ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2091/2014

Asupra conflictului

de competență constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Oravița la data de 07 martie 2013, reclamantul P.L.M. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta O.C., obligarea acesteia la desființarea WC-ului

amplasat în imediata apropriere a imobilului proprietatea sa; interzicerea

pârâtei să mai crească porci în anexă (cocină edificată la o distanță de 2

metri de linia de hotar cu încălcarea art. 16 din Ordinul nr. 536 din 23 iunie

1997 pentru aprobarea normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de

viață al populației; obligarea pârâtei la desființarea adăpostului pentru

animale dacă în momentul judecării cauzei se dovedește că acesta continuă să

crească porci; refacerea porțiunii de aproximativ 5 metri lungime și 5 metri

înălțime din zidul proprietatea pârâtei, zid edificat pe linia de hotar și care

este foarte grav deteriorat, putând în orice moment să se surpe și să-i cauzeze

prejudicii în sensul avarierii anexelor proprietatea acestuia amplasate lângă

porțiunea de zid menționată.

Întrucât reclamantul

este judecător în cadrul Judecătoriei Oravița, toți judecătorii acestei

instanțe s-au abținut de la soluționarea cauzei, iar prin încheierea din 16

septembrie 2013, în baza art. 50 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus trimiterea

cererii de abținere formulată de reclamant, care nu își putea judeca propria

cauză, spre soluționare la Tribunalul Caraș-Severin.

Prin încheierea din

28 octombrie 2013, Tribunalul Caraș-Severin a admis cererea de abținere a

reclamantului și, constatând că toți judecătorii Judecătoriei Oravița sunt

incompatibili a judeca acțiunea posesorie a dispus trimiterea dosarului la

Judecătoria Reșița.

Pe rolul Judecătoriei

Reșița, la termenul din 29 ianuarie 2014, reclamantul a solicitat trimiterea

cauzei spre soluționare la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin.

Prin Sentința civilă

nr. 161 din 29 ianuarie 2014 Judecătoria Reșița, având în vedere opțiunea

reclamantului și dispozițiile art. 127 C. proc. civ., a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

Prin Sentința civilă

nr. 1920 din 15 mai 2014, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin și-a declinat, la

rândul său, competența în favoarea Judecătoriei Reșița, argumentând că

dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu instituie un caz de

necompetență teritorială exclusivă, astfel că instanța nu avea posibilitatea de

a invoca din oficiu necompetența teritorială și să decline judecarea cauzei

chiar la instanța indicată de reclamant prin notele de ședință din data de 29

ianuarie 2014, cu atât mai mult cu cât reclamantul a încălcat obligația impusă

de art. 127 C. proc. civ. și a înregistrat inițial cererea la Judecătoria

Oravița, unde activează ca judecător.

Pe de altă parte, s-a

reținut că întrucât reclamantul a ales instanța ce urma să judece cererea sa de

chemare în judecată, iar ulterior, și-a schimbat poziția și a solicitat

trimiterea dosarului la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, în baza aceluiași

text legal, reclamantul putea să-și exercite dreptul de opțiune o singură dată.

Ivindu-se conflictul

negativ de competență, în raport de dispozițiile art. 133 pct. 2 și 135 alin.

(1) C. proc. civ. a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție.

Asupra conflictului

negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Dispozițiile art. 127

alin. (1) C. proc. civ. au o dublă semnificație: pe de o parte, instituie un

caz de necompetență teritorială absolută a instanței la care își desfășoară

activitatea judecătorul care are calitate de reclamant al unei pricini și, pe

de altă parte, prevede o prorogare legală de competență teritorială în favoarea

uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția

oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei

circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea judecătorul

reclamant, calitate pe care acesta trebuie să o întrunească la momentul

sesizării instanței.

Reclamantul având

alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, rezultă că norma

analizată instituie și o competență teritorială alternativă (facultativă), ceea

ce corespunde denumirii marginale a textului; această alegere însă a uneia

dintre instanțele competente dintre cele prevăzute de art. 127 alin. (1) C.

proc. civ. trebuie exercitată de reclamant la data sesizării instanței.

Dubla semnificație a

normei determină și calificarea distinctă a excepțiilor procesuale de procedură

prin care nerespectarea acesteia poate fi sancționată.

Astfel, dacă

reclamantul judecător se adresează instanței la care își desfășoară

activitatea, necompetența teritorială de ordine publică instituită de art. 127

alin. (1) C. proc. civ., excepție absolută fiind, trebuie invocată de părți sau

de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în

fața primei instanțe, astfel cum prevede art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Dacă însă

judecătorul, reclamant într-o cerere de chemare în judecată, se adresează unei

alte instanțe decât cea aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de

apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la

care își desfășoară activitatea, așadar, unei instanțe care se află în

circumscripția unei curți de apel care nu este învecinată cu curtea de apel în

cadrul căreia se află instanța unde acesta activează, atare situație se

circumscrie unei excepții de necompetență de ordine privată.

Drept urmare,

sancționarea nerespectării competenței facultative stabilite prin art. 127

alin. (1) C. proc. civ. poate avea loc în condițiile invocării excepției de

necompetență teritorială potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., anume de

către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel

mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în

fața primei instanțe; în mod evident, și în acest caz, situația premisă

presupune că, potrivit normelor de competență (teritorială, dar și materială)

de drept comun sau prevăzute de norme speciale, indică drept instanță

competentă instanța la care judecătorul reclamant își desfășoară activitatea

și, pentru evitarea instanței necompetente absolut, judecătorul se adresează

unei alte instanțe decât cele permise alternativ de același text.

Se cere a se mai

preciza că în valența sa de normă de necompetență absolută, art. 127 alin. (1)

C. proc. civ. are ca rațiune exigențele unei proceduri echitabile, astfel ca,

judecarea unei pricini în care un judecător are calitatea de reclamant să nu

existe niciun element de natură a putea altera garanțiile de imparțialitate ce

trebui să însoțească orice procedură judiciară ori de a crea vreo aparență de

soluționare părtinitoare a cauzei.

În cauza în care s-a

ivit conflictul negativ de competență, reclamantul, având calitatea de

judecător la Judecătoria Oravița, s-a adresat cu cererea de chemare în judecată

instanței la care își desfășoară activitatea, așadar, Judecătoriei Oravița,

instanță competentă material și teritorial, potrivit regulilor de competență

prevăzute de Codul de procedură civilă; prin repartizarea aleatorie a cauzei,

dosarul a fost revenit completului de judecată prezidat de judecătorul reclamant,

ceea ce a atras formularea de către acesta a unei cereri de abținere, urmată și

de abținerile celorlalți judecători cărora le-a revenit soluționarea

incidentului procedural privindu-l pe judecătorul reclamant.

Ca atare, prin

încheierea din 16 septembrie 2013, date fiind dispozițiile art. 50 alin. (2) C.

proc. civ. care prevăd că dacă, din pricina abținerii sau recuzării, nu se

poate alcătui completul de judecată, cererea se judecă de instanța ierarhic

superioară, s-a dispus trimiterea la Tribunalul Caraș-Severin a cererii de

abținere formulate de reclamant.

Această instanță,

prin încheierea din 28 octombrie 2013, a admis cererea de abținere a

reclamantului și, constatând că toți judecătorii Judecătoriei Oravița sunt

incompatibili a judeca acțiunea posesorie, a dispus trimiterea dosarului la

Judecătoria Reșița, în aplicarea prevederilor art. 52 C. proc. civ. care dispun

în sensul că: "Instanța superioară învestită cu soluționarea abținerii sau

recuzării, în situația prevăzută la art. 50 alin. (2) va dispune, în caz de

admitere a cererii, trimiterea pricinii la o altă instanță de același grad din

circumscripția sa."

Învestită nu de către

reclamant, ci prin hotărârea de admitere a cererilor de abținere ce a dat efect

prorogării judecătorești de competență prevăzută în termeni imperativi de art.

52 C. proc. civ., Judecătoria Reșița, ca efect al unei precizări făcute de

reclamant, cu luarea în considerare a celor prevăzute de art. 127 alin. (1) C.

proc. civ., a procedat la declinarea de competență în favoarea Judecătoriei

Drobeta-Turnu Severin.

Judecătoria

Drobeta-Turnu Severin, la rândul său, a procedat la declinarea de competență în

favoarea Judecătoriei Reșița, conflictul negativ de competență ivindu-se între

aceste două instanțe.

Astfel cum deja s-a

arătat, opțiunea reclamantului judecător între instanțele deopotrivă competente

teritorial indicate de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. poate fi exercitată la

momentul sesizării instanței de judecată, ceea ce, în speță, nu s-a întâmplat.

Or, prin soluționarea

cererilor de abținere a tuturor judecătorilor Judecătoriei Oravița de către

instanța ierarhic superioară și trimiterea dosarului Judecătoriei Reșița, în

aplicarea dispozițiilor art. 52 C. proc. civ., rațiunile normei de necompetență

absolută a Judecătoriei Oravița intrinseci prevederilor art. 127 alin. (1),

sunt pe deplin respectate, norma de necompetență funcționând doar față de

această instanță, iar nu și față de Judecătoria Reșița, desemnată ca instanță

competentă prin prorogare judecătorească.

În consecință, această

instanță nu mai putea să ia în dezbatere necompetența teritorială absolută

instituită de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât excepția nu mai avea

obiect față de soluția pronunțată în aplicarea art. 52, ce are autoritate de

lucru judecat, admiterea abținerii fiind soluționată printr-o încheiere care nu

este supusă niciunei căi de atac, astfel cum dispune art. 53 alin. (2) C. proc.

civ.

Față de cele anterior

arătate, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., stabilește că,

în cauză, competența de soluționare revine Judecătoriei Reșița, chiar dacă

aceasta (ca și instanța inițial învestită - Judecătoria Oravița) se află în

circumscripția aceluiași tribunal (Caraș-Severin) și a aceleiași curți de apel

(Timișoara), iar nu Judecătoriei Drobeta (aflată în circumscripția Tribunalului

Mehedinți și a Curții de Apel Craiova, curte de apel învecinată cu cea din

Timișoara), dată fiind prioritatea soluției pronunțate în aplicarea art. 52 C.

proc. civ., precum și având în vedere împrejurarea că față de Judecătoria

Reșița nu funcționează norma de necompetență teritorială absolută prevăzută de

art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 iunie 2014.

Procesat

de GGC - NN