ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1746/2024

Ședința publică din data de 20 iunie 2024

Asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 15 decembrie 2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală la plata de daune morale în cuantum de 200.000 euro, pentru repararea prejudiciului cauzat prin publicarea comunicatelor de presă din 26 aprilie 2021 (nr. 338/VHI/3) și din 5 iulie 2021 (nr. 6467VIII/3).

Prin sentința civilă nr. 1509 din 7 octombrie 2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție-Structura Centrală, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1163A din 6 octombrie 2023, Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de apelantul A., împotriva sentinței civile nr. 1509 din 7 octombrie 2022 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală, ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 1163A din 6 octombrie 2023 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamantul A. solicitând, în principal, casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel și, în subsidiar, casarea deciziei recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurentul apreciază că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Astfel, arată că motivarea instanței de apel este superficială și incompletă. Aceasta motivează sumar și confuz respingerea motivului de apel referitor la modalitatea în care intimatul a decis să informeze opinia publică, nefiind în concordanță cu actele dosarului. De asemenea, nu a analizat complet motivul de apel care a vizat limbajul folosit.

Instanța de apel a indicat, ca fiind incidente cauzei, dispozițiile art. 25, 26 și 28 din Hotărârea nr. 197 din 17 septembrie 2019 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, însă, a ignorat dispoziția generală, din preambul, care obligă organele judiciare să realizeze o informare corectă a opiniei publice. De asemenea, a făcut o distincție nejustificată între procurorul de caz și instituția din care face parte, respectiv între actele de urmărire penală și comunicatele de presă. Toate actele emise de procurorul de caz ar fi trebuit să fie cunoscute de cei din compartimentul de comunicare cu mass – media. Pe de altă parte, există vădite discrepanțe între ceea ce se menționează în rechizitoriu și ceea ce s-a transmis în ultimul comunicat de presă.

Prin întâmpinare, intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Structura Centrală solicită respingerea recursului, ca nefondat. Acesta apreciază că hotărârea recurată conține argumentele pe care se sprijină soluția, întrucât motivarea nu este o problemă de volum. De asemenea, consideră că soluția este legală și prin prisma faptului că ambele comunicate de presă respectă exigențele legii.

Prin rezoluția din 18 martie 2024, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 20 iunie 2024.

Examinând recursul, prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 1163A din 6 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care recurentul o apreciază ca fiind afectată de motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În primul rând, se invocă motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din actul normativ menționat anterior, recurentul susținând că decizia recurată nu este motivată corespunzător. În acest sens, arată că instanța de apel a analizat confuz și sumar motivele de apel.

Înalta Curte observă că, potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Prin cererea de recurs, se invocă trei argumente care, în opinia recurentului, se circumscriu motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Un prim argument se referă la neanalizarea corespunzătoare a criticilor pe care acesta le apreciază ca fiind esențiale pentru soluționarea cauzei, referitoare la modalitatea în care intimatul a înțeles să procedeze la informarea publicului cu privire la o anchetă penală în curs.

Însă, din examinarea deciziei Curții de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie nu se poate reține că nu au fost analizate aspectele de fapt și de drept, esențiale, ale cauzei.

Instanța de apel a expus, detaliat, la pag. 7-10 din decizia recurată, legislația care permite informarea publicului cu privire la anchetele penale în desfășurare și conținutul comunicatelor de presă ce fac obiectul prezentului dosar, pe care l-a analizat și l-a coroborat cu celelalte înscrisuri, concluzionând că nu afectează prezumția de nevinovăție a recurentului.

O altă critică în susținerea acestui motiv de recurs se referă la lipsa argumentelor care să justifice soluția de respingere a căii de atac, instanța de apel formulând, în opinia recurentului, doar concluzii de netemeinicie, fără o motivare corespunzătoare.

Însă, pe de o parte, recurentul nu dezvoltă această critică, nu arată, în concret, situațiile pe care le are în vedere, iar, pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanța de apel a înfățișat într-o manieră clară și coerentă argumentele care stau la baza soluției asupra cererii de apel, ținând seama de limitele efectului devolutiv al căii de atac, respectiv de principiile tantum devolutum quantum appellatum și tantum devolutum quantum iudicatum.

Ultimul argument expus de recurent în susținerea acestui motiv de recurs, se referă la neanalizarea completă a motivului de apel referitor la modul de calibrare a limbajului folosit și existența unor construcții verbale care conduc la ideea de certitudine a vinovăției.

Nici aceste susțineri nu pot fi primite, întrucât instanța de apel a analizat inclusiv limbajul folosit în cadrul comunicatelor de presă și a concluzionat că modalitatea de transmitere a informațiilor a ținut seama de recomandările prevăzute de art. 28 alin. (11) din Ghidul de bune practice privind relația sistemului judiciar cu mass - media.

