AFFAIRE GIOVANNI IANNOTTA c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

21.10.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable;Non-violation de l'article 13 - Droit à un recours effectif

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE GIOVANNI IANNOTTA c. ITALIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA GIOVANNI IANNOTTA c. ITALIA Cerere n 32768/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 octombrie 2008 DEFINITIVF 21/01/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Giovanni Iannotta c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinta Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjuncte de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 30 septembrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 32768/02) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, M. Giovanni Iannotta ( Braguglia și R. Adam și domnul Spatafora, și co-agenții săi, dnii V. Esposito și F. Crisafolli, precum și de co-adjunctul său, dl N. Lettieri. La 24 mai 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. CIRCONSTANCE DE L La 22 februarie 1992, judecătorul a stabilit prima audiere la 26 octombrie 1993. În ziua aceea, la 7 decembrie 1994 tribunalul a fost numit judecător din oficiu. Printr-o ordonanță din 15 decembrie 1993, judecătorul din instanță a stabilit data la care a fost pronunțat la 11 februarie 1994. În acea zi, judecătorul l-a numit pe expert și l-a stabilit în mod deliberat pe judecător la 20 martie. 1996. La această ultimă dată, instanța a fost retrimisă la 7 mai 1996, deoarece expertul nu și-a depus raportul. La data de 11 octombrie 1996 a avut loc o retrimitere din oficiu. Printr-o decizie din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 9 decembrie 1996, judecătorul a respins cererea reclamantului. La 30 decembrie 1996, acesta din urmă a interjet apelat la Tribunalul din Benevent (RG nr. 471/96). La 5 martie 1997, președintele a însărcinat un judecător raportor al dosarului și a stabilit cinstirea pledoariilor la 17 septembrie 1997. În acea zi, tribunalul a numit din oficiu un expert și l-a amânat la 4 noiembrie 1998. La acea dată, tribunalul a fost reținut din oficiu la 3 februarie 1999. Prin intermediul unei hotărâri din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefa din 17 februarie 1999, instanța a respins recursul. Procedura Prin decizia din 10 decembrie 2001, al cărei text a fost depus la grefă la 19 decembrie 2001, instanța de apel a constatat depășirea unei perioade rezonabile de timp. 549,37 EUR în mod echitabil ca despăgubire pentru prejudiciul moral și 568,10 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, din care 516,45 EUR pentru cheltuieli și 51,65 EUR pentru cheltuieli de judecată. Notificată la Ministerul Justiției la 26 februarie 2002, această decizie a primit autoritatea de lucru judecat la 27 aprilie 2002. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 11. Dreptul și practica internă relevantă figurează în Hotărârea Cocchiarella c. Italia ([GC], nr. 64886/01, § 23-31, CEDH 2006-...). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚII ALE ARTICOLULUI 6 § 1 ȘI 13 DIN CONVENȚIA 12. Reclamantul se plânge de durata procedurii civile. După ce a epuizat calea de atac În opinia sa, suma acordată de instanța de judecată cu titlu de prejudiciu moral nu este suficientă pentru a remedia prejudiciul cauzat de încălcarea art. 6 alin. Art. 6 alin. (1) și 13 din Convenție sunt astfel formulate Art. 6 alin. (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care își desfășoară activitatea în exercitarea funcțiilor oficiale. Cu privire la admisibilitatea Neobosită a căilor de atac interne 15. Guvernul excită de la neobosirea căilor de atac interne în măsura în care reclamantul nu este prevăzut în casare și a omis o procedură de executare. 16. Curtea reamintește că a respins excepții similare în cauza Delle Cave și Corrado c. Italia 14626/03, §§ 17-24, 5 iunie 2007). Ea nu percepe nici un motiv de derogare de la concluziile sale anterioare și, prin urmare, respinge excepția guvernului. Calitatea de victimă 17. Pentru a afla dacă un reclamant poate pretinde că este o victimă. În sensul articolului 34 din Convenție, este necesar să se examineze dacă autoritățile naționale au recunoscut și au reparat în mod corespunzător și suficient încălcarea în litigiu (a se vedea, printre altele, Delle Cave și Corrado c. Italia, citată anterior, §§ Cocchiarella c. Italia, citată anterior, §§ 69-98 18. În urma examinării tuturor faptelor cauzei și a argumentelor părților, Curtea consideră că recuperarea este insuficientă și că plata sumei Curtea constată că aceste obiecții nu sunt în mod evident greșit întemeiate în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și nu se confruntă cu niciun alt motiv dat. Pe fond 20. Curtea amintește că a examinat obiecții identice cu cele prezentate de reclamant și a concluzionat, pe de o parte, încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție, dar, pe de altă parte, neviolarea articolului 13 (a se vedea Delle Cave și Corrado c. Italia, citată anterior, §§ 35-39 și § 46 21. În ceea ce privește durata procedurii, Curtea consideră că perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 13 ianuarie 1992, împreună cu confiscarea instanței judecătorești din Benevent, pentru a se finaliza 17 fevier 1999, data depunerii la grefa hotărârii Tribunalului din Benevent, hotărând în calitate de judecător judecător de apel și, prin urmare, a durat aproximativ șapte ani și o lună la două grade de instanță. 22. Curtea observă, de asemenea, că suma acordată de instanța judecătorească mai mult de 17 luni de la data de 6 iunie 2003 a fost plătită la data de . Prin urmare, această plată a depășit în mod semnificativ cele șase luni de la data la care hotărârea de executare a fost pronunțată. Curtea va fi nevoită să revină asupra acestei chestiuni sub aspectul articolului 41 din convenție (a se vedea Cocchiarella Italia, citată anterior, § 120 23.) În urma examinării faptelor în lumina informațiilor furnizate de părți și ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul 24. Pe de altă parte, reclamantul a dispus de o cale de atac eficientă pentru a expune încălcările Convenției pe care o susținea (Delle Cave și Corrado Italia), menționată anterior. Prin urmare, nu a existat nicio încălcare a articolului 13 din Convenție. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 25. Reclamantul se plânge, de asemenea, de încălcarea articolelor 14, 17 și 34 din convenție, pe motiv că ar fi fost victima unei discriminări bazate pe bogăție, având în vedere costurile avansate pentru a introduce procedura, precum și riscul de a fi condamnat la plata cheltuielilor de procedură în cazul respingerii căii de atac. 26. Curtea consideră că este necesar să se examineze aceste obiecțiuni din perspectiva dreptului de a avea acces la o instanță în temeiul articolului 6 din convenție. Curtea constată că, deși un individ poate fi admis, potrivit legii italiene, în beneficiul asistenței judiciare gratuite în materie civilă, reclamantul nu a solicitat ajutorul judiciar. În plus, aceasta arată că a reușit să sesizeze instanțele competente în conformitate cu legea Pinto și că instanța de recurs a acceptat cererea sa, acordându-i o sumă în baza cheltuielilor de procedură. Or, nu se poate vorbi des de dreptul la un tribunal atunci când o parte, reprezentată de un avocat, sesizează în mod liber instanța competentă și prezintă în fața acesteia argumentele sale. Prin urmare, nu se poate identifica nicio aparență a încălcării, Curtea declară obiecțiunile referitoare la cheltuielile de procedură inadmisibile, deoarece în mod vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție ( Nicoletti c. Italia (dec.), nr. 31332/96, 10 aprilie 1997 27. În plus, reclamantul denunță încălcarea articolelor 14, 17 și 34 din Convenție, pe motiv că suma acordată de instana de judecată în cadrul procedurii de recurs în cauză în valoare de cheltuieli de judecată (51,65 EUR) este mai mică cu mai mult de jumătate față de deponenii reali (163,20 EUR). 28. În lumina concluziilor expuse la punctul 24 de mai sus, Curtea respinge acest aspect. 29. Reclamantul se plânge, în sfârșit, de lipsa de echitate a procedurii Nu ar fi imparțial pentru motivul că judecătorii exercită un control asupra conduitei altor colegi și că Curtea de Conturi este deținută de o procedură în răspundere împotriva acestora din urmă, în cazul în care durata unei proceduri interne le este atribuită. 30. În speță, teama de un defect de injumătățire se datorează faptului că instana de apel ar fi putut decădea pe reclamant în numele unui spirit de corp, care ar determina judecătorii să respingă sistematic cererile de satisfacie echitabilă pentru a apăra conduita altor judecători. Or, pe de o parte, Curtea constată că instana de apel din Roma a acordat dreptul la cererea reclamantului. Pe de altă parte, acuzațiile reclamantului sunt vagi și nesusținute. Prin urmare, Curtea respinge această cauză, deoarece în general este vădit nefondată, de asemenea în sensul art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție (Padovani c. Italia, Hotărârea din 26 februarie 1993, seria A n 257 B, § 25-28). III. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 31. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții în cauză, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 549,37 EUR acordate de Curtea a Uniunii Europene (denumită în continuare "Pinto 33"). % din această sumă duce la un rezultat vădit nerațional. Prin urmare, ținând cont de caracteristicile căii de atac, Pinto, și de faptul că aceaceasta este totuși obținută la o constatare a încălcării, Curtea, ținând cont de soluția adoptată în Hotărârea Cocchiarella c. Italia (citată anterior, §§ 139-142 și 146) și acționând în echitate, alocată reclamantului 2 051 EUR, precum și 1 100 EUR, EUR pentru frustrarea suplimentară ca urmare a întârzierii în plata sumei de 1 549,37 EUR, intervenită numai la 6 iunie 2003, adică la mai mult de 17 luni de la depunerea la grefa deciziei Tribunalului de Primă Instanță. Plăti și cheltuieli de judecată 35. Reclamantul solicită rambursarea sumei de 163,20 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată legate de procedura Pinto 36. SÂNTUL DE LA ÎNVĂȚĂTURII CURȚII. 37. Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În plus, cheltuielile de judecată nu pot fi recuperate decât în măsura în care se referă la încălcarea constatată (a se vedea, de exemplu, Beyeler c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], n 33202/96, § 27, 28 mai 2002 Sahin c. Germania [GC], 30943/96, § 105, CEDO 2003 VIII. 38. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile în fața Tribunalului de Primă Instanță din Roma, Curtea consideră rezonabilă suma alocată de către instana internă, având în vedere durata și complexitatea procedurii Pinto Prin urmare, aceasta respinge cererea. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața acesteia, Curtea constată că nu există documente justificative în această privință și decide, prin urmare, să nu acorde nimic. Interese moratorii 39. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii aferente facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN ACEASTA, CURȚIA, ÎN LÂNGĂ UNANIMITATE, declară cererea admisibilă în ceea ce privește obiecțiile întemeiate pe durata excesivă a procedurii și pe eficacitatea remeditării mai întâi Pinto și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a existat o încălcare a art. 6 alin. că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 151 EUR (trei mii o sută cincizeci și unu de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă, pentru daune morale de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 21 octombrie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct al Secțiunii Președinte