Casotti împotriva Italiei

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA CASOTTI c. ITALIA (solicitarea nr. 26041/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 31 iulie 2007 DEFINITIVF 10/12/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Caotti c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, Președinte, dnii A.B. Baka, I. Cabral Barreto, R. Türmen, V. Zagrebelsky, A. Mularoni, D. Popović, judecători, și de domnul Elens-Passos, asistent adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 10 iulie 2007, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cazului (n 26041/04) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, Giovanni Casetti, a sesizat Curtea la 24 mai 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Claudio Defilippi și Giovanni Nocentini, avocați din Parma.

Guvernul italian ( La 26 octombrie 2005, Curtea a decis să comunice guvernului motivul întemeiat pe art. 8 din Convenție, în ceea ce privește dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Reclamantul s-a născut în 1952, își are reședința în Mezzani (Parma). A. Procedura de faliment printr-o hotărâre din 20 septembrie 1989, tribunalul din Parma (inclusiv tribunalul din Parma) a declarat falimentul personal al reclamantului și a stabilit, la 10 noiembrie 1989, ședința pentru verificarea stării de pasiv al falimentului. La 4 octombrie 1989, inventarul bunurilor reclamantului a fost întocmit.

La 12 martie 1990, statul pasiv al falimentului a fost declarat executoriu. La o dată nespecificată, reclamantul s-a opus hotărârii de declarare a falimentului. Această procedură s-a încheiat printr-o hotărâre a Tribunalului din 11 mai 1995. Între 18 octombrie 1989 și 14 aprilie 2001, treizeci și șapte de cereri de admitere la pasivul falimentului au fost depuse în fața Tribunalului. 10. La o dată nespecificată, a fost inițiată o procedură de revocare a unui contract de vânzare a anumitor terenuri de proprietate ale reclamantului, care s-a încheiat la 10 ianuarie 1998 printr-un regulament amiabil 12. La o dată nespecificată, au început opt acțiuni care aveau ca obiect impozite. Aceste proceduri s-au încheiat printr-o hotărâre a Comisiei fiscale din 22 mai 1998. 13. La 4 ianuarie 2003, judecătorul delegat (în calitate de judecător) a aprobat contul de gestiune depus de lichidator.

14. La o dată nespecificată, M.S. a inițiat o procedură pentru recuperarea unei creanțe la care considera că are dreptul. 15. La 3 august 2004, lichidatorul a solicitat instanței să renunțe la această creanță pentru a putea încheia procedura. 16. Prin decizia din 7 octombrie 2004, instanța a acceptat această cerere și, la 12 ianuarie 2005, lichidatorul a prezentat raportul final al falimentului. 17. La 5 aprilie 2005, lichidatorul a prezentat planul final de repartizare a falimentului. 18. Printr-o decizie depusă la 20 iulie 2005, judecătorul a închis procedura de repartizare finală a activelor falimentului. B. Procedura introdusă în conformitate cu Legea Pinto 19. La 19 mai 2004, reclamantul a introdus o acțiune în fața Curții de Apel din Ancona, în conformitate cu Legea Pinto, pentru a se plânge de durata procedurii de faliment și de prelungirea incapacităților care derivă din aceasta.

20. printr-o decizie depusă la 2 octombrie 2004, Curtea de Apel a aprobat recurentului 15 000 EUR (EUR) pentru repararea prejudiciului moral pe care l-a suferit din cauza duratei procedurii, având în vedere, în special, incapacitatea de a deriva de la faliment. Curtea de apel a respins cererea reclamantului de a obține despăgubiri pentru prejudiciul material în măsura în care acesta din urmă nu fusese dovedit. 21. La 9 decembrie 2004, reclamantul s-a ocupat de casare și s-a plâns de reducerea despăgubirii morale și își va reitera cererea de despăgubire materială. 22. La 29 mai 2007 a fost stabilită o audiere II.

DREPTUL INTERNE PERTINENT 23. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârile Campagnano c. Italia 77955/01, §§ 19-22, 23 martie 2006), Albanese c. Italia 77924/01, § 23-26, 23 martie 2006) și Vitiello c. Italia 77962/01, § 17-20, 23 martie 2006). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE, CU PRIVIRE LA DURATA PROCEDURII 24. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii. Acest articol este astfel formulat în părțile sale relevante. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...).

