AFFAIRE GIOVANNA ET GIUSEPPE RINALDI c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

13.11.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Non-violation de l'art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE GIOVANNA ET GIUSEPPE RINALDI c. ITALIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA GIOVANA ȘI GISEPPE RINALDI c. ITALIA (solicitarea nr. 1501/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 noiembrie 2007 DEFINITIVF 13/02/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Giovanna și Giuseppe Rinaldi c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinte, domnii A.B. Baka, I. Cabral Barreto, domnul Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, A. Mularoni, D. Poović, judecători, și de domnul Dolle, graffière de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 16 octombrie 2007, a adoptat hotărârea pe care a adoptat-o aici, la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 1501/03) adresată împotriva Republicii Italiene și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnul Giovanna și domnul Giuseppe Rinaldi ( Dl Rescigno și dl A. Caruso, avocații din Cicciano (Naples). Guvernul italian ( o) a fost reprezentat de agentul său, dl I.M. Braguglia, și de co-agentul său, dl F. Crisafolli, precum și de co-adjunctul său, dl N. Lettieri. La 24 mai 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂTORII S-au născut în 1934 și, respectiv, 1936 și își are reședința în Camposano (Naples). La 2 noiembrie 1993, reclamanții au fost repartizați de către domnii A.R., C.R. și A.R., frații lor, în fața Tribunalului Civil din Napoli pentru a obține împărtășirea unei moșteniri. Prin hotărârea din 29 martie 2000, al cărei text a fost depus la grefă la 12 aprilie 2000, Tribunalul de la Nola (Naples), devenit între timp competent rațional loci, a respins cererea reclamanților. La 27 septembrie 2001, reclamanții au sesizat Curtea de Apel de la Roma în sensul Legii privind Curtea de Apel din Roma și au solicitat constatarea unei încălcări a articolului 6 alineatul (1) din convenție (durata excesivă a procedurii) și, în special, cel puțin 2 582,28 EUR (EUR) ca daune materiale și 5 164,57 EUR ca daune morale, fără a preciza că această sumă a fost solicitată pentru fiecare solicitant. Printr-o decizie din 31 ianuarie 2002, al cărei text a fost depus la grefă la 4 martie 2002, Curtea de Apel a constatat depășirea unei perioade rezonabile de timp și a respins cererea privind prejudiciul material pe motiv că reclamanții nu prezentaseră nicio dovadă și a acordat, în general, 2 065,82 EUR ca despăgubire pentru prejudiciul moral și 1 952,20 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, dintre care 1 239,50 EUR pentru prima procedură inițiată în fața Curții de la Strasbourg în 1999 și al cărei dosar (număr provizoriu PM 19741) a fost distrus în 2002, reclamanții care au decis să se prevaleze de remediul introdus prin legea Pinto, intrat în vigoare între timp. Această decizie a dobândit autoritatea lucrului judecat până la 19 aprilie 2003 cel târziu. La 11 aprilie 2003, au solicitat Curții de la Strasbourg să reia examinarea cererii lor. 10. La o dată nespecificată, reclamanții au prezentat Ministerului Justiției un ordin de plată, apoi au inițiat o sechestrare-hotărâre ( La 17 noiembrie 2005. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 12. Dreptul și practica internă relevantă figurează în Hotărârea Cocșiarella c. Italia ([GC], nr. 64886/01, § 23-31, CEDH 2006-...). Reclamanții se plâng de durata procedurii civile. După ce au încercat procedura Pinto, consideră că suma acordată de Curtea de Apel cu titlu de prejudiciu moral nu este suficientă pentru a remedia prejudiciul cauzat de încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție. În plus, aceștia susțin că procedura Pinto 14 Guvernul se opune acestor teze. 15. Art. 6 alin. (1) și 13 din Convenție sunt astfel formulate în art. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea Neobosită a căilor de atac interne 16. Guvernul ridică o excepție de neobosire a căilor de atac interne, susținând că reclamanții nu s-au ocupat de casare și că au omis să inițieze o procedură de executare. 