Prin urmare, nu se poate susține că nu au fost respectate exigențele impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. Împrejurarea că recurentul nu este de acord cu argumentele instanței de apel, sub aspectul soluției, nu echivalează cu o motivare necorespunzătoare și nu determină incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., critica întemeiată pe aceste dispoziții legale urmând a fi respinsă, ca nefondată.

În al doilea rând, se invocă motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul apreciind că, prin decizia recurată, se ignoră dispozițiile legale, cuprinse în Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, referitoare la informarea corectă a opiniei publice și că există discrepanțe între actele întocmite de procurorul de caz și informațiile comunicate publicului prin cele două informări supuse controlului judiciar.

Înalta Curte reține că recurentul A. a învestit instanța de judecată cu o acțiune prin care a solicitat obligarea intimatului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Structura Centrală la plata contravalorii prejudiciului moral suferit ca urmare a publicării a două comunicate de presă ce cuprind date despre ancheta penală în curs, care îl vizează.

Prin urmare, instanțele de fond au analizat condițiile răspunderii civile delictuale, concluzionând că cele două comunicate de presă nu îmbracă forma unei fapte ilicite apte să atragă răspunderea organului penal. Recurentul critică această soluție, apreciind că intimatul nu a procedat la o informare corectă, așa cum prevede legislația în vigoare.

Înalta Curte reține că, potrivit Ghidului de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media aprobat prin Hotărârea nr. 197 din 17 septembrie 2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, instanțele și parchetele, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă și promptă a publicului cu privire la activitatea desfășurată, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 544/2001, ale Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și ale Legii nr. 190/2018.

Contrar susținerilor recurentului, această obligație a fost respectată de intimat, comunicatele nr. 338/VIII/3 din 26 aprilie 2021 și nr. 646/VIII/3 din 5 iulie 2021 îndeplinind cerințele legale, sub aspectul conținutului lor.

În considerarea dispozițiilor art. 28 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, organele de urmărire penală comunică, inclusiv din oficiu, date despre anchetele în curs, cu obligația ca, la finalul documentului, să insereze mențiunea că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform C. proc. pen., care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție.

În cauza pendinte, prin cele două comunicate deduse controlului judiciar, Direcția Națională Anticorupție a adus la cunoștința publicului date preluate din ordonanța de începere a urmăririi penale și rechizitoriul de sesizare a instanței, cu privire la situația de fapt reținută de procurori, cu mențiunea că provin din acte întocmite în cursul procesului penal, care nu afectează prezumția de nevinovăție. Nu au fost au fost aduse la cunoștința publicului probatoriile administrate și nici nu au fost divulgate date cu caracter personal.

Prin urmare, comunicatele de presă se încadrează în limitele trasate de legiuitor, sub aspectul conținutului, fiind realizate în concordanță cu cerințele impuse de dispozițiile art. 28 din ghid.

Așa cum a sesizat instanța de apel, informația este oferită într-o manieră discretă, cu respectarea prezumției de nevinovăție. Limbajul folosit este inteligibil pentru o persoană cu pregătire medie și conchide că planează o suspiciune cu privire la săvârșirea posibilelor fapte penale, situația urmând a fi lămurită în cadrul judecății, rezultând, astfel, că, prin modul de transpunere și conținutul informațiilor au fost protejate valorile prevăzute la secțiunea 2 din ghid, inclusiv dreptul la imagine, prezumția de nevinovăție, imparțialitatea actului de justiție și protecția datelor cu caracter personal.

Recurentul susține că se face o distincție nejustificată între procurorul de caz și instituția din care face parte, între actele de urmărire penală și informări, și că există discrepanțe între situațiile reținute în rechizitoriu și ceea ce s-a menționat în ultimul comunicat de presă.

Însă, aspectele învederate, neargumentate, de altfel, țin de aprecierea probelor și de temeinicia hotărârii, iar nu de legalitatea ei și, de aceea, instanța de recurs nu le poate analiza, întrucât nu se încadrează în niciun caz de nelegalitate reglementat expres și limitativ prevăzut de art. 488 din C. proc. civ.

În consecință, comunicatele de presă au asigurat o informare corectă a publicului, neputând fi considerate ilicite, apte să producă prejudicii. Prin urmare, soluția instanței de apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a legii, motivul de recurs fiind nefondat.

Dat fiind că dispozițiile legale indicate de recurent au fost aplicate, în mod corect, de către instanța de apel și că decizia recurată este motivată corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1163 A din 6 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 din C. proc. civ.