AFFAIRE MORSELLI c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

17.07.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 8

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE MORSELLI c. ITALIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA MORSELLI c. ITALIA (solicitarea nr. 22697/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 17 iulie 2007 DEFINITIVF 17/10/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Morselli c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, președintă, dnii A.B. Baka, I. Cabral Barreto, V. Zagrebelsky, dnii A. Mularoni, D. Jočienė, D. Popović, judecători, și a dlui Dolle, graffière de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 26 iunie 2007, înmânând hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 22697/04) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Iris Morselli ( Claudio De Filippi și Giovanni Nocentini, avocați din Parma. Guvernul italian ( La 13 octombrie 2005, Curtea a decis să comunice guvernului motivul întemeiat pe art. 8 din Convenție, în ceea ce privește dreptul recurentei la respectarea vieții sale private. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Recurenta s-a născut în 1938 și își are reședința în Modena. A. Procedura de faliment printr-o hotărâre depusă la 10 martie 1993, Tribunalul din Modena (adică tribunalul din Modena) a declarat falimentul personal al recurentei și a stabilit ședința pentru verificarea stării de pasiv al falimentului la 12 noiembrie 1993. La 31 martie 1993, sindicatul a prezentat un raport. La 20 mai 1993, inventarul bunurilor recurentei a fost întocmit între 9 aprilie și 11 noiembrie 1993, șapte cereri de admitere la pasivul falimentului au fost depuse în fața instanței. La 12 noiembrie 1993, situația pasivului falimentului a fost declarată executorie. La 12 septembrie 1995, judecătorul delegat a autorizat vânzarea anumitor bunuri care făceau parte din activele falimentului. 12. La 22 octombrie 2003, lichidatorul a solicitat judecătorului delegat să închidă procedura de repartizare a activelor falimentului. 13. printr-o decizie din 24 octombrie 2003, procedura a fost închisă. 14. La 6 noiembrie 2003, această decizie a fost prezentată Tribunalului. B. Procedura introdusă în conformitate cu Legea Pinto 15. La 8 aprilie 2004, recurenta a introdus o acțiune în fața Curții de Apel din Ancona în conformitate cu Legea Pinto. 16. Aceasta s-a plâns, printre altele, de incapacitatea de a-și înscrie numele în registrul celor care nu au dreptul de a vota, de dreptul la corespondență, de libertatea de circulație și de dreptul la respectarea bunurilor, în special ca urmare a duratei procedurii. 17. Printr-o decizie depusă la 4 august 2004, Curtea de Apel a acordat recurentei 4 000 EUR (EUR) pentru repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a duratei procedurii, ținând seama în special de incapacitatea care decurge din faliment. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 18. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârea Campagnano c. Italia 77955/01, §§ 19-22, 23 În martie 2006), Albanese c. Italia 77924/01, §§ 23-26, 23 martie 2006) și Vitiello c. Italia 77962/01, § 17-20, 23 martie 2006). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE, CU PRIVIRE LA DURATA PROCEDURII 19. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, recurenta se plânge de durata procedurii. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 20. Guvernul consideră că reclamanta nu a epuizat căile de atac interne, deoarece ar fi trebuit să se încaseze în conformitate cu legea Pinto. 21. Curtea reamintește mai întâi revizia jurisprudenței Curții de Casație în ceea ce privește durata de procedură conform căreia mai întâi se determină prejudiciul nepatrimonial efectuat de Curtea de Apel în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 859/2001, deși prin natura sa bazată pe echitate, trebuie să se miște într-un mediu definit de drept, dat fiind că trebuie să se refere la sumele alocate, în cauze similare, de Curtea de la Strasbourg (hotărârile Curții de Casație nr. 1338, 1339, 1340 și 1341 din 2004). 23. Curtea observă, de asemenea, că, potrivit Deciziei Di Sante c. Italia (solicitarea nr. 56079/00, din 24 decembrie 2004). În acest caz, Curtea constată că data depunerii deciziei Curții de Apel din Ancona este ulterioară datei de 26 iulie 2004. Prin urmare, Comisia consideră că recurenta ar fi putut fi considerată în mod eficient drept casation pentru a se plânge de durata procedurii. Întrucât a omis să facă acest lucru, acest motiv trebuie declarat inadmisibil pentru neobosirea căilor de atac interne în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEZATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (3) DIN CONVENȚIune 25. Invocând art. 6 alineatul (3) din Convenție, recurenta se plânge că nu a avut acces liber la dosarul falimentului său. Astfel, aceasta nu ar fi putut să se opună restricțiilor care decurg din declarația sa de faliment 26. Curtea consideră că acest motiv, care trebuie să fie examinat în cadrul dreptului la un proces echitabil, astfel cum este garantat prin art. 6 alineatul (1) nu a fost susținut și că acesta trebuie, prin urmare, respins pentru lipsa vădită de temei în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLELOR 8 DIN CONVENȚIE, CU PRIVIRE LA DREPTUL LA RESPECTAREA CORRESPUNDANȚEI ȘI A VIEI FAMILIALE, 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENȚIE ȘI 2 DIN PROTOCOLUL nr. 4 LA CONVENȚIA 27. Invocând art. 8 din convenție, recurenta se plânge de încălcarea dreptului său la respectarea vieții de familie și a corespondenței sale, ca urmare a duratei procedurii. Invocând art. 1 din Protocolul nr 1 la convenție, se plânge că declarația de faliment a privat-o de bunurile sale, în special din cauza duratei procedurii. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, ea denunță limitarea libertății sale de circulație, în special din cauza duratei procedurii. Aceste articole sunt astfel exprimate în părțile lor relevante art. 8 din Convenție Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale (...) și a corespondenței sale. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară (...) protejării drepturilor și libertăților altora. art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție Oricine se află în mod regulat pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber acolo și de a-și alege liber reședința. Orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv țara sa. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică (...) pentru protecția drepturilor și libertăților altora. 28. Guvernul consideră că reclamanta nu a epuizat căile de atac interne, deoarece ar fi trebuit să se aplice în Casație în conformitate cu legea Pinto 29. În primul rând, Curtea constată că recurenta a omis să susțină partea din acest motiv referitoare la dreptul la respectarea vieții de familie și, prin urmare, decide să respingă acest motiv pentru nefondare vădită în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 31. În ceea ce privește dreptul la respectarea corespondenței, a bunurilor și a libertății de circulație, Curtea arată că, în Hotărârea nr. 362 din 2003, depusă la 14 ianuarie 2003, Curtea de Casație a recunoscut pentru prima dată că despăgubirea morală referitoare la durata procedurilor de faliment trebuie să țină seama, printre altele, de prelungirea incapacităților care derivă din statutul de faliment. 32. Curtea amintește că, începând cu 14 iulie 2003, hotărârea nr. 362 din 2003 nu mai poate fi ignorată de public și că începând cu această dată trebuie să li se solicite reclamanților să utilizeze această acțiune în sensul articolului 35 1 din convenție (a se vedea Sgattoni c. Italia, nr. 77132/01, § 48, 6 octombrie 2005). 33. În cazul de față, Curtea constată că data depunerii deciziei Curții de Apel de la Ancona este ulterioară datei de 14 iulie 2003. Prin urmare, Curtea consideră că recurenta ar fi putut să se poată califica în mod eficient pentru casare pentru a se plânge de prelungirea incapacităților care derivă din punerea sa în faliment. Întrucât nu a făcut acest lucru, această parte a cererii trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. IV. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 3 DIN PROTOCOLUL N 1 CONVENȚIA 34. Invocând art. 3 din Protocolul nr. 1 În cadrul Convenției, reclamanta se plânge de limitarea drepturilor electorale ca urmare a falimentului său, iar acest articol este formulat de Înaltele Părțile contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere prin vot secret, în condițiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. 35 Curtea ia notă de faptul că pierderea dreptului de vot ca urmare a falimentului nu poate depăși cinci ani de la data hotărârii de declarare a falimentului. Or, această hotărâre din 10 martie 1993, recurenta ar fi trebuit să își prezinte cauza până la 10 septembrie 1998 cel târziu, având în vedere, de asemenea, termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție. Întrucât cererea a fost depusă la 18 mai 2004, Curtea consideră că acest motiv este întârziat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din Convenție. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENȚIE, CARE FACE OBIECTUL RESPECTULUI VIETII Private 36. Recurenta se plânge că incapacitatea personală de a deriva de la faliment persistă până la obținerea reabilitării, care nu poate fi solicitată decât după cinci ani de la încheierea procedurii de faliment. Curtea consideră că acest motiv trebuie analizat din punctul de vedere al articolului 8 din Convenție (precitate), în ceea ce privește dreptul recurentei la respectarea vieții sale private. Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Curtea consideră că, având în vedere natura automată a înscrierii numelui recurentei în registrul persoanelor care nu au fost afectate, lipsa unei evaluări și a unui control jurisdicțional asupra aplicării incapacităților aferente, precum și durata prevăzută pentru obținerea reabilitării, a existat o interferență în dreptul recurentei cu respectarea vieții sale private. 39. Curtea a tratat deja cazuri care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 8 din convenție, dat fiind că o astfel de interferență nu era necesară într-o societate democratică, în sensul articolului 8 alineatul (2) din convenție (a se vedea, pariază pe multe altele, Campagnano c. Italia, citată anterior, §§ 50-66, Albanese c. Italia , citată anterior, § § 50-66 și Vitiello c. Italia, citată anterior, §§ 44-62. 40. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție. VI. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 4 LA CONVENȚIE 41. În cele din urmă, recurenta se plânge de încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 4 la Convenție din cauza faptului că incapacitatea de a da faliment ar duce la o situație comparabilă cu cea a detenției pentru datorii. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa din simplul motiv că nu este în măsură să îndeplinească o obligație contractuală. 42. Curtea arată că recurenta nu a făcut obiectul unei privări de libertate personală, cum ar fi închisoarea. Prin urmare, acest motiv trebuie respins pentru nefondare vădită în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. VII. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 43. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurenta se bazează pe înțelepciunea Curții în ceea ce privește prejudiciul material și moral pe care îl consideră a fi suferit. 45. Guvernul consideră că nicio despăgubire nu ar trebui să fie alocată reclamantei. 46. În absența oricărui element care să precizeze prejudiciul material, Curtea respinge cererea. În ceea ce privește prejudiciul moral, aceasta consideră că, având în vedere toate circumstanțele cauzei, constatarea privind prejudiciul material, Încălcarea care figurează în prezenta hotărâre oferă o satisfacție echitabilă suficientă. Comisioane și cheltuieli de judecată 47. Recurenta solicită, de asemenea, 9 100 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața Curții și în fața instanțelor interne. 48. Guvernul se opune acestor pretenții. 49. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR pentru procedură în fața Curții și pentru acordarea acesteia recurentei. Interese moratorii 50. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 8 din convenție (dreptul recurentei la respectarea vieții sale private) și inadmisibilă pentru surplus A declarat că a existat o încălcare a articolului 8 din convenție A declarat că constatarea încălcării care figurează în prezenta hotărâre oferă ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A declarat că Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 17 iulie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle F. Tulkens Grefier Președinte