AFFAIRE ANNA ASSUNTA LA FRAZIA c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

13.11.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable;Non-violation de l'article 13 - Droit à un recours effectif

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ANNA ASSUNTA LA FRAZIA c. ITALIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA ANNA AsSUNTA LA FRAZIA c. ITALIA Cerere n 32775/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 noiembrie 2008 DEFINITIVF 13/02/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Anna Assunta La Frazia c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinta Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișl Karakaș, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjuncte de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 14 octombrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 32775/02) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, M. Anna Assunta La Frazia (inclusiv reclamanta mai sus), a sesizat Curtea la 31 martie 1999 în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( Braguglia și R. Adam și domnul Spatafora, și co-agenții săi, dnii V. Esposito și F. Crisafolli, precum și de co-adjunctul său, dl N. Lettieri. La 24 mai 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Procedura principală din 18 mai 1993, reclamanta a înaintat o acțiune în fața instanței judecătorești din Benevent (RG nr. 2386/93), care funcționează ca judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la o pensie ordinară de invaliditate. La 21 iunie 1993, judecătorul judecător a stabilit prima audiere la 22 iunie 1994. În ziua următoare, judecătorul a numit un expert și a stabilit ca cauza să fie pronunțată în mod deliberat la 29 mai 1996. Printr-o decizie din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 5 august 1996, judecătorul a respins cererea reclamantei. La 23 septembrie 1996, aceasta din urmă a interjetat la Tribunalul din Benevent (RG n 346/96). Dintre cele cinci audieri stabilite între 25 iunie 1997 și 3 martie 1999, trei au fost revocate din oficiu, o a la lanjurie și o punere în deliberare a cauzei. Printr-o hotărâre din 3 martie 1999, al cărei text a fost depus la gref la 12 martie 1999, Tribunalul a făcut parțial dreptul la cererea reclamantei. La 6 septembrie 2001, recurenta sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Roma în sensul Legii privind încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (durata excesivă a procedurii), în special 23 240,56 EUR (EUR) ca daune morale și materiale. Prin decizia din 10 decembrie 2001, al cărei text a fost depus la grefă la 20 decembrie 2001, instanța de apel a constatat depășirea unei perioade rezonabile de timp. 032,91 EUR în mod echitabil ca despăgubire pentru prejudiciul moral și 568,10 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, din care 516,45 EUR pentru cheltuieli și 51,65 EUR pentru cheltuieli de judecată. Notificată la Ministerul Justiției la 26 februarie 2002, această decizie a devenit definitivă la 27 aprilie 2002. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 11. Dreptul și practica internă relevantă figurează în Hotărârea Cocchiarella c. Italia ([GC], nr. 64886/01, § 23-31, CEDH 2006-...). ÎN DREPTUL LA VIOLAȚII ALE ARTICOLULUI 6 § 1 ȘI 13 DIN CONVENȚIA 12. Comisia consideră că suma acordată de către instanța de judecată cu titlu de prejudiciu moral nu este suficientă pentru a remedia prejudiciul cauzat de încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție. În plus, aceasta susține că procedura Pinto nu este un cale de recurs efectivă, așa cum prevede art. 13 din Convenție. 13. Art. 6 alin. (1) și 13 din Convenție sunt astfel formulate Art. 6 alin. (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care își desfășoară activitatea în exercitarea funcțiilor oficiale. Cu privire la admisibilitatea Neobosită a căilor de atac interne 15. Guvernul excită neobosirea căilor de atac interne în măsura în care recurenta nu este prevăzută în casare și a omis o procedură de executare. 16. Curtea reamintește că a respins excepții similare în cauza Delle Cave și Corrado c. Italia 14626/03, §§ 17-24, 5 iunie 2007). Ea nu percepe nici un motiv de derogare de la concluziile sale anterioare și, prin urmare, respinge excepția. Calitatea de victimă 17. Pentru a afla dacă un reclamant poate să-și asume răspunderea pentru o persoană care face obiectul unei infracțiuni în sensul art. 34 din Convenție, este necesar să se examineze dacă autoritățile naționale au recunoscut și au reparat în mod corespunzător și suficient încălcarea în litigiu (a se vedea, printre altele, Delle Cave și Corrado c. Italia , citată anterior, §§ Cocchiarella c. Italia, citată anterior, §§ 69-98. 18. După examinarea tuturor faptelor cauzei și a argumentelor părților, Curtea consideră că înălțarea se dovedește insuficientă și că plata sumei Concluzia 19. Curtea constată că aceste obiecțiuni nu sunt în mod vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și nu se confruntă cu niciun alt motiv d Curtea amintește că a examinat obiecții identice cu cele prezentate de recurentă și a concluzionat, pe de o parte, încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție, dar, pe de altă parte, neviolarea articolului 13 (a se vedea Delle Cave și Corrado c. Italia, citată anterior, §§ 35-39 și § 46 21. În ceea ce privește durata procedurii, Curtea consideră că perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 18 mai 1993, cu arestarea instanței judecătorești din Benevent, pentru a se încheia la 12 martie 1999, data depunerii la grefa hotărârii Tribunalului din Benevent, hotărând în calitate de judecător judecător la recurs, a durat mai mult de cinci ani și nouă luni la două grade de instanță. 