ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 188/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă în 03.01.2018, sub nr. x/2018, reclamantul-pârât A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții-reclamanți B. și C., obligarea pârâților la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru neexecutarea obligației contractuale de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, pentru imobilul situat în București, str. x, să se dispună stabilirea taxei de timbru, valoarea pretențiilor în RON fiind de 462.600 RON la cursul BNR din data de 18.12.2017. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.270 C. civ. Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii, iar prin cerere reconvențională au solicitat reducerea cuantumului sumei de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru neexecutarea obligației contractuale de a încheia contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică.

Primul ciclu procesual Prin sentința nr. 648/04.04.2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a anulat cererea reconvențională, ca netimbrată; a admis acțiunea; a obligat pârâții la plata, către reclamant, a sumei de 100.000 euro, cu titlu de despăgubiri; a obligat pe pârâți la plata, către reclamant, a sumei de 8.246,20 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru. Prin decizia nr. 1084/A/07.09.2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondate, apelurile formulate împotriva sentinței; a luat act că apelantele pârâte și-au rezervat dreptul la cheltuieli de judecată pe cale separată; a obligat pe apelante, în solidar, să plătească intimatului-reclamant cheltuieli de judecată în sumă de 2.500 RON. Prin decizia nr. 747/04.05.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de pârâtele D. și C. împotriva deciziei sus-menționate, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Al doilea ciclu procesual Prin decizia nr. 230/A/04.03.2024 pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul pârâtelor C. și D. împotriva sentinței; a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea, ca neîntemeiată; a obligat pe intimat la plata, către apelante, a sumei de 4.123,1 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară în recurs.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A.. Recurentul a arătat că în rejudecare, instanța de apel a fost ținută să analizeze îndeplinirea condițiilor reglementate de dispozițiile art. 1.530 din C. civ., prin raportare la prevederile art. 1.547 ale aceluiași cod. În concret, instanța de apel a reținut în mod superficial, păstrând logica argumentelor induse de către Înalta Curie de Casație și Justiție, că intimatele din prezenta cauză nu trebuie să achite recurentului despăgubiri în cuantum de 100.000 euro pentru neexecutarea obligației contractuale de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în forma autentică pentru imobilul în litigiu deși, în realitate, aceste despăgubiri erau datorate recurentului în baza recunoașterii anticipate a investițiilor. Recurentul învederează că a încheiat, în calitate de promitent-cumpărător, cu B. și C., în calitate de promitenți-vânzători, Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nr. x/15.12.2016, având ca obiect obligația promitenților-vânzători de a întreprinde toate demersurile legale pentru a dobândi calitatea de proprietari și de a vinde, până la 15.12.2017, cu posibilitatea de a prelungi acest termen, lui A., imobilul în discuție. Recurentul solicită instanței să aibă în vedere faptul că promitenții-vânzători s-au obligat să efectueze demersuri în vederea obținerii dreptului de proprietate asupra terenului menționat în contract, și-au asumat încheierea contractului de vânzare-cumpărare în momentul dobândirii dreptului de proprietate, dar nu mai târziu de data de 15.12.2017, cu posibilitatea de a prelungi acest termen cu încă un an. De asemenea, prin convenție, promitenții-vânzători s-au obligat să recunoască, sub forma unei clauze penale, întreaga investiție în valoare de 100.000 euro, realizată de către recurent. Prin urmare, recurentul a fost indus în eroare de către promitenții-vânzători, care știau că bunul nu va intra în viitorul apropiat în patrimoniul acestora, tocmai pentru ca recurentul să aducă îmbunătățiri substanțiale asupra imobilului, de care, în final, să se bucure în mod gratuit intimatele din prezentul dosar. Clauza penală a fost stabilită tocmai în eventualitatea în care nu s-ar fi executat obligația de a transmite proprietatea asupra imobilului până la data de 15.12.2017. Din aceasta cauză este evident că promitenții-vânzători s-au obligat foarte clar și fără niciun dubiu la plata unei despăgubiri egale cu valoarea investiției. Mai mult, termenul suspensiv până la care trebuia realizat transferul proprietății nu reprezenta o condiție, întrucât promitentii-vânzători s-au obligat să obțină un titlu de proprietate, aceasta fiind o obligație de rezultat, iar nu una de mijloace. Prin urmare, părțile nu au convenit niciodată ca vânzarea să aibă loc dacă promitenții-vânzători obțin titlul de proprietate, având în vedere că în chiar conținutul convenției era stipulat faptul că imobilul a fost dobândit de către B. în baza unei chitanțe de mână. Cu privire la antrenarea răspunderii contractuale, prin obligarea promitentilor-vânzători la plata sumei în valoare de 100.000 euro, recurentul învederează dispozițiile art. 1.538 alin. (4) din C. civ., care prevăd faptul că "creditorul poate cere executarea clauzei penale fără a fi ținut să dovedească vreun prejudiciu". De asemenea, potrivit art. 1.548 din C. civ., "culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării acestuia". Instanțele de fond învestite cu soluționarea cauzei au apreciat în mod corect că, pentru ipoteza neexecutării obligației de a transmite proprietatea până la data-limită stipulată, părțile au prevăzut clauza penală, promitenții-vânzători obligându-se față de promitentul-cumpărător la plata unei despăgubiri egale cu cea a valorii investiției, de 100.000 euro. Concluzionând, recurentul a învederat că a solicitat prin acțiune ca promitenții-vânzători să fie obligați la valoarea investiției recunoscute anticipat de către aceștia, iar nu la restituirea acestei sume ca expresie a principiului restitutio in integrum, ce stă la baza prevederilor art. 578 din C. civ., referitoare la lucrările autonome sau adăugate.

Apărări formulate în cauză În cauză nu a fost formulată întâmpinare de către intimatele-pârâte.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, care nu au formulat puncte de vedere, iar prin rezoluție a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părți, la 22.01.2025. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., excepția netimbrării căii de atac, invocată din oficiu, Înalta Curte constată caracterul fondat al acesteia pentru considerentele expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în respectiva ordonanță de urgență, care, în acord cu dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ, se plătesc anticipat. Totodată, prevederile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. dispun că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar alin. (3) al aceluiași text de lege statuează că neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată cu nulitatea. Conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON. În speță, prin rezoluția de comunicare a motivelor de recurs s-a stabilit că recurentul datorează, pentru soluționarea cererii de recurs, o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4.123,1 RON, conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013. Această obligație procesuală a fost comunicată recurentului în 10.09.2024, conform dovezii de comunicare de la dosar. Obligația de timbrare a recursului a fost recomunicată recurentului în 11.11.2024, conform dovezii de comunicare de la dosar, cu ocazia transmiterii raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul căruia se menționează neîndeplinirea acestei cerințe legale de către parte. Or, deși legal înștiințat despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, respectiv de 4.123,1 RON, până la data analizării admisibilității recursului în cadrul procedurii de filtru. Întrucât obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru reprezintă o condiție legală extrinsecă cererii de recurs, conform art. 486 alin. (2) C. proc. civ., neîndeplinirea acesteia atrage sancțiunea nulității cererii de recurs, conform alin. (3) al aceluiași articol, necondiționat de existența vreunei vătămări, conform art. 176 pct. 6 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 230A din 4 martie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.