17. Curtea amintește că a respins excepții similare în cauza Delle Cave și Corrado c. Italia 14626/03, §§ 17-24, 5 iunie 2007). Ea nu percepe nici un motiv de derogare de la concluziile sale anterioare și, prin urmare, respinge excepția guvernului. Calitatea de victimă 18. Pentru a afla dacă un reclamant poate pretinde că este o victimă. În sensul articolului 34 din convenție, trebuie să se analizeze dacă autoritățile naționale au recunoscut și au reparat în mod corespunzător și suficient încălcarea în litigiu (a se vedea, printre altele, Delle Cave și Corrado c. Italia, citată anterior, §§ Cocchiarella c. Italia, citată anterior, §§ 69-98). 19. Curtea, după examinarea tuturor faptelor cauzei și a argumentelor părților, consideră că redresarea s-a dovedit insuficientă și că reclamanții pot încă să își asume responsabilitatea pentru victimele acesteia, în sensul articolului 34 din convenție. Concluzie 20. Curtea constată că cererea nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Curtea amintește că a examinat obiecțiuni identice cu cele prezentate de solicitanți și că a concluzionat, pe de o parte, încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție, dar, pe de altă parte, neviolarea articolului 13 (a se vedea Delle Cave și Corrado c. Italia, citată anterior, §§ 35-39 și § 46). 22. Curtea consideră că perioada care trebuie luată în considerare a început la 2 Noiembrie 1993, împreună cu citația reclamanților în fața Tribunalului din Napoli, pentru a se încheia la 12 aprilie 2000, data depunerii la grefa de judecată a Tribunalului din Nola; prin urmare, a durat șase ani și cinci luni pentru un grad de jurisdicție 23. În urma examinării faptelor în lumina informațiilor furnizate de părți și ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței termenului rezonabil. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul 24. Pe de altă parte, reclamanții au dispus de o cale de atac eficientă pentru a expune încălcările Convenției pe care au invocat-o (Delle Cave și Corrado c. Italia), citată anterior. Prin urmare, nu a existat nicio încălcare a articolului 13 din convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 25. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții. 28. Curtea consideră că ar fi putut acorda fiecărui solicitant, în absența unor căi de atac interne, suma de 6 000 EUR. Faptul că Curtea de Apel de la Roma a acordat fiecărui reclamant aproximativ 17 % din această sumă duce la un rezultat în mod evident nerațional. Pinto mai mult și faptul că a ajuns totuși la o constatare de încălcare, Curtea, având în vedere soluția adoptată în Hotărârea Cocchiarella c. Italia, (citată anterior, §§ 139-142 și 146) și hotărând în echitate, alocă fiecărui reclamant 1 700 EUR, precum și 3 800 EUR pentru frustrarea suplimentară ca urmare a întârzierii în plata celor 2 065,82 EUR, care a avut loc numai la 17 noiembrie 2005, adică la mai mult de patruzeci și patru de luni de la depunerea la grefa deciziei Curții de Apel. Taxă și cheltuieli de judecată 29. Reclamanții solicită rambursarea a 6 321,13 EUR, și anume 6 172,14 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în fața Curții, precum și 2 101,20 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru procedura Pinto, minus 522,20 EUR acordate de Curtea de Apel pentru cheltuieli. 30. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții. 31. Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În plus, cheltuielile de judecată nu pot fi recuperate decât în măsura în care se referă la încălcarea constatată (a se vedea, de exemplu, Beyeler c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], n 33202/96, § 27, 28 mai 2002 Sahin c. Germania [GC], 30943/96, § 105, CEDO 2003 VIII). 32. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile în fața Curții de Apel de la Roma, Curtea consideră rezonabilă suma alocată reclamanților, ținând seama de durata și complexitatea procedurii În schimb, Curtea consideră că este necesar să se ramburseze reclamanților cheltuielile aferente prezentei proceduri la Strasbourg. În conformitate cu art. 41 din convenție, Curtea acordă fiecărui reclamant suma de 400 EUR. Interese moratoriu 33. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că nu a existat nicio încălcare a articolului 13 din Convenție A declarat că Statul pârât trebuie să plătească fiecărui solicitant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume i. 5 500 EUR (cinci mii cinci sute de euro) pentru daune morale ii. 400 EUR (patru sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe sumele respective că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 13 noiembrie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle F. Tulkens Grefier Președinte