22. Curtea observă, de asemenea, că suma acordată de instanța judecătorească Prin urmare, această plată a depășit în mare măsură cele șase luni din momentul în care hotărârea de executare devine executorie. Curtea va fi nevoită să revină asupra acestei chestiuni sub aspectul articolului 41 din Convenție (a se vedea Cocchiarella Italia, citată anterior, § 120 23.) În urma examinării faptelor în lumina informațiilor furnizate de părți și ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul 24. Pe de altă parte, recurenta a dispus de o acțiune efectivă pentru a expune încălcările Convenției pe care o susținea (Delle Cave și Corrado c. Italia, citată anterior). Prin urmare, nu a existat nicio încălcare a articolului 13 din Convenție. II. PRIVIND ALTE VIOLATII ALEGATE 25. De asemenea, recurenta se plânge de încălcarea articolelor 14, 17 și 34 din convenție, pe motiv că aceasta ar fi fost victima unei discriminări bazate pe bogăție, având în vedere costurile avansate pentru a iniția procedura, precum și riscul de a fi condamnată la plata cheltuielilor de procedură în caz de respingere a acțiunii sale. 26. Curtea consideră că este necesar să se examineze aceste obiecțiuni din perspectiva dreptului de a avea acces la o instanță în temeiul articolului 6 din convenție. Curtea constată că, deși un individ poate fi admis, potrivit legii italiene, în beneficiul asistenței judiciare gratuite în materie civilă, recurenta nu a solicitat ajutorul judiciar. În plus, aceasta arată că reclamanta a putut sesiza instanțele competente în temeiul legii Or, nu se poate vorbi în mod liber de un tribunal atunci când o parte, reprezentată de un avocat, sesizează în mod liber instanța competentă și prezintă în fața sa argumentele sale. Prin urmare, nu se poate identifica nicio aparență a încălcării, Curtea declară obiecțiunile referitoare la cheltuielile de procedură inadmisibile, deoarece în mod vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție ( Nicoletti c. Italia (dec.), nr. 31332/96, 10 aprilie 1997 27. În plus, recurenta denunță încălcarea articolelor 14, 17 și 34 din Convenție, pe motiv că suma acordată de instana de judecată în cadrul procedurii În lumina concluziilor expuse la punctul 24 de mai sus, Curtea respinge acest aspect. 29. În cele din urmă, recurenta se plânge de lipsa de echitate a procedurii Nu ar fi imparțial pentru motivul că judecătorii exercită un control asupra conduitei altor colegi și că Curtea de Conturi este deținută de o procedură în răspundere împotriva acestora din urmă, în cazul în care durata unei proceduri interne le este atribuită. 30. În speță, teama de un defect de injumătățire se datorează faptului că instana de apel ar fi putut decădea reclamanta în numele unui spirit de corp mai degrabă, care ar determina judecătorii să respingă sistematic cererile de satisfacie echitabilă pentru a apăra conduita altor judecători. Or, pe de o parte, Curtea constată că instana de apel de la Roma a acordat dreptul la cererea recurentei. Pe de altă parte, afirmațiile recurentei sunt vagi și neîntemeiate. Prin urmare, Curtea respinge această cauză deoarece, în general, în mod vădit nefondat, și în sensul articolului 35 § 3 și 4 din Convenție (Padovani c. Italia, Hotărârea din 26 februarie 1993, seria A n 257 B, § 25-28). III. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 31. În temeiul articolului 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 746,85 EUR pentru daune materiale și 5 164,57 EUR pentru daune biologice, minus 1 032,91 EUR acordate de Curtea a Uniunii Europene (Pinto 33). Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale și biologice invocate și respinge aceste cereri. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că ar fi putut acorda recurentei, în lipsa unor căi de atac interne și având în vedere că cauza privește o pensie de invaliditate, suma de 6 000 EUR. Faptul că instanța de recurs din Roma a acordat recurentei aproximativ 17 % din această sumă conduce la un rezultat în mod vădit nerațional. Prin urmare, având în vedere caracteristicile căii de atac (citată la punctul 139-142 și la punctul 146) și hotărând în mod echitabil, alocată recurentei 1 667 EUR, precum și 2 300 EUR pentru frustrarea suplimentară ca urmare a întârzierii în plata sumei de 1 032,91 EUR, intervenită numai la 9 iunie 2004, adică la mai mult de 29 de luni de la depunerea la grefă a deciziei Curții de apel. Taxa și cheltuielile de judecată 35. Recurenta solicită rambursarea a 163,20 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată aferente procedurii Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În plus, cheltuielile de judecată nu pot fi recuperate decât în măsura în care se referă la încălcarea constatată (a se vedea, de exemplu, Beyeler c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], n 33202/96, § 27, 28 mai 2002 Sahin c. Germania [GC], 30943/96, § 105, CEDO 2003 VIII. 38. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile în fața Tribunalului de Primă Instanță din Roma, Curtea consideră rezonabilă suma alocată de către instana internă, având în vedere durata și complexitatea procedurii Pinto Prin urmare, aceasta respinge cererea. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața acesteia, Curtea constată că nu există documente justificative în această privință și decide, prin urmare, să nu acorde nimic. Interese moratorii 39. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii aferente facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN ACEASTA, CURȚIA, ÎN LÂNGĂ UNANIMITATE, declară cererea admisibilă în ceea ce privește obiecțiile întemeiate pe durata excesivă a procedurii și pe eficacitatea remeditării mai întâi Pinto și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a existat o încălcare a art. 6 alin. în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 967 EUR (trei mii nouă sute șaptezeci și șapte de euro) plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă, pentru daune morale de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 13 noiembrie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct al Secțiunii Președinte