AFFAIRE MAUGERI c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

31.07.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 8;Violation de l'art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE MAUGERI c. ITALIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA MAUGERI c. ITALIA (solicitarea nr. 13611/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 31 iulie 2007 DEFINITIVF 31/10/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Manuveri c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, Președinte, dnii A.B. Baka, I. Cabral Barreto, R. Türmen, V. Zagrebelsky, A. Mularoni, D. Popović, judecători, și de domnul Elens-Passos, asistent adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 10 iulie 2007, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cazului (n 13611/04) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, Giuseppe Maveri ( A fost reprezentat de agentul său, dl Ivo Maria Braguglia, co-agentul său, dl Francesco Crisafolli, și de co-adjunctul său, dl Nicola Lettieri. La 13 octombrie 2005, Curtea a decis să comunice guvernului obiecțiunile prevăzute la articolele 8 și 13 din convenție. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Prin hotărârea din 24 iunie 1988, Tribunalul din Catania a declarat falimentul societății de fapt existente între reclamant și domnul C.A., precum și falimentul personal al acestora. În aceeași zi, Tribunalul a stabilit la 10 octombrie 1988 ședința pentru verificarea stării pasivului falimentului. Începând cu data respectivă, ședința a fost amânată de șapte ori (dintre care de trei ori din cauza unui impediment al lichidatorului) până la 11 decembrie 1989, data la care starea datoriei a fost declarată executorie. Între timp, la 3 octombrie 1988, comitetul provizoriu al creditorilor a fost constituit la 25 iunie 1988, lichidatorul a aplicat sigiliile. În 1990 a fost inițiată o procedură împotriva pasivului falimentului. La o dată nespecificată, decizia de primă instanță a fost atacată în recurs. 10. La 13 februarie 1991, lichidatorul a inițiat o acțiune de revocare. 11. La 25 martie 1994, un avocat a fost numit pentru a reprezenta falimentul în două proceduri civile de recuperare a unui bun imobil care face parte din faliment. 12. La 12 aprilie 1995, un expert a fost numit să evalueze un bun imobil care face parte din faliment. 13. La 18 august 1995, lichidatorul i-a cerut judecătorului permisiunea de a vinde o clădire a falimentului. 14. La 30 martie 1996, a fost numit un nou sindicat. 15. La 28 mai 1996, un expert a fost numit să evalueze un bun imobil care făcea parte din faliment. 16. La 17 decembrie 1997, o cerere de închiriere a unei clădiri care făcea parte din faliment a fost depusă la tribunal. 17. La 30 iunie 1998, un expert a fost numit să evalueze un bun imobil care făcea parte din faliment. 18. La 20 aprilie 2000, a fost numit un avocat pentru a reprezenta falimentul într-o procedură împotriva Ministerului de Finanțe în fața tribunalului din Catania. 19. La 31 iulie 2000, judecătorul a fixat licitația anumitor bunuri la 6 noiembrie 2000. La acea dată, nu a fost prezentată nicio ofertă de cumpărare. 20. La 15 ianuarie 2001, reclamantul a solicitat elaborarea unui plan de repartizare parțială a falimentului. 21. La 4 mai 2001, anumite bunuri au fost vândute la licitație. 22. Conform informațiilor furnizate de solicitant, pe parcursul întregii proceduri, cinci judecători delegați s-au succedat. 23. La 11 ianuarie 2006, sindicatul a prezentat un raport. 24. În conformitate cu informațiile furnizate de solicitant, procedura a fost pendinte la 5 mai 2007. B. Procedura introdusă în conformitate cu Legea Pinto 25. La 13 aprilie 2005, reclamantul a introdus o acțiune în fața Curții de Apel din Messina care solicita repararea prejudiciului pe care îl considera a fi suferit din cauza duratei procedurii și a incapacităților care au dus la falimentul acesteia. 26. Printr-o decizie depusă la 9 decembrie 2005, Curtea de Apel a recunoscut că durata procedurii a fost excesivă și i-a acordat acesteia 15 000 EUR pentru despăgubire morală. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 27. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârea Campagnano c. Italia 77955/01, § 19-22, 23 martie 2006), Albanese c. Italia 77924/01, § 23-26, 23 martie 2006) și Vitiello c. Italia 77962/01, § 17-20, 23 martie 2006). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLELOR 8 DIN CONVENȚIE, CU PRIVIRE LA DREPTUL LA CORESPONDANȚA ȘI VIAȚA FAMILIALĂ, 1 DIN PROTOCOLUL N 1 LA CONVENȚIA ȘI 2 DIN PROTOCOLUL N 4 LA CONVENȚIA 28. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la respectarea corespondenței și a vieții de familie din cauza duratei procedurii. Invocând art. 1 din Protocolul nr 1 la convenție, se plânge că declarația de faliment l-a privat de bunurile sale, în special din cauza duratei procedurii. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, acesta denunță limitarea libertății sale de circulație, în special din cauza duratei procedurii. Aceste articole, în părțile lor relevante, sunt astfel formulate art. 8 din Convenție Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale (...) și a corespondenței sale. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară (...) protejării drepturilor și libertăților altora. art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție Oricine se află în mod regulat pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber acolo și de a-și alege liber reședința. Orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv țara sa. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, (...) protecției drepturilor și libertăților altora. 29. Curtea ia notă mai întâi de faptul că reclamantul a omis să susțină partea din acest motiv referitoare la dreptul la respectarea vieții de familie și, prin urmare, decide să respingă acest motiv pentru lipsa vădită de temei în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din Convenție. 30. Curtea arată că, în Hotărârea nr. 362 din 2003, depusă la 14 În ianuarie 2003, Curtea de Casație a recunoscut pentru prima dată că despăgubirea morală pentru durata procedurilor de faliment trebuie să țină seama, printre altele, de prelungirea incapacităților care derivă din statutul de "avantaj." 31. Curtea amintește că, începând cu 14 iulie 2003, hotărârea nr. 362 din 2003 nu mai poate fi ignorat de public și, începând cu această dată, reclamanții trebuie să utilizeze această cale de atac în sensul articolului 35 1 din convenție (a se vedea Sgattoni c. Italia, nr. 77132/01, § 48, 6 octombrie 2005). 32. În cazul de față, Curtea ia notă de faptul că reclamantul a omis să se încaseze împotriva deciziei Curții de Apel din Messina depusă la 9 decembrie 2005 (a se vedea Martellacci c. Italia, n 33347/02, §§ 39-40, 28 septembrie 2006). Curtea consideră, prin urmare, că această parte a cererii este inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac interne și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENȚIE CARE CONVENȚIE CU PRIVIRE LA DREPTUL LA VIAȚA Privată 34. Reclamantul se plânge că, din cauza înscrierii numelui său în registrul falimentar, acesta nu poate desfășura nicio activitate profesională sau comercială și, în plus, denunță faptul că, în conformitate cu art. 143 din Legea privind falimentul, reabilitarea sa, care pune capăt acestor handicapuri personale, nu poate fi solicitată decât la cinci ani de la încheierea procedurii de faliment. 35. Curtea consideră că acest motiv trebuie analizat din punctul de vedere al articolului 8 din Convenție (precitate), în ceea ce privește dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea consideră că, având în vedere natura automată a înscrierii numelui reclamantului în registrul persoanelor care nu au avut rezultate slabe, lipsa unei evaluări și a unui control jurisdicțional asupra aplicării incapacităților aferente, precum și durata prevăzută pentru obținerea reabilitării, a existat o interferență în dreptul reclamantului de a-și respecta viața privată. 38. Curtea a tratat deja cazuri care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 8 din convenție, dat fiind că o astfel de interferență nu era necesară într-o societate democratică, în sensul articolului 8 alineatul (2) din Convenție (a se vedea, printre altele, Campagnano c. Italia, citată anterior, §§ 50-66, Albanese c. Italia , citată anterior, §§ 50-66 și Vitiello c. Italia , citată anterior, §§ 44-62). 39. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 DIN CONVENȚIA 40. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, reclamantul se plânge că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru a se plânge de incapacitatea sa de a-l afecta pe parcursul procedurii de faliment. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitate 41. Curtea constată de la început că, în Hotărârea Bottaro c. Italia 56298/00, din 17 În iulie 2003, Comisia a constatat încălcarea articolului 13 din Convenție din cauza lipsei unei căi de atac efective pentru a se plânge de limitarea prelungită a dreptului la corespondență al domnului Bottaro și, prin urmare, consideră că motivul invocat de prezentul reclamant trebuie examinat numai din perspectiva acestei dispoziții. În al doilea rând, în ceea ce privește partea privind limitarea prelungită a dreptului la respectarea bunurilor (art. 1 din Protocolul nr 1 la convenție), a corespondenței (art. 8 din convenție) și a libertății de circulație a reclamantului (art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție), Curtea reamintește că a ajuns la concluzia inadmisibilității acestor obiecții și, prin urmare, consideră că, în cazul în care nu este vorba de un motiv întemeiat în raport cu Convenția, această parte a travaliului întemeiat pe art. 13 trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. 43. În ceea ce privește partea plângerii referitoare la lipsa unei căi de atac efective pentru a se plânge de incapacitatea personală de a deriva de la înscrierea numelui celui ratat în registrul celor care au suferit și care persistă până la obținerea reabilitării civile, Curtea constată că aceasta nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, Curtea subliniază că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. În fond 44. Curtea a tratat deja cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 13 din convenție (a se vedea, printre altele, Botaro c. Italia, citată anterior, §§ 41-46 și Campagnano c. Italia , citată anterior, §§ 67-77). 45. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să ducă la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 46. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 47. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă, deși, în scrisoarea care i-a fost adresată la 2 martie 2006, s-a atras atenția asupra articolului 60 din Regulamentul de procedură al Curții, care prevede că orice cerere de satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41 din Convenție trebuie să fie prezentată în observațiile scrise privind fondul. Prin urmare, având în vedere absența observațiilor privind satisfacția echitabilă în termenele stabilite în scrisoarea menționată anterior, Curtea consideră că nu este necesar să se acorde o sumă în temeiul articolului 41 din Convenție. cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile formulate în temeiul articolului 8 din convenție, în ceea ce privește dreptul la respectarea vieții private a reclamantului și al articolului 13 din convenție, în ceea ce privește absența unei căi de atac pentru a se plânge de incapacitatea personală care derivă din înscrierea numelui celui care a suferit un accident și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție. În limba franceză, apoi a fost comunicat în scris la 31 iulie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Elens-Passos F. Tulkens Grefier Adjunct Președinte