut prin vânzarea la licitație publică a bunului ipotecat, vânzare inițiată de pârâtă așa cum rezultă din adresa comunicată reclamantului cu nr. x din 16 noiembrie 2021, până la concurența creanței sale (124.000 €). În drept, a indicat prevederile art. 2.344, art. 2.377, art. 2.428, art. 2.420, art. 2.421 și art. 2.422 din C. civ. Prin încheierea din 21 aprilie 2022, Judecătoria Brașov a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 273/S din 27 octombrie 2022, Tribunalul Brașov a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Finanțelor Publice Brașov. A respins acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul A., împotriva pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Finanțelor Publice Brașov ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 610/Ap din 5 aprilie 2023, Curtea de Apel Brașov – secția civilă a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 273/S din 27 octombrie 2022 a Tribunalului Brașov.

Recursul exercitat în cauză Împotriva deciziei civile nr. 610/Ap din 5 aprilie 2023 a Curții de Apel Brașov – secția civilă a declarat recurs reclamantul A., formulând următoarele critici: Instanța de apel a constatat că taxa de timbru în cuantum de 3.002,5 RON nu a fost plătită, cu toate că, în realitate, această taxă a fost achitată online la 3 februarie 2023, conform dovezii anexate, însă mandatarul său, B. nu a depus-o în timp util la dosarul cauzei, dintr-o eroare. Pentru această situație culpa aparține mandatarului, recurentul-reclamant având domiciliul în Germania. Recurentul-reclamant nu a indicat temeiul de drept al căii de atac.

Apărările formulate de intimata-pârâtă La 4 iulie 2023, în termen legal, intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul din perspectiva criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente cărora acestea li se circumscriu - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse: Învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamant, curtea de apel i-a pus în vedere acestuia, prin rezoluția din 27 ianuarie 2023, obligația de a achita taxa de timbru în cuantum de 3.002,5 RON. La termenul de judecată din 5 aprilie 2023, constatând că apelantul-reclamant nu a depus dovada achitării taxei și nici nu a formulat cerere de reexaminare cu privire la modul de stabilire a taxei, instanța de apel a rămas în pronunțare asupra excepției nulității pentru netimbrare pe care a admis-o în temeiul dispozițiilor art. 197 C. proc. civ. coroborate cu art. 33 alin. (1) și (2) și art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Prin criticile deduse analizei instanței de recurs, recurentul-reclamant a susținut că taxa judiciară de timbru a fost achitată online la 3 februarie 2023, sens în care a anexat confirmarea emisă de Sistemul național electronic de plată online a taxelor și impozitelor utilizând cardul bancar, invocând totodată culpa mandatarului său pentru nedepunerea dovezii de achitare în timp util la dosarul cauzei. Înalta Curte reține că, prin nedepunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru, în cauză intervine sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv nulitatea apelului, ce poate fi constatată în condițiile art. 480 alin. (1) raportat la art. 470 alin. (2) și (3) C. proc. civ., dispoziții care stipulează astfel:,,(2) La cererea de apel se va atașa dovada achitării taxelor de timbru. (3) Cerințele de la alin. (1) lit. b) și e) și cea de la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, iar cele de la alin. (1) lit. c) și d), sub sancțiunea decăderii. Lipsa semnăturii poate fi împlinită în condițiile art. 196 alin. (2), iar lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel." De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 176 pct. 6 C. proc. civ., în cazul în care sunt încălcate prevederi referitoare la cerințe legale extrinseci actului de procedură, nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări, dacă legea nu dispune altfel, neplata taxei de timbru reprezentând o astfel de cauză, care conduce la incidența unei nulități absolute și necondiționate. Cum apelantul-reclamant nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de curtea de apel, deși a fost legal înștiințat despre obligativitatea timbrării cererii de apel, Înalta Curte constată că soluția de anulare, ca netimbrată, a căii de atac este în conformitate cu dispozițiile legale incidente. Împrejurarea că taxa judiciară de timbru datorată pentru soluționarea cererii de apel a fost plătită de parte la 3 februarie 2023 nu este suficientă pentru a atrage casarea deciziei recurate, deoarece legala învestire a instanței de apel presupunea ca dovada achitării să fie atașată la dosarul cauzei până la momentul pronunțării asupra excepției nulității pentru netimbrare, obligație care nu a fost însă îndeplinită, după cum afirmă și recurentul-reclamant. Conform art. 177 alin. (2) C. proc. civ., "nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea ori o altă sancțiune procedurală sau dacă se produce ori subzistă o vătămare". Ca atare, anexarea dovezii de plată a taxei judiciare de timbru la cererea de recurs nu este aptă a determina dispariția cauzei de nulitate constatate de curtea de apel, câtă vreme partea nu a realizat îndreptarea neregularității actului de procedură (prin depunerea dovezii de achitare a taxei în cuantumul legal) până la momentul pronunțării asupra excepției nulității – 5 aprilie 2023. Cât privește susținerea recurentului-reclamant în sensul că aparține mandatarului său culpa pentru nedepunerea taxei judiciare de timbru, aceasta excedează controlului de legalitate ce poate fi realizat în etapa recursului declarat în litigiul pendinte, în condițiile în care obligația de a timbra cererea de apel revine în sarcina părții apelante, independent de cum aceasta a ales să își îndeplinească actele de procedură, personal sau prin reprezentant, astfel că anularea apelului se datorează unei neregularități care, din punct de vedere procedural, îi este imputabilă. Drept urmare, în cadrul prezentului demers judiciar partea nu se poate prevala de culpa mandatarului său pentru a obține înlăturarea sancțiunii nulității ce a vizat cererea sa de apel, această chestiune privind raportul juridic dintre reclamant și mandatarul său. În plus, aceste elemente sunt suficiente Înaltei Curți pentru a concluziona că soluția de anulare a apelului formulat de reclamant este în acord cu normele procedurale menționate, a căror interpretare și aplicare s-a realizat de instanța de apel cu respectarea principiilor conturate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fără a aduce atingere dreptului de acces la o instanță. Obligația plății taxelor judiciare de timbru reprezintă una dintre condițiile sesizării legale a instanțelor judecătorești, nefiind considerată, în jurisprudența Curții Europene, o limitare a dreptului de acces la o instanță sau o încălcare a dreptului la un proces echitabil, care să fie, în sine, incompatibilă cu art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Cauza Larco și alții împotriva României, paragrafele 54 și 58). Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.