Orice acuzat are dreptul în special la să fie informat, în cel mai scurt termen, într-o limbă pe care o înțelege și într-un mod detaliat, cu privire la natura și cauza acuzației aduse împotriva sa, cu privire la timpul și facilitățile necesare pregătirii apărării sale. să se apere pe sine sau să aibă sprijinul unui apărător ales de el și, în cazul în care nu are mijloacele de a plăti un avocat, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, în cazul în care interesele justiției îl impun să interogheze sau să pună la îndoială martorii aflați în întreținere și să obțină convocarea și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii în cauză să fie asistat gratuit de un interpret, în cazul în care acesta nu înțelege sau nu vorbește limba utilizată la ședință.

25. Guvernul consideră că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne deoarece ar fi trebuit să se încaseze în conformitate cu Legea Pinto. 26. Reclamantul își menține plângerea.

27. Curtea amintește în primul rând revizia jurisprudenței Curții de Casație în ceea ce privește durata procedurii conform căreia: determinarea prejudiciului nepatrimonial efectuat de Curtea de Apel în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 859/2001, deși prin natura sa bazată pe echitate, trebuie să se miște într-un mediu definit de drept, dat fiind că trebuie să se refere la sumele alocate, în cauze similare, de Curtea de la Strasbourg (hotărârile Curții de Casație nr. 1338, 1339, 1340 și 1341 din 2004). 28. Curtea observă, de asemenea, că, potrivit Deciziei Di Sante c. Italia (solicitarea nr. 56079/00, din 24 decembrie 2004). Începând cu 26 iulie 2004, această jurisprudență nu mai poate fi ignorată de public și trebuie să se solicite reclamanților să utilizeze acțiunea prevăzută de Legea Pinto în sensul articolului 35 1 din convenție.

29. Curtea constată că recursul în cassare introdus de recurent în conformitate cu legea Pinto fiind în curs de 29 mai 2007, acest motiv este prematur și trebuie respins pentru neobosirea căilor de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (3) DIN CONVENȚIE 30. Invocând art. 6 alineatul (3) din Convenție (precision), reclamantul se plânge că nu a avut acces liber la dosarul falimentului său. Astfel, nu s-ar fi putut opune restricțiilor care decurg din declarația sa de faliment 31. Curtea consideră că acest motiv, care trebuie să fie examinat în cadrul dreptului la un proces echitabil, astfel cum este garantat prin art. 6 alineatul (1) nu a fost susținut și că acesta trebuie, prin urmare, respins pentru lipsa vădită de temei în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție.

III. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLELOR 8 DIN CONVENȚIE, CU PRIVIRE LA DREPTUL LA RESPECTAREA CORRESPUNDANȚEI ȘI A VIEI FAMILIALE, 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENȚIE ȘI 2 DIN PROTOCOLUL nr. 4 LA CONVENȚIA 32. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la respectarea vieții sale de familie și a corespondenței sale, ca urmare a duratei procedurii. Invocând art. 1 din Protocolul nr 1 la convenție, se plânge că declarația de faliment a privat-o de bunurile sale, în special din cauza duratei procedurii. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, el denunță limitarea libertății sale de circulație, în special din cauza duratei procedurii. Aceste articole sunt astfel exprimate în părțile lor relevante art. 8 din Convenție Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale (...) și a corespondenței sale.

O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară (...) protejării drepturilor și libertăților altora. art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi.

art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție Oricine se află în mod regulat pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber acolo și de a-și alege liber reședința. Orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv țara sa. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, (...) protecției drepturilor și libertăților altora. 33. Guvernul consideră că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne. 34. Reclamantul își menține plângerea. 35. Curtea ia notă mai întâi de faptul că reclamantul a omis să susțină partea din acest motiv referitoare la dreptul la respectarea vieții de familie și, prin urmare, decide să-l respingă pentru lipsa evidentă de temei în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și 4 din Convenție.

36. În ceea ce privește dreptul la respectarea corespondenței, a bunurilor și a libertății de circulație, Curtea arată că, în Hotărârea nr. 362 din 2003, depusă la 14 În ianuarie 2003, Curtea de Casație a recunoscut pentru prima dată că despăgubirea morală pentru durata procedurilor de faliment trebuie să țină seama, printre altele, de prelungirea incapacităților care derivă din statutul de "avariat." 37. Curtea reamintește că, începând cu 14 iulie 2003, hotărârea nr. 362 din 2003 nu mai putea fi ignorat de public și, începând cu această dată, reclamanții trebuiau să utilizeze această acțiune în sensul articolului 35 1 din convenție (a se vedea Sgattoni c. Italia, nr. 77132/01, § 48, 6 octombrie 2005). 38. Curtea constată că recursul în casare introdus de recurent în conformitate cu legea Pinto fiind în curs de 29 mai 2007, acest motiv este prematur și trebuie respins pentru neobosirea căilor de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție.

