AFFAIRE DELLE CAVE ET CORRADO c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

05.06.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Non-violation de l'art. 13;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement frais et dépens - procédure de la Convention;Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE DELLE CAVE ET CORRADO c. ITALIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

În cazul Delle Cave și Corrado c. Italia (solicitarea nr. 14626/03) se pronunță prin hotărârea nr. 5 iunie 2007 defineșteF 05/09/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cazul Delle Cave și Corrado c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinte, dnii A.B. Baka, I. Cabral Barreto, V. Zagrebelsky, A. Mularoni, D. Jočienė, D. Poović, judecători, și a dlui Dolle, graffière de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 mai 2007, a adoptat hotărârea pe care a adoptat-o aici, la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 14626/03) îndreptată împotriva Republicii Italiene și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnul Giovanni Delle Cave și domnul Anna Corrado ( Reclamanții sunt reprezentați de domnul G. Rescigno și A. Caruso, avocații din Cicciano (Naples). Guvernul italian ( La 24 mai 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum i-a permis art. 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLII născute în 1954 și, respectiv, 1956, reclamanții își au reședința în Cicciano (Naples). La 21 aprilie 1993, reclamanții, acționând atât în numele lor, cât și în calitate de reprezentanți ai fiului lor minor S.D.C., au atribuit societății de asigurări R. și V.B. în fața Tribunalului din Napoli pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite de copilul lor, victimă a unui accident de circulație. Din cele două audieri stabilite inițial la 15 și 17 martie 1994, una a fost trimisă din oficiu, iar cealaltă pentru examinarea mijloacelor de probă. La ședința din 8 noiembrie 1994, la cererea reclamanților, judecătorul de punere în funcțiune a ordonat transmiterea dosarului cauzei Tribunalului din Nola (Naples), devenită competentă rațional loci Data primei audieri în fața acestuia a fost stabilită la 29 mai 1997 numai pentru cele cinci audieri prevăzute între 4 decembrie 1997 și 26 iunie 1997. Octombrie 1999, doi au fost trimiși pentru examinarea probelor, unul din oficiu, unul pentru că S.D.C., care a devenit important între timp, s-a constituit personal în fața instanței Nola și unul pentru prezentarea concluziilor. Cu toate acestea, noul judecător, constatând că pârâtul nu a avut cunoștință de schimbarea instanței de punere în funcțiune, a trimis cazul la ședința din 18 ianuarie 2001. Ședința de prezentare a concluziilor a avut loc în cele din urmă la 31 mai 2001 și judecătorul a intenționat. Printr-o hotărâre din 8 octombrie 2001, al cărei text a fost depus la grefa sa la 10 octombrie 2001, Tribunalul de la Nola a acceptat cererile reclamanților și ale fiului lor. Procedura Pinto 10. La 27 septembrie 2001, reclamanții au sesizat Curtea de Apel din Roma în temeiul Legii nr. 89 din 24 martie 2001, numită Legea Pinto Acestea au solicitat Curții să declare că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție și să condamne guvernul italian la repararea prejudiciilor materiale și morale pe care le considerau a fi suferite. Fiecare solicitant a solicitat, în special, cel puțin 2 582,28 EUR (EUR) pentru daune materiale și 8 392,42 EUR pentru daune morale. (11) Prin decizia din 28 ianuarie 2002, al cărei text a fost depus la grefa sa la 20 martie 2002, Curtea de Apel concluzionează că durata procedurii nu este rezonabilă. Respingând cererea privind prejudiciul material pe motiv că reclamanții nu prezentaseră nicio dovadă în această privință, Curtea de Apel a acordat fiecărui solicitant 1 032,92 EUR în justiție pentru daune morale și octoyul acestora a fost de 620 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Această decizie a fost notificată administrației la 12 iulie 2002 și a câștigat forța de lucru judecat la 26 septembrie 2002. 12. Reclamanții nu s-au ocupat de casare, considerând că această cale de atac nu putea fi exercitată decât cu privire la chestiuni de drept. 11 În aprilie 2003, aceștia și-au prezentat cauza în fața Curții. 13. Între timp, printr-o scrisoare din 16 iulie 2002, reclamanții au solicitat Ministerului Justiției plata sumei pronunțate de Curtea de Apel de la Roma. 14. La 25 februarie 2003, reclamanții au adresat Ministerului Justiției o somație de plată a sumei în cauză și au inițiat o procedură de sechestru-hotărâre ( pignoramento presso terzi. 15. Suma acordată de Curtea de Apel a fost plătită la 17 noiembrie 2005. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 16. Dreptul și practica internă relevantă figurează în Hotărârea Cocchiarella c. Italia ([GC], nr. 64886/01, §§ 23-31, 29 martie 2006). ÎN DREPTUL EXCEPȚIILOR PRELIMINARE epuizarea căilor de atac interne 17. Guvernul ridică o excepție de la neobosirea căilor de atac interne articulate în două componente. În primul rând, acesta susține că reclamanții nu s-au ocupat de hotărârea Curții de Apel de la Roma, în timp ce recursul trebuie, în opinia sa, să fie considerat o cale de atac care urmează să fie exercitată de la revigorarea jurisprudenței în acest domeniu de către Curtea de Casație la 26 ianuarie 2004. Reclamanții solicită Curții să respingă această excepție și precizează că revizia în cauză, din care rezultă că un motiv întemeiat pe insuficiența inculpatului în cauză Pinto mai poate fi examinat în casare ca atare, nu a intervenit decât după ce hotărârea Curții de Apel pronunțată în speță a fost introdusă în forță de lucru judecat. 19. Curtea amintește că a respins deja această excepție în hotărârile sale din 29 martie 2006 (a se vedea, printre altele, Cocchiarella c. Italia, citată anterior §§ 45). De asemenea, aceasta amintește că a considerat că este rezonabil să se considere că revigorarea jurisprudenței Curții de Casație, astfel cum a fost operată în special prin Hotărârea nr. 1340, nu mai putea fi ignorată de public după 26 martie 2006 În acest caz, Curtea constată că, la data de 26 octombrie 2003, la data de 26 octombrie 2003, Curtea a constatat că, începând cu această dată, Comisia a considerat că utilizarea prealabilă a acestei căi de atac în sensul articolului 1 din Convenție ar trebui să fie solicitată reclamanților (Di Sante c. Italia (dec.), n 56079/00, 24 iunie 2004 și, mutatis mutandis Broca și Texier-Micault c. France , n 27928/02 și 31694/02, § 20, 21 octombrie 2003). 20. În iulie 2004, termenul de depunere a cererilor a expirat; prin urmare, reclamanților nu li se poate opune neexercițiul acestei căi de atac. 21. În ceea ce privește a doua parte a excepției, care se referă la întârzierea în executarea hotărârii Curții de Apel din Roma, guvernul subliniază că reclamanții au neglijat să inițieze o procedură de executare forțată împotriva statului pentru a recupera suma de 1 032,92 EUR acordată de Curtea de Apel. Curtea amintește că a admis deja că o administrație ar putea avea nevoie de un anumit interval de timp pentru a efectua o plată. Cu toate acestea, în ceea ce privește o acțiune de despăgubire deja instituită pentru a remedia consecințele duratei excesive a procedurilor, acest termen nu ar trebui, în general, să depășească șase luni din momentul în care hotărârea de despăgubire a devenit executorie (Cocchiarella c. Italia, citată anterior, punctul 101). În plus, este inoportun ca un individ care a obținut o creanță împotriva statului în urma unei proceduri judiciare să fie obligat să inițieze o procedură de executare forțată pentru a obține satisfacția. Faptul că sumele datorate reclamanților le-au fost plătite în cele din urmă mai târziu și după introducerea unei proceduri de executare forțată nu poate remedia refuzul prelungit al autorităților naționale de a se conforma hotărârii și nu oferă o despăgubire adecvată a deficiențelor în cauză ( Metaxas c. Grecia, n 8415/02, § 19, 27 mai 2004, și Karahalios c. Grecia, 62503/00, § 23, 11 decembrie 2003). 24. În consecință, Curtea consideră că reclamanții erau scutiți și de obligația de a iniția o procedură de executare și că trebuie respinsă excepția guvernului. Guvernul nu a ridicat nicio excepție cu privire la acest aspect, părțile care și-au depus memoriile și observațiile respective cu privire la cererea înainte de hotărârile din martie 2006 în care Marea Cameră a examinat problema calității de victimă. Cu toate acestea, Curtea revine Curții să o examineze din oficiu. 26. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 34 din convenție, aceasta poate fi sesizată o cerere de către orice persoană fizică (...) care se pretinde a fi victima unei încălcări de către una dintre Înaltele P ă r i contractante a drepturilor recunoscute în Convenție sau în protocoalele sale. (...) În această privință, Comisia recunoaște că, în primul rând, este de competența autorităților naționale să soluționeze o presupusă încălcare a Convenției. Prin urmare, întrebarea dacă un solicitant poate pretinde că este victimă a pretinsei încălcări are loc în toate etapele procedurii în temeiul Convenției (Bourdov c. Rusia, nr 59498/00, § 30, CEDH 2002 III). Cu toate acestea, o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă, în principiu, să îi retragă calitatea de victimă a unei victime decât dacă autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în esență, și au reparat încălcarea Convenției (a se vedea, de exemplu, Eckle c. Germania, Hotărârea din 15 iulie 1982, seria A n 51, p. 32, §§ 69 și următoarele. Amuur c. Franța, 25 iunie 1996, Rec. Hotărâri și decizii 1996-III, p. 846, § Dalban c. România [GC], n 2814/95, § 44, CEDO 1999 Jensen c. Danemarca (dec.), n 48470/99, CEDO 2001 X. Este de competența Curții să verifice, a posteriori , pe de o parte, în cazul în care autoritățile au recunoscut, cel puțin în esență, o încălcare a unui drept protejat prin convenție și, pe de altă parte, în cazul în care redresarea efectuată poate fi considerată adecvată și suficientă (a se vedea, printre altele, Normann c. Danemarca (dec.), nr. 44704/98, 14 iunie 2001 Jensen și Rasmussen c. Danemarca (dec.), nr. 52620/99, 20 martie 2003 Nardone c. Italia (dec.), nr. 33668/02, 25 noiembrie 2004). 27. Prima condiție, și anume recunoașterea de către autoritățile naționale a unei încălcări a convenției, nu este controversată. În ceea ce privește a doua condiție, și anume că reclamantul a beneficiat de o redresare adecvată și suficientă, Curtea a precizat deja că, chiar dacă o acțiune trebuie privită ca pe o cale de atac eficientă În cazul în care permite fie să intervină mai devreme hotărârea instanțelor sesizate, fie să furnizeze justițiabilului despăgubiri adecvate pentru întârzierile deja acuzate, această concluzie este valabilă numai în măsura în care acțiunea de despăgubire rămâne ea însăși o cale de atac eficientă, adecvată și accesibilă pentru a sancționa durata excesivă a unei proceduri judiciare Paulino Tomas c. Portugalia (dec.), nr. 58698/00, CEDO 2003-VIII). 28. Curtea constată mai întâi că etapa judiciară a procedurii Pe de altă parte, Comisia consideră că, prin limitarea, după ce a constatat depășirea unui termen rezonabil de judecată, de a acorda o sumă de 1 032,92 EUR fiecărui solicitant pentru daune morale, Curtea de Apel de la Roma nu a remediat în mod corespunzător și suficient încălcarea în cauză. § punctul 69-98), Curtea arată într-adevăr că suma în cauză nu reprezintă mai mult decât aproximativ 10% din ceea ce acordă în general în cauze italiene similare. 30. În cele din urmă, Curtea constată că indemnizația acordată reclamanților nu le-a fost efectiv plătită decât la 17 noiembrie 2005, adică la patruzeci de luni de la depunerea la grefa deciziei Curții de Apel. În această privință, Curtea amintește că dreptul la o instanță garantată prin art. 6 alineatul (1) din convenție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână o scrisoare moartă în detrimentul unei părți. Executarea unei hotărâri, din orice instanță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din În concluzie, Curtea consideră că, având în vedere insuficiențele redresării desfășurate de reclamanții pot încă să își asume responsabilitatea pentru persoanele decedate în sensul articolului 34 din Convenție. II. Cu privire la durata procedurii civile în cauză, aceștia consideră, în al doilea rând, că suma acordată de Curtea de Apel pentru prejudiciile morale după ce și-au prezentat cauza prin intermediul unei acțiuni în fața Curții de Apel. 6 alin. (1) din Convenție, ale cărei dispoziții relevante se citesc după cum urmează Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 33. Guvernul combate această teză. Cu privire la admisibilitate 34. Curtea constată că cererea nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. În ceea ce privește prima parte a plângerii, referitoare la durata procedurii, Curtea amintește că a afirmat în nouă hotărâri împotriva Italiei la 29 martie 2006 (a se vedea, de exemplu, Cocchiarella c. Italia, citată anterior, § 119) că situația Italiei cu privire la întârzierile în administrarea justiției nu s-a schimbat suficient pentru a pune în discuție evaluarea efectuată de aceasta în alte patru hotărâri împotriva Italiei, pronunțate la 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], n 34484/97, § 22, CEDO 1999 ), conform căreia acumularea de deficiențe constituie o practică incompatibilă cu Convenția. 36. Curtea consideră că perioada care trebuie luată în considerare a început la 21 aprilie 1993, cu citația pârâtului de către reclamanți în fața Tribunalului din Napoli, pentru a se încheia la 10 octombrie 2001, data depunerii la grefa hotărârii Tribunalului din Nola. Astfel, a durat mai mult de opt ani și cinci luni pentru un singur grad de jurisdicție. 37. După examinarea faptelor în lumina informațiilor furnizate de părți și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu a fost excesivă și nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil 38. Curtea se limitează la a observa că tocmai a considerat că suma acordată, combinată cu o plată întârziată, nu permitea să se privească redresarea oferită în acest caz ca fiind suficientă. 39. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (3). Acestea se referă la art. 13 din Convenție, astfel de formulare Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o acțiune efectivă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 41. Guvernul combate această teză. Cu privire la admisibilitate 42. Având în vedere că acest motiv nu este vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție, și că, pe de altă parte, nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea declară că este admisibil. Pe fond 43. Curtea amintește că art. 13 din convenție garantează existența în dreptul intern a unei căi de atac care să permită să se prevaleze de drepturile și libertățile consacrate acestora. Aceasta presupune ca autoritatea națională competentă să fie împuternicită, în primul rând, să cunoască conținutul motivului întemeiat pe convenție și, în al doilea rând, să ofere o redresare adecvată în cazurile care merită acest lucru (a se vedea Mifsud c. Franța (dec.) [GC], n 57220/00, § 17, EHR 2002-VIII Spordino c. Italia (n [GC], n 36813/97, § 186-188, CEDH 2006 ...; Sürmeli c. Germania [GC], n 7552/01, § 98, 8 Cu toate acestea, dreptul la o cale de atac efectivă în sensul Convenției nu poate fi interpretat ca dând dreptul la primirea unei cereri în sensul dorit de către persoana interesată (Sürmeli, citată anterior, punctul 98). 44. Curtea trebuie să stabilească dacă acțiunea care a fost oferită reclamanților prin dreptul italian poate fi considerată o cale de drept efectivă, adecvată și accesibilă, permițând sancționarea duratei excesive a unei proceduri judiciare. În această privință, Comisia reamintește că a considerat deja că acțiunea în fața cursurilor de apel introdusă în Italia prin Legea Pinto este accesibilă și că nu există niciun motiv de îndoială cu privire la eficacitatea acesteia ( Brusco c. Italia (dec.), nr. 69789/01, CEDO 2001-IX Spordino, citată anterior, § 144). 45. În cazul de față, Curtea de Apel din Roma avea competența de a se pronunța cu privire la cauza reclamanților și a efectuat efectiv examinarea acesteia. În plus, Legea Pinto nu stabilește limite pentru stabilirea despăgubirii : Suma care trebuie alocată este lăsată la latitudinea judecătorului. În opinia Curții, simpla slăbiciune a valorii despăgubirii nu constituie în sine un element suficient pentru a pune în discuție eficacitatea acțiunii "Pinto" (a se vedea, mutatis mutandis, Zarb c. Malta, nr 16631/04, § 51, 4 iulie 2006). 46. Prin urmare, reclamanții care au dispus de o cale de atac eficientă pentru a-și expune obiecțiunile întemeiate pe convenție nu au încălcat art. 13. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 47. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții. 50. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în absența unor căi de atac interne, ar fi putut acorda fiecărui solicitant suma de 10 000 EUR. Faptul că Curtea de Apel de la Roma a acordat reclamanților numai aproximativ 10% din această sumă conduce, potrivit Curții, la un rezultat în mod vădit nerațional. Prin urmare, având în vedere caracteristicile acțiunii mai vechi și faptul că, deși a fost exercitat, Curtea a ajuns la o constatare a încălcării, ținând seama de soluția adoptată în Hotărârea Cocchiarella Italia menționată anterior (§ 139-142 și § 146) și acționează în mod echitabil, alocă fiecărui solicitant o sumă de 600 EUR, precum și o sumă de 3 800 EUR pentru frustrarea suplimentară pe care a trebuit să o declanșeze întârzierea în tranșeul de la 7 noiembrie 2005 numai pentru 1 032,92 EUR alocate de Curtea de Apel de la Roma. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 51. Reclamanții solicită rambursarea a 7 653,08 EUR, și anume 6 171,88 EUR pentru cheltuielile lor și cheltuieli de judecată în fața Curții și 2 101,2 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile aferente procedurii Pinto, minus 620 EUR deja acordate de Curtea de Apel de la Roma în temeiul acestora din urmă. 52. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții. 53. Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În plus, cheltuielile de judecată nu pot fi recuperate decât în măsura în care se referă la încălcarea constatată (a se vedea, de exemplu, Beyeler c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], n 33202/96, § 27, 28 mai 2002 Sahin c. Germania [GC], 30943/96, § 105, CEDO 2003 VIII). 54. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața Curții de Apel de la Roma, Curtea consideră că, având în vedere durata și nivelul de complexitate al procedurii Pe de altă parte, Comisia consideră că este necesar să se ramburseze reclamanților costurile procedurii de la Strasbourg. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că nu a existat nicio încălcare a articolului 13 din Convenție A declarat că Statul pârât trebuie să plătească fiecărui solicitant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume i. 7 400 EUR (șapte mii patru sute de euro) pentru daune morale ii. 1 000 EUR (mii de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe sumele respective că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge, în unanimitate, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 5 iunie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle F. Tulkens Grefier Președinte