IV. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ ARTICOLULUI 3 DIN PROTOCOLUL N 1 CONVENȚIEI 39. Invocând art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge de limitarea drepturilor sale electorale ca urmare a falimentului, iar acest articol este formulat de către Înaltele P ă r ț i contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere prin vot secret, în c o n d i ț ii le care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. 40. Curtea ia notă de faptul că pierderea drepturilor electorale ca urmare a falimentului nu poate depăși cinci ani de la data hotărârii de declarare a falimentului; cu toate acestea, această hotărâre din 20 septembrie 1989, reclamantul ar fi trebuit să își prezinte cauza până la 20 martie 1995 cel târziu, având în vedere, de asemenea, termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție.

Întrucât cererea a fost depusă la 24 mai 2004, Curtea consideră că acest motiv este întârziat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din Convenție. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENȚIE, CARE FACE LA DREPTUL LA RESPECTUL VIETII Private 41. Reclamantul se plânge că incapacitatea personală de a deriva din faliment persistă până la obținerea reabilitării, care nu poate fi solicitată decât după cinci ani de la încheierea procedurii de faliment. Curtea consideră că acest motiv trebuie analizat din punctul de vedere al articolului 8 din Convenție (precitate), în ceea ce privește dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private. Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil.

Curtea consideră că, având în vedere natura automată a înscrierii numelui reclamantului în registrul persoanelor care nu au avut rezultate slabe, lipsa unei evaluări și a unui control jurisdicțional asupra aplicării incapacităților aferente, precum și durata prevăzută pentru obținerea reabilitării, a existat o interferență în dreptul reclamantului de a-și respecta viața privată. 44. Curtea a tratat deja cazuri care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 8 din convenție, dat fiind că o astfel de interferență nu era necesară într-o societate democratică, în sensul articolului 8 alineatul (2) din Convenție (a se vedea, printre altele, Campagnano c. Italia, citată anterior, §§ 50-66, Albanese c. Italia , citată anterior, § § 50-66 și Vitiello c. Italia , citată anterior, §§ 44-62).

45. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție. VI. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 4 LA CONVENȚIE 46. Reclamantul se plânge în cele din urmă de încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 4 la Convenție din cauza faptului că incapacitatea de a da faliment ar duce la o situație comparabilă cu cea a detenției pentru datorii. Acest articol este astfel formulat Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa din simplul motiv că nu este în măsură să îndeplinească o obligație contractuală.

47. Curtea arată că reclamantul nu a făcut obiectul unei privări de libertate personală, cum ar fi detenția. Prin urmare, acest motiv trebuie respins pentru lipsa evidentă a temeiului în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. VII. PRIVIND VIOLAȚIA ALEZATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE, CARE FACE obiectul dreptului de a Ester în justiție 48. În observațiile sale ca răspuns la observațiile guvernului, depuse la 6 aprilie 2006, reclamantul, invocând art. 6 din convenție (citată anterior), se plânge pentru prima dată de limitarea dreptului său de a fi judecat în temeiul declarației de faliment.

49. Curtea constată că acest motiv, introdus după comunicarea cererii către guvernul pârât, nu constituie un aspect al obiecțiunilor asupra cărora părțile și-au schimbat observațiile (a se vedea Piryanik c. Ucraina, nr. 75788/01, § 19-20, 19 aprilie 2005 și Nuray șen c. Turcia (n, n 25354/94, § 199-200, 30 martie 2004). 50. Având în vedere aceste considerații, în această etapă a procedurii, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze separat acest motiv. VIII. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 51. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

000 EUR pentru repararea prejudiciului material pe care îl consideră a fi suferit și 27 888,05 EUR pentru repararea prejudiciului moral. 53. Guvernul se opune acestor pretenții. 54. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcările constatate și prejudiciul material pretins și respinge cererea. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, având în vedere toate circumstanțele cauzei, constatarea încălcării prevăzute în prezenta hotărâre oferă ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă. Comisioane și cheltuieli de judecată 55. Reclamantul solicită, de asemenea, 4 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne în legătură cu procedura Pinto și 9 100 EUR pentru cele efectuate în fața Curții.

56. Guvernul se opune acestor pretenții. 57. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale, consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR pentru procedura în fața Curții și o acordă reclamantului. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 8 din Convenție (respectarea vieții private) și inadmisibilă pentru surplusul menționat faptul că a existat o încălcare a articolului 8 din convenție arată că constatarea încălcării care figurează în prezenta hotărâre oferă prin sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit decât de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

În limba franceză, apoi comunicat în scris la 31 iulie 2007, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Elens-Passos F. Tulkens Grefier Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE CASOTTI c. ITALIE (Requête n o 26041/04) ARRÊT STRASBOURG 31 juillet 2007 DÉFINITIF 10/12/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Casotti c. Italie, La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : M me F. Tulkens, présidente, MM. A.B. Baka, I. Cabral Barreto, R. Türmen, V. Zagrebelsky, M me A. Mularoni, M. D. Popović, juges, et de M me F. Elens-Passos, greffière adjointe de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 10 juillet 2007, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

4. Le requérant est né en 1952 et réside à Mezzani (Parme). A. La procédure de faillite

LE DROIT INTERNE PERTINENT

23. Le droit interne pertinent est décrit dans les arrêts Campagnano c. Italie (n o 77955/01, §§ 19-22, 23 mars 2006), Albanese c. Italie (n o 77924/01, §§ 23-26, 23 mars 2006) et Vitiello c. Italie (n o 77962/01, §§ 17-20, 23 mars 2006). EN DROIT I. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION, QUANT À LA DURÉE DE LA PROCÉDURE

II. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 3 DE LA CONVENTION

30. Invoquant l'article 6 § 3 de la Convention (précité), le requérant se plaint de ne pas avoir eu libre accès au dossier de sa faillite. Ainsi, il n'aurait « pas pu s'opposer aux restrictions dérivant de sa déclaration de faillite ».

1 À LA CONVENTION ET 2 DU PROTOCOLE N

o

4 À LA CONVENTION

32. Invoquant l'article 8 de la Convention, le requérant se plaint de la violation de son droit au respect de sa vie familiale et de sa correspondance, en raison de la durée de la procédure. Invoquant l'article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, il se plaint que la déclaration de faillite l'a privée de ses biens, notamment en raison de la durée de la procédure. Invoquant l'article 2 du Protocole n o 4 à la Convention, il dénonce la limitation de sa liberté de circulation, notamment en raison de la durée de la procédure. Ces articles sont ainsi libellés dans leurs parties pertinentes : Article 8 de la Convention « 1. Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale (...) et de sa correspondance.

2. Il ne peut y avoir ingérence d'une autorité publique dans l'exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu'elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire (...) à la protection des droits et libertés d'autrui. » Article 1 du Protocole n o 1 à la Convention « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.

» Article 2 du Protocole n o 4 à la Convention « 1. Quiconque se trouve régulièrement sur le territoire d'un Etat a le droit d'y circuler librement et d'y choisir librement sa résidence. 2. Toute personne est libre de quitter n'importe quel pays, y compris le sien. 3. L'exercice de ces droits ne peut faire l'objet d'autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, (...) à la protection des droits et libertés d'autrui. »

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 3 DU PROTOCOLE N

o

1 À LA CONVENTION

39. Invoquant l'article 3 du Protocole n o 1 à la Convention, le requérant se plaint de la limitation de ses droits électoraux suite à sa mise en faillite. Cet article est ainsi libellé : « Les Hautes Parties contractantes s'engagent à organiser, à des intervalles raisonnables, des élections libres au scrutin secret, dans les conditions qui assurent la libre expression de l'opinion du peuple sur le choix du corps législatif. »

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

4 À LA CONVENTION

46. Le requérant se plaint enfin de la violation de l'article 1 du Protocole n o 4 à la Convention en raison de ce que les incapacités dérivant de la mise en faillite entraîneraient une situation comparable à celle de l'emprisonnement pour dettes. Cet article est ainsi libellé : « Nul ne peut être privé de sa liberté pour la seule raison qu'il n'est pas en mesure d'exécuter une obligation contractuelle. »

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